ICCJ. Decizia nr. 1134/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1134/2009
Dosar nr. 833/35/2008
Şedinţa publică din 27 martie 2009
Asupra recursurilor penale de faţă;
Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 8 septembrie 2008, petentele B.A. şi D.C. au contestat Rezoluţia nr. 42/ P din 7 august 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numita M.E.M. pentru infracţiunile de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, fals material în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, respectiv, împotriva Rezoluţiei nr. 401/II/1 din 11 august 2008 a prim procurorului Parchetului, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea lui B.A. S-a solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiilor atacate şi trimiterea cauzei la procuror în vederea continuării cercetărilor şi începerii urmăririi penale împotriva numitei M.E.M.
Raportat la starea de fapt descrisă în plângere, s-a arătat că fapta doamnei notar de a prezenta succesorilor defunctului R.G. o situaţie eronată, inducând în eroare cu privire la compunerea şi valoarea masei succesorale, determinându-i astfel să renunţe la judecată, întruneşte, elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., iar în urma manoperelor sale dolosive exercitate asupra succesorilor a rezultat un folos pentru numita R.A., soţia supravieţuitoare. Faptul că prin încheierea de amânare a procedurii succesorale pentru termenul din 16 mai 2000 apare data de 17 aprilie 2000 în loc de data de 21 aprilie 2000, fapt recunoscut chiar de doamna notar şi stipulat în Rezoluţia nr. 42/ P din 7 august 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, fiind în interesul cumnatei lor să producă efecte juridice doar din data de 17 aprilie 2000 pentru a justifica apariţia testamentului mamei lor R.C., ce poartă data de 21 aprilie 2000. Raportat la modul în care s-au întocmit actele sub semnătură privată şi înscrisuri autentice de către doamna notar M.E.M., se apreciază că subzistă în cauză şi elementele laturii obiective ale infracţiunii de uz de fals, doamna notar fiind cea care în baza unor acte false sau falsificate a condus prin manopere dolosive întreaga procedură notarială în urma căreia subsemnatele au fost determinate să renunţe la moştenire iar numita R.A., îmbogăţită în mod nedrept.
Examinând plângerea, pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Curtea reţine următoarele:
În data de 22 februarie 2008, petenta B.A., a depus o plângere penală împotriva notarului public M.E.M. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals material în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi fals intelectual.
În plângerea depusă şi în declaraţia din data de 5 martie 2008, petenta a arătat că la data de 17 aprilie 2000, notarul public a chemat-o împreună cu fraţii ei, numiţii R.V. şi D.C., în vederea deschiderii succesiunii după fratele său R.G. Deschiderea succesiunii s-a făcut la cererea numitei R.A., soţia defunctului R.G. Fraţii şi mama petentei au renunţat la succesiune, semnând în acel moment renunţările la cererea notarului sus menţionat.
Petenta nu a fost de acord cu renunţarea la moştenire, având pretenţii băneşti, astfel că notarul i-a cerut să se deplaseze la sediul notarial din Carei la data de 21 aprilie 2000. La acea dată s-a deplasat la sediul notarial unde s-a întâlnit cu numita R.A. şi i-a spus ce pretenţii băneşti are. Numita R.A. a fost de acord şi i-a predat suma de 10 milioane lei vechi iar petenta a semnat renunţarea la succesiune în aceste condiţii.
Petenta a arătat că în momentul renunţării la succesiune ştia că succesiunea se referă la o casă din satul Cig, şi 2 autoturisme, Dacia şi Aro, după cum le-a fost prezentată de către notar, conform cererii pentru deschiderea procedurii succesorale din 17 aprilie 2000.
