ICCJ. Decizia nr. 1762/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1762/2009
Dosar nr. 1535/33/200.
Şedinţa publică din 13 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 35 din 24 noiembrie 2008, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 332 alin. (2) C. proc. pen., a restituit cauza referitoare la inculpaţii Z.V. şi B.V., Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a corupţiei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţa a reţinut, în esenţă, că la data de 6 aprilie 2000, organele de urmărire penală au fost sesizate cu privire la faptul că prin încheierea penală din data de 29 martie 2000 pronunţată în dosarul penal nr. 143/2000 al Judecătoriei Târgu-Lăpuş, judecătorul Z.V. a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului P.D.S. cu obligarea de a nu părăsi localitatea, în dispozitivul încheierii menţionându-se, în mod fals, că procurorul de şedinţă a renunţat la calea de atac, situaţie în care inculpatul respectiv a fost pus de îndată în libertate.
La data de 18 iulie 2000, Ministerul Justiţiei a avizat cercetarea penală a judecătorului sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 289 şi art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. şi sub aspectul infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen.
La data de 3 octombrie 2000 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de Z.V., sub aspectul infracţiunilor menţionate şi tot la acea dată a fost începută urmărirea penală şi faţă de B.V. sub aspectul complicităţii la infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 254 C. pen.
La data de 16 februarie 2001, constatând că sunt suficiente mijloace de probă administrate în cauză, Ministerul Justiţiei a avizat trimiterea în judecată a magistratului pentru săvârşirea infracţiunilor cercetate, întocmindu-se rechizitoriul cu nr. 41/P/2000 din data de 26 aprilie 2001 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de combatere a corupţiei şi criminalităţii organizate.
Prin rechizitoriul nr. 60/P/2001 din data de 15 iunie 2001 şi inculpatul B.V. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită.
Cele două rechizitorii au fost înregistrate la Curtea de Apel Cluj, sub numărul de dosare 3249/2001 şi 4244/2001. Dosarele au fost conexate la data de 22 iunie 2001.
Pe parcursul cercetărilor judecătoreşti în cadrul Curţii de Apel Cluj nu s-a realizat procedura de citare cu cei doi inculpaţi, aşa cum rezultă din dosare, instanţa considerând că cel puţin pentru inculpatul Z.V. există o delegaţie valabilă de reprezentare.
Prin încheierea nr. 4408 din 17 octombrie 2001 Curtea Supremă de Justiţie a dispus strămutarea judecării cauzei de la Curtea de Apel Cluj la Curtea de Apel Alba-lulia.
Reluând cursul desfăşurării cauzei penale s-a reţinut că prin sentinţa penală 5 din data de 6 iunie 2002 Curtea de Apel Alba Iulia a dispus condamnarea celor doi inculpaţi pentru toate infracţiunile deduse judecăţii.
Prin Decizia nr. 3185 din 2 iulie 2003 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie au fost admise recursurile declarate de inculpaţi (cu aceiaşi observaţie faţă de recursul declarat pentru inculpatul Z.), a fost casată sentinţa Curţii de Apel Alba Iulia şi cauza a fost trimisă spre rejudecare Curţii de Apel Braşov.
Prin sentinţa penală nr. 47/F din 16 decembrie 2004 Curtea de Apel Braşov a dispus condamnarea inculpatului Z. pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. şi a inculpatului B.V. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Împotriva acestei hotărâri au declarat din nou recurs cei doi inculpaţi precum şi parchetul.
Prin Decizia nr. 491 din 26 ianuarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosarul 3763/1/2005 s-au admis toate recursurile, instanţa supremă considerând că urmărirea penală nu este completă şi din cauză că sunt întocmite două rechizitorii, deşi există un caz tipic de indivizibilitate, situaţie care a determinat imposibilitatea clarificării unor contradicţii esenţiale pentru aflarea adevărului. în consecinţă, potrivit art. 333 C. proc. pen., dosarul a fost restituit organelor de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru completarea urmăririi penale faţă de ambii inculpaţi.
Prin Ordonanţa din 20 martie 2006, potrivit art. 42 şi art. 45 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. şi art. 13 alin. (1) lit. b) din OUG 134/2005, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi-a declinat competenţa în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie ( D.N.A.)
