ICCJ. Decizia nr. 245/2009. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 245/2009
Dosar nr. 2160/2/2008
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 826/ F din 5 iunie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul C.P.M.A., la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată a termenului de încercare de 4 ani, precum şi în baza art. 71 alin. ultim C. pen., a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii privind exerciţiul drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenţia de la 14 noiembrie 2005, la 21 noiembrie 2005.
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 257 C. pen. şi la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul S.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 81 C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe termenul de încercare de 4 ani, a făcut aplicaţia art. 71 alin. ultim C. pen. şi a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii privind drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenţia de la 14 noiembrie 2005, la 21 noiembrie 2005.
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 257 C. pen., şi la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpata S.A.A., la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe termenul de încercare de 2 ani şi 6 luni, făcând şi aplicaţia art. 71 alin. ultim C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii privind drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen.
În baza art. 256 alin. (2), art. 257 alin. (2) C. pen., a confiscat de la inculpatul C.P.M.A. suma de 10.000.000 ROL şi, respectiv, 7.000.000 ROL, contravaloarea bunurilor primite de început la data de 21 octombrie 2005.
În baza art. 191 alin. (l) C. proc. pen., a obligat inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În fapt, instanţa a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. nr. 221/P/2005 din 05 iunie 2006 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpaţilor: C.P.M.A. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influentă prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, S.D. pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 257 C. pen. şi la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi S.A.A. pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 C. pen. şi la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Instanţa a reţinut, în esenţă, că în luna septembrie 2005, D.P. a iniţiat procedurile pentru organizarea concursului, stabilit la 18 octombrie 2005, pentru ocuparea celor cinci posturi vacante de agenţi de poliţie la Serviciul public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple Neamţ.
Una dintre condiţiile pentru înscrierea la concurs era aceea ca solicitanţii să nu fie salariaţi ai M.I.R.A.
Unul din cele cinci posturi scoase la concurs era ocupat la acea dată de C.I., agent de poliţie încadrat la Serviciul de evidenţă a persoanei Neamţ, detaşat din septembrie 2001 la Biroul paşapoarte Piatra Neamţ şi care dorea să participe la concurs, aflându-se însă în interdicţia sus-menţionată.
Pentru a-şi realiza scopul, C.I. avea nevoie de aprobările autorităţilor locale ale administraţiei şi de cele ale autorităţilor centrale ale instituţiilor de profil de la care urma să plece şi, respectiv, la care urma să se transfere.
Un prim raport făcut de C.I. şi înregistrat la Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor la 6 octombrie 2005 a rămas fără rezultat.
În aceste condiţii, sus-numitul a întocmit un al doilea raport, în două exemplare, obţinând aprobările organelor locale şi mai având nevoie de semnăturile directorului general al I.N.E.P., martorul L.S.C. şi directorului general al D.G.P., martorul, chestor C.L.
În acest moment, C.I. a apelat la serviciile inculpaţilor S.D. şi S.A.A., despre primul ştiind că este „comisar", iar despre cea din urmă că este redactor şefia ziarul local „L.N.".
În realitate, inculpatul S.D. făcea parte dintr-o organizaţie neguvernamentală intitulată Comisariatul pentru societatea civilă - Direcţia de monitorizare a abuzurilor, combaterea infracţionalităţii şi implementarea relaţiilor cu U.E. şi NATO, deţinând legitimaţie asemănătoare celor ofiţerilor de poliţie care îi atesta calitatea de „comisar şef principal" pentru „R.N.E.".
Acestea fiind argumentele care i-au creat martorului C.I. convingerea influenţei celor doi soţi, sus-numitul apelând la sprijinul acestora, a fost asigurat că ei cunosc o persoană care îl poate ajuta, respectiv pe inculpatul C.P.M.A.
La data de 14 octombrie 2005, inculpaţii soţi S. împreună cu G.V. (naşul lor) şi cu denunţătorul C.l. s-au deplasat la Bucureşti, prezentându-l pe acesta din urmă inculpatului C.P.M.A.
