ICCJ. Decizia nr. 1303/2009. Penal. încăierarea (art. 322 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1303/2009
Dosar nr.1204/99/2007
Şedinţa publică din 8 aprilie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin sentinţa penală nr. 295 din 8 mai 2008 pronunţată de Tribunalul laşi, în dosarul nr. 1204/99/2007, au fost condamnaţi, la câte o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare fiecare dintre inculpaţii C.C. şi B.V., pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de încăierare prevăzută de art. 322 alin. (1) şi (3) C. pen.
În temeiul art. 81 C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 3 luni şi s-a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privitoare la revocarea suspendării în cazul săvârşirii altei infracţiuni în cursul termenului de încercare.
A fost condamnat inculpatul B.G., la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de încăierare, prevăzută de art. 322 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În temeiul art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare la care a fost condamnat inculpatul B.G. prin sentinţa penală nr. 4563 din 24 septembrie 2002 a Judecătoriei laşi, pedeapsă care va fi executată alături de pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, în total inculpatul B.G. urmând a executa pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare.
Pe perioada prevăzută de art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
A fost condamnat inculpatul K.V., la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de încăierare prevăzută de art. 322 alin. (1) şi (3) C. pen.
Pe perioada prevăzută de art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de C.N., domiciliată în mun. laşi, str. Irimia Popescu şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul K.V. să plătească părţii civile în favoarea minorilor C.S., C.G., C.C., C.S., C.Z., C.V., C.M., C.B., şi C.I., suma de 25 lei lunar pentru fiecare, reprezentând echivalentul pensiei alimentare ce s-ar fi cuvenit minorilor de pe urma tatălui lor, victima C.F., începând de la data de 1 iunie 2006 şi până la împlinirea vârstei de 18 ani.
S-a respins acţiunea civilă formulată în contradictoriu cu ceilalţi inculpaţi.
În temeiul art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii să plătească statului cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul laşi din data de 19 februarie 2007 întocmit în dosarul nr. 1658/P/2006 şi înregistrat la instanţă sub nr. 1204/99/2007, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor C.C., B.V., K.V. şi B.G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 322 alin. (1) şi (3) C. pen., ultimul inculpat cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
S-a reţinut că, în ziua de 31 mai 2006, inculpaţii C.C., B.G., B.V. şi K.V., împreună cu victima C.F., toţi de etnie rromă, se aflau la imobilul situat în strada Vântu, din mun. laşi, cumpărat de C.C., pe care l-au ajutat la lucrări de reparaţie şi îngrijire a construcţiei. C.C. trăia în concubinaj cu B.V. şi au împreună patru copii minori. Seara, după ce s-a înnoptat, inculpaţii au început să consume băuturi alcoolice iar, la un moment dat, la imobilul unde aceştia se aflau au venit şi martorii C.M. şi C.S.
După miezul nopţii, inculpaţii C.C. şi B.V. au început să se certe cu privire la câştigurile obţinute din cerşit de aceasta din urmă în Italia şi s-au acuzat reciproc de infidelitate. Inculpata B.V. a devenit violentă şi a început să arunce cu diferite obiecte în C.C. În ajutorul inculpatei B.V. au sărit inculpaţii K.V. şi B.G., iar în ajutorul inculpatului C.C., fratele său, victima C.F.
Inculpaţii şi victima C.F. au ieşit afară din camera unde se aflau şi au continuat altercaţia începută, în cameră rămânând martorii C.S. şi C.M., care, după puţin timp, au ieşit şi aceştia în curtea locuinţei.
În curte era întuneric, iar inculpaţii şi victima se loveau reciproc, au căzut, rostogolit, iar altercaţia acestora a durat câteva minute. Martorii au intervenit şi au despărţit cele două grupuri, după care inculpaţii B.G., B.V., împreună cu copiii şi inculpatul K.V. au plecat la domiciliul inculpatului B.G.
Martorii, inculpatul C.C. şi victima C.F. au revenit în cameră unde C.F. a început să strângă obiectele răvăşite prin casă şi să măture. Întrucât era o oră târzie, victima C.F., însoţit de fiul său C.M., în vârstă de 7 ani, au mers în cealaltă cameră a imobilului şi s-au culcat pe podea. Imediat, C.F. a acuzat dureri de cap şi i-a solicitat fiului său să îi aducă apă şi, după ce s-a spălat, a adormit.
Martora C.M. a plecat la domiciliul său din str. Tătăraşi, iar C.S. şi inculpatul C.C. s-au culcat pe un pat, în camera unde avusese loc anterior altercaţia.