În anul 2004 petenta a primit titlul de proprietate nr. 31-27358 pentru mama sa, numita R.A.C. şi împreună cu fraţii ei s-a deplasat la notarul G.G. din oraşul Tăşnad în vederea intabulării terenului. A citat-o şi pe numita R.A. ca moştenitor şi în acea zi s-au întâlnit toţi la notar. Când s-a pus în discuţie intabularea terenurilor, R.A. a scos un testament pretins a fi semnat în 21 aprilie 2000 de către mama petentei prin care îi lasă numitei R.A. 2 ha. teren arabil în satul Cig şi 4.700 m.p. teren arabil şi cota parte din casa de locuit din satul Cig.
Nici unul dintre fraţi nu a fost de acord cu acest testament, iar petenta împreună cu sora sa D.C. au acţionat în instanţă în vederea anulării testamentului. Judecătoria Cărei a cerut dosarul notarial nr. 50/2000 de la Biroul notarului public M.E.M. şi atunci a identificat următoarele:
Deşi lor, la data de 17 aprilie 2000, li s-a spus de către notar că evaluarea casei de locuit este de 20 milioane lei vechi iar valoarea autoturismelor este tot de 20 milioane, în cererea pentru deschiderea procedurii succesorale Primăria oraşului Tăşnad a făcut evaluarea casei de locuit la 143.015.000 ROL iar autoturismele au fost evaluate la 576.000 lei, evaluare care nu le-a fost adusă la cunoştinţă de către notar. Arată petenta că, de fapt, notarul le-a spus să facă o succesiune „ca în familie" pentru ca numita R.A., cumnata petentei să nu plătească prea multă taxă notarială, evaluând casa la 20 milioane şi autoturismul la 20 milioane.
În încheierea finală din 16 mai 2000 a notarului public, la masa succesorală pe rândul 5, în final şi la începutul rândului 6 există o adăugire după cuvântul „văioagă", cuvântul „anexe", în afara cursului normal de scriere.
În aceeaşi încheiere finală, pe verso sunt introduse şi 10 ha. teren arabil, deşi lor nu li s-a adus la cunoştinţă, ca existând, în masa succesorală.
În cererea numitei R.A. din dosarul succesoral nr. 50/2000, înregistrată la data de 12 aprilie 2000, la secţiunea bunuri imobile ulterior s-a scris „cota de 1/4 părţi din casă şi suprafaţa de 10 ha. teren arabil extravilan, dobândit prin reconstituire în baza Legii nr. 18/1991".
Pe încheierea de amânare pentru data de 16 mai 2000, în dosar nr. 50/2000, în dreapta s-a şters data de 21 aprilie 2000, trecându-se data de 17 aprilie 2000.
În certificatul de moştenitor nr. 58 din 16 decembrie 2008, lit. b), apare menţiunea „cu construcţii anexe", deşi anexele respective nu au fost în discuţie la data de 17 aprilie 2000 şi nici nu s-a făcut o evaluare a acestora.
Petenta arată că ea ştia că anexele nu sunt trecute în succesiune şi că îi rămân mamei sale.
A mai susţine aceasta că în dovada ascunderii de către notar a masei succesorale este titlul de proprietate nr. 31-57865 emis pentru numitul R.GHG la data de 3 decembrie 1998 şi titlul de proprietate nr. 31-57241 emis pentru numitul R.GHG, la data de 05 aprilie 1995, cu privire la care în mod cert notarul avea cunoştinţă deoarece a introdus suprafeţele de teren din cele 2 titluri de proprietate atât în încheierea finală din 16 mai 2000 cât şi în certificatul de moştenitor nr. 58/2000.
Testamentul în discuţie nu a fost semnat de către mama petentei şi acest lucru rezultă din aceea că, în momentul în care la data de 17 aprilie 2000 notarul s-a prezentat la locuinţa mamei petentei, în jurul orei 15,30, oră la care petenta, fraţii ei şi mama ei erau în casă. Nu s-a discutat decât despre deschiderea succesiunii după R.G. Când discuţia s-a terminat şi s-a semnat renunţarea la succesiune, notarul a plecat din casă fără ca până în acel moment să se fi pus în discuţie vreun testament sau să se fi citit vreun testament care să se fi pus în discuţie vreun testament sau să se fi citit vreun testament care să se fi dat spre semnare mamei petentei, numita R.C.
