ICCJ. Decizia nr. 1857/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1857/2009
Dosar nr. 4314/120/2008
Şedinţa publică din 20 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 9 din 8 ianuarie 2009 Tribunalul Dâmboviţa l-a condamnat pe inculpatul B.I.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen.
Sub aspectul laturii civile, în baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. şi art. 998, art. 999 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 15.000 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă M.M. şi la plata sumei de 1.109,862 lei cheltuieli de spitalizare către Spitalul Clinic de Urgenţă Târgovişte.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus perioada arestării preventive cu începere de la data de 3 iulie 2008 la zi.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 28 aprilie 2008 inculpatul s-a aflat în locuinţa unui prieten din satul Mogoşeşti, unde s-a întâlnit cu martorul A.C.V., căruia inculpatul i-a solicitat să-l ducă cu autoturismul la domiciliul bunicilor săi.
Imediat după plecarea autoturismului, partea vătămată M.M. şi P.V. au făcut semne de oprire, amândoi întrebându-l de conducătorul auto dacă este dispus să-i transporte în Târgovişte şi primind acceptul s-au urcat în maşină.
Inculpatul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a adresat ireverenţios celor doi ocupanţi ai locurilor din spate, exprimându-se în sensul că el este cel care hotărăşte cine se deplasează cu autoturismul, între aceştia având loc o altercaţie violentă.
În timpul conflictului, atât M.M. cât şi P.V. au observat asupra inculpatului un cuţit, ceea ce le-a provocat o stare de temere şi i-a determinat să coboare din maşină şi să fugă spre locuinţa părţii vătămate, aflată la câteva sute de metri distanţă.
În curtea locuinţei lui M.M. nu a reuşit să intre decât P.V., în timp de M.M. a rămas în apropierea gardului, fiind ţinta agresiunii inculpatului, care arunca în el cu pietre.
Zgomotul pietrelor aruncate a atras atenţia familiei victimei, care a ieşit în curte, primul care s-a apropiat a fost M.I.G., pe care inculpatul a încercat să-l lovească cu cuţitul, însă doar l-a atins, reuşind să evite atacul.
În acelaşi timp, de inculpat s-a apropiat M.M., căruia B.I.M. i-a aplicat cu cuţitul trei lovituri, două zona capului şi una în zona abdominală stângă.
Partea vătămată a fost imediat transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, unde a fost supusă intervenţiei chirurgicale.
Raportul de constatare medico-legal nr. 264/V din 29 aprilie 2008 eliberat de Serviciul de Medicină Legală a concluzionat că M.M. a prezentat leziuni de violenţă, produse prin lovire repetată cu un corp tăietor-înţepător şi care au necesitat 30-40 zile îngrijiri medicale, iar plaga abdominală cu secţiune de intestin subţire şi hemoperitoneu i-a pus viaţa în pericol.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza procesului verbal de cercetare la locul faptei, planşelor foto executate, raportului de constatare medico-legală, depoziţiilor martorilor M.I.G., M.V., P.V.V., A.C.V., O.M. şi I.A., probe coroborate cu declaraţiile inculpatului, care a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 41 din 23 martie 2009, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 lit. b) C. pen. şi l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.
Totodată, apelul formulat de inculpat a fost respins, ca nefondat, inculpatul solicitând a se constata că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la legitima apărare, conform art. 44 alin. (2) C. pen.
Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs, în temeiul art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând a se reţine în favoarea sa circumstanţe atenuante, reducerea pedepsei şi menţinerea primei hotărâri pronunţate.
Recursul nu este fondat.
În cauză a fost stabilită o situaţie de fapt corectă, în concordanţă cu probele administrate şi care evidenţiază vinovăţia inculpatului.
La individualizarea pedepsei, instanţa de apel a făcut o justă aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), potrivit cărora la stabilirea şi aplicarea sancţiunii penale se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Inculpatul a comis o infracţiune contra vieţii, faptă deosebit de gravă, i-a aplicat părţii vătămate trei lovituri cu cuţitul în zone vitale, incidentul fiind provocat exclusiv de făptuitor, într-un loc public.
Este adevărat că inculpatul este o persoană tânără şi lipsită de antecedente penale, însă modul şi împrejurările în care acesta a acţionat asupra victimei conferă faptei o asemenea gravitate, încât scopul pedepsei nu poate fi atins prin coborârea acestuia sub limita minimă specială.
Raportat la pericolul social concret al faptei şi persoana făptuitorului, scopul coercitiv şi preventiv educativ al pedepsei exclude reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante, prevăzute de art. 74 C. pen., astfel că pedeapsa aplicată de instanţa de apel a fost bine individualizată, motiv pentru care recursul formulat va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va computa perioada arestării preventive de la 3 iulie 2008 la 20 mai 2009.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat B.I.M. împotriva deciziei penale nr. 41 din 23 martie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, durata arestării preventive de la 3 iulie 2008 la 20 mai 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 mai 2009
| ← ICCJ. Decizia nr. 3839/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1864/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
