ICCJ. Decizia nr. 1653/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1653/2009

Dosar nr. 63/32/2009

Şedinţa publică din 5 mai 2009

Deliberând asupra recursului de faţă pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei constată următoarele:

1. Curtea de Apel Bacău, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 43 din 5 martie 2009, a respins, ca nefondată, plângerea în baza art. 2781 C. proc. pen., formulată de petiţionarul F.I. aflat în Penitenciarul Bacău au menţinut rezoluţia procurorului din 16 decembrie 2008 dată în dosar nr. 976/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) şi d) C. proc. pen., faţă de intimatul inspector, principal D.V. şi s. cms. P.C., ambii cercetaţi în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. (nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii) şi respectiv distrugere, furt calificat, arestare nelegală şi cercetare abuzivă, purtare abuzivă şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 217 alin. (1), art. 208, 209 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. b), art. 266 alin. (1) şi (2), art. 250 alin. (1) şi (3) şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) (faptele nu există).

Actele premergătoare au fost efectuate faţă de cei doi lucrători de poliţie urmare a plângerilor formulate de către U.I., S.V., Z.A. şi F.I.

Petentul F.I. a susţinut, în fapt (prin plângerea din data de 8 septembrie 2008), că la data de 2 iulie 2008 insp. pr. D.V., împreună cu alţi poliţişti, au pătruns fără drept în locuinţa sa din satul Leghin, în lipsa sa de la domiciliu, sustrăgându-i un portofel în care avea buletinul, paşaportul şi suma de 2000 euro.

De asemenea, a reclamat un comportament violent din partea lucrătorilor de poliţie, după ce aceştia l-au reţinut după săvârşirea unei infracţiuni flagrante.

Referitor la aceste aspecte sesizate, din actele premergătoare efectuate în cauză, se constată:

Petentul F.I. locuia împreună cu numiţii Z.A. şi Z.I. în satul Leghin, locuinţa aparţinând acestora din urmă.

Fiind bănuit de săvârşirea unor fapte penale, împreună cu alte persoane, la data de 2 iulie 2008, în jurul orelor 10,00, inspectorul pr. D.V., s.cms. P.C. şi ag. şef I.N., au mers la locuinţa fam. Z., pentru a se interesa de prezenţa numitului F.I.

Constatând că acesta lipsea, lucrătorii de poliţie au părăsit curtea locuinţei.

La data de 19 iulie 2008, F.I. a fost reţinut de lucrătorii de poliţie D.V., P.C., P.O. (şi alţii, menţionaţi în procesul-verbal de constatare), după săvârşirea în flagrant a unei infracţiuni de furt calificat în zona Mănăstirii Sihăstria.

Cercetările efectuate nu au stabilit un comportament violent sau abuziv din partea lucrătorilor de poliţie, faţă de F.I.

Actele de constatare, precum şi martorii audiaţi susţin un comportament în limita prevederilor legale din partea lucrătorilor de poliţie, în legătură cu activitatea de constatare şi cercetare a faptelor săvârşite de către F.I.

Împotriva sentinţei amintite a declarat în termen recurs petiţionarul F.I., cale de atac retrasă de acesta potrivit declaraţiei în acest sens făcută personal la termenul de judecată din 5 mai 2009.

În consecinţă, în baza art. 3854 alin. (2) teza a II-a raportat la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., se va lua act de declaraţia petiţionarului privind retragerea recursului în cauză urmând a fi obligat acesta potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de retragerea recursului declarat de petiţionarul F.I. împotriva sentinţei penale nr. 43 din 5 martie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie.

Obligă recurentul petiţionar să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 mai2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1653/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs