ICCJ. Decizia nr. 1785/2009. Penal

Decizii penale ICCJ 2009

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1785/2009

Dosar nr. 2085/40/200.

Şedinţa publică din 14 mai 200.

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 415 din 11 ianuarie 2008, Tribunalul Botoşani, secţia penală, a dispus următoarele:

A condamnat pe inculpatul P.G., în prezent deţinut în Penitenciarul Botoşani, la pedeapsa de 20 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzut de art. 174 rap. la art. 175 lit. b) şi c) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

A fost menţinută arestarea preventivă a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 3 noiembrie 2007 la zi.

A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile B.C. suma de 4.900 lei, cu titlul de daune materiale, suma de 1.000 lei, cu titlul de daune morale şi suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

S-a dispus confiscarea corpurilor delicte evidenţiate la poziţia nr. 27/2008 în registrul de corpuri delicte al Tribunalului Botoşani.

A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 2.500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 1140/P/2007 din 23 aprilie 2008, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani a fost trimis în judecată, în stare de arest, inculpatul P.G. pentru infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 rap. la art. 175 lit. b) şi c) C. pen., constând în aceea că, în noaptea de 31 octombrie/1 noiembrie 2007, după miezul nopţii, inculpatul, având la bază un scop material bine definit, a ucis-o, prin sufocare cu palma şi cu un capot, în locuinţa comună din localitatea Călăraşi jud. Botoşani, pe mătuşa sa, P.P., în vârstă de 73 de ani.

În rechizitoriu este expusă următoarea situaţie de fapt: Inculpatul P.G. este căsătorit cu numita P.V. şi are împreună cu aceasta un copil în vârstă de 7 ani, P.G.C. La începutul căsătoriei lor, aceştia au locuit la nişte rude, după care s-au mutat la părinţii numitei P.V., în Andrieşeni, jud. Iaşi, după care au revenit în localitatea Călăraşi, începând să locuiască şi să gospodărească cu numita P.P., mătuşa inculpatului. între inculpat şi victimă a intervenit o înţelegere cu privire la întreţinerea acesteia până la deces, înţelegere consfinţită într-un act notarial, contract de întreţinere, autentificat la data de 13 iulie 2003 la notar Public M.S.D.

Prin acest contract, numita P.P. ceda inculpatului şi soţiei sale imobilul proprietatea sa, situat în localitatea Călăraşi jud. Botoşani, suprafaţa de teren aferentă casei de locuit şi curţii, precum şi suprafaţa totală de 17.164 mp teren situat în extravilanul satului Ciornohal, corn. Călăraşi, jud. Botoşani, preţul constând în obligaţia cumpărătorilor de a o întreţine pe victimă cu cele necesare traiului pe tot timpul vieţii, asigurarea unui trai decent, precum şi suportarea cheltuielilor de înmormântare, toată tranzacţia fiind orientată spre suma de 30.000.000 lei ROL, inculpatul şi soţia sa intrând în stăpânirea bunurilor la data autentificării contractului.

Până în luna ianuarie 2004, între inculpat şi victimă nu existat vreo stare conflictuală sau discuţii în contradictoriu, însă după plecarea numitei P.V. la lucru în Italia, şi revenirea acesteia în ţară, după mai bine de 1 an şi 7 luni, au apărut certuri între acesta şi mătuşa sa, context în care inculpatul i se adresa cu cuvinte jignitoare, adesea vulgare, având un comportament neadecvat situaţiei la care se angajase faţă de mătuşa sa.

Acest comportament s-a accentuat, mai cu seamă că inculpatul a început să consume frecvent băuturi alcoolice, să fie irascibil şi violent faţă de victimă, mai ales după luna februarie 2007, când victima, cu ajutorul fiului ei B.C., a introdus acţiune la Judecătoria Botoşani în vederea rezilierii contractului de întreţinere. între timp victima fusese nevoită, de mai multe ori, să locuiască la vecini (în special la familia V.), dar şi la fiul ei, în comuna Braniştea, jud. Dâmboviţa.