Prin rechizitoriul D.N.A., Secţia de Combatere a Corupţiei cu nr. 54/P/06 din 31 august 2007, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor Z.V. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals în forma participaţiei improprii, fapte prevăzute si pedepsite de art. 289 şi art. 291 C. pen., cu referire la art.31 alin. (2) C. pen. şi luare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi B.V., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În sarcina acestora s-au reţinut următoarele:
1. a. Inculpatul Z.V., în calitate de judecător la Judecătoria Târgu-Lăpuş, a falsificat adresa nr. 143 din 29 martie 2000, consemnând nereal faptul că „reprezentantul parchetului prezent în şedinţa de judecată...renunţă la calea de atac", adresă pe care ulterior a înaintat-o comandantului I.P.J., producându-se astfel efecte prin folosirea sa de către o altă persoană, aceasta acţionând fără vinovăţie, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 289 şi art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
b. Inculpatul Z.V., în aceeaşi calitate, a pretins şi primit de la numiţii U.M. şi S.I.V., prin intermediul inculpatului B.V., suma de 1.700 dolari SUA, pentru ca în exercitarea atribuţiilor de serviciu să-i admită cererea de întrerupere a executării pedepsei, formulată de condamnatul U.Ş., faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
2. În sarcina inculpatului B.V. s-a reţinut faptul că a intermediat activitatea infracţională a inculpatului Z.V. şi astfel i-a predat acestuia suma de 1.700 dolari SUA, cu titlu de mită, pentru ca inculpatul Z.V. să-1 pună în libertate pe condamnatul U.Ş., preluând astfel suma de bani de la martorele U.M. şi S.I.V. şi predând-o martorului P.P., faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Prin încheierea nr. 5515 din 16 septembrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis cererea formulata de petiţionarul Z.V. şi a strămutat judecarea cauzei referitoare la inculpaţii Z.V. şi B.V. de la Curtea de Apel Cluj la Curtea de Apel Târgu-Mureş.
S-a mai reţinut de instanţa de fond că, dispoziţiile instanţei supreme din Decizia penală nr.491/06 nu au fost respectate, în sensul că organele de urmărire penală erau obligate să completeze materialul de urmărire penală prin efectuarea mai multor activităţi, printre care şi ascultarea inculpaţilor Z.V. şi B.V. şi confruntarea acestora.
De asemenea, organele de urmărire penală şi-au încălcat obligaţiile de a depune toate diligentele pentru identificarea locului unde s-au aflat cei doi in perioada ianuarie 2006 - 31 august 2007, nu au făcut în nici un mod apel la prevederile Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală şi nu au folosit toate mijloacele legale pentru asigurarea prezenţei celor doi în faţa anchetatorului.
Mai mult, s-au încălcat prevederile art. 6 alin. (2), (3) şi (5) C. proc. pen. deoarece inculpaţilor nu le-a fost prezentată fapta pentru care au fost cercetaţi, încadrarea juridică a acesteia şi nu li s-a luat nici o declaraţie de către organul de urmărire competent.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Târgu Mureş, solicitând admiterea acestuia, respingerea excepţiilor invocate şi trimiterea cauzei spre continuarea judecăţii, apreciind nelegală şi netemeinică hotărârea pronunţată în cauză, întrucât pe parcursul urmăririi penale s-au întocmit mai multe procese-verbale în care s-a consemnat că inculpaţii nu au putut fi găsiţi, fiind plecaţi în străinătate. în această situaţie, şi nici după discuţiile cu apărătorii aleşi ai inculpaţilor, nu s-au putut stabili cu exactitate domiciliile acestora .
De altfel, inculpatul Z.V. a părăsit România în cursul anului 2001, stabilindu-se în Belgia, fără a se cunoaşte domiciliul exact, după ce a fost audiat în calitate de inculpat şi după ce ştia deja de existenţa acestui dosar penal, ceea ce denotă reaua sa credinţă în condiţiile în care, potrivit disp. art. 198 alin. (4) lit. h) C. proc. pen. avea obligaţia de a aduce la cunoştinţa organelor de urmărire penală, în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a locuinţei pe parcursul procesului penal.