În jurul orei 5,00, la imobilul din strada Tăietoarei, a venit C.B., frate cu inculpatul C.C. şi victima C.F. Acesta l-a văzut pe C.F. dormind cu faţa în sus, iar fiul acestuia, C.M., care era treaz, a plecat împreună cu martorul mai sus-menţionat.
Ulterior, la imobilul din strada Vîntu, s-a întors martora C.M., care, ajungând în curtea locuinţei, l-a auzit pe C.F. „horcăind". A încercat împreună cu C.C. să-l trezească, însă, după puţin timp, C.F. a decedat. A fost anunţată salvarea care a constatat decesul victimei C.F.
În jurul orelor 8,00, inculpaţii B.V. şi K.V. auzind că C.F. a decedat, au plecat în mun. Roman unde îşi au domiciliul.
La faţa locului au fost efectuate cercetări şi s-au găsit lucruri, obiecte, scule răvăşite prin curtea locuinţei, precum şi un scaun, o bucată de cărămidă, sticle goale de vin. etc.
În urma necropsiei efectuate de I.M.L. laşi, în raportul nr. 793 din 18 iulie 2006, medicul legist a concluzionat:
Moartea lui C.F. a fost violentă.
Aceasta s-a datorat unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de bază craniană, hematom extradural compresiv, hemoragii subarahnoidiene şi contuzie cerebrală, urmate de comă.
Prin topografie şi morfologie, leziunile cranio-cerebrale pledează pentru producere prin lovire cu corp contondent în condiţiile precizate de anchetă.
4. La examenul extern s-a constatat o excoriaţie în curs de vindecare a gambei stângi, leziune care, după aspecte, s-a putut produce cu circa 4 - 5 zile anterior decesului şi nu a putut avea rol în determinismul morţii.
În momentul decesului, valoarea alcoolemiei a fost de 0,00 gr. %o, iar sângele recoltat de la cadavru aparţine grupului sanguin 01.
Moartea poate data de 10 iunie 2006.
Din primele cercetări efectuate a rezultat că numitul K.V. ar fi lovit victima cu o cărămidă, în cap, împrejurare susţinută de C.M., fiul victimei în vârstă de 7 ani.
În cauză urmărirea penală a fost începută faţă de K.V. pentru art. 183 C. pen. Ulterior, continuându-se cercetările, s-a constatat că nu poate fi stabilită persoana care a lovit victima, întrucât în noaptea de 31 mai - 1 iunie 2006 a avut loc o încăierare generală între C.C., C.F., K.V., B.G. şi B.V., ocazie cu care s-au lovit reciproc, au căzut şi s-au rostogolit prin curtea imobilului.
Susţinerile minorului C.M. nu mai coroborează cu alte probe, iar audierea acestuia s-a efectuat în prezenţa mamei sale, care permanent vorbea cu fiul său în limba rromă.
Pe de altă parte, la examenul extern asupra cadavrului victimei, nu s-au constatat de către medicul legist leziuni în zona temporală dreaptă a capului victimei, corespunzător traumatismului cranio-cerebral; or, în cazul în care lovitura ar fi fost aplicată cu o cărămidă de către K.V., trebuia să existe o urmă a contactului corpului contondent şi corpul victimei, în acea zonă.
În cursul cercetării judecătoreşti s-a administrat proba cu înscrisuri, au fost audiaţi inculpaţii, precum şi martorii C.M., C.S., C.B. şi C.M.
Din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi în cadrul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut aceeaşi situaţie de fapt ca cea prezentată în rechizitoriu, cu precizarea că declaraţiile martorului C.M., coroborate cu declaraţiile inculpaţilor, duc la concluzia că inculpatul K.V. este cel care a lovit cu un corp contondent pe victima C.F., producându-i un traumatism cranio-cerebral în urma căruia aceasta a decedat.
Astfel, martorul minor C.M. a declarat că a văzut când inculpatul K.V. l-a lovit pe tatăl său cu o cărămidă în zona capului. Inculpatul K.V. a declarat la urmărirea penală că a lovit victima doar cu palma, motivat de faptul că aceasta îl lovise anterior. De asemenea, inculpata B.V. a declarat la urmărirea penală că a văzut când fratele său, K.V., a lovit victima cu palma peste faţă.
Din coroborarea acestor declaraţii instanţa de fond şi-a format convingerea că inculpatul K.V. a lovit victima nu doar cu palma, ci cu cărămida pe care o avea în mână, cărămidă la care a făcut referire fiul victimei şi care a fost găsită la faţa locului cu ocazia cercetărilor.