În dosarul civil având ca obiect rezilierea contractului de întreţinere, Judecătoria Botoşani a fixat mai multe termene de judecată la care au fost prezenţi atât inculpatul, cât şi victima, unul fiind stabilit la data de 1 noiembrie 2007. Numitul B.C. a luat legătura cu B.D., socrul lui V.C.I., pentru ca în ziua de 31 octombrie 2007 să se deplaseze la Botoşani în vederea prezentării la termenul fixat, alături de mama sa. Martorul B.D. i-a telefonat ginerelui său să meargă la domiciliul victimei şi al inculpatului pentru a-i anunţa să fie prezenţi la Botoşani la ora 8,00. Victima şi inculpatul urmau să plece din Călăraşi cu autobuzul de ora 6,00, victima fiind aşteptată de fiul ei la Autogara Botoşani.

În acest context, în ziua de 31 octombrie 2007, inculpatul P.G. l-a luat pe fiul său, P.G.C., şi 1-a dus la fratele său P.Ş. în localitatea Călăraşi pentru a rămâne pentru a doua zi, când inculpatul trebuia să-şi rezolve problemele legate de proces. Victima a fost văzută, în ziua respectivă, la domiciliul său, întâlnindu-se cu vecina sa, A.M. În jurul orei 20,30, la locuinţa victimei şi a inculpatului au venit nepoţii acestuia, P.M. şi M.P. pentru a viziona unele emisiuni la televizor, aceştia găsindu-1 pe unchiul lor pregătind mâncare în camera sa, iar victima în camera sa, întinsă pe pat, cu lumina stinsă. Camerele celor doi era despărţită de o uşă cu geam spart, în locul geamului fiind o perdeluţă. Această uşă era în majoritatea timpului încuiată şi asigurată cu mai multe sisteme de închidere, comportament al victimei ce se datora temerii pe care o avea faţă de comportamentul violent al inculpatului.

Martorii P.M. şi M.P. au vizionat emisiuni la televizor până la ora 1,15, când s-au hotărât să plece acasă. Au observat că pe la ora 1,00 victima a aprins lumina, iar când au ieşit în curte, pe geamul camerei, au observat cum victima îşi aşeza vesele pe plită pentru a-şi pregăti ceva de mâncare, fiind singură în cameră.

După plecarea nepoţilor, inculpatul a început să discute cu victima P.P. despre procesul la care trebuiau să meargă, servind-o pe aceasta cu lichior „Tanita" şi cu o cafea, iar pe fondul discuţiilor în contradictoriu, a revenit în camera sa. În jurul orei 1,30, inculpatul s-a gândit să o ucidă pe victimă pentru ca aceasta să nu mai ajungă la proces, iar ca rezultat, imobilul şi terenul din contract să-i rămână în proprietate deplină. Astfel, prin geamul fără sticlă a deblocat foraibărul de la uşa de acces, a intrat în camera victimei, ce se afla întinsă pe pat şi, folosind un capot al acesteia, i 1-a aplicat pe nas şi pe gură, iar prin presare cu mâna i-a obturat căile respiratorii, timp de aproximativ 5 minute, până când victima a decedat.

Apoi, inculpatul a acoperit victima cu o pătură şi a lăsat-o cu faţa în sus pe pat, a blocat uşa de acces şi a ieşit din camera victimei folosind geamul ce dădea spre curte, luând cu el capotul victimei şi sticla de plastic în care a fost lichiorul „Tanita". Ajuns în camera sa, inculpatul le-a dat foc, acestea arzând parţial, resturile fiind ridicate de organele de poliţie pentru cercetări.

După comiterea faptei inculpatul a stat în camera sa şi nu s-a mai dus în camera victimei.

În dimineaţa de 1 noiembrie 2007, inculpatul a plecat la Botoşani, în jurul orei 8,00 întâlnindu-se cu fiul victimei pe holul de la parterul Judecătoriei Botoşani, apoi cu martorul B.D. La întrebarea acestora unde este victima P.P., inculpatul a dat un răspuns ambiguu, fără înţeles, după care a plecat în faţa judecătoriei. Imediat, martorul B.D. a plecat la domiciliul său, de unde a sunat la ginerele său, V.C.I. Acesta, împreună cu martora A.M., s-au deplasat la locuinţa victimei şi au constatat că aceasta se află decedată în camera ei. în jurul prânzului a venit la domiciliu şi inculpatul, afirmând că nu cunoaşte cauza decesului victimei, însă fiind complet schimbat la faţă şi având un comportament modificat.

Din concluziile raportului medico-legal a rezultat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei respiratorii acute ca urmare a asfixierii mecanice prin comprimare, obstrucţie oro-nazală şi compresiune cervicală. Leziunile traumatice constatate la nivel facial s-au putut produce prin compresiune cu mâna şi degetele, iar între leziunile constatate şi moartea victimei există legătură cauzală directă şi necondiţionată.