Prevalându-se de calitatea de fiu al generalului C., inculpatul C.P.M.A. a fost primit, împreună cu C.l., în audienţă de către directorul general L.S.C. de la I.N.E.P., împrejurare în care inculpatul a şi intermediat o convorbire telefonică a tatălui său cu directorul general.
Apoi, acelaşi inculpat împreună cu denunţătorul s-au deplasat la D.G. de paşapoarte, unde au fost primiţi de directorul general, chestor C.L., acesta având, la rândul lui, o convorbire telefonică cu generalul C.L.
Aceste demersuri s-au încheiat cu promisiuni de rezolvare favorabilă şi din acest moment, la sugestia inculpatului S.D., soţii S. însoţindu-i pe cei doi în Bucureşti şi fiind permanent ţinuţi la curent cu evoluţia evenimentelor, denunţătorul C.l. a fost abordat în „problema caşcavalului".
A doua zi, 15 octombrie 2005, inculpatul C.P.M.A. a obţinut avizele favorabile pe rapoartele martorului C.l. de la directorii generali C.L. şi L.S.C.
Tot la data de 15 octombrie 2005, inculpatul S.D. s-a întâlnit în domiciliul său cu C.l., căruia i-a comunicat obţinerea aprobărilor, dar şi faptul că trebuia să dea suma de 7.000 euro, ce se cuvenea inculpatului C.A. şi celor doi directori generali.
Transferul martorului C.l. nu s-a realizat, întrucât S.R.U. din D.G.P. a constatat că nu sunt posturi vacante la Serviciul de paşapoarte Neamţ.
Deşi situaţia se prezenta astfel, fiind comunicată şi martorului C.l., inculpaţii S.D. şi S.A.A. au continuat să susţină faţă de denunţător că inculpatul C.A. va face mai departe demersuri în vederea realizării transferului, insistând ca acesta să remită cei 7.000 euro, sumă redusă ulterior la 4000 euro.
La data de 21 octombrie 2005, cei trei inculpaţi s-au întâlnit la Iaşi cu denunţătorul, acesta din urmă exprimându-şi nemulţumirea pentru suma mare pretinsă.
În acele împrejurări, martorul C.l. a remis inculpatului C.P.M.A. suma de 10.000.000 lei ROL şi opt pachete de păstrăvi afumaţi împachetaţi în cetină de brad şi două sticle de whisky, în considerarea demersurilor efectuate şi a celor viitoare.
În perioada 11 - 12 noiembrie 2005 între denunţător şi inculpaţii S.D. şi C.P.A.M. s-au purtat mai multe discuţii telefonice, înregistrate conform art. 911 C. proc. pen., din care rezultă insistenţele inculpatului S.D. ca denunţătorul să remită suma promisă.
Urmare acestora, la data de 13 noiembrie 2005, martorul C.I. a mers la Bucureşti, remiţându-i inculpatului C.P.M.A. suma de 4000 euro, faptă constatată prin procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante.
Organul de urmărire penală a fost sesizat de martorul C.I. prin denunţul înregistrat la data de 10 noiembrie 2005.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. şi inculpaţii.
În apelul parchetului, hotărârea a fost criticată pentru greşita individualizare a pedepselor, inclusiv reţinerea nejustificată a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., inculpatei S.A.A. şi pentru omisiunea pronunţării cu privire la suma de 4000 euro, puşi la dispoziţie de D.N.A., iar în apel inculpaţii au solicitat achitarea.
Prin Decizia penală nr. 319 din 4 octombrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti a admis toate apelurile declarate în cauză, a desfiinţat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat unele încălcări ale dispoziţiilor legale procesual penale, se reţine greşita soluţionare, de către instanţa de fond, a laturii civile a cauzei.
Sub acest aspect, se arată că, pe de o parte, s-a dispus confiscarea sumelor de 10.000.000 lei şi, respectiv, 7.000.000 lei de la inculpatul C.P.M.A., fără să motiveze această măsură, iar pe de altă parte, nu s-a stabilit, prin audierea martorului C.I., dacă acesta solicită sau nu restituirea sumei.
Apoi, din declaraţia martorului C.I. rezultă că ar fi dat şi alte sume de bani şi bunuri inculpatului S.D., existând mai multe dubii şi controverse în conţinutul acestei declaraţii.