Toţi inculpaţii au fost trimişi în judecată, reţinându-se în sarcina lor săvârşirea infracţiunii de încăierare, prevăzută de art. 322, alin. (3) C. pen., cu motivarea că nu se cunoaşte care din participanţi a lovit-o pe victimă.
Dat fiind faptul că instanţa a reţinut că cel care l-a lovit pe C.F. este inculpatul K.V. s-a dispus schimbarea încadrării juridice.
Astfel, fapta inculpaţilor C.C., B.V. şi B.G. de a participa la încăierarea ce a avut loc în seara zilei 31 mai - 1 iunie 2006 se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen.
Fapta inculpatului K.V. care, la data de 31 mai - 1 iunie 2006, l-a lovit pe C.F. cu o cărămidă în zona capului, lovitură în urma căreia acesta a decedat, se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 183 C. pen., cu referire la art. 322 alin. (2) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social concret al faptelor, limitele speciale ale pedepselor şi persoana infractorilor. Apreciind că scopul urmărit de art. 52 C. pen., poate fi atins în acest mod, pedepsele aplicate inculpaţilor pentru infracţiunile săvârşite au fost orientate către minimul special prevăzut de lege.
În ceea ce priveşte executarea pedepselor aplicate inculpaţilor C.C. şi B.V., instanţa de fond a dat eficienţă dispoziţiilor art. 81 C. pen., apreciind că reeducarea lor se poate realiza şi fără privarea de libertate.
A mai reţinut că, la data săvârşirii faptei, inculpatul B.G. se afla în cursul termenului de încercare pentru pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 4563 din 24 septembrie 2002 a Judecătoriei laşi, a cărei executare a fost suspendată condiţionat. Deoarece termenul de încercare nu se împlinise la data săvârşirii faptei, 31 mai 2006, în temeiul art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiţionată a acestei pedepse, ce urmează a fi executată alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, în condiţiile prevăzută de art. 71 C. pen.
Sub aspectul laturii civile, soţia victimei, C.N., s-a constituit parte civilă, solicitând obligarea inculpaţilor să plătească o pensie alimentară în favoarea celor nouă copii rămaşi ca urmare a morţii tatălui lor. Acţiunea părţii civile a fost admisă în parte, doar în contradictoriu cu inculpatul K.V., întrucât legătura de cauzalitate a morţii victimei, ca o condiţie cerută de art. 998 C. civ., pentru atragerea răspunderii civile delictuale, poate fi făcută doar cu fapta acestui inculpat. În consecinţă, inculpatul K.V. a fost obligat, în temeiul art. 998 C. civ., să plătească în favoarea minorilor victimei o pensie alimentară calculată în conformitate cu art. 94 alin. (3) C. fam., la venitul minim pe economia naţională, deoarece la data decesului victima nu realiza venituri pe baza unui contract de muncă.
B. În termen legal hotărârea astfel pronunţată a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul laşi şi inculpaţii B.G. şi K.V.
Prin motivele expuse, procurorul a susţinut nelegalitatea sentinţei, vizând greşita schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpaţilor C.C., B.V., B.G. şi K.V. din infracţiunea de „încăierare" prevăzută de art. 322 alin. (1) şi (3) C. pen. în infracţiunea de „încăierare" prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen. şi, respectiv, în infracţiunea de „lovire sau vătămări cauzatoare de moarte" prevăzută de art. 183 C. pen. S-a arătat că inculpaţii au acţionat cu violenţă asupra victimei fără a se cunoaşte cine a aplicat lovitura ce a condus la deces, situaţie în care consecinţele faptelor se răsfrâng asupra tuturor participanţilor iar declaraţia martorului, minor C.M. nu se coroborează cu alte probe, audierea acestuia făcându-se în prezenţa mamei, care permanent vorbea cu fiul său în limba rromă. S-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii şi condamnarea inculpaţilor pentru fapta de „încăierare", prevăzută de art. 322 alin. (1) şi (3) C. pen.
Inculpatul B.G., prin apărător, şi-a susţinut nevinovăţia cu motivarea că la dosarul cauzei nu sunt probe suficiente care să conducă la condamnarea sa, iar inculpatul K.V. a cerut schimbarea încadrării juridice în art. 322 alin. (1) şi (3) C. pen. şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, prin aplicarea dispoziţiilor privind suspendarea condiţionată.
