ICCJ. Decizia nr. 1614/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1614/2009
Dosar nr. 35/46/200.
Şedinţa publică din 30 aprilie 2009
Asupra recursului penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 20/F din 3 martie 2009 Curtea de Apel Piteşti a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul B.A. domiciliat în jud. Vâlcea, împotriva ordonanţei din 9 octombrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr. 208/P/2008.
A obligat petiţionarul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut:
Prin ordonanţa din 9 octombrie 2008, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr. 208/P/2008, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.F., V.C., M.I., G.A., P.V. şi L.M., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246, art. 248, art. 291 şi art. 264 C. pen., constatându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni.
Pentru a dispune astfel, organul de urmărire penală a reţinut că petiţionarul B.A. a formulat plângere penală împotriva intimaţilor - magistraţi la Tribunalul Vâlcea, nemulţumit de soluţia pronunţată prin sentinţa penală nr. 929 din 25 septembrie 2003 a Judecătoriei Horezu, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 852 din 10 noiembrie 2003 a Tribunalului Vâlcea, prin care s-a dispus, între altele, condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen.; petiţionarul consideră nelegale aceste hotărâri judecătoreşti, fiind de asemenea, nemulţumit de concluziile puse de procurorul de şedinţă cu ocazia dezbaterii în fond a cauzei.
Tot astfel, a reţinut parchetul, că intimaţii au acţionat în cadru legal, potrivit atribuţiunilor de serviciu, soluţionând cauza conform actelor dosarului şi dispoziţiilor legale aplicate la speţă.
Împotriva ordonanţei procurorului, petiţionarul a formulat plângere, susţinând că în cauza în care a fost parte, magistraţii faţă de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală au săvârşit infracţiunile reclamate.
Instanţa de fond a apreciat că magistraţii care au soluţionat cauza respectivă au aplicat dispoziţiile legale, hotărârile lor fiind supuse controlului judiciar, soluţiile pronunţate de acestea în exercitarea atribuţiunilor legale nu pot fi cenzurate pe cale administrativă sau pe alte căi decât cele prevăzute de lege.
În ceea ce-l priveşte pe magistratul procuror, instanţa de fond a considerat că acesta nu se poate substitui instanţei în pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, astfel încât nu s-a constatat săvârşirea unei infracţiuni de către magistraţi.
Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termen legal, recurs petentul criticând-o pentru faptul că în dispozitivul acesteia numele petentului apare ca fiind B.I. în loc de B.E., că judecătorii care i-au soluţionat cauzele, nu au motivat în nici un fel culpa sa, că este nevinovat şi solicită desfiinţarea tuturor înscrisurilor contestate, tragerea la răspundere penală a tuturor vinovaţilor, refacerea situaţiei de drept şi de fapt anterioare, obligarea făptuitorilor la un prejudiciu material de 15.000 lei şi un leu prejudiciu moral. S-au ataşat recursului şi un set de acte.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente.
Judecând plângerea, instanţa de fond a verificat rezoluţia dată de procuror pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, analizând amănunţit toate împrejurările şi aspectele sesizate de petiţionar, modul în care ele se regăsesc în dovezile efectuate şi în concluziile stabilite de organele de urmărire penală.
În mod corect s-a stabilit că din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indicii de săvârşire a vreunei infracţiuni de către magistraţii C.F., V.C., M.I., G.A., P.V. şi L.M., respectiv infracţiunile prev. de art. 246, art. 248, art. 291 şi art. 264 C. pen.
În cuprinsul plângerii sale, recurentul petent invocă anumite aspecte pe care le consideră de natură penală, din actele dosarului nu se desprinde ideea că magistraţii au acţionat în sensul de a vătăma interesele acestuia, ori de a soluţiona cât mai eficient cauza dedusă judecăţii, soluţia dispusă de magistraţi este rezultatul interpretării logico-juridice a textelor de lege aplicabile în cauză.
Faptul că petentul este nemulţumit de modul cum magistraţii au soluţionat cauza sa şi plângerile formulate împotriva acestora, nu e de natură să conducă la concluzia că în cauză au fost săvârşite fapte de natură penală, atâta timp cât la soluţionarea acestora au fost avute în vedere probele pe care părţile au înţeles să le administreze în vederea dispunerii de către instanţă a unei soluţii legale şi temeinice.
Concluziile susţinute de către procuror nu constituie temei pentru tragerea la răspundere penală sau disciplinară a acestuia, acesta exercitându-şi atribuţiile de serviciu potrivit legii, asigurând supremaţia legii.
În acelaşi sens a dispus şi legiuitorul care reglementând statutul judecătorilor şi procurorilor în art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 a dispus că „judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii, trebuie să fie imparţiali." Totodată, desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti poate fi obţinută prin exercitarea căilor de atac şi nu ca urmare a răspunderii penale a judecătorului care a pronunţat-o.
Pentru aceste considerente, în mod întemeiat s-a dispus neînceperea urmăririi penală faţă de magistraţii reclamaţi.
Faptul că în dispozitivul hotărârii în componenţa numelui său a apărut litera „i", B.I." în loc de „B.E.", nu reprezintă un motiv de casare a hotărârii, acest fapt putând fi îndreptat printr-o cerere, conform art. 195 C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul petentului.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul B.A. împotriva sentinţei penale nr. 20/F din 3 martie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1610/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1615/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