Instanţa de apel a arătat că temeiul legal al confiscării este greşit, fiind aplicabil cel din legea specială.
S-a constatat, de asemenea, că instanţa de fond a omis să se pronunţe cu privire la suma de 4000 euro şi să ia măsuri asigurătorii, conform art. 20 din Legea nr. 78/2000.
Toate aceste încălcări sunt subsumate celor prevăzute de art. 197 alin. (1), (2) şi (4) C. proc. pen. şi care conduc la concluzia că hotărârea instanţei de fond este nelegală, impunându-se rejudecarea cauzei de către aceeaşi instanţă.
S-a mai invocat omisiunea instanţei de a cita pe denunţător în calitate de parte vătămată, în raport de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 78/2000, pentru a-şi preciza poziţia cu privire la sumele de bani date.
În sfârşit, s-a mai invocat de către instanţa de control judiciar procedeul greşit de schimbare a încadrării juridice a faptei inculpatei S.A.A., prin reţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi art. 76 C. pen., fără să fi fost pusă în discuţia părţilor şi a procurorului.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A., care a criticat soluţia de trimitere a cauzei pentru rejudecare la instanţa de fond, aceasta fiind contrară situaţiilor expres şi limitativ arătate de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 1011 din 19 martie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.N.A. împotriva deciziei penale nr. 319 din 4 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, a casat Decizia atacata si a trimis cauza pentru rejudecarea apelurilor, cu motivarea că pentru considerentele pe larg expuse, în cauză nu s-a comis niciuna din încălcările prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., care sunt sancţionate cu nulitate şi pentru care s-ar fi putut decide desfiinţarea hotărârii instanţei de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare. S-a mai arătat în considerente că toate încălcările constatate de instanţă şi aspectele deficitare ale cercetării judecătoreşti şi de apreciere a probelor, pot şi trebuie suplinite de instanţa de apel cu ocazia judecării apelurilor declarate în cauză, în aplicarea dispoziţiilor art. 378 C. proc. pen.
În rejudecarea apelurilor, după casare, Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia penală nr. 156 din 17 iunie 2008, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.N.A. şi inculpaţii S.D. şi S.A.A. împotriva sentinţei penale nr. 528 din 5 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, a desfiinţat, în parte sentinţa atacată şi a constatat că suma de 4.000 de euro a reintrat în patrimoniul D.N.A., constatând totodată că în mod corect s-a dispus condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, fiind întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii pentru care au fost trimişi în judecată, individualizarea judiciară a pedepselor aplicate s-a efectuat corect de prima instanţă, avându-se în vedere mai cu seama faptul că cei trei inculpaţi nu au antecedente penale, cât şi faptul că martorul denunţător nu a obţinut în final postul a cărui traficare o provocase. A constatat că apelurile sunt fondate în ceea ce priveşte omisiunea primei instanţe de a se pronunţa referitor la suma de 4.000 de euro, ce a făcut obiectul material al infracţiunii şi a intrat ulterior în patrimoniul D.N.A.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.N.A. şi inculpaţii S.D. şi S.A.A.
Prin motivele scrise, parchetul a criticat pedepsele aplicate celor trei inculpaţi, atât în privinţa cuantumului cât şi a modalităţii de executare; în considerarea dispoziţiilor art. 72 şi 52 C. pen., a apreciat necesar majorarea pedepselor, iar în ceea ce priveşte pe inculpata S.A.A. şi înlăturarea dispoziţiilor art. 74 – art. 76 C. pen. şi de asemeni, pentru toţi inculpaţii, înlăturarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., nefiind realizată cerinţa arătată de art. 81 lit. c) C. pen. în susţinerea acestor motive au fost invocate dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
În esenţă, recurenţii inculpaţi prin motivele scrise au susţinut că probele administrate în cauză nu au făcut dovada existenţei infracţiunii, nici a faptului că a fost comisă de inculpaţi, după cum nu rezultă din lucrările cauzei nici elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă pentru care au fost trimişi în judecată şi condamnaţi inculpaţii. în sensul acestor susţineri s-a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 lit. a), c) şi d) C. proc. pen., în drept, recurenţii inculpaţi au întemeiat criticile pe dispoziţiile cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (l) pct. 9, 10, 17, 18 C. proc. pen.
Intimatul inculpat C.P.M.A., a solicitat în temeiul art. 3857 alin. (l) C. proc. pen., extinderea efectelor recursului si achitarea sa.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.N.A. este fondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care reglementează criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului penal, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Infracţiunile pentru care inculpaţii S.A.A., S.D. şi C.P.M.A. au fost trimişi în judecată sunt prevăzute de art. 257 C. pen. şi de art. 26 raportat la art. 257 C. pen. şi la art. 6 din Legea nr. 78/2000, fiind sancţionate cu pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani.
Analizând pedepsele aplicate inculpaţilor în raport de contribuţia concretă a fiecăruia la comiterea infracţiunilor, de implicarea infracţională şi de datele ce îi caracterizează, Înalta Curte constată faţă de dispoziţiile art. 72 şi 52 C. pen., că pedepsele aplicate sunt insuficiente pentru realizarea scopului pedepsei, aşa cum este prevăzut în dispoziţiile mai sus arătate, respectiv pentru a asigura realizarea funcţiilor de constrângere şi reeducare ale sancţiunii şi a scopului prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, astfel că, argumentele expuse de instanţele de fond şi de apel nu sunt suficiente pentru aplicarea pedepselor, aşa cum au fost individualizate de acestea.
În considerarea dispoziţiilor arătate, pedepsele aplicate inculpaţilor trebuiau să reflecte pericolul social al activităţilor infracţionale, constând în modalitatea de concepere, executare şi finalizare a acesteia, să reflecte participaţia şi rolul pe care l-a avut fiecare inculpat în câştigarea credibilităţii denunţătorului, ori pentru obţinerea folosului nejustificat. Pe de altă parte, obţinerea sau nu a scopului urmărit de denunţător este fără relevanţă juridică în existenţa infracţiunii şi nici nu constituie un criteriu de individualizare, în sensul legii.
Astfel, faţă de natura infracţiunilor săvârşite, a împrejurărilor în care au fost comise faptele, Înalta Curte apreciază că se impune majorarea pedepselor inculpaţilor, astfel încât, aceştia să-şi formeze o atitudine corectă faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială, conform scopului pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.
Cât priveşte reţinerea dispoziţiilor art. 74 – art. 76 C. pen., în favoarea inculpatei S.A.A. acestea nu se justifică, în acest sens, neexistând motive care să impună un tratament sancţionator diferit faţă de inculpatul S.D., trimis în judecată şi condamnat pentru aceiaşi infracţiune de complicitate la trafic de influenţă, în contextul în care, cei doi inculpaţi au mijlocit relaţia dintre inculpatul C.P.M.A. şi denunţător. Mai mult, lipsa antecedentelor penale în cazul celor trei inculpaţi nu justifică nici aplicarea unor pedepse minime şi nici coborârea sub minimul special, atâta timp cât, ocupaţiile, educaţia şi pregătirea profesională a acestora impuneau, cu atât mai mult, o conduită de respect a normelor penale, ce ocrotesc relaţiile sociale ce apără activităţi de interes public, reglementate prin lege.
Referitor la modalitatea de executare a pedepsei se apreciază realizate cerinţele prevăzute de lege pentru suspendarea executării, în condiţiile art. 81 C. pen., în ceea ce o priveşte pe inculpata S.A.A. şi conform art. 861 C. pen., pentru pedepsele aplicate inculpaţilor S.D. şi C.P.M.A., pe un termen de încercare calculat potrivit legii.
În alegerea modalităţii de executare s-a apreciat că inculpaţii au avut o conduită bună în societate, nu au antecedente penale, au pregătirea şi educaţia necesară pentru realizarea recuperării lor sociale, cât şi pentru atingerea dublului scop al pedepsei şi fără executare efectivă a pedepselor aplicate.
