ICCJ. Decizia nr. 1799/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1799/2009
Dosar nr. 98/39/200.
Şedinţa publică din 14 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 307/P/2008 din 19 ianuarie 2009, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava a dispus, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimata-procuror J.C.L. pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
Pentru a dispune în acest sens, după efectuarea actelor premergătoare, procurorul a reţinut următoarele:
Numitul D.S. a formulat o plângere penală împotriva procurorului J.C.L., de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, solicitând a se efectua cercetări sub aspectul infracţiunilor de abuz serviciu contra intereselor persoanelor şi neglijenţă în serviciu prevăzute de art. 246 şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
În fapt, fiind nemulţumit de soluţiile dispuse de intimatu-procuror prin rezoluţiile nr. 2238/P/2007 din 10 octombrie 2008, nr. 3492/P/2007 din 17 iulie 2008 şi nr. 2549/P/2006 din 17 iulie 2008, toate ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, numitul D.S. pretinde că acestea ar fi fost dispuse comiţându-se infracţiunile reclamate.
În cursul actelor premergătoare s-au stabilit următoarele:
În dosarul 2594/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, la data de 07 septembrie 2006, numitul D.S. a sesizat organele de poliţie că în perioada aprilie - mai 2005, fratele său, D.S., şi cumnata lui, D.E.M., i-au intrat în casă şi i-au furat mai multe bunuri (suma de 10.000 Euro, un robot de bucătărie, o cameră WEB pentru calculator, un set de linguri, un album de fotografii şi un carnet de economii).
Prin rezoluţia din 08 noiembrie 2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi s-a confirmat propunerea organelor de poliţie şi s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru art. 208 alin. (1), art. 209 lit. a) rap. la art. 210 C. pen., soluţie dispusă în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. (inexistenţa faptei). Împotriva soluţiei, D.S. a formulat plângeri ce au fost respinse ca neîntemeiate prin rezoluţia nr. 1393/II/2/2006 din 19 decembrie 2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi. Prin sentinţa penală nr. 100 din 05 februarie 2007 a Judecătoriei Rădăuţi, definitivă şi irevocabilă prin Decizia penală nr. 316 din 18 mai 2007 a Tribunalului Suceava, plângerea a fost admisă, au fost desfiinţate soluţiile procurorilor şi cauza a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi în vederea suplimentării probatoriului, precum şi în vederea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 284 C. proc. pen.
Prin rezoluţia nr. 2594/P/2006 din 17 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi (procuror J.C.L.) s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 10 lit. f) C. proc. pen., motivat de faptul că plângerea a fost tardiv formulată, întrucât termenul de formulare a unei plângeri prealabile este de două luni de la data când este cunoscut făptuitorul; or însuşi D.S. a declarat că a cunoscut făptuitorii încă din mai 2005, dar a formulat plângerea împotriva lor abia în septembrie 2006 (căci, pretinde el, abia atunci a apreciat că deţine suficiente probe împotriva lor).
Este reţinut faptul că D.S. nu a reclamat în mai 2005 nici un fel de furt, nici măcar cu autori necunoscuţi. Dispoziţia legală este că termenul de formulare a unei plângeri prealabile este de două luni din momentul în care se cunosc făptuitorii, şi nu de două luni de când partea vătămată apreciază că deţine suficiente probe care să demonstreze vinovăţia lor. A interpreta în acest ultim mod prevederea legală, ar echivala cu lăsarea la latitudinea părţii vătămate a alegerii momentului în care să formuleze plângerea, discreţionar, ceea ce contravine intenţiilor legiuitorului.
Cum procurorul de caz nu a fost de acord cu modul de a interpreta legea a lui D.S., acesta consideră că respectivul procuror ar fi comis un act de abuz sau de neglijenţă în serviciu.
În dosarul nr. 2238/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, la data de 09 iulie 2007, numitul D.S.C., prin mandatar D.S., a formulat plângere penală faţă de D.E.M. pentru înşelăciune, pretinzând că i-ar fi dat, prin 2001 şi 2004, bani să-i cumpere un camion şi aceasta nu i l-ar fi cumpărat, dar nici banii nu i-a restituit.
Prin rezoluţia din 25 septembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Plângerea împotriva rezoluţiei, formulată de D.S., a fost respinsă de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi şi de Judecătoria Rădăuţi, însă Tribunalul Suceava, prin Decizia penală nr. 168 din 11 aprilie 2008 a admis plângerea, a desfiinţat soluţia şi a trimis cauza la parchet. Au fost reluate şi completate cercetările, după care, prin rezoluţia nr. 2238/P/2007 din 10 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi (procuror J.C.L.) s-a dispus, din nou, neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., motivându-se că între părţi nu a existat nici-o convenţie în formă autentică sau vreun înscris sub semnătură privată care să ateste realitatea celor susţinute în plângerea penală.