Instanţa de fond a reţinut că, deşi inculpatul nu a recunoscut decât în declaraţiile sale iniţiale săvârşirea faptei, ansamblul probatoriului administrat confirmă situaţia de fapt descrisă în rechizitoriu. Martorii V.C.I., A.M., B.D. şi P.M. au relatat despre comportamentul necorespunzător al inculpatului faţă de victimă după neînţelegerile ce au dus la promovarea acţiunii pentru rezilierea contractului de întreţinere. Constatările medico-legale atestă producerea morţii violente ca urmare a asfixierii mecanice, iar obiectul folosit la asfixiere (capotul victimei) a fost găsit parţial distrus prin ardere. În intervalul în care s-a produs moartea victimei nu s-a aflat şi o altă persoană decât inculpatul la domiciliul acesteia. Comportamentul modificat al inculpatului din ziua de 1 noiembrie 2007 a fost observat de martorii care îl cunoşteau şi se află în legătură directă cu moartea victimei, aspect demonstrat de reacţia sa. Reacţii specifice comportamentului simulat au fost evidenţiate şi cu ocazia testării poligraf. în legătură cu aceste rezultate s-a făcut precizarea (necesară şi întemeiată) că nu servesc prin ele însele la formarea unei concluzii, ci doar coroborate cu celelalte probe administrate.

La reţinerea situaţiei de fapt descrise a contribuit şi declaraţia iniţială dată de inculpat în faţa procurorului, precum şi cea dată în faţa instanţei cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă. Prima declaraţie cuprinde descrierea amănunţită a modului de săvârşire a faptei, descriere ale cărei elemente se află în legătură logică şi nu contrazic restul probelor administrate, în condiţiile în care, la acea dată, inculpatul nu cunoştea vreun rezultat al cercetărilor în măsură să-i influenţeze poziţia procesuală.

Susţinerile ulterioare ale inculpatului, cum că fapta ar fi fost săvârşită de către numita C.P. sau de numita C.A., nu au nicio susţinere probatorie, neexistând nici măcar indicii în acest sens. De altfel niciuna din cele două nu avea vreun mobil pentru săvârşirea unei asemenea fapte, mobil care a existat în ce-1 priveşte pe inculpat şi a constatat în interesul material urmărit. Au fost reţinute şi declaraţiile martorului P.M., care infirmă că inculpatul nu ar fi fost prezent în acea noapte la locuinţa sa. Acelaşi martor declară că numita P.V., soţia inculpatului, a încercat să-1 influenţeze în sensul de a declara că autoarea omorului este C.P.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa a avut în vedere limitele prevăzute de lege, gradul concret ridicat de pericol social al infracţiunii, rezultând din împrejurările şi modul săvârşirii, precum şi persoana inculpatului care, deşi nu prezintă antecedente penale, a încercat să ascundă urmele infracţiunii şi a avut o atitudine procesuală oscilantă şi nesinceră.

Cu privire la latura civilă, s-a reţinut că s-a constituit parte civilă numitul B.C. (fiul victimei), acesta solicitând suma de 5.000 lei reprezentând cheltuieli de înmormântare şi praznic, precum şi suma de 1.000 lei cu titlu de daune morale pentru trauma morală cauzată prin uciderea mamei sale.

A reţinut, în final, prima instanţă că probatoriul administrat în soluţionarea acţiunii civile (declaraţiile martorilor B.R., B.D. şi C.C.) a demonstrat că partea civilă a cheltuit pentru înmormântarea victimei şi pentru praznicele ce au urmat, suma de 4.900 lei. Diferenţa până la 5.000 lei constă în costul sicriului şi crucii confecţionate de numitul C.C., cost care nu a fost suportat de partea civilă. în ce priveşte declaraţia martorului R.D. (propus de inculpat), aceasta urmează a fi înlăturată ca nesinceră deoarece nu se coroborează cu restul probatoriului.

În opinia instanţei, în mod evident decesul victimei într-un asemenea mod a fost de natură să cauzeze părţii civile o puternică suferinţă psihică, astfel încât se justifică acordarea daunelor morale în cuantumul solicitat. Aşa fiind, în temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile suma de 4.900 lei cu titlul de daune materiale şi suma de 1.000 lei cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 193 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile şi suma de 500 lei cheltuieli judiciare, reprezentând onorariul apărătorului angajat.