Prin Decizia penală nr. 135 din 20 noiembrie 2008 a Curţii de Apel laşi, secţia penală, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul laşi şi inculpatul K.V. împotriva sentinţei penale nr. 295 din 8 mai 2008 a Tribunalului laşi care a fost desfiinţată în parte în latură penală şi civilă şi, rejudecând, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptelor:
- din infracţiunea de „încăierare" prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de „încăierare" prevăzută de art. 322 alin. (1) şi (3) teza II C. pen., pentru inculpaţii C.C. şi B.V.;
- din infracţiunea de „încăierare" prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în infracţiunea de „încăierare" prevăzută de art. 322 alin. (1) şi (3) teza a II-a C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., pentru inculpatul B.G.
- din infracţiunea de „lovire sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., în infracţiunea de „încăierare" prevăzută de art. 322 alin. (1) şi (3) teza a II-a C. pen., pentru inculpatul K.V., texte de lege în baza cărora a condamnat pe fiecare dintre inculpaţii C.C., B.V., B.G. şi K.V., la pedepse de câte 3 ani închisoare.
În baza art. 81 C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepselor aplicate inculpaţilor C.C., B.V. şi K.V. pe o durată de 5 ani, termen de încercare conform art. 82 alin. (1) C. pen.
A atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
A aplicat inculpaţilor C.C., B.V. şi K.V. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepselor a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 112 lit. a) cu referire la art. 113 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului C.C. măsura de siguranţă de a se prezenta în mod regulat la tratament medical până la însănătoşire.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 113 alin. (2) C. pen., privind înlocuirea măsurii cu cea a internării medicale în situaţia neprezentării în mod regulat la tratament medical.
În baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani aplicată inculpatului B.G. prin sentinţa penală nr. 4563 din 24 septembrie 2002 a Judecătoriei laşi, pe care a adiţionat-o la pedeapsa aplicată, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani închisoare.
A aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi art. 64 lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
A dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive în perioada 7 octombrie 2000 - 6 noiembrie 2000.
A obligat, în solidar, inculpaţii C.C., B.V., B.G. şi K.V. la plata sumelor de 25 lei către fiecare dintre minorii: C.S., C.G., C.C., C.S., C.Z., C.B. şi C.V., C.M. şi C.I., cu titlu de prestaţie periodică de întreţinere începând cu 1 iunie 2006 şi până la împlinirea vârstei de 18 ani.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.G., pe care l-a obligat la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că din materialul probator administrat în cauză, în ambele faze procesuale, rezultă neîndoielnic faptul că în curtea locuinţei inculpatului C.C. a avut loc o încăierare la care au participat inculpaţii şi victima, împărţiţi în două tabere adverse, desfăşurată în îmbulzeală şi cu o împletire a actelor de violenţă, de îmbrâncire şi de loviri, astfel încât nu se poate determina ce anume a făcut fiecare dintre aceştia şi cine a aplicat victimei lovitura fatală, iar răspunderea pentru consecinţele produse se răsfrâng asupra tuturor participanţilor, indiferent de grupul din care au făcut parte.
Martorii C.M. şi C.S. au prezentat în mod constant situaţia de fapt în sensul că inculpaţii şi victima s-au încăierat şi s-au lovit reciproc şi că nici unul dintre inculpaţi nu a lovit victima cu vreun corp contondent.
Martorul C.M., minor în vârstă de 7 ani, şi fiu al victimei, audiat nemijlocit de instanţă a prezentat, ca şi în cursul urmăririi penale, o altă situaţie de fapt, precizând că a văzut când inculpatul K.V. a aplicat victimei o lovitură cu o cărămidă în cap, mai precis la „tâmplă" împrejurare în care victima C.F. a căzut la pământ, după care inculpaţii K.V. şi B.G. au continuat să-i aplice acesteia mai multe lovituri cu picioarele. Tot martorul C.M. este singurul care a precizat că tatăl său nu s-a mai ridicat de la pământ şi a fost dus de cei doi inculpaţi întruna din camerele imobilului „trăgându-l de picioare şi de mâini".
Aceste aspecte relatate de martor nu se coroborează cu nici o altă probă administrată atât în cursul urmăririi penale, cât şi al cercetării judecătoreşti.
Martorii C.M. şi C.S. au relatat faptul că cei patru inculpaţi s-au lovit reciproc şi au precizat că nici unul dintre inculpaţi nu a folosit obiecte dure. Susţinerile acestora se coroborează şi cu cele ale inculpaţilor care au recunoscut că s-au încăierat cu victima şi că s-au lovit reciproc.
