ICCJ. Decizia nr. 1306/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1306/2009
Dosar nr. 1333/59/2008
Şedinţa publică din 08 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 21/ PI din 29 ianuarie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea petentei V.E., ca nefondată şi a menţinut rezoluţia din 25 septembrie 2008, dosar nr. 292/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara la data de 28 noiembrie 2008 sub nr. 1333/59/2009, petenta V.E. a solicitat desfiinţarea rezoluţiei dată la data de 25 septembrie 2008 în dosarul nr. 292/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi a rezoluţiei dată în dosarul nr. 1037/11/2/2008 de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, la data de 0411.2008.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că, prin faptul că s-a refuzat ridicarea originalului înscrisului şi s-a împiedicat efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice sub aspectul falsului material, s-a ajuns ca apartamentul proprietatea sa să ajungă la rudele adjunctului şefului poliţiei arădene, întrucât nu s-a putut demonstra falsul material al înscrisului care a permis instanţei civile să atribuie imobilul acestora.
La dosar s-a ataşat dosarul nr. 292/P/2008 şi lucrarea nr. 1037/11/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, nesolicitându-se alte probe.
Analizând materialul "probator aflat la dosarul cauzei, instanţa a reţinut în fapt următoarele:
Prin rezoluţia din 25 septembrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. 292/P/2008, în baza art. 228 în referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii l.A., M.O.M., L.C.V., D.V., D.T., B.M.C., C.N. şi T.S., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi favorizarea infractorului, prevăzută de art. 246 şi art. 264 C. pen.
Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că, la data de 26 iunie 2008, petenta V.E. a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând tragerea la răspundere penală a magistraţilor l.A., M.O.M., L.C.V., D.V., D.T., B.M.C., C.N. şi T.S., sesizarea vizând, direct săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 264 C. pen. şi indirect săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Cu adresa nr. 4481/VIH/1 03 iulie 2008, unitatea de parchet ierarhic superioară a trimis lucrarea spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
S-a reţinut că magistraţii procurori şi judecători în cauză sunt acuzaţi, în esenţă, pentru aceea că, soluţiile adoptate în rezolvarea lucrărilor repartizate, privind pe învinuiţii B.G., B.F. şi N.A. sunt abuzive şi au ca scop favorizarea celor trei infractori.
Prin rezoluţia din 08 noiembrie 2006 dată în dosarul nr. 465/P/2005, procurorul l.A. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor B.G., B.F. şi N.A. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 290 şi art. 291 C. pen., pe motiv că nu sunt întrunite din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale acestora.
În fapt, s-a reţinut că în cursul lunii iulie 1994, învinuiţii B.G. şi B.F. au cumpărat apartamentul nr. 3 situat în Arad, de la partea vătămată V.E., încheind cu aceea ocazie un act sub semnătură privată, urmare faptului că apartamentele nu erau numerotate, statul fiind proprietarul terenului pe care era edificată construcţia.
În cursul lunii septembrie 1994, învinuiţii au încheiat un contract de comodat cu învinuita N.A., fiica lori deoarece aceasta urma să locuiască în apartament.
În cursul anului 2004 partea vătămată a introdus acţiune civilă privind validitatea contractului de vânzare-cumpărare, solicitând şi evacuarea învinuitei N.A.
Prin Decizia civilă nr. 634/2005 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 14513/2004, definitivă şi irevocabilă, s-a constatat transmiterea dreptului de proprietate a apartamentului în favoarea învinuiţilor B.G. şi B.F., partea vătămată V.E. fiind obligată să încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică.
S-a reţinut că în plângerea penală partea vătămată a susţinut că actul intitulat contract de comodat ar fi fost încheiat la o dată ulterioară celei menţionate în cuprinsul său, ceea ce însă nu a rezultat din cercetările efectuate.
În motivarea soluţiei s-a mai arătat că, potrivit art. 948 C. civ., comodantul poate fi şi d altă persoană decât proprietarul bunului şi că părţile contractante trebuie să aibă doar capacitatea de administrare la data încheierii contractului, condiţie ce a fost respectată.
