ICCJ. Decizia nr. 1789/2009. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1789/200.
Dosar nr. 2524/1/2009
Şedinţa publică din 14 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 222 din 20 septembrie 2002 a Tribunalului Mureş, secţia penală, s-au dispus următoarele:
A fost respinsă ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, cerere formulată de avocatul inculpatului G.C., din infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. d) şi e) C. pen., în infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e) şi i) C. pen.
În baza art. 211 alin. (1) şi (2) lit. d) şi e) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a fost condamnat inculpatul G.C. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata măsurii preventive a reţinerii de 24 ore.
Conform art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a constatat că partea civilă B.C.G.V. a renunţat la acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal, iar partea vătămată B.L. nu a formulat pretenţii civile în cauză.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 900.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul din 27 noiembrie 2001, întocmit în dosarul nr. 350/P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului U.C. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. d) şi e) C. pen.
În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că, la data de 28 ianuarie 2001, în jurul orelor 19,00 inculpatul circula în pasajul Luxor din Târgu-Mureş intenţionând să meargă la prietena sa G.A. La un moment dat, aflându-se în pasajul respectiv, a observat în parcare un autoturism marca Matiz, cu număr de Bucureşti, pe care s-a hotărât să-l spargă.
Prin forţarea încuietorii, inculpatul a reuşit să deschidă portiera din dreapta a autoturismului, iar din interior a sustras două genţi cu bunuri aparţinând părţilor vătămate B.C. şi B.L.
Imediat după săvârşirea faptei, inculpatul a fost observat de către părţile vătămate care se îndreptau, în acel moment, spre maşină, au încercat să-l imobilizeze pe inculpat, dar acesta, pentru a-şi asigura scăparea, a agresat partea vătămata B.L., provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale. în timp ce încerca să scape de părţile vătămate, inculpatul a aruncat gentile sustrase, iar după agresarea părţii vătămate B.L., a reuşit să scape prin fugă.
Prejudiciul cauzat părţilor vătămate B.C. şi B.L. prin sustragerea celor două genţi, în sumă de 1.000.000 lei, a fost recuperat prin restituirea bunurilor sustrase.
În urma coroborării materialul probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut, în fapt şi în drept, următoarele:
Din declaraţiile părţilor vătămate B.G.C. şi B.L., respectiv ale martorei B.S., rezultă că în seara zilei de 28 ianuarie 2001, în jurul orelor 20,00, după ce au parcat autoturismul marca Daewoo Matiz, cu număr de înmatriculare, având alarma activată, în parcarea subterană de la Magazinele Luxor din Târgu-Mureş, s-au deplasat la restaurantul Trocadero, aflat în apropiere, unde au petrecut aproximativ 20 de minute. La întoarcere, după ce au parcurs câţiva metri, ajungând în dreptul magazinului Sunet şi Lumini, au auzit sunetul alarmei maşinii.
Grăbindu-se înspre parcare, în dreptul intrării magazinului Luxor, au văzut un tânăr care se îndrepta dinspre parcare spre centrul oraşului, având asupra lui cele două genţi pe care părţile vătămate le lăsaseră în maşină.
Partea vătămată B.V.G.C. a strigat la el, întrebându-1 de unde are gentile, tânărul s-a speriat, a bâlbâit ceva, a aruncat gentile şi a încercat să fugă spre centrul oraşului.
Gândindu-se că ar fi putut lua şi altceva din maşină, părţile vătămate au trecut la imobilizarea tânărului, acesta opunându-se cu putere, astfel că au căzut toţi trei, continuând lupta în cursul căreia, în încercarea de a scăpa, tânărul a lovit-o pe partea vătămată B.L., dând cu capul în spate, cauzându-i o echimoză orbito-palpebrală a ochiului stâng, şi a muşcat-o de degetul I al mâinii drepte, leziunile traumatice necesitând 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Partea vătămată B.V.G.C. a suferit leziuni la nivelul mâinilor, cauzate de contactul cu asfaltul, din timpul încercărilor de a-l imobiliza pe tânărul aflat în posesia genţilor lor. Acesta, la rândul său, s-a ales cu câteva leziuni traumatice.
Văzând ca părţile vătămate izbutesc cu greu să-l reţină pe acel tânăr, B.S. a apelat la ajutorul unul gardian public, anunţând între timp şi poliţia.