Acest ultim aspect rezultă şi din faptul că inculpaţii K.V., B.V., C.C. şi B.G. au prezentat fiecare, conform rapoartelor de constatare medico-legală, leziuni de tipul excoriaţii, echimoze, plăgi contuze şi hematom epicranian, pentru a căror vindecare au necesitat un număr cuprins între 3 şi 7 zile de îngrijiri medicale aspect care confirmă că cei patru inculpaţi şi victima s-au lovit reciproc, au căzut şi s-au rostogolit în curtea imobilului.
Susţinerea martorului minor este infirmată şi de concluziile raportului de necropsie al victimei, în care se precizează că la examenul extern al cadavrului nu s-au constatat leziuni în zona temporală dreapta a capului victimei, corespunzătoare traumatismului cranio-cerebral; or, în situaţia în care lovitura ar fi fost aplicată cu o cărămidă, ar fi trebuit ca în acea zonă să existe o urmă (leziune) externă a contactului dintre corpul contondent şi corpul victimei.
Nu lipsit de relevanţă este şi faptul că martorul C.M., la acea dată în vârstă de 7 ani, a fost audiat de procuror în prezenţa mamei sale, care permanent vorbea cu fiul său în dialectul „rromanes".
Prin urmare, aspectele faptice relatate de acest martor nu concordă cu celelalte probe ale dosarului, raportat celor arătate mai sus, astfel încât declaraţia minorului a fost înlăturată ca subiectivă, fiind făcută pro causa.
În acest context, s-a concluzionat faptul că între grupurile de persoane, grupuri adverse, au existat lovituri reciproce şi nu se poate stabili care este contribuţia fiecărui participant, iar faptele acestora se încadrează juridic în infracţiunea de „încăierare", prevăzută de art. 322 alin. (1) şi (3) teza a ll-a C. pen.
În consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor, iar faţă de modalitatea concretă de comitere şi datele ce caracterizează persoana inculpaţilor, s-a aplicat acestora câte o pedeapsă situată la limita minimă prevăzută prin textul incriminatoriu.
Totodată, fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 81 C. pen., privind cuantumul pedepselor, a inexistenţei antecedentelor penale pentru inculpaţii B.V. şi K.V. dar şi aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen., în ce priveşte condamnarea anterioară a inculpatului C.C., s-a apreciat că scopul pedepselor aplicate acestora poate fi atins fără executarea efectivă a pedepselor.
Sub un alt aspect, în faza de urmărire penală, inculpatul C.C. a fost expertizat psihiatric şi a fost diagnosticat cu „tulburare organică de personalitate cu crize comiţiale grand mal". Raportul de expertiză medico-legală nr. 1422/ PSH din 26 septembrie 2006 mai concluzionează că fapta de care este învinuit a fost comisă cu discernământ diminuat şi se recomandă instituirea măsurilor prevăzute de art. 113 C. pen.
Faţă de apelul în defavoarea inculpatului formulat de procuror, în baza dispoziţiilor art. 112 lit. a) cu referire la art. 113 alin. (1) C. pen., s-a luat împotriva inculpatului C.C. măsura de siguranţă a obligării la tratament medical până la însănătoşire.
Pe de altă parte, faţă de conţinutul probelor administrate în cauză şi examinate mai sus, ce confirmă vinovăţia inculpatului B.G. în săvârşirea infracţiunii de încăierare, s-a apreciat că apelul acestui inculpat este neîntemeiat. Din fişa de cazier judiciar a inculpatului B.G. rezultă că acesta a fost condamnat de Judecătoria laşi prin sentinţa penală nr. 4563 din 24 septembrie 2002 la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 21 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 81, 82 C. pen., sentinţă rămasă definită prin neapelare. Cum fapta dedusă prezentei judecăţi a fost comisă în termenul de încercare de 5 ani prevăzut de art. 82 C. pen., în cauză s-a reţinut starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., în loc de cea prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
C. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel laşi şi inculpatul B.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În recursul parchetului s-a arătat că hotărârea instanţei de apel este netemeinică sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaţilor, întrucât a făcut abstracţie de gardul de pericol social al faptei săvârşite, de împrejurările care grevează răspunderea penală şi chiar de circumstanţele penale ale inculpaţilor. Astfel, deşi inculpaţii K.V. şi B.G. au mai suferit condamnări anterioare, au beneficiat de acelaşi tratament juridic sub aspectul cuantumului pedepsei ca şi ceilalţi inculpaţi.
