ICCJ. Decizia nr. 1603/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1603/2009
Dosar nr. 3879/83/2006
Şedinţa publică din 30 aprilie 2009
Deliberând asupra recursului, se reţine:
Prin Decizia penală nr. 100/A din 4 noiembrie 2008 Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul inculpatului E.E.V., a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 172 din 21 aprilie 2008 a Tribunalului Satu Mare şi a redus pedeapsa de la 15 ani închisoare la 12 ani. Motivaţia instanţei de apel rezidă în aceea că pedeapsa este prea aspră în raport cu fapta săvârşită, împrejurările în care a fost comisă şi persoana inculpatului care este cunoscut ca fiind fără antecedente penale.
În termen legal, inculpatul a exercitat calea ordinară de atac a recursului invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 1, 9, 12 şi 18 C. proc. pen. Astfel:
- urmărirea penală a fost efectuată de către Poliţia Satu Mare – Biroul de cercetări penale încălcându-se Ordinul M.I. nr. 265/2002 în sensul că numai organele de cercetare penală de la nivel judeţean aveau competenţa de a instrumenta o astfel de cauză. Prin urmare, ar fi incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.
- motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii (art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen.) din moment ce ambele hotărâri atacate reţin infracţiunea de „viol fără penetrare" adică, că nu s-ar fi săvârşit nici un viol contrazicând „ceea ce înseamnă în esenţă actul sexual", invocând în acest sens Decizia nr. 3 din 23 mai 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie –SECŢIILE UNITEpotrivit cu care „Dar, spre deosebire de actul de perversiune sexuală, actul sexual înseamnă, în primul rând, penetraţia sexuală, indiferent dacă se realizează prin conjuncţie corporală între agresor şi victimă sau prin folosirea unui corp străin, iar dacă oricare din aceste acte are loc prin una dintre formele de constrângere menţionate în art. 197 alin. (1) C. pen., fapta constituie infracţiunea de viol".
- deşi indicat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în motivele scrise de recurs cât şi în susţinerile orale nu se face nici o motivare a acestuia în sensul indicării infracţiunii greşite pentru care a fost condamnat inculpatul în raport cu cea reţinută prin actul de inculpare.
Examinând criticile prin prisma actelor şi lucrărilor cauzei, a hotărârilor atacate cât şi sub aspectul cazurilor de casare ce se iau în considerare din oficiu - conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. - Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru cele ce vor fi dezvoltate.
Prin sentinţa penală nr. 172 din 21 aprilie 2008 Tribunalul Satu Mare l-a condamnat pe inculpatul E.E.V. la 15 ani închisoare şi interzicerea pe o durată de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d şi e C. pen. conform dispoziţiilor art. 65 C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b)1 şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Pedeapsa a fost redusă la 12 ani închisoare prin Decizia penală nr. 100/A/2008 a Curţii de Apel Oradea.
Ambele instanţe, analizând materialul de urmărire penală cât şi probele administrate în cursul judecăţii au reţinut că inculpatul este tatăl vitreg al părţii vătămate - minora C.R.A. Încă de la începutul relaţiei mamei părţii vătămate cu inculpatul, acesta a manifestat o atitudine ostilă faţă de minoră, lovind-o fără un motiv plauzibil, mama acesteia intervenind destul de rar în apărarea sa tocmai pentru a nu fi părăsită de către inculpat.
Aşa cum reiese din depoziţiile părţii vătămate – minore, pe la sfârşitul clasei a III-a, după ce s-a întors de la şcoală şi s-a apucat să-şi rezolve temele, inculpatul – care dormea – s-a trezit şi a chemat-o lângă el în pat, solicitându-i să-şi scoată hainele. În faţa refuzului minorei, inculpatul i-a scos hainele de la brâu în jos, a întins-o pe spate, pe pat, i-a acoperit faţa cu o bluză a mamei sale, i-a desfăcut picioarele şi apoi minora a simţit că i-a pus ceva cald, mai gros şi umed între picioare. După cca. 5 minute, inculpatul i-a cerut să se îmbrace, el mergând la baie. În timpul când se afla în pat minora l-a întrebat ce face, la care inculpatul a avertizat-o să nu relateze cuiva ce s-a întâmplat pentru că în caz contrar o va bate.
De frica acestuia, care până atunci o bătuse regulat, minora nu a relatat mamei sale, situaţia repetându-se de mai multe ori, când mama sa nu se afla în domiciliu.