Împotriva sentinţei, în termen legal, a declarat apel inculpatul P.G., care a arătat că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa.

A menţionat că organele de urmărire penală au fost cele care l-au acuzat pe nedrept, l-au forţat şi indus în eroare să dea declaraţii în defavoarea sa. A mai arătat că nu el este autorul infracţiunii pentru care a fost condamnat, iar la dosarul cauzei nu există probe certe şi relevante din care să rezulte vinovăţia sa. în final, a solicitat achitarea sa întrucât fapta a fost săvârşită de către o altă persoană, respectiv de către numita C.P.

Prin Decizia penală nr. 11 din 2 martie 2009, Curtea de Apel Suceava, secţia penală, a respins ca nefondat apelul inculpatului, a menţinut starea de arest şi a dedus durata măsurilor preventive privative de libertate.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Astfel, din amplul probatoriu administrat în faza de urmărire penală şi cercetare judecătorească, respectiv plângerea şi denunţul formulat de partea civilă B.C., procesele verbale întocmite de către organele de urmărire penală cu ocazia efectuării urmăririi penale, raportul de constatare medico-legală de necropsie nr. 106/17 din 14 februarie 2008 întocmit de SML Botoşani şi planşele fotografice anexă, raportul de expertiză psihiatrică nr. A 1/13446 din 14 decembrie 2007 întocmit de INML Mina Minovici Bucureşti pentru inculpat, înscrisurile depuse la dosar, reprezentând contract de întreţinere şi adresele Judecătoriei Botoşani cu privire la litigiile dintre inculpat şi victima P.P., declaraţiile martorilor P.M., B.D., P.Ş., V.C.I., A.M., P.V. şi C.I., procesul verbal de confruntare dintre inculpat şi martorul V.C.I., declaraţia părţii civile B.C. şi declaraţiile inculpatului prin care recunoaşte, în faza de urmărire penală, săvârşirea infracţiunii, rezultă cu certitudine că în noaptea de 31 octombrie/ 1 noiembrie 2007, după miezul nopţii, în urma unor discuţii şi pe fondul unui litigiu pe care îl avea cu victima P.P., inculpatul P.G., în dorinţa de a intra în posesia bunurilor victimei, prin presare cu mâna şi folosind un capot al victimei, i-a obturat acesteia căile respiratorii pe o durată de aproximativ 5 minute, până când victima a decedat. Din concluziile raportului de necropsie nr. 106 A din 14 februarie 2008 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Botoşani, filele 67-69 dosar urmărire penală, rezultă că moartea victimei P.P. a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei respiratorii acute ca urmare a asfixiei mecanice prin comprimare, obstrucţie oro-vasculară şi compresiune cervicală, leziuni traumatice ce s-ar putut produce prin comprimare cu mâna şi degetele, între leziunile constatate şi moartea victimei existând legătură cauzală directă necondiţională.

A mai reţinut instanţa de apel că pe parcursul procesului penal, inculpatul P.G. a adoptat o atitudine oscilantă, recunoscând iniţial săvârşirea infracţiunii atât în faţa organelor de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei investită cu soluţionarea cererii de luare a măsurii arestului preventiv împotriva acestuia, după care - tot în faţa organelor de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de fond - a negat săvârşirea infracţiunii.

Întrucât vinovăţia inculpatului a fost pe deplin dovedită pe baza probatoriului administrat în cele două faze ale procesului penal, urmărirea penală şi cercetarea judecătorească, s-a apreciat că susţinerile inculpatului conform cărora fapta ar fi fost săvârşită de către o altă persoană, respectiv de numitele C.P. sau C.A. sunt nefondate şi nu au suport probator.

În faţa instanţei de apel, inculpatul - în declaraţia dată la fila 59-60 dosar - a arătat că organele de urmărire penală l-au ameninţat să recunoască săvârşirea faptei, fiind constrâns pentru a da declaraţii de recunoaştere. A mai arătat că în noaptea de 31 octombrie - 1 noiembrie 2007, în jurul orelor 1,30 după ce în prealabil a stat la locuinţa sa împreună cu nepoţii săi, respectiv M.P. şi P.M. şi numita C.P. a plecat împreună cu copilul P.C. la fratele său, P.Ş., unde a stat până a doua zi dimineaţă, când a plecat la Botoşani la proces.