Nemulţumit de soluţie, D.S. consideră că aceasta este rezultatul unui abuz sau a unei neglijenţe comise de către procurorul de caz.
S-a apreciat că şi în cazul în care s-ar fi probat existenţa unei asemenea convenţii, fapta de a nu o respecta tot n-ar fi constituit infracţiunea de înşelăciune, ci doar o nerespectare a unor clauze contractuale, nerespectare ce ar fi putut fi sancţionată în conformitate cu clauzele de penalizare din acea convenţie, printr-o acţiune civilă în instanţă.
O primă plângere formulată de D.S. împotriva soluţiei a fost respinsă prin rezoluţia nr. 1209/II/2/2008 din 02 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.
S-a mai stabilit în cursul cercetărilor că între D.S., pe de o parte, şi soţii D.S. şi D.E.M., pe de altă parte, s-au ivit neînţelegeri de la un apartament din Rădăuţi.
În cauză s-au efectuat şi cercetări penale în dosarul nr. 339/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi pentru infracţiunea de înşelăciune, în care, prin rezoluţia din 01 aprilie 2005, s-a dispus neînceperea urmăririi penale şi s-a apreciat că este o cauză de natură civilă.
La data de 04 aprilie 2005, părţile au încheiat o tranzacţie autentificând semnăturile la Biroul Notarului Public B. din Rădăuţi, prin încheierea de autentificare nr. 1437.
După încheierea tranzacţiei, între părţi au apărut iarăşi neînţelegeri şi D.S. a deschis o acţiune civilă prin care solicita instanţei să-i oblige pe fratele şi cumnata lui la plata sumei de 764.400.000 lei ROL, reprezentând îmbunătăţirile pe care, după opinia sa, ei trebuiau să le aducă la spaţiul pe care l-au eliberat.
În tranzacţia încheiată între părţi se menţiona în mod expres că :
- D.S. şi D.E.M. i-au achitat la data încheierii tranzacţiei (04 aprilie 2005) suma de 25.000 dolari şi urmează să-i plătească la data de 03 aprilie 2006 încă 7.700 dolari;
- D.S. este de acord ca D.S. şi D.E.M. să intre în proprietatea apartamentului din Rădăuţi, în ziua încheierii tranzacţiei (04 aprilie 2005) şi le predă cheile ;
- Se mai menţionează „Noi, D.S. şi D.E.M. ne obligăm ca în termen de o lună, respectiv până la 04 mai 2005, să evacuăm spaţiul din Dorneşti ocupat în prezent de magazinul ce aparţine societăţii noastre, în stare perfectă, cu toate îmbunătăţirile executate şi evaluate de o persoană competentă".
Judecătoria Rădăuţi, prin sentinţa civilă nr. 330 din 29 ianuarie 2007, a admis în parte acţiunea şi i-a obligat pe pârâţi să plătească reclamantului 58.141,96 lei RON cu titlu de daune, şi 3.415,03 lei RON, cheltuieli de judecată.
Împotriva hotărârii au declarat recurs ambele părţi, iar Tribunalul Suceava (în completul menţionat în plângerea penală), prin Decizia nr. 138 din 22 iunie 2007, a respins ca nefondat recursul lui D.S., a admis recursul formulat de pârâţi şi a modificat sentinţa civilă nr. 330/2007 a Judecătoriei Rădăuţi, a respins acţiunea ca nefondată şi 1-a obligat pe D.S. să plătească cheltuielile de judecată.
D.S. susţine că, atât timp cât a lucrat în străinătate, a trimis diverse sume de bani fratelui său cu care convenise să-i cumpere un apartament în Rădăuţi şi să-i deschidă un cont în care să-i depună banii. Soţii D. au cumpărat apartamentul pe numele lor, şi nu pe numele lui D.S., iar când acesta a venit în ţară, între ei, s-au iscat neînţelegeri. Pentru a se sfârşi starea conflictuală, mama lui D.S. şi-a trecut casa pe numele acestuia, motiv pentru care între cei doi fraţi s-a încheiat tranzacţia sus-amintită, în sensul că ei i-au plătit o sumă de bani reprezentând contravaloarea apartamentului respectiv, iar el le-a transmis proprietatea asupra apartamentului pe care ei îl cumpăraseră pe numele lor, dar din banii lui, şi - în plus - ei se obligau să elibereze spaţiul din casa pe care mama lor o trecuse pe numele lui D.S., spaţiu pe care soţii D. îl închiriaseră anterior de la mamă şi în care funcţiona un magazin.