Încheierile de autentificare nr. 399 până la 401, cu privire la renunţările la succesiune din data de 17 aprilie 2000 sunt întocmite în data de 21 aprilie 2000, iar renunţarea petentei la succesiune are nr. de autentificare 397 din data de 21 aprilie 2000, astfel că încheierile nr. 399-401 au dată falsă pentru că renunţările s-au făcut la data de 17 aprilie 2000 în Cig şi nu puteau avea un număr de autentificare mai mare decât încheierea de autentificare nr. 397 întocmită pentru renunţarea petentei la succesiune din data de 21 aprilie 2000.
În încheierea nr. 401 este adăugată menţiunea de domiciliu în afara cursului normal al scrierii.
În încheierile de autentificare nr. 399-400 este trecut ca loc de întocmire sediul biroului notarului public din Cărei, deşi locul de renunţare a fost în Cig.
Nici petentei şi nici fraţilor ei, numiţilor D.C. şi R.V. nu li s-a înmânat niciodată un exemplar al certificatului de moştenitor nr. 58/2000 după cum s-a trecut în acesta. Consideră că acest lucru s-a făcut tocmai pentru a masca împrejurarea că în masa succesorală s-a introdus fără ştirea lor anexele, cota parte din casă şi pământul arabil în discuţie.
În privinţa testamentului în discuţie din actele de cercetare penală rezultă că prin încheierea nr. 402 din 21 aprilie 2000 întocmită de notarul public M.E.M. cu sediul în Cărei, judeţul Satu Mare, s-a autentificat testamentul numitei R.C. prin care a lăsat cu titlu de moştenire copiilor săi R.V., B.A. şi D.C. câte 2 hectare de teren arabil în extravilanul localităţii Cig şi în plus 4.700 m.p. teren arabil în intravilan precum şi cota parte din casa de locuit situată în Cig, nr. 29. În încheierea de autentificare a testamentului se arată că, la cererea testatoarei, notarul s-a deplasat la domiciliul acesteia, fiind netransportabilă. Se mai arată că după citirea actului, acesta a consimţit la autentificarea testamentului şi a semnat toate exemplarele.
Prin acţiunea înregistrată în dosar nr. 146/2005 al Judecătoriei Cărei, jud. Satu Mare, numitele B.A. şi D.C. au chemat în judecată pârâţii R.A. si R.V. pentru anularea testamentului, invocându-se de către reclamante în primul rând lipsa unei voinţe conştiente a testatoarei şi arătându-se că din cauza bolilor se află în incapacitate naturală de a avea discernământ, în al doilea că voinţa testatoarei a fost viciată prin dol, deoarece, în acelaşi timp cu renunţarea la succesiunea fiului său, i s-a dat să semneze şi testamentul în discuţie, neştiind că îl semnează, iar în al treilea rând că de fapt, testamentul nu a fost semnat de către numita R.C.
S-a observat de către Judecătoria Cărei împrejurarea că motivele invocate în acţiune se exclud reciproc, însă s-a verificat fiecare aspect în parte, concluzionându-se că, referitor la lipsa discernământului, din declaraţiile martorilor audiaţi, numiţii T.A., medicul testatoarei, T.M.F., asistenta medicală, H.I., C.M., C.A., rezultă neîndoielnic că testatoarea în discuţie era conştientă, având discernământul faptelor sale.
De asemenea, referitor la eroarea la care ar fi fost supusă testatoarea se reţine că din declaraţia martorei C.A. rezultă că testatoarea ştia despre testamentul care a fost întocmit chiar la cererea ei.
În final, s-a arătat că referitor la semnarea în fals a testamentului s-a efectuat o expertiză criminalistică grafică care nu a putut determina dacă semnătura a fost efectuată de către testatoare din lipsa unor scripte care să ofere suficiente data de comparaţie.