Şi desigur pentru toate aceste considerente hotărârile atacate sunt supuse casării în baza dispoziţiilor art. 3859 alin. (l) pct. 14 C. proc. pen., sens în care în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de procuror şi hotărârile vor fi casare cu privire la individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, în sensul celor anterior arătate.
Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.D. şi S.A.A. precum şi cererea de extindere a efectelor acestor recursuri formulată de intimatul inculpat C.P.M.A.
În ceea ce priveşte recursurile declarate de inculpaţii S.D. şi S.A.A., se apreciază că acestea sunt nefondate pentru motivele invocate, întrucât din ansamblul probator administrat rezultă în mod clar vinovăţia acestora cu privire la săvârşirea faptelor, pentru care au fost trimişi în judecată, aşa cum, în mod corect a reţinut instanţa de fond şi de apel prin hotărârile pronunţate, fiind corect stabilită starea de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, în cauză nefiind comisă o eroare de fapt. Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de către organul judiciar, în scopul aflării adevărului. Susţinerile inculpaţilor sunt infirmate de probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât şi în timpul judecăţii, astfel că Înalta Curte constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Din probele administrate rezultă împrejurări de necontestat, în cadrul cărora, inculpaţii S.D. şi S.A.A. au mijlocit relaţia stabilită cu ocazia întrevederii dintre inculpatul C.P.M.A. şi denunţătorul C.I. prin care acesta urmărea aprobarea unui raport de transfer pe baza convingerii create că inculpatul C.P.M.A. are influenţă asupra chestorului de poliţie C.L. şi asupra comisarului şef L.S.C. Mai mult, pentru finalizarea activităţii infracţionale inculpaţii S. şi-au împărţit sarcinile, acţionând fiecare pentru înlesnirea activităţii de pretindere şi primirea unor sume de bani, preocupându-se ca faptele lor să nu fie descoperite şi persoanele implicate în această activitate infracţională să nu fie identificate.
Şi deşi inculpaţii S. au avut o conduită procesuală nesinceră, respingând orice implicare în activitatea infracţională, probele au demonstrat şi existenţa unor demersuri ale acestora pe lângă denunţător, pentru ca acesta să dea banii pretinşi, precum şi sfaturile şi indicaţiile acordate inculpatului C.P.M.A., pentru a obţine banii pretinşi.
Ori, în acest context, faptele inculpaţilor S. constând în desfăşurarea unor activităţi de înlesnire pentru pretinderea sumei de 7.000 de euro, precum şi pentru primirea efectivă a sumei de 4.000 de euro de către inculpatul C.P.M.A., constituie în drept infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, aşa cum corect au reţinut instanţele şi pentru care, tot astfel, au fost condamnaţi inculpaţii.
Şi în fine, în cauză a fost administrată o vastă probaţiune a acestor fapte pornind de la sesizarea şi declaraţiile martorului denunţător C.I., procesul verbal de ridicare a sumei de 4.000 euro, procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante, planşe fotografice, procesul verbal din 13 noiembrie 2005, privind examinarea cu lampa UV a mâinilor şi a îmbrăcămintei inculpatului S.D., interceptările şi înregistrările audio-video, precum şi celelalte probe arătate şi discutate prin actul de trimitere în judecată şi hotărârile recurate.
Aşa fiind, pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept soluţia de condamnare nu este consecinţa unei erori grave de fapt ci rezultatul probelor administrate în cauză şi a unei stări de fapt corect reţinute.
Faţă de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., susţinerea recurenţilor că hotărârea pronunţată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia şi motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii, este nefondată, Înalta Curte apreciază că hotărârea instanţei este motivată în fapt şi în drept, aşa cum rezultă din conţinutul acesteia la dosarul Curţii de Apel Bucureşti.
Cu privire la pct. 17 al art. 3859 C. proc. pen., deşi a fost invocat de către apărătorul recurenţilor inculpaţi, acesta nu a fost susţinut şi nu a formulat nicio cerere de schimbare de încadrare juridică, însă, Înalta Curte apreciază că încadrarea juridică dată faptelor este temeinică şi legală, iar critica adusă fără a fi motivată, nu are temei în starea de fapt reţinută pe baza probelor administrate.
