ICCJ. Decizia nr. 1248/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1248/2009
Dosar nr. 1476.1/102/2007
Şedinţa publică din 3 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 91/R din 23 februarie 2009, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a dispus, printre alte dispoziţii, respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate invocată de contestatorul B.F. şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Pentru a dispune astfel, Curtea de apel a avut în vedere următoarele:
În cadrul soluţionării unei contestaţii în anulare formulată de B.F. împotriva Deciziei penale nr. 517 din 10 decembrie 2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, la termenul de judecată din data de 23 februarie 2009, contestatorul a solicitat un nou termen de judecată, pentru a i se da posibilitatea angajării unui apărător ales, cerere respinsă de instanţa investită cu soluţionarea contestaţiei în anulare, în condiţiile în care, în soluţionarea căii extraordinare promovate au fost acordate patru termene de judecată care ofereau contestatorului posibilitatea angajării unui apărător ales, cu atât mai mult cu cât, ultimul termen de judecată a fost acordat în virtutea cererii formulate de contestator în acest sens.
Prevederile art. 6 C. proc. pen., afirmând în aliniatul 1 garantarea dreptului la apărare şi recunoscând oricărei părţi dreptul de a fi asistată de apărător în tot cursul procesului penal, instituie în sarcina autorităţilor judiciare exclusiv obligaţia de a lua măsuri pentru asigurarea asistenţei juridice a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu are apărător ales, şi obligaţia încunoştiinţării învinuitului sau inculpatului, înainte de a i se lua prima declaraţie despre dreptul de a fi asistat de apărător.
Se impune a se observa că obligaţia asigurării asistenţei juridice din oficiu pentru contestator a fost asigurată, în condiţiile în care acesta nu şi-a angajat apărător ales, iar obligaţia pozitivă constând în informarea despre dreptul de a fi asistat de apărător nu subzistă în cauză în raport de obiectul cauzei şi faza procesuală, respectiv soluţionarea unei căi extraordinare de atac, promovată de contestator.
Nemulţumit de această soluţie, contestatorul a invocat „excepţia de neconstituţionalitate" referitor la încălcarea dreptului la apărare.
Neconstituţionalitatea invocată de contestator vizează exclusiv interpretarea şi aplicarea de către instanţa investită cu soluţionarea cauzei a dispoziţiilor care vizează garantarea dreptului la apărare, aspect care constituie atributul suveran al instanţei de judecată, în opera de înfăptuire a justiţiei, şi în raport de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată excede competenţei recunoscute Curţii Constituţionale, astfel că excepţia de neconstituţionalitate invocată de contestator este inadmisibilă şi urmează a fi respinsă conform dispoziţiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992.
Împotriva acestei dispoziţii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, a formulat recurs contestatorul B.F.
Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluţia instanţei fiind legală şi temeinică.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, care au legătură cu soluţionarea în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
În cauză, corect a reţinut prima instanţă că recurentul nu s-a referit la un act normativ în vigoare sau la o dispoziţie reglementată de acestea, ci prin cererea sa a vizat exclusiv interpretarea şi aplicarea de către instanţa investită cu soluţionarea cauzei a dispoziţiilor care vizează garantarea dreptului la apărare, aspect care constituie atributul suveran al instanţei de judecată, Curtea Constituţională neavând dreptul de a verifica temeinicia şi legalitatea vreunei măsuri dispusă de o instanţă de judecată.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul formulat de contestator.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul B.F. împotriva Deciziei penale nr. 91 R din 23 februarie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul contestator la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1213/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3281/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