În raport de acest lucru s-a reţinut că întrucât testamentul face dovada deplină până la înscrierea în fals iar acest fals nu a fost dovedit, se poate aprecia că testamentul a fost semnat de testatoare.
În consecinţă, prin sentinţa civilă nr. 985 din 26 septembrie 2005 a Judecătoriei Cărei, s-a respins acţiunea reclamantelor.
Apelul declarat de reclamante împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca neîntemeiat, de Tribunalul Satu Mare prin Decizia civilă nr. 254 din 11 octombrie 2007.
La fel, recursurile declarate de reclamante împotriva acestei din urmă decizii, au fost respinse, ca nefondate, prin Decizia civilă nr. 1216/R/2008 a Curţii de Apel Oradea.
Date fiind aceste hotărâri judecătoreşti şi actele de cercetare judecătorească efectuate, procurorul a considerat că s-a impus audierea numitei D.C., reclamanta din dosarul civil, care, în esenţă, a arătat aceleaşi împrejurări din acţiunea civilă, verificate de instanţele de judecată şi numita B.C., secretare notarului, care a arătat că la data de 21 aprilie 2000 s-a deplasat la domiciliul testatoarei împreună cu notarul M.E.M. unde au găsit-o pe numita R.A. slăbită dar conştientă, în rest, spunând că nu-şi mai aminteşte, alte detalii, din urmă cu 8 ani.
În aceste condiţii, orice discuţie în privinţa persoanei care a semnat testamentul este lipsită de sens, mai ales, în raport cu interogatoriul luat numitei R.A. la Tribunalul Satu Mare, în faţa căruia aceasta a arătat că testamentul a fost semnat dar nu în aceeaşi zi, cu renunţările la succesiune, ci, ulterior, în luna mai.
Înlăturându-se, ca neîntemeiate, susţinerile petentelor din plângere, în raport de prevederile legale şi actele probatorii din cauză, Curtea de Apel reţine că susţinerile critice ale petentelor nu au temei pentru a se dispune începerea urmăririi penale faţă de făptuitoarea M.E.M., că, în speţă, s-a făcut o corectă examinare a actelor premergătoare urmăririi penale faţă de notarul public, de către procurorul de caz, fiind judicioasă şi legal reţinută, concluzia că notarul public M.E.M. şi-a îndeplinit corect atribuţiunile, ce îi revin şi nu a comis nici una din infracţiunile imputate de petente.
În consecinţă, prin sentinţa penală nr. 89/PI/2008, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea petentelor B.A. şi D.C., împotriva rezoluţiilor atacate, pe care le-a menţinut, obligând pe petente, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recursuri petiţionarele B.A. şi D.C., în esenţă, reiterând aceleaşi motive din plângere şi solicitând trimiterea dosarului la Parchetul Curţii de Apel Oradea sub aspectul comiterii de către intimată, a infracţiunilor de înşelăciune, prevăzute şi pedepsite de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., fals material în înscrisuri oficiale, prevăzute şi pedepsite de art. 288 alin. (1) C. pen., fals intelectual, prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), fals material în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 290 C. pen. şi uz de fals, prevăzute de art. 291 C. pen.
Recursurile sunt nefondate.
Toate criticile formulate de recurente la adresa sentinţei sunt o reluare a considerentelor din plângere, considerente dovedite, ca neîntemeiate, de prima instanţă, care, a demonstrat pe larg, de ce, în cauză, nu sunt elemente de natură să ducă la concluzia că notarul ar fi comis vreo infracţiune, cu ocazia actelor notarile efectuate în dosarul succesoral al părţilor.
Aşa fiind, în lipsa unor încălcări ale atribuţiilor de serviciu, a unor indicii ale încălcării de către intimată a prevederilor legii penale Curtea va trebui să constate legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate şi să privească recursurile petiţionarelor, ca nefondate, repingându-le, ca atare.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarele B.A. şi D.C. împotriva sentinţei penale nr. 89/ A din 12 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentele petiţionare la plata sumei de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1106/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1197/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