Concluzionează instanţa de apel că susţinerile inculpatului nu au suport probator şi nu se coroborează cu probele administrate în cauză, motiv pentru care le-a apreciat ca nesincere şi făcute doar în scopul înlăturării sau diminuării răspunderii sale penale. De altfel, în ceea ce priveşte susţinerile prezentate de inculpat - prin care arată că a fost forţat de organele de urmărire penală să recunoască fapta - acestea nu au fost dovedite în cauză şi, mai mult de atât, sunt neverosimile susţinerile prin care a arătat că a fost forţat de organele de urmărire penală să recunoască fapta în faţa instanţei de fond atunci când a fost prezentat în vederea luării împotriva sa a măsurii arestului preventiv.

Referitor la situaţia de fapt prezentată de inculpat în faţa instanţei de apel, s-a apreciat că aceasta nu are suport probator şi nu a fost dovedită în cauză. Astfel, conform declaraţiei martorului P.Ş., audiat la filele 124-125 dosar urmărire penală, rezultă că inculpatul P.G. a fost la domiciliul acestuia în dimineaţa zilei de 31 octombrie 2007, când l-a lăsat pe fiul său P.C., ci nu în noaptea de 31 octombrie /1 noiembrie 2007 cum susţine inculpatul în faţa instanţei de apel. De asemenea, martorul arată că inculpatul nu a dormit în noaptea zilei de 31 octombrie /1 noiembrie 2007 la domiciliul său, ci s-a întors la locuinţa sa unde se afla şi victima P.P.

Martorul P.M., audiat în faţa organelor de urmărire penală, arată conform declaraţiei de la filele 113-115 dosar urmărire penală, că într-adevăr în ziua de 31 octombrie 2007 a fost împreună cu fratele său la domiciliul inculpatului, unde acesta locuia împreună cu victima P.P., însă nu confirmă prezenţa numitei C.P., aşa cum susţine inculpatul în faţa instanţei de apel.

Atât probatoriul testimonial administrat în cauză, respectiv declaraţiile părţii civile B.C., filele 59-64 dosar urmărire penală şi fila 227 dosar fond, a martorului P.M., fila 113-115 dosar urmărire penală, V.C.I., filele 118-122 dosar urmărire penală şi A.M., filele 127-129 dosar urmărire penală, cât şi înscrisurile depuse la filele 172-182 dosar urmărire penală, au dovedit faptul că inculpatul avea un comportament necorespunzător faţă de victimă, iar neînţelegerile dintre aceştia au dus la promovarea de către victimă a unei acţiuni pentru rezilierea contractului de întreţinere pe care îl încheiase cu inculpatul.

Ca urmare a declaraţiilor de recunoaştere a faptei de către inculpat, conform declaraţiilor de la filele 108-112 dosar urmărire penală şi filei 5 din dosar nr. 5241/40/2007 al Tribunalului Botoşani, prin care a arătat modul de săvârşire a faptei, concludente în dovedirea vinovăţiei acestuia sunt şi constatările făcute cu ocazia cercetării la faţa locului şi planşele foto anexe, din care rezultă că, într-adevăr, la domiciliul inculpatului au fost găsite în plita sobei mai multe recipiente de material plastic, parţial arse, precum şi material textil ars şi carbonizat care păstrează ţesătura materialului.

Potrivit declaraţiilor inculpatului, materialul textil parţial ars găsit de organele de urmărire penală în plita sobei îl reprezintă capotul victimei pe care 1-a luat din camera acesteia, şi pe care l-a folosit pentru asfixierea mecanică a victimei, după care 1-a aruncat în plită şi a încercat să îl ardă.

De asemenea, inculpatul a arătat că recipientul din plastic este o sticlă goală de lichior Tanita pe care a consumat-o în seara zilei de 31 octombrie 2007, şi din care a servit-o cu un pahar şi pe victima P.P.

S-a mai apreciat că în sprijinul vinovăţiei inculpatului este şi comportamentul adoptat de acesta ulterior, în data de 1 noiembrie 2007, care - conform declaraţiilor părţii civile şi a martorilor audiaţi - a adoptat o atitudine specifică stării de teamă atunci când a fost întrebat despre victima P.P., sau când i s-a spus că aceasta a fost găsită decedată şi se efectuează cercetări cu privire la stabilirea împrejurărilor morţii acesteia.

