ICCJ. Decizia nr. 1585/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1585/2009
Dosar nr. 7512/2/2008
Şedinţa publică din 29 aprilie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 16 din 27 ianuarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondată plângerea formulată de petenta SC S.A. împotriva rezoluţiei procurorului D.N.A. – Serviciul Teritorial Bucureşti în Dosarul nr. 157/P/2008.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin plângerea înregistrată la 9 decembrie 2008 la Curtea de Apel Bucureşti, petenta a cerut începerea urmăririi penale în Dosarul nr. 157/P/2008 împotriva persoanelor faţă de care a făcut sesizări şi reveniri ulterioare pentru efectuarea de acte de cercetare penală.
Prin adresa din 12 decembrie 2008, înregistrată la 16 decembrie 2008 la Curtea de Apel Bucureşti, D.N.A. a învederat că în Dosarul nr. 157/P/2008 se efectuează acte premergătoare urmăririi penale, nefiind adoptată până în prezent o soluţie.
În acest context, prin adresa din 26 ianuarie 2009, petenta SC S.A. a învederat că renunţă la cererea formulată şi care face obiectul cauzei dedusă judecăţii.
Urmare a manifestării de voinţă exercitată de petentă – în limitele legii – instanţa de fond a procedat la soluţionarea cauzei, prin respingerea, ca nefondată, a plângerii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta, care nu a formulat în scris motive şi deşi legal citată, nu s-a prezentat nici pentru susţinerea lor orală.
Examinând hotărârea atacată, din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., prin prisma art. 3856 C. proc. pen., se constată – pentru considerentele ce urmează – că recursul este inadmisibil.
În aplicarea principiului disponibilităţii, instanţa de control judiciar este investită cu soluţionarea unei căi de atac prin manifestarea de voinţă a inculpatului, a unei părţi sau a procurorului, fiind necesar, ca cel ce o exercită, să se justifice interesul, calitatea şi capacitatea procesuală, în condiţiile legii procesual penale şi de asemenea în aplicarea aceluiaşi principiu al disponibilităţii, partea poate să-şi retragă, în condiţiile legii, plângerea penală aflată pe rolul primei instanţe, iar instanţa de judecată, în considerarea acestui principiu, poate să ia act de declaraţia de retragere a plângerii, întrucât, prevederile codului de procedură civilă se aplică, potrivit art. 721 C. proc. civ. şi în alte materii, în măsura în care acestea nu cuprind dispoziţii potrivnice, deci şi în materia procesual-penală.
În cauză, aflată în faţa unei asemenea situaţii, prima instanţă nu a luat act de retragerea plângerii,ci a procedat la respingerea ca nefondată a plângerii, deşi pe fond, nu erau respectate cerinţele art. 2781 C. proc. pen. în raport de comunicarea procurorului.
Dar, în fine, pornind de la completarea normei procesual penale cu dispoziţiile procesual civile, potrivit art. 246 C. proc. civ., petenta putea renunţa oricând la judecata plângerii, cu atât mai mult cu cât, aceasta a intervenit în faţa primei instanţe.
Manifestarea de voinţă, în sensul de a renunţa la judecată, reprezintă o desistare, în act ce intră în sfera actelor de dispoziţie care nu pot fi efectuate decât de persoana ce are calitatea să facă asemenea acte şi asupra cărora nu se mai poate reveni.
Şi statuând asupra condiţiilor şi consecinţelor renunţării la judecată, prin dispoziţiile art. 246 alin. (2) C. proc. pen. se precizează că hotărârea prin care se constată renunţarea nu este supusă apelului.
Drept urmare, în materie procesual penală pentru a se recunoaşte eficienţa necesară principiului disponibilităţii, în materia renunţării la judecată, cât şi prin aplicarea, potrivit art. 721 C. proc. civ., a dispoziţiilor procesual civile în acest domeniu se constată inexistenţa unei căi legale de atac împotriva soluţiei la baza căreia se află o retragere a plângerii penale, formulată cu respectarea legii.
În această situaţie, demersul procesual constând în exercitarea unei căi de atac neprevăzută de lege este sancţionat cu inadmisibilitatea şi va fi respins, ca atare, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionara SC S.A. împotriva sentinţei penale nr. 16 din 27 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenta petiţionară la 160 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1584/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1590/2009. Penal → |
|---|