S-a stabilit ca tânărul în cauză se numeşte U.C. Acesta a susţinut că nu este autorul furtului genţilor şi că a surprins un bărbat de etnie romă deschizând uşa maşinii şi luând gentile, a strigat "hoţul!" şi a fugit după autorul spargerii care abandonase gentile, spre teatru, dar nu a reuşit să-1 prindă, astfel că s-a întors şi a luat gentile cu intenţia de a se deplasa la sediul poliţiei.
Inculpatul a recunoscut că a lovit şi a muşcat părţile vătămate, arătând ca acestea, la rândul lor, l-au agresat.
Gentile, cu bunuri în valoare de 2.000.000 lei, le-au fost restituite părţilor vătămate, sub acest aspect neformulându-se pretenţii civile.
S-a constatat ca gentile au fost luate din maşină prin forţarea încuietorii portierei faţă dreapta, respectiv prin smulgerea butucului yalei. La o căutare sumară nu s-a găsit prin preajmă vreun obiect care să fi servit la o asemenea operaţiune, o asemenea unealtă negăsindu-se nici asupra inculpatului.
În faza de urmărire penală, partea vătămată B.V.G.C. a formulat pretenţii civile, constând în costul încuietorii forţate (500.000 lei), însă a renunţat la acţiunea civilă în faza de judecată.
În urma căsătoriei încheiate la data de 12 mai 2001, inculpatul a dobândit numele de familie G.
S-a mai reţinut că după ascultarea sa de către organele de cercetare penală, inculpatul a părăsit ţara, nefiind de găsit în vederea prezentării materialului de urmărire penală, rămânând fără eficienţă şi citaţiile emise în cursul cercetării judecătoreşti, inclusiv la adresa mamei sale din Ungaria. Plecând în străinătate, în condiţiile în care ştia că este cercetat penal pentru săvârşirea unei infracţiuni, fără a lăsa o adresa la care sa poată fi găsit, în opinia primei instanţe este evident că inculpatul a înţeles să se sustragă de la urmărirea penală şi judecată.
Prima instanţă a apreciat că cele invocate de inculpat în apărare nu sunt convingătoare: dacă ar fi surprins pe cineva furând gentile din maşină şi ar fi urmărit acea persoană spre teatru, întorcându-se apoi, în apropierea maşinii, pentru a lua gentile, întâlnirea lui cu proprietarii genţilor trebuia să aibă loc în alte condiţii, eventual în momentul întoarcerii inculpatului din urmărirea autorului furtului. Din moment ce părţile vătămate şi martora B.S. susţin ca alarma maşinii a pornit abia după ce au părăsit restaurantul, şi au parcurs 10-20 m, rezultă că nu exista timpul fizic necesar socotit din acest moment pentru săvârşirea furtului din maşină, urmărirea autorului de către inculpat, întoarcerea acestuia pentru luarea genţilor abandonate şi întâlnirea cu proprietarii acestora. Şi apoi, toate acestea s-ar fi desfăşurat în văzul părţilor vătămate şi a martorei. De asemenea, aceştia susţin că nu l-au auzit pe inculpat să strige "Hoţul!".
În opinia primei instanţe, un alt argument care pledează pentru reţinerea vinovăţiei inculpatului este comportamentul din momentul întâlnirii cu proprietarii genţilor. Dacă varianta oferită de inculpat ar fi cea reală, acesta nu avea motive să se sperie în faţa proprietarilor genţilor şi trebuia să le explice ce s-a întâmplat. În schimb, inculpatul s-a speriat, nu a reuşit să răspundă la întrebarea părţii vătămate B.V.G.C., a abandonat gentile şi a luat-o la fugă.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de judecata a aplicat criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), reţinând că inculpatul nu prezintă antecedente penale, însă s-a sustras de la urmărirea penală şi judecată, stabilirea unei pedepse la limita minimă specială, conform art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), privind legea penală mai favorabilă, fiind socotită îndestulătoare pentru realizarea scopului educativ şi preventiv al sancţiunii penale.
Apelul şi recursul inculpatului au fost respinse ca nefondate prin Decizia penală nr. 40/A din 19 martie 2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală, şi, respectiv, prin Decizia penală nr. 6109 din 18 noiembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
La data de 06 iulie 2008, condamnatul, aflat în stare de deţinere, a formulat o contestaţie în anulare, prin sentinţa penală nr. 228 din 15 septembrie 2008 Tribunalul Mureş, secţia penală, declinând în favoarea Înaltei Curţi competenţa soluţionării acesteia.
La primul termen de judecată, Înalta Curte, prin încheierea din 20 noiembrie 2008, a admis în principiu cererea de contestaţie în anulare.