Reacţii specifice comportamentului simulat au fost evidenţiate la inculpat şi cu ocazia efectuării testului poligraf a acestuia.

Cu privire la declaraţia martorului M.P., audiat în faţa instanţei de apel, filele 36-37 dosar, la solicitarea inculpatului, curtea de apel a constatat că susţinerile acestuia, prin care arată că numita C.P. i-a relatat telefonic că ea este cea care a ucis-o pe victimă în seara zilei de 31 octombrie /1 noiembrie 2007, nu sunt dovedite în cauză.

Astfel, martorul P.M., audiat la filele 113-115 dosar urmărire penală, care arată că în ziua de 31 octombrie 2007 a fost împreună cu martorul M.P. la domiciliul inculpatului, declară că în acea zi sau seara nu a văzut-o pe numita C.P. la domiciliul inculpatului.

De asemenea, acest martor arată, conform declaraţiei sale, că soţia inculpatului, martora P.V., i-a solicitat să declare în faţa organelor de urmărire penală că autoarea infracţiunii este numita C.P., iar nu inculpatul. Din oficiu, instanţa de apel a dispus citarea numitei C.P., însă potrivit procesului verbal de la fila 57 dosar, organele de executare a mandatului de aducere au fost în imposibilitate obiectivă de a executa mandatul întrucât aceasta este plecată de la domiciliu, fără a i se cunoaşte noua adresă.

Împotriva deciziei, inculpatul a declarat prezentul recurs, motivele expuse cu ocazia dezbaterilor fiind menţionate în partea introductivă a hotărârii.

Prealabil examinării recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

- cu acordul său, inculpatul a fost ascultat de instanţa de fond (fil. 226) şi de cea de apel (fil. 59), precum şi de instanţa de recurs (fil. 19);

- în recurs, inculpatul a depus un memoriu în care, în sinteză, susţine, pe de o parte, că nu el, ci numita C.P. este autoarea omorului, iar pe de altă parte, că recunoaşterea faptei de către el a fost consecinţa presiunilor psihice ale organelor judiciare (fil. 18);

- în cursul urmării penale, în prezenţa apărătorului, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei în faţa procurorului (fil. 108-109); de asemenea, inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunii şi în declaraţia olografă, asistat fiind de apărător (fil.110-112);

- aceeaşi poziţie de recunoaştere a faptei a avut-o inculpatul, în prezenţa apărătorului, şi cu ocazia ascultării de către judecătorul care a luat măsura arestării (fil. 5 din dosarul nr. 5241/40/2007).

- ulterior, în cursul urmăririi penale, al judecăţii la fond, apel şi recurs, inculpatul a revenit asupra declaraţiilor de recunoaştere a săvârşirii faptei;

Recursul inculpatului va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

-asupra cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

S-a susţinut că instanţele nu au audiat martorul P.M. şi pe numita C.P., ceea ce justifică, în opinia inculpatului, casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă următoarele:

Martorul P.M. (nepotul inculpatului) a fost audiat în cursul urmăririi penale (fil. 113-115). Cu privire la numita C.P. (neaudiată în cursul urmăririi penale), martorul C.I. (tatăl acesteia) menţionează că de 5 ani nu mai cunoaşte nimic în legătură cu ea (fil. 132 verso).

Instanţa de fond, la cererea apărării, a făcut numeroase demersuri pentru localizarea şi aducerea martorului P.M. în vederea audierii, emiţând citaţii şi mandate de aducere (fil. 247, 255, 260, 263, 273, 278, 279, 284, 296, 312, 316, 325, 327, 328, 330, 335, 337, 352, 353, 358), toate acestea rămânând însă fără rezultatul urmărit.

De asemenea, instanţa de apel a dispus măsuri rezonabile şi efective pentru localizarea şi aducerea martorului P.M., precum şi pentru localizarea şi aducerea numitei C.P., ambii în vederea audierii, emiţând citaţii şi mandate de aducere (fil. 20, 28, 31, 33, 38, 39, 45, 46, 47-48, 50, 52, 55, 56, 57), toate acestea rămânând însă fără rezultatul urmărit. La termenul când au avut loc dezbaterile în apel, inculpatul şi apărătorul, în final, faţă de imposibilitatea localizării celor 2 persoane, nu au mai insistat în administrarea probei, inculpatul solicitând însă să fie reaudiat, cerere admisă de instanţa de apel (pag. 1 a deciziei) după care, nefiind formulate alte cereri, s-a dispus trecerea la dezbateri (judecarea pe fond a apelului inculpatului).