Tot din relatările minorei, odată când se uita la televizor şi erau singuri, inculpatul a chemat-o la el, i-a dat jos pantalonaşii şi a luat-o pe genunchi, ţinând-o cu spatele la el, simţind în zona anusului acelaşi obiect mare, cald şi umed.
Şi-a mai amintit minora un sfârşit de săptămână când mama sa se afla la serviciu, inculpatul a ieşit din toaletă cu un prosop înfăşurat în jurul taliei şi i-a cerut acesteia să lase temele şi să-i atingă cu mâna penisul. Fiind ameninţată cu bătaia, de frică, minora a executat ce i se ceruse. Deşi, pe parcursul timpului a relatat mamei sale ce se întâmpla, aceasta nu a crezut-o, reproşându-i că vrea să o despartă de inculpat. Faţă de insistenţele fetiţei i-a promis că va încerca să-i prindă în fapt, însă nu a reuşit.
Bunica minorei confirmă că aceasta era timorată de inculpat, a observat în nenumărate rânduri urme de violenţe pe corpul acesteia şi a sesizat organele de cercetare atunci când partea vătămată a fost adusă la domiciliul ei de către martora I.A.O.
Şi învăţătoarea părţii vătămate a sesizat comportamentul ciudat al elevei care era retrasă şi s-a distanţat de colegi, relatând atitudinea acesteia bunicii materne, fiind astfel încunoştinţată şi D.P.C. Martora a relatat toată povestea minorei aşa cum a fost mai sus redată.
Mama părţii vătămate, martora E.A.A., confirmă comportamentul autoritar al inculpatului în raporturile cu minora, justificându-l prin răsfăţul părţii vătămate de către bunicii materni.
În cadrul şedinţelor de consiliere s-a stabilit că minora a fost supusă nu numai abuzului fizic şi psihic, dar şi celui sexual, de către inculpat. Revoltată de concluziile raportului de evaluare întocmit de D.p.c., mama părţii vătămate a prezentat-o la medicul legist, constatându-se că minora este virgină.
Mai mult, mama părţii vătămate confirmă relatările constante ale minorei în legătură cu cele ce-i făcea soţul său în lipsa ei de acasă, inclusiv afirmaţia şocantă a acesteia că atunci când a promis că va încerca să-l prindă partea vătămată i-a replicat „nu ai cum", aspect ce i-a întărit convingerea că fiica ei nu spune adevărul.
În legătură cu infectarea cu boala sexuală a fiicei sale, martora susţine că ar fi contactat-o de la Băile Tuşnad unde a fost cu inculpatul şi aceasta, iar senzaţiile de „scuipat, umed, cald, mare" relatate de minoră afirmă că le-ar fi auzit de la copiii cu care se juca. Despre prosopul înfăşurat în jurul taliei susţine că minora ar fi văzut la televizor filmări când fotbaliştii ieşeau de la duş.
Martora I.A. afirmă că minora a refuzat să se întoarcă la domiciliul mamei ei fiindu-i frică „că o bate tatăl vitreg", tremurând şi afirmând că mama „aşteaptă să-l prindă".
Rapoartele de expertiză medico-legale concluzionează că infecţia cu virusul papiloma este cu transmitere preponderent sexuală şi numai în cazuri excepţionale se poate transmite prin folosirea de obiecte şi lenjerie intimă ori prosop contaminate. Expertiza medico-legală la nivel de I.M.L.M.M. Bucureşti deşi susţine că transmiterea H.P.V. este preponderent sexuală (cu penetrare sau nonpenetrare) nu exclude transmiterea nonsexuală, existând şi astfel de posibilităţi probate ştiinţific într-un număr limitat de cazuri.
Există la dosar lucrări ştiinţifice în legătură cu modul de transmitere a bolii sexuale, inclusiv Raportul înaintat de către centrele pentru controlul şi prevenirea bolilor către Congresul SUA, Departamentul de sănătate şi servicii umane, care susţin că nu au fost dovedite prin documente scrise transmiterea virusului prin intermediul hainelor şi prin suprafeţele de mediu.
Concluziile consilierilor de la D.P.C., ale psihologului de la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare sunt constante, în sensul că minora prezintă simptomele abuzurilor psihic, emoţional şi sexual.
Inculpatul a negat permanent fapta, considerând că minora fabulează, că ar fi vizionat filme porno de unde s-a inspirat când a relatat senzaţia de „cald, umed şi mare". Acesta nu-şi poate explica cum minora s-a îmbolnăvit de aceeaşi boală sexuală, în timp ce soţia sa (mama minorei), nu, deşi trăiesc în acelaşi mediu, folosesc aceleaşi prosoape, dorm în acelaşi pat. Recunoaşte însă că a ieşit de mai multe ori, în faţa minorei, cu prosopul înfăşurat în jurul taliei, din baie.