În concluzie, s-a solicitat înlăturarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., cu privire la toţi inculpaţii cărora Ie-a fost aplicată această modalitate, precum şi majorarea pedepselor cu privire la inculpaţii care sunt cunoscuţi cu antecedente penale.
În ceea ce priveşte recursul inculpatului B.G., aceasta a criticat sentinţa şi Decizia, în esenţă, pentru greşita sa condamnare, deşi nu a aplicat lovituri victimei.
Examinând recursurile declarate în cauză prin prisma cazurilor de casare invocate, prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., Curtea apreciază că acesta nu sunt întemeiate.
1. În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului B.G. de a fi achitat întrucât nu a aplicat lovituri victimei, Înalta Curte constată că atât instanţa de fond cât şi cea de apel au făcut o corectă examinare a materialului probator administrat în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 62, 63 şi 69 C. proc. pen., pe baza căruia a stabilit fără echivoc împrejurările comiterii faptei, constând în aceea că inculpaţii şi victima s-au încăierat şi s-au lovit reciproc, aceştia prezentând fiecare leziunile descrise de rapoartele de constatare medico-legală, aspect care confirmă că cei patru inculpaţi şi victima s-au lovit reciproc, au căzut şi s-au rostogolit în curtea imobilului, încadrarea juridică dată acesteia, încăierare prevăzută de art. 322 alin. (1) şi (3) teza a II-a C. pen., şi vinovăţia inculpaţilor. Cum simpla susţinere a inculpatului în sensul că nu a aplicat lovituri victimei nu este de natură să probeze lipsa de temeinicie a probelor de vinovăţie expuse mai sus, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul acestuia.
2. Referitor la cuantumul redus al pedepselor şi modalitatea de executare a acestora, criticate de parchet, Înalta Curte apreciază că recursul este neîntemeiat şi că instanţa de apel a făcut o justă individualizare a pedepselor, în conformitate cu criteriile generale de individualizare, prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi cu scopul pedepsei, astfel cum este definit de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Aceasta, întrucât, pe de o parte, pedeapsa nu trebuie să constituie doar o măsură de constrângere corespunzătoare valorii sociale încălcate prin săvârşirea infracţiunii, ci este şi un mijloc de reeducare al condamnatului. Or, având în vedere modalitatea de comitere a faptei, aşa cum a fost descrisă mai sus, precum şi datele ce caracterizează persoana inculpaţilor K.V., B.V. şi C.C., Înalta Curte constată că aprecierea instanţei de apel cu privire la oportunitatea modalităţii de executare a pedepselor este corectă, fiind întrunite condiţiile prevăzută de art. 81 C. pen., inclusiv cea potrivit căreia scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia. Împrejurarea că inculpatul C.C. a fost condamnat anterior, la o pedeapsă de un an închisoare, prin sentinţa penală nr. 750 din 2 martie 1995 a Judecătoriei laşi nu reprezintă un impediment pentru suspendarea condiţionată a executării pedepsei, instanţa de apel apreciind în mod corect asupra incidenţei dispoziţiilor art. 38 alin. (2) C. pen.
Totodată, împrejurarea ca inculpaţii C.C. şi B.G. au mai fost condamnaţi anterior nu poate conduce automat la aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai ridicat. În privinţa inculpatului B.G., sancţiunea comiterii unei noi fapte în termenul de încercare stabilit pentru pedeapsa anterioară o constituie revocarea beneficiului suspendării condiţionate a acestei pedepse şi executarea ei alături de pedeapsa actuală. În ceea ce priveşte pe inculpatul C.C. s-a avut în vedere şi discernământul diminuat cu care acesta a acţionat, stabilindu-se suplimentar o măsură de siguranţă, astfel că se apreciază că aplicarea unei pedepse privativă de libertate, într-un cuantum majorat, ar fi excesivă şi nu ar asigura rolul educativ cerut de lege.
Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile formulate de parchet şi inculpatul B.G., ca nefondate.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul, inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat iar potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (3) din acelaşi cod, cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de parchet rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel laşi şi inculpatul B.G., împotriva deciziei penale nr. 135 din 20 noiembrie 2008 a Curţii de Apel laşi, secţia penală, privind şi pe intimaţii inculpaţi K.V., B.V. şi C.C.
Obligă recurentul inculpat B.G. la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimaţii inculpaţi K.V., B.V. şi C.C. în suma de câte 300 lei pentru fiecare, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel laşi rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 08 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1302/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1306/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