Aşa cum s-a menţionat, în pofida demersurilor juridice ale instanţelor („eforturi rezonabile"), nu a fost posibilă localizarea şi aducerea la sediul instanţei în vederea audierii a celor 2 persoane (martorul P.M. şi numita C.P.).

În consecinţă, criticile recurentului-inculpat, sub acest aspect, sunt neîntemeiate deoarece, pe de o parte, imposibilitatea obiectivă de aducere a unor martorilor în instanţă, spre a fi audiaţi, nu este sancţionată cu nulitatea declaraţiilor date, de aceeaşi martori, în cursul urmăririi penale, şi nici cu înlăturarea acestora din ansamblul probator al cauzei, iar pe de altă parte, declaraţiile martorului P.M. nu numai că nu sunt singurele probe în acuzare, dar nici nu au avut o valoare probatorie determinantă în pronunţarea hotărârii de condamnare.

Se mai reţine că dispoziţiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen. au fost supuse examinării Curţii Constituţionale a României, în ultimii 6 ani fiind publicate peste 16 decizii din care rezultă că acestea nu sunt neconstituţionale (nr. 151/2002, 275/2003, 415/2004, 224/2005, 404/2006, 704/2007, 334/2008 etc). Posibilitatea folosirii declaraţiilor date în cursul urmăririi penale de către unii martori, în situaţia în care s-au făcut eforturi rezonabile de către instanţă pentru a-i aduce în faţa sa, în vederea ascultării contradictorii, eforturi cu rezultat negativ, nu este exclusă, „de plano", nici de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Reiner şi alţii împotriva României).

Asupra cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Conform art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă trebuie să fie constatată din compararea faptelor reţinute cu probele administrate.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine următoarele:

Primo, potrivit art. 62 şi art. 65 C. proc. pen., pentru aflarea adevărului în cauzele penale, organele judiciare sunt obligate să administreze probe. Corelativ, conform art. 66 C. proc. pen., inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţie. însă, în cazul când există probe de vinovăţie, inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. Printre probele (mijloacele de probă) prevăzute de lege pentru aflarea adevărului (art. 63 combinat cu art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)), sunt şi declaraţiile inculpatului, acestea putând servi la aflarea adevărului în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Secundo, în considerarea valorii probatorii a declaraţiilor inculpatului, precum şi pentru respectarea principiilor generale ale neincriminării şi loialităţii administrării probelor, în art. 70 C. proc. pen. sunt instituite obligaţii ale organelor judiciare prealabil luării declaraţiilor acuzatului (învinuit sau inculpat). Printre alte obligaţii (referitoare la identificarea acuzatului şi stabilirea datelor personale, la aducerea la cunoştinţă a faptei şi încadrării juridice, la dreptul de a avea un apărător), legea a stabilit şi obligaţia prealabilă a informării cu privire la „dreptul la tăcere" (dreptul de a nu da nici-o declaraţie), precum şi la obligaţia informării prealabile a acuzatului că, în cazul în care este de acord să dea declaraţii, tot ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa (organul judiciar atrăgându-i atenţia în acest sens).

Aşa cum s-a menţionat, în cursul urmării penale, în prezenţa apărătorului, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei în faţa procurorului (fil. 108-109, dosar urmărire penală); de asemenea, inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunii şi în declaraţia olografă, asistat fiind de apărător (fil. 110-112, dosar urmărire penală). Aceeaşi poziţie de recunoaştere a faptei a avut-o inculpatul, în prezenţa apărătorului, şi cu ocazia ascultării de către judecătorul care a luat măsura arestării (fil. 5 din dosarul nr. 5241/40/2007).

Înalta Curte constată că, în cursul urmăririi penale, după respectarea obligaţiilor prevăzute de art. 70 C. proc. pen. de către procuror şi, respectiv, de către judecător (cu ocazia examinării propunerii de arestare), inculpatul a fost de acord să dea declaraţii, fiind amplu audiat de către aceste organe judiciare. Nu în ultimul rând, se constată că inculpatul a fost de acord să dea şi o declaraţie olografă amplă în cursul urmăririi penale. La toate cele 3 declaraţii, inculpatul a beneficiat de asistenţa juridică a unui avocat.