În tranzacţie se menţionează că predarea spaţiului se va face „în stare perfectă, cu toate îmbunătăţirile executate şi evaluate de o persoană competentă".
Acum D.S. pretinde că se înţeleseseră ca soţii D. să mai facă nişte îmbunătăţiri la spaţiu şi, cum ei nu le-au făcut, el pretinde daune.
Instanţa de recurs a interpretat expresia „cu îmbunătăţirile efectuate" în sensul că se va preda spaţiul cu toate îmbunătăţirile efectuate până la data tranzacţiei, adică nu se va lua nimic din îmbunătăţiri şi, în consecinţă, nu a admis acţiunea prin care D.S. cerea despăgubiri pentru îmbunătăţiri nefăcute.
Totodată, nu se pune problema că instanţa de recurs ar fi confundat o tranzacţie cu un contract de vânzare-cumpărare, ci că a interpretat, în mod corect, termenii tranzacţiei referitori la faptul că soţii D. îi dădeau o sumă importantă de bani lui D.S., iar acesta preda în proprietate lor acel apartament, predând şi cheile, ca având valoarea unei vânzări-cumpărări cu privire la apartament.
Instanţa nu „a luat de bun" faptul că un spaţiu închiriat ar fi un spaţiu proprietatea părţilor adverse, ci, aşa cum este menţionat în tranzacţie, expresia referitoare la evacuarea spaţiului din Dorneşti „ocupat în prezent de magazinul ce aparţine societăţii noastre" se referă nu la faptul că spaţiul este proprietatea societăţii ci că magazinul aflat în acel spaţiu este proprietatea societăţii.
Indiferent ce credea sau dorea D.S., atât timp cât el a semnat în faţa notarului tranzacţia rezultă că a fost de acord cu ea în forma redactată şi cum tranzacţia nu vorbeşte nimic despre noi îmbunătăţiri pe care trebuiau să le aducă spaţiului soţii D. (nu se enumera în concret îmbunătăţirile ce se vor aduce după încheierea tranzacţiei şi nici valoarea lor), instanţa era obligată să ţină cont de termenii tranzacţiei, care reprezintă manifestarea de voinţă a părţilor în momentul încheierii ei şi asta indiferent de regretele sau ideile ce apar ulterior.
Riscul de a nu se menţiona în tranzacţie toate dorinţele celor ce tranzacţionează revine celor ce semnează acea tranzacţie ca şi părţi, ei achiesând la termenii concreţi inseraţi în actul de tranzacţie.
În atare situaţie, prin rezoluţia nr. 231/P/2007 din 30 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a apreciat că cei trei judecători, care au judecat recursul şi au pronunţat Decizia de care D.S. este nemulţumit şi împotriva cărora a formulat plângere penală pentru faptele prevăzute de art. 246 şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), nu au comis nici o faptă penală şi s-a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Apoi, la 16 noiembrie 2007 şi, respectiv, la 21 noiembrie 2007, D.S. a formulat plângeri penale împotriva lui D.E.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., plângeri ce fac obiectul dosarului nr. 3492 /P/ 2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, pretinzând că a fost indus în eroare cu prilejul semnării tranzacţiei din 04 aprilie 2005, că el dorea un alt spaţiu ce să fi fost proprietatea soţilor D., şi nu acel spaţiu ce era doar închiriat, că el dorea ca ei „să îşi ia îmbunătăţirile" (anterior afirmase, în alt dosar, că ar fi vrut ca aceştia să mai aducă îmbunătăţiri) şi că, oricum, nu se făcuse evaluarea, ceea ce ar reprezenta înşelăciune.
Indiferent ce intenţiona D.S., termenii în care a încheiat tranzacţia pot fi interpretaţi doar într-un anumit sens, iar menţiunile privind evaluarea nu au nici o consecinţă în economia acelei tranzacţii.
Prin rezoluţia nr. 3492/P/2007 din 17 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, (procuror J.C.L.) s-a dispus neînceperea urmăririi penale în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen.
O primă plângere împotriva soluţiei, formulată de D.S., a fost respinsă prin rezoluţia nr. 1121/II/2/2008 din 03 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.