Prin Decizia penală nr. 1001 din 19 martie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis pe fond contestaţia în anulare, a desfiinţat Decizia penală nr. 6109/2004 a Înaltei Curţi, a dispus punerea în libertate a contestatorului şi a stabilit termen pentru rejudecarea recursului la data de 14 mai 2009.
Prezenţa părţilor, motivele de recurs susţinute cu ocazia rejudecării recursului, susţinute oral, precum şi dezbaterile sunt consemnate în partea introductivă a deciziei.
Având în vedere acordul inculpatului, instanţa de recurs a procedat la audierea acestuia, declaraţia sa fiind consemnată şi ataşată la dosar.
Asupra cazurilor de recurs invocate de recurentul-inculpat.
1) Cazul prevăzut de art. 385/9 pct. 10 C. proc. pen.
S-a susţinut că judecata în fond şi în apel a avut caracter „formal", nefiind administrate probe de către instanţe, acestea limitându-se la probatoriul strâns în cursul urmăririi penale.
Critica nu este întemeiată.
Din analiza dispoziţiilor art. 62 şi art. 64-65, coroborate cu cele ale art. 63 C. proc. pen., rezultă că aflarea adevărului în cauzele penale se realizează în urma examinării tuturor probelor administrate; probele nu au o valoare mai dinainte stabilită, aprecierea fiecăreia făcându-se de organul judiciar prin coroborarea tuturor probelor administrate.
În consecinţă, potrivit legii, nu există o valoare diferită a probelor în raport cu faza procesului penal în care aceasta a fost administrată.
În cursul judecăţii în primă instanţă, inculpatul neprezentându-se la judecată, în prezenţa apărătorului ales al inculpatului, instanţa a readministrat probatorul strâns în cursul urmării penale (ascultarea celor 2 părţi vătămate - fil. 46-50, ascultarea martorei - fil. 66, ascultarea inculpatului nefiind posibilă ca urmare a neprezentării la proces).
Se mai reţine că, la termenul din 3 septembrie 2002, când au avut loc dezbaterile, apărătorul ales al inculpatului nu a mai solicitat administrarea altor probe (fil. 83).
Faţă de cele constatate, Înalta Curte constată că susţinerea apărării potrivit căreia soluţia a fost dată numai pe baza probelor de la urmărirea penală este neîntemeiată.
2) Cazul prevăzut de art.385/9 pct.21 C. proc. pen.
Pe de o parte, acest caz de casare nu se ia în considerare din oficiu, fiind obligatorie invocarea lui în condiţiile limitative prevăzute de art. 38510 alin. (21) C. proc. pen.
Or, cu ocazia judecării iniţiale a recursului de către Înalta Curte, au fost acordate 8 termene de judecată. înainte de primul termen de judecată, apărătorul ales al inculpatului a depus motive scrise (fil. 14-15), nefiind invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen. Nici cu ocazia dezbaterilor, la termenul din 18 noiembrie 2004 (fil. 103 - 103 verso, dosar recurs), apărătorul ales al inculpatului nu a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen.
Pe de altă parte, cu privire la cunoaşterea de către inculpat a desfăşurării judecării cauzei, Înalta Curte mai reţine următoarele:
- în cursul urmăririi penale, inculpatul U.C., reţinut 24 de ore, în calitate de învinuit (fil. 4), a fost ascultat de organele de urmărire penală (fil. 15, fil. 18-19), în prezenţa apărătorului ales (delegaţie avocaţială, fil. 17), prezentat pentru recunoaştere (fil. 22-26), ulterior acesta plecând în Ungaria (fil. 39);
- la judecata în fond, pentru primul termen de judecată a fost depusă, prin registratură, o cerere olografă de amânare a judecăţii pentru angajarea unui avocat (fil. 8); inculpatul nu s-a prezentat la instanţă, pentru acesta prezentându-se un apărător ales (delegaţie avocaţială, fil. 14); în numele inculpatului, apărătorul ales, la termenele de judecată în fond, a formulat diverse cereri, a invocat nulităţi etc. (fil. 15,67,83); în cursul judecăţii la fond, instanţa a obţinut informaţii în sensul că inculpatul şi-a schimbat numele prin căsătorie şi că a plecat în Ungaria, dispunând cele legale faţă de această situaţie (fil. 35), fiind citat la domiciliul din România, din Ungaria (comunicat de rudele inculpatului) şi prin afişare la sediul consiliului local;
- în cursul celor 3 etape ale judecăţii, în numele inculpatului au formulat cereri de amânare ori cereri de indicare a locului de citare numitele U.L. (soră - fil. 7 dosar apel) şi G.A. (mama soţiei inculpatului - fil. 28, 45, 55, 82 dosar recurs);
- în apel, pentru inculpat s-a prezentat apărător ales (fil. 8, delegaţie avocaţială semnată de sora inculpatului), iar în recurs s-au prezentat, de asemenea, apărători aleşi (fil. 16, delegaţie avocaţială, fil. 17 contract avocaţial încheiat cu numita G.A., soţia inculpatului, fil. 36 şi urm. dosar recurs).