Plângerile formulate împotriva acestei soluţii au fost respinse de primul procuror M.O.M., prin Ordonanţa nr. 1959/11/2 din 20 decembrie 2006, de judecătorul L.C.V. de la Judecătoria Arad, prin sentinţa penală nr. 836 din 12 februarie 2007 pronunţată în dosarul nr. 26/66/2007, precum şi de judecătorii D.T., B.M.C. şi C.N. de la Tribunalul Arad, prin Decizia penală nr. 270 din 02 aprilie 2007, pronunţată în dosarul nr. 26/55/R/2007; procurorii de şedinţă D.V. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad şi T.S. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad au pus concluzii de respingere a acţiunii reclamantei.
Din cele reţinute, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a apreciat că soluţiile procurorului J.A. şi a prim-procurorului M.O.M. sunt legale şi temeinice, acestea fiind confirmate prin cele două hotărâri judecătoreşti menţionate, hotărâri care sunt în acord cu concluziile procurorilor.
În acest contest, s-a considerat că sesizarea formulată de V.E., prin ea însăşi, necoroborată cu alte probe sau indicii, nu poate conduce la concluzia că este întemeiată, cu alte cuvinte, faptele nu există.
Împotriva acestei soluţii a formulat plângere petenta V.E.
Prin rezoluţia dată la data de 04 noiembrie 2008 în dosarul nr. 1037/11/2/2008 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în temeiul art. 275 – art. 278 C. proc. pen., s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii petentei V.E.
Examinând plângerea petentei, în raport cu actele dosarului nr. 292/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi ale dosarului nr. 465/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, privind pe învinuiţii N.A., B.G. şi B.F., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a constatat că este neîntemeiată.
Astfel, s-a reţinut că procurorul care a instrumentat dosarul nr. 465/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad a apreciat că în această cauză nu se impune efectuarea unei expertize tehnice grafoscopice, întrucât împrejurarea că învinuiţii B.G. şi B.F. au cumpărat apartamentul în litigiu şi i-au permis fiicei lor să-l locuiască era lipsită de relevanţă.
S-a reţinut că aprecierea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad cu privire la probele care trebuiau administrate a fost cenzurată odată cu soluţionarea plângerii împotriva soluţiei, de către Judecătoria Arad, care prin sentinţa penală nr. 1717 din 20 septembrie 2007, a respins plângerea petentei, această sentinţă rămânând definitivă prin Decizia penală nr. 270 din 02 aprilie 2007 a Tribunalului Arad.
Prin urmare, s-a apreciat că, în ceea ce priveşte modul în care s-a instrumentat dosarul penal nr. 465/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, s-a pronunţat prin hotărâre definitivă instanţa de judecată, care practic a confirmat soluţia procurorului sub aspectul legalităţii şi temeiniciei.
Instanţa a constatat că, prin plângerea înregistrată iniţial la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casaţie şi Justiţie, petenta V.E. a solicitat cercetarea intimaţilor magistraţi l.A., M.O.M., L.C.V., D.V., D.T., B.M.C., C.N. şi T.S. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi favorizarea infractorului prevăzută de art. 246 şi 264 C. pen., plângerea a fost trimisă ulterior spre competentă soluţionare parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara sub adresa nr. 448/VI 11/1/03 iulie 2008.
Petenta a susţinut în plângere că magistraţii procurori şi judecători, intimaţi în prezenta cauză în soluţiile adoptate în rezolvarea lucrărilor repartizate privind pe învinuiţii B.G., B.F. şi N.A., i-au favorizat pe aceştia, pronunţând astfel soluţii abuzive.
Divergenţa dintre petenta şi numiţii B.G., B.F. a început în cursul lunii iulie 1994, când s-a încheiat un act sub semnătură privată cu privire la cumpărarea apartamentului nr. 3 situat în municipiul Arad, iar în cursul lunii septembrie 1994 numiţii B.G. şi B.F. au încheiat un contract de comodat cu N.A., fiica lor, deoarece aceasta urma să locuiască în apartament.