Acum, nemulţumit de soluţiile dispuse, D.S. a formulat plângere penală împotriva procurorului de caz, afirmând că acesta ar fi comis, prin dispunerea celor trei soluţii, acte de abuz şi neglijenţă în serviciu.
Se reţine că intimata-procuror J.C.L. a efectuat activităţi, în cele trei dosare, în virtutea dreptului cu care este investită în funcţia pe care o îndeplineşte şi a dispus soluţiile potrivit convingerilor pe care şi le-a format din probele administrate. Activităţile magistraţilor, circumscrise înfăptuirii actului de justiţie, nu pot fi cenzurate prin formularea unor plângeri penale, eventualele nemulţumiri cu privire la soluţiile pronunţate, putând fi valorificate prin exercitarea dreptului de a formula plângeri împotriva soluţiilor, în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală.
Plângerea petiţionarului împotriva acestei rezoluţii a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 65/II/2/2009 din 20 februarie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
În temeiul art. 278/1 C. proc. pen., petiţionarul s-a adresat instanţei competente.
Prin sentinţa penală nr. 38 din 20 martie 2009, Curtea de Apel Suceava, secţia penală, a respins ca nefondată plângerea petiţionarului.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut, în sinteză, că procurorul reclamat a efectuat verificările şi a dispus măsurile care, potrivit legii, se impuneau în cauzele repartizate, soluţiile fiind în acord cu probatoriul administrat. De asemenea, s-a reţinut şi că soluţiile dispuse au fost confirmate pe căile de control (plângerea adresată procurorului ierarhic superior şi plângere adresată instanţei).
Împotriva sentinţei, petiţionarul a declarat prezentul recurs.
Prealabil examinării recursului, Înalta Curte constată următoarele:
- petiţionarul s-a prezentat la soluţionarea plângerii în primă instanţă, nu şi la soluţionarea recursului;
- motivele de recurs au fost menţionate în înscrisul transmis la dosar (fi. 7). În aceste motive sunt reiterate nemulţumirile cu privire la soluţionarea cauzelor sale civile, şi invocate diverse apărări cu privire la fondul acestor cauze civile. La motivele scrise de recurs, petiţionarul a anexat un raport de expertiză tehnică efectuat în dosarul civil nr. 25/285/2005 (număr nou).
Recursul va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
După sesizarea organelor judiciare, în conformitate cu dispoziţiile art. 224 C. proc. pen., procurorul a efectuat actele premergătoare necesare completei şi legalei soluţionări a plângerii penale, fiind format dosarul penal nr. 307/P/2008, dosar care cuprinde, în copie, toate înscrisurile şi actele procedurale aflate în legătură cu aspectele reclamate de petiţionar.
În urma efectuării acestor acte premergătoare, nu au fost relevate minime indicii ale săvârşirii de către intimata-procuror a faptelor apreciate ca infracţiuni şi reclamate de către petiţionar.
Or, potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., care reflectă, în mod specific prezumţia de nevinovăţie instituită, deopotrivă, de Constituţia României [art. 23 alin. (11) şi de C. proc. pen. (art. 5/2)], începerea urmării penale faţă de o persoană este legal posibilă numai în măsura în care din actul de sesizare ori din actele premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 C. pen.
Însă, aşa cum corect a reţinut procurorul şi, respectiv, procurorul general, actele premergătoare efectuate nu au relevat indicii ale săvârşirii infracţiunilor reclamate de petiţionar, şi nici indicii ale săvârşirii altor fapte prevăzute de legea penală, astfel încât, fiind incident cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzut de art. 10 lit. a) C. pen. (fapta nu există), consecinţa juridică este neînceperea urmăririi penale.
Pentru realizarea drepturilor sale, petiţionarul s-a adresat organelor judiciare de urmărire penală şi instanţelor de judecată care, prin rezoluţii şi sentinţe, s-au pronunţat asupra celor solicitate ori reclamate, după care a exercitat, atunci când a apreciat, căile de atac specifice.
Soluţionarea pe fond a unor cauze civile se poate realiza numai prin modalităţile prevăzute de lege, respectiv prin accesul la justiţie în realizarea drepturilor şi prin exercitarea căilor specifice de atac (art. 21, art. 126 şi art. 129 din Constituţia României), iar nu prin modalităţi indirecte, respectiv prin formularea unor plângeri penale împotriva organelor judiciare.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul petiţionarului.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul D.S. împotriva sentinţei penale nr. 38 din 20 martie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1795/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1805/2009. Penal → |
|---|