De asemenea şi cu apărătorul ales al inculpatului B.V., avocat C.C. s-a luat legătura telefonic, comunicându-i-se că urmărirea penală a fost finalizată, ocazie cu care domnul avocat a precizat că inculpatul este plecat în străinătate şi nu cunoaşte domiciliul acestuia.
Se apreciază astfel că procurorul a făcut toate demersurile pentru identificarea domiciliilor celor doi inculpaţi în vederea citării, audierii şi prezentării materialului de urmărire penală.
Totodată rezultă că inculpaţii s-au sustras urmăririi penale, considerând că dreptul la apărare al acestora nu a fost încălcat în condiţiile în care apărătorii aleşi ai acestora au fost înştiinţaţi de către procuror pe parcursul urmăririi penale de efectuarea oricăror acte de urmărire penală.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că la termenul de judecată din data de 24 noiembrie 2008, instanţa de fond a pus în discuţia părţilor, din oficiu, excepţia referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 332 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că procurorul nu a respectat dispoziţiile referitoare la sesizarea instanţei, respectiv prezenţa inculpaţilor şi asistarea acestora de către apărători, apreciind totodată că la momentul finalizării urmăririi penale Parchetul cunoştea domiciliile inculpaţilor în străinătate şi cu toate acestea nu s-au depus diligente pentru prezentarea acestora.
De asemenea, instanţa de fond, în raport cu Decizia penală nr. 491/06 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a apreciat că organele de urmărire penală erau obligate să completeze materialul de urmărire penală prin efectuarea mai multor activităţi, printre care şi ascultarea inculpaţilor Z.V. şi B.V. si confruntarea acestora.
Verificându-se actele aflate la dosar, Curtea constată că prin Decizia penală sus-menţionată, cauza a fost restituită la procuror în vederea completării urmăririi penale faţă de ambii inculpaţi.
În acest sens şi în vederea respectării dispoziţiilor art. 272 C. proc. pen., procurorul a trecut la audierea martorilor indicaţi de către instanţa de recurs, însă cu privire la audierea şi implicit confruntarea celor doi inculpaţi, organele de urmărire penală s-au văzut în imposibilitatea respectării cerinţelor instanţei.
Motivarea instanţei de fond în sensul că inculpaţilor Z.V. şi B.V. le-au fost încălcate drepturile la apărare prin faptul că nu au fost prezenţi şi asistaţi la urmărirea penală şi aceea că, la finalizarea urmăririi penale, deşi Parchetul cunoştea cu certitudine domiciliile din străinătate ale celor doi inculpaţi, nu a depus diligentele pentru a fi citaţi şi prezenţi în vederea audierii, nu are suport probator.
Astfel, analizându-se actele administrate în cauză şi aflate la dosar, Curtea constată că pe parcursul urmăririi penale (din aprilie 2007 şi până la sesizarea instanţei) s-au întocmit mai multe proceduri de citare cu cei doi inculpaţi, însă din procesele-verbale de executare ale acestora a reieşit faptul că nici unul nu a putut fi găsit, ambii fiind plecaţi în străinătate.
Se constată, totodată, că s-au făcut demersuri la instituţiile abilitate ale statului, respectiv la Poliţia de Frontieră şi la ANP, precum şi la Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanelor, din toate aceste verificări fără a se putea stabili cu exactitate noile domicilii ale celor doi inculpaţi.
Chiar şi din procesele-verbale întocmite cu ocazia contactării avocaţilor aleşi ai celor doi inculpaţi a reieşit faptul că aceştia erau plecaţi în străinătate şi nu se cunoşteau domiciliile sau reşedinţele acestora.
Din procesul-verbal din data de 30 august 2007, întocmit ca urmare a discuţiei purtate cu apărătorul ales al inculpatului Z.V., av. V.T., a reieşit faptul că inculpatului Z.V. i s-a comunicat că dosarul este finalizat şi că urmează a se face prezentarea de material, dar acesta ar fi precizat că nu-1 interesează de dosar, ceea ce denotă că avea cunoştinţă de existenta unui proces penal (vol. 1- fila 39 ).