Or, din aceste 3 declaraţii rezultă, pe de o parte, că inculpatul a recunoscut săvârşirea omorului, iar pe de altă parte, că detaliile oferite organelor judiciare au relevat modul concret în care a fost concepută şi executată fapta de omor, detalii care corespund întocmai cu cele relevate de probatoriul administrat (inclusiv actele medico-legale, mijloacele materiale de probă ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului şi declaraţiile martorilor, astfel cum s-a menţionat anterior).

Din expertiza medico-legală psihiatrică rezultă că au fost negate internări în spitale de psihiatrie anterior arestării şi că inculpatul „nu prezintă tulburări psihice de natură a-i afecta capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale. Are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat" (fil. 186-188, dosar urmărire penală).

Revenirea inculpatului asupra recunoaşterii faptei, motivată fie prin pretinse presiuni psihice ale organelor judiciare asupra sa, fie prin invocarea ca autor al omorului a numitei C.P. (nepoata sa), nu a depăşit limitele unor alegaţii, sub acest ultim aspect neexistând o susţinere rezonabilă în declaraţiile martorilor audiaţi. De asemenea, aşa cum au constatat şi cele 2 instanţe, inculpatul nu a fost în măsură să ofere explicaţii rezonabile pentru detaliile referitoare la modul de concepere şi de săvârşire a faptei, inclusiv la modul de părăsire a încăperii în care a rămas victima, detalii relatate organelor judiciare - şi menţionate în cele 3 declaraţii iniţiale - şi care nu puteau fi cunoscute decât de făptuitor, mai ales în condiţiile în care acestea se coroborează cu probele materiale ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului, cu aspectele rezultate din actele medico-legale, dar şi cu probatoriul testimonial administrat.

Înalta Curte constată că inculpatul nu a arătat în ce constă eroarea gravă de fapt, şi nici ce probă este în contradicţie cu situaţia de fapt reţinută de prima instanţă şi, respectiv, confirmată de instanţa de apel. Susţinerile inculpatului - nu există probe directe care să îl incrimineze, o altă persoană ar fi autorul infracţiunii, recunoaşterea iniţială a omorului a fost consecinţa unei presiuni psihice a organelor judiciare - reprezintă apărări care au fost examinate de către ambele instanţe, motivat înlăturate, şi care exced cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

În consecinţă, cazul de casare menţionat nu este incident în cauză, susţinerile inculpatului nerelevând, în concret, existenţa unei erori grave în stabilirea situaţiei de fapt, respectiv o gravă neconcordanţă între faptele reţinute de instanţe şi probatoriul administrat.

- asupra cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

În conformitate cu dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care reglementează criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. b) şi c) C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat, este pedepsită cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Pedeapsa aplicată inculpatului, de 20 de ani închisoare, este orientată către media limitelor textului incriminator al faptei şi răspunde atât scopului definit de art. 52 C. pen., cât şi criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Astfel, ambele instanţe au avut în vedere primul criteriu general de individualizare prevăzut de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), „gradul de pericol social al faptei săvârşite", acesta decurgând din incidenţa celor 2 circumstanţe agravante a omorului: interesul material şi, respectiv, calitatea subiectului pasiv al infracţiunii (mătuşa inculpatului).

Gradul de pericol social al faptei săvârşite este relevat şi de modul de concepere şi executare a activităţii infracţionale, astfel cum a fost expus anterior.

De asemenea, ambele instanţe au avut în vedere şi cel de-al doilea criteriu general de individualizare dintre cele enumerate în ordine de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), „persoana infractorului", reţinându-se că inculpatul, în loc de a manifesta gratitudine şi respect pentru ruda sa - care acceptase primirea acestuia în gospodăria sa - pe fondul nemulţumirilor de ordin material a suprimat viaţa victimei, după săvârşirea faptei a adoptat faţă de celelalte persoane un comportament de natură a induce în eroare cu privire la moartea victimei, şi - nu în ultimul rând - a manifestat un comportament oscilant în faţa organelor judiciare de natură a releva neînţelegerea gravităţii faptei şi neasumarea răspunderii pentru consecinţele acesteia.

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 3 noiembrie 2007 la 14 mai 2009.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva deciziei penale nr. 11 din 2 martie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală.

Deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 3 noiembrie 2007 la 14 mai 2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 mai 2009.

← ICCJ. Decizia nr. 1762/2009. Penal  ICCJ. Decizia nr. 1787/2009. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1785/2009. Penal