- aducerea condamnatului în România pentru executarea pedepsei închisorii s-a realizat în urma arestării, la data de 29 mai 2008, de către autorităţile judiciare franceze în vederea predării autorităţilor judiciare române (fil. 137 dosar fond).
Împrejurarea că inculpatul U.G.C., după punerea în libertate (căsătorit la data de 12 mai 2001, când şi-a schimbat numele de familie în G. - fil. 78 dosar fond), finalizarea urmăririi penale şi trimiterea sa în judecată, la data de 30 noiembrie 2001, a părăsit teritoriul României şi al Ungariei, plecând în Franţa, unde susţine că s-a înrolat, pe data de 17 mai 2002, în Legiunea Străină, conform xerocopiilor depuse la dosar, fără a încunoştinţa organele judiciare, îi este imputabilă, instanţele procedând la citarea sa la domiciliile din România şi Ungaria conform informaţiilor primite de la autorităţile române şi de la rudele inculpatului.
În consecinţă, se constată că nu este incident acest caz de casare invocat de recurentul-inculpat.
3) cazul prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care reglementează criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Sub aspectul individualizării pedepsei, recursul inculpatului este fondat pentru motivul ce se va arăta, motiv intervenit în cursul rejudecării recursului.
Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, după începerea cercetărilor, inculpatul s-a sustras urmăririi penale şi judecăţii în toate cele 3 etape (fond, apel şi recurs).
De asemenea, conduita sa procesuală a fost una de nesinceritate în faţa organelor judiciare.
În faţa instanţei de recurs însă, cu ocazia rejudecării recursului, inculpatul a înţeles să-şi asume răspunderea pentru săvârşirea infracţiunii declarând: „iniţial nu am recunoscut săvârşirea faptei, dar astăzi, fiind prezent, învederez Curţii că recunosc săvârşirea acestei fapte, arătând că eu sunt autorul acesteia. Regret fapta comisă. Apreciez că fapta am săvârşit-o într-un moment de rătăcire. Nu mi-am dat seama de consecinţele faptei. Fiind recent întors din Ungaria şi rămânând fără bani am săvârşit această faptă".
Or, o astfel de conduită a inculpatului, chiar manifestată cu ocazia rejudecării cauzei sale ca urmare a admiterii unei căi extraordinare de atac, şi chiar dacă survine după circa 9 ani de la data faptelor, timp în care s-a sustras de la procesul penal prin părăsirea teritoriului României, după o intensă activitate poliţienească şi de cooperare judiciară internaţională având ca obiectiv identificarea, localizarea şi aducerea sa în România, poate fi reţinută ca o împrejurare în sensul art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv, ca o circumstanţă atenuantă cu efect asupra pedepsei.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursului inculpatului numai sub aspectul individualizării pedepsei, va casa Decizia şi sentinţa atacată şi, rejudecând, va reduce pedeapsa aplicată inculpatului prin reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare.
Urmează a se face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen., apreciindu-se, în raport cu gradul de pericol social concret al faptei şi cu conduita procesuală anterioară a inculpatului, că scopul pedepsei - definit de art. 52 C. pen. - poate fi atins numai prin executarea efectivă a pedepsei astfel redusă, pedeapsă din care - potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) - se va deduce durata reţinerii şi a detenţiei din perioada 29 mai 2008 - 19 martie 2009.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentului recurs vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul G.C.C. împotriva deciziei penale nr. 40/A din 19 martie 2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 222 din 20 septembrie 2002 a Tribunalului Mureş, secţia penală, şi rejudecând:
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.
Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.
Deduce din pedeapsa aplicată, reţinerea de 24 de ore din data de 7 martie 2001, precum şi detenţia din perioada 29 mai 2008- 19 martie 2009.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1787/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2390/2009. Penal → |
|---|