În susţinerea faptului că apărătorul ales al inculpatului Z.V., av. T.V. a avut cunoştinţă de dosar este şi cererea făcută de acesta (fila 10 dos. fond CA Cluj) pentru termenul din data de 8 octombrie 2007, prin care solită citarea inculpatului la cabinetul său de avocatură, arătând că în permanenţă inculpatul a fost citat la această adresă.
Un alt aspect din care rezultă că inculpatul Z.V. avea cunoştinţă de existenţa unui proces penal reiese şi din faptul că acesta a formulat o cerere de strămutare la dosar, de la Curtea de Apel Cluj, cerere care a fost admisă, sesizându-se astfel Curtea de Apel Târgu-Mureş.
Nu în ultimul rând, se constată că la fila 27 din acelaşi dosar de fond al Curţii de Apel Cluj, se află mandatul autentificat de notar dat de inculpatul Z.V. prin care împuterniceşte pe avocatul T.V. să îl „reprezinte cu puteri depline în faţa oricăror instanţe române de orice grad, în cauze penale sau civile, putând să promoveze în numele său şi pentru sine orice acţiune penală sau civilă", împuternicire ce poartă data de 01 octombrie 2001.
De altfel, inculpatul Z.V. a părăsit România în cursul anului 2001, stabilindu-se în Belgia, fără a se cunoaşte domiciliul exact, după ce a fost audiat în calitate de inculpat şi după ce ştia deja de existenţa acestui dosar penal, ceea ce denotă reaua sa credinţă, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor art. 198 alin. (4) lit. h) C. proc. pen., avea obligaţia de a aduce la cunoştinţa organelor de urmărire penală, în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a locuinţei pe parcursul procesului penal.
De asemenea, se constată că şi cu apărătorul ales al inculpatului B.V., av. C.C. s-a luat legătura telefonic, comunicându-i-se că urmărirea penală a fost finalizată, ocazie cu care domnul avocat a precizat că inculpatul pe care îl apără este plecat în străinătate şi că nu cunoaşte noua locaţie a acestuia (vol. 1 - fila 40).
Faţă de cele ce preced, Curtea constată că procurorul a făcut toate demersurile pentru identificarea domiciliilor celor doi inculpaţi în vederea citării şi audierii acestora şi implicit a prezentării materialului de urmărire penală.
Totodată, se apreciază că dreptul la apărare al celor doi inculpaţi nu a fost încălcat, în condiţiile în care apărătorii aleşi ai acestora au fost înştiinţaţi de către procurori pe parcursul urmăririi penale de efectuarea oricăror acte de urmărire penală. Mai mult decât atât, în cursul urmăririi penale asistenţa juridică a celor doi inculpaţi nu era obligatorie, nefiind incident nici unul din cazurile expres prevăzute de art. 171 alin. (2) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte excepţiile invocate de inculpaţi, prin apărători, atât la instanţa de fond, cât şi în replică la recursul parchetului, Curtea constată că în mod corect nu au fost primite de prima instanţă, aceasta motivând temeinic si pertinent respingerea acestora.
Astfel, instanţa a reţinut că la acel moment a fost sesizată prin rechizitoriul din 31 august 2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A pronunţată în dosarul nr. 54/P/2006.
Din punct de vedere formal, actul de inculpare este corect, instanţa fiind regulat sesizată.
Sub acest aspect, instanţa în mod corect nu a primit critica invocată referitoare la nerespectarea prevederilor art. 264 alin. (2) C. proc. pen., privind lipsa verificării sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către procurorul ierarhic superior, pentru că în realitate, această verificare există fiind semnată şi parafată cu stampila rotundă de către procurorul şef secţie. Lipsa aserţiunii „verificat pentru legalitate şi temeinicie" nu constituie lipsa verificării efective, ci doar o formulare redusă a activităţii celui chemat să-şi exercite atribuţiile regăsite în textul invocat.
Ca atare, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Târgu Mureş fiind fondat, Curtea urmează a-l admite, a casa sentinţa penală atacată şi a trimite cauza la Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pentru continuarea judecăţii.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Târgu Mureş, împotriva sentinţei penale nr. 35 din 24 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpaţii Z.V. şi B.V.
Casează sentinţa penală atacată şi trimite cauza privind pe inculpaţii Z.V. şi B.V., la Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pentru continuarea judecăţii.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat Z.V., în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 176/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1785/2009. Penal → |
|---|