Ulterior, în cursul anului 2004, petenta a introdus o acţiune civilă privind validarea contractului de vânzare - cumpărare, solicitând şi evacuarea numitei N.A., iar prin Decizia civilă nr. 634/2005 a tribunalului Arad rămasă irevocabilă s-a constatat transmiterea dreptului de proprietate a apartamentului în favoarea numiţilor B.G. şi B.F., petenta fiind obligată să încheie contractul de vânzare - cumpărare în formă autentică.
Deoarece petenta a susţinut că în actul intitulat contract de comodat s-ar fi trecut o dată ulterioară a formulat plângere la Parchet, plângeri care au fost ulterior soluţionate în defavoarea petentei.
Pentru toate aceste considerente, instanţa a apreciat că soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de magistraţii intimaţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi 264 C. pen., este legală şi temeinică, motiv pentru care, potrivit art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea, ca nefondată şi a menţinut rezoluţia din 25 septembrie 2008, dosar nr. 292/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petenta la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a formulat recurs petenta V.E., în declaraţia de recurs reiterând în esenţă criticile din plângerea iniţială.
Examinând recursul declarat de petentă sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor urma.
Astfel, instanţa de fond, în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, a apreciat în mod corect că intimaţii magistraţii procurori şi judecători şi-au îndeplinit obligaţiile legale, neexistand un abuz în serviciu sau o favorizare a unei persoanei, aspecte confirmate şi de menţinerea soluţiilor pronunţate de aceştia, atât în litigiile civile, cât şi în cele penale.
Potrivit art. 2 şi 3 din Legea nr. 303/2004, judecătorii şi procurorii sunt independenţi iar, potrivit atribuţiilor conferite de lege, pe baza probelor administrate în cauză şi a propriei convingeri, magistraţii judecători şi procurori sunt liberi să aprecieze cu privire la soluţiile dispuse în cauzele ce le soluţionează, urmând ca instanţa de judecată să aprecieze asupra temeiniciei şi legalităţii acestora.
Pe de altă parte, deşi petiţionara a arătat, în concret, în ce constă vătămarea adusă intereselor sale, trebuie precizat că nu orice nemulţumire a petentei, angajează răspunderea penală a intimaţilor magistraţii procurori şi judecători, ci doar dacă se dovedeşte reaua - credinţă cu care acţionează aceştia în scopul prejudicierii intereselor unei persoane, ceea ce nu este cazul în speţă, lipsind latura subiectivă/obiectivă a infracţiunii reclamată.
Eventuala netemeinice a rezoluţiilor dispuse de către magistraţii procurori cu ocazia soluţionării cauzelor precum hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauză, puteau fi criticate într-un cadru procesual adecvat, respectiv în faţa instanţei de judecată sesizată cu soluţionarea cauzei respective în fond sau la instanţele de control judiciar.
Înalta Curte a apreciat că din actele şi lucrările dosarului, nu rezultă că intimaţii magistraţi judecători şi procurori J.A., M.O.M., L.C.V., D.V., D.T., B.M.C., C.N. şi T.S., au săvârşit infracţiunile sesizate de petiţionară, iar în absenţa dovezilor, soluţiile dispuse către magistraţii judecători şi procurori în exercitarea atribuţiilor de serviciu au fost date cu respectarea dispoziţiilor legale, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzută de art. 246 şi 264 C. pen.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că soluţia pronunţată în cauză este legală, temeinică şi corect motivată în fapt şi în drept, văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din acelaşi cod, va obliga recurenta petentă la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta V.E., împotriva sentinţei penale nr. 21/ PI din 29 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenta petentă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 08 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1303/2009. Penal. încăierarea (art. 322... | ICCJ. Decizia nr. 1307/2009. Penal → |
|---|