Regretă atitudinea autoritară şi exercitarea de violenţe fizice asupra minorei.
Martorii audiaţi în calea de atac a apelului, ce fac parte din primul grup de lucru al D.P.C. Satu Mare, unanim apreciază că minora nu a fabulat, nu a minţit şi nu a relatat o scenă învăţată pe dinafară, întreg comportamentul ei conducând la ideea abuzului sexual.
Ea chiar a descris ejacularea ca pe o „scuipătură" pe care a simţit-o în zona organelor genitale şi a anusului, percepţie pe care nu avea cum să o relateze din filmele porno fără să fi simţit pe pielea ei, direct, senzaţiile trăite.
Relevantă în aprecierea faptului că minora nu a minţit este declaraţia psihologului P.M. care s-a ocupat 3-4 şedinţe de consiliere de aceasta. „Iniţial era speriată şi nu a vrut să discute nimic, după care a început să-mi povestească anumite lucruri, am pus-o să facă desene şi să scrie. Scria foarte clar despre lucruri intime, ceea ce nouă ne-a creat anumite suspiciuni.
Minora era agitată, verifica uşa să vadă dacă nu o ascultă cineva. Totodată, mi-a spus că despre ceea ce îmi va spune, nu cumva să afle tatăl ei.. Am văzut că minora încearcă un sentiment de ruşine deoarece după ce scria, întorceam foaia, o puneam în sertar şi mă uitam la ea după ce pleca minora .. mie mi-a lăsat impresia că spune adevărul, pentru că spunea nişte chestii foarte clar şi acesteia i-au fost tipărite în minte. În urma exprimării minorei, am dedus faptul că era abuzată de tatăl vitreg .. Din discuţiile purtate cu minora, nu îmi aduc aminte ca aceasta să fi revenit, spunând că a minţit .. În prima şedinţă nici nu am putut să comunicăm. Nu îmi aduc aminte ca minora să îmi fi spus că a minţit atunci când mi-a spus că tatăl i-a cerut să-i facă masaj la „puţă", menţionez că minora scria despre ce i se întâmpla, o întrebam cum s-a întâmplat, iar ea evita răspunsul .. Totodată, minora îmi povestea că stătea în pat cu tatăl ei şi acesta îi cerea să-i pună mâna pe penis, mă gândesc că asta înţelegea prin masaj" (f. 37 dos. inst. apel).
Toate probele coroborate conduc la concluzia evidentă că situaţia de fapt este cea relatată, instanţele dând o interpretare corectă acestora şi nu contrară unei alte realităţi ce ar rezulta din acestea.
Referitor la încadrarea în drept a faptelor, art. 197 alin. (1) C. pen., încriminează ca şi infracţiune, actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitate ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.
În interpretarea infracţiunii, prin Decizia nr. 3/2005 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –SECŢIILE UNITEa statuat „Prin act sexual de orice natură .. se înţelege orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de acelaşi sex".
Cu alte cuvinte nu este nevoie de o penetrare cum s-a denaturat în concluziile scrise în interpretarea deciziei în interesul legii.
Prin urmare şi încadrarea în drept dată faptelor inculpatului, de către instanţe, este legală.
Critica întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. este nefondată.
Art. 207 C. proc. pen. consacră competenţa generală a organelor de poliţie judiciară, situaţiile derogatorii fiind expres şi limitativ enumerate în art. 208-209 C. proc. pen.
Se constată că şi critica bazată pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. este nefondată, ordinele, instrucţiunile şi regulamentele interne fiind date în aplicarea şi cu respectarea strictă a legii şi nu contrar acesteia. Stabilirea competenţelor în funcţie de structura de personal şi resursele umane nu contravine normei de competenţă materială prevăzută de art. 207 C. proc. pen., pentru a fi incident art. 197 C. proc. pen.
Aşa cum se arăta, art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. este numai indicat, nefiind dezvoltat şi nesolicitându-se reţinerea vreunei alte infracţiuni în favoarea inculpatului prin schimbarea încadrării juridice a faptelor.
Constatând legalitatea şi temeinicia hotărârilor atacate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul va fi respins ca nefondat.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul E.E.V. împotriva Deciziei penale nr. 100 A din 4 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată C.R.A., se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1601/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1606/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