Cererea de extindere a efectelor recursurilor formulată de inculpatul C.P.M.A., nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 3857 C. proc. pen., urmând a se respinge.
Aşa fiind, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., pentru totalitatea considerentelor expuse se vor respinge recursurile declarate de inculpaţii S.D. şi S.A.A.
În consecinţă se va casa Decizia penală atacată precum şi sentinţa penală nr. 826/ F din 5 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Il-a penală, numai cu privire la individualizarea pedepsei şi rejudecând:
Va înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi art. 76 C. pen., cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 C. pen. şi la art. 6 din Legea nr. 78/2000, săvârşită de inculpata S.A.A.
Va majora pedeapsa aplicată acesteia pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 C. pen. şi la art. 6 din Legea nr. 78/2000, de la 6 luni închisoare la 2 ani închisoare.
Va face aplicaţia art. 81 C. pen. şi va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 82 C. pen.
Va atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe perioada suspendării condiţionate a executării pedepsei.
Va majora pedeapsa aplicată inculpatului C.P.M.A., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, şi inculpatului S.D., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 C. pen. şi la art. 6 din Legea nr. 78/2000, de la câte 2 ani închisoare la câte 4 ani închisoare.
Va înlătura dispoziţiile art. 81 C. pen., cu privire la pedepsele aplicate inculpaţilor C.P.M.A. şi S.D.
În baza art. 861 C. pen., va dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepselor de câte 4 ani închisoare aplicate inculpaţilor C.P.M.A. şi S.D. pe un termen de încercare de câte 6 ani, calculat conform art. 862 C. pen.
Pe durata termenului de încercare inculpaţii C.P.M.A. şi S.D. urmează să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (l) lit. a) – d) C. pen., urmând ca inculpaţii să se prezinte la S.P.V.R.S.I. de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la termenele şi în condiţiile fixate de acesta.
Va atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe perioada suspendării sub supraveghere a executării pedepselor de către cei doi inculpaţi.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obligă recurenţii inculpaţi S.D. şi S.A.A. la câte 275 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 75 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C.P.M.A., în sumă de 75 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.D. şi S.A.A. împotriva deciziei penale nr. 156 din 17 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, precum şi cererea de extindere a efectelor acestor recursuri formulată de intimatul inculpat C.P.M.A.
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. împotriva deciziei penale nr. 156 din 17 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează Decizia penală atacată precum şi sentinţa penală nr. 826/ F din 5 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Il-a penală, numai cu privire la individualizarea pedepsei şi rejudecând:
- înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi art. 76 C. pen., cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 C. pen. şi la art. 6 din Legea nr. 78/2000, săvârşită de inculpata S.A.A.
Majorează pedeapsa aplicată acesteia pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 C. pen. şi la art. 6 din Legea nr. 78/2000, de la 6 luni închisoare la 2 ani închisoare.
Face aplicaţia art. 81 C. pen. şi dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 82 C. pen.
Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe perioada suspendării condiţionate a executării pedepsei.
Majorează pedeapsa aplicată inculpatului C.P.M.A., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, şi inculpatului S.D., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 C. pen. şi la art. 6 din Legea nr. 78/2000, de la câte 2 ani închisoare la câte 4 ani închisoare.
Înlătură dispoziţiile art. 81 C. pen., cu privire la pedepsele aplicate inculpaţilor C.P.M.A. şi S.D.
În baza art. 861 C. pen., dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepselor de câte 4 ani închisoare aplicate inculpaţilor C.P.M.A. şi S.D. pe un termen de încercare de câte 6 ani, calculat conform art. 862 C. pen.
Pe durata termenului de încercare inculpaţii C.P.M.A. şi S.D. se vor supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (l) lit. a) – d) C. pen., urmând ca inculpaţii să se prezinte la S.P.V.R.S.I. de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la termenele şi în condiţiile fixate de acesta.
Atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe perioada suspendării sub supraveghere a executării pedepselor de către cei doi inculpaţi.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Obligă recurenţii inculpaţi S.D. şi S.A.A. la câte 275 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 75 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C.P.M.A., în sumă de 75 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 205/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 269/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
