ICCJ. Decizia nr. 1865/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1865/2009
Dosar nr. 1544/44/2008
Şedinţa publică din 20 mai 2009
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 31/F din 4 martie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, respins ca nefondată plângerea formulată de petenta SC P.F. SRL Galaţi (cu sediul în Galaţi,) prin administrator unic U.P. împotriva rezoluţiei nr. 178/P/2007 din 03 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi pe care a menţinut-o.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petentul U.P. la 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că Prin rezoluţia numărul 178/P/2007Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitoarea L.D., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi pentru comiterea infracţiunii de favorizare a infractorului prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. întrucât fapta nu există.
în motivarea acestei rezoluţii, organul de anchetă în urma verificărilor efectuate a reţinut că în calitate de procuror de şedinţă, făptuitorul a pus concluzii ţinând seama de probele existente la dosar, respectând procedura şi legea.
S-a precizat că prin sentinţa penală nr. 1987 din 19 noiembrie 2007 a Judecătoriei Galaţi a fost respinsă plângerea iar hotărârea a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 214 din 16 iunie 2008 a Tribunalului Galaţi în sensul declarat de petenta SC P.F. SRL Galaţi, unde a susţinut că făptuitoarea a pus concluzii „false".
Împotriva acestei rezoluţii în termenul prevăzut de lege petenta prin administrator U.P. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior.
Prin rezoluţia nr. 1153/II/2/2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de U.P.
S-a reţinut prin motivare că, în urma verificărilor efectuate a rezultat că soluţia dispusă de procurorul ce a efectuat cercetarea este temeinică şi legală.
Împotriva rezoluţiilor date de Parchet petentul a formulat plângere la instanţa competentă.
Prin plângerea introductivă se susţine că au fost încălcate dispoziţiile art. 3C. proc. pen., art. 4 C. proc. pen., art. 62 C. proc. pen. şi art. 89 C. proc. pen., soluţia dispusă prin rezoluţia nr. 1115/II/2/2007 ar contrazice Inspecţia judiciară pentru procuror.
Se solicită redeschiderea urmăririi penale faţă de făptuitoarea L.D.
Plângerea formulată de petent este nefondată.
Din verificarea celor două rezoluţii şi analiza probelor existente la dosar, instanţa constată că soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de făptuitoare este temeinică şi legală.
Făptuitoarea L.D. aflându-se în exerciţiul funcţiunii ca procuror de şedinţă, având în vedere probele dosarului şi convingerea intimă pe care şi-a format-o a pus concluzii pe care le-a considerat pertinente în contradictoriu cu partea adversă din proces şi în raport de argumentele acesteia în apărarea sa, exercitându-şi rolul activ în vederea aflării adevărului cu respectarea dispoziţiilor legale, în consens cu dispoziţiile art. 316 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. De altfel, petentei prin sentinţa penală nr. 1987 din 19 noiembrie 2007 Judecătoria Galaţi i-a respins plângerea, soluţie ce a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 214 din 16 aprilie 2008 a Tribunalului Galaţi.
Din probele dosarului nu rezultă care sunt concluziile considerate „false" pe care făptuitoarea le-a susţinut în faţa instanţei cu prilejul dezbaterii pe fondul cauzei.
Faţă de aceste considerente şi având în vedere dispoziţiile art. 2781 pct. 8 lit. a) C. proc. pen. urmează să se respingă, ca nefondată, plângerea formulată de petentă.
II. Împotriva acestei sentinţei penale a declarat recurs petenta SC P.F. SRL, prin administrator U.P., solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmării penale a făptuitoarei L.D., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 264 alin. (1) C. pen.
Examinând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivul de critică invocat, cât şi din oficiu sub toate aspectele, aşa cum prevăd disp. art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că recursul de faţă se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare în temeiul disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Aceasta, întrucât prima instanţă prin conformare deplină la disp. art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., verificând rezoluţia atacată nr. 178/P/2007 din 3 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală a statuat în mod legal şi temeinic că plângerea formulată de petiţionara SC P.F. SRL, prin administrator U.P. este nefondată şi, în consecinţă în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins-o, menţinând rezoluţia procurorului atacată.
Astfel, în examinarea din demersul analitic propriu, Înalta Curte are în vedere că prin plângerea penală originară împotriva intimatei L.D., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi s-a solicitat începerea urmăririi sale penale pentru infracţiunea de favorizare a infractorului constând în esenţă în aceea că a pus concluzii „ false" în dosarul nr. 6383/233/2007 al Tribunalului Galaţi ca procuror de şedinţă cu ocazia pronunţării deciziei penale nr. 214 din 16 aprilie 2008 al Tribunalului Galaţi.
Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că Societatea comercială SC P.F. SRL Galaţi a avut calitatea de persoană vătămată în dosarul nr. 6582/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi. Dosarul a fost soluţionat prin rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale din data de 17 decembrie 2007. Plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale a fost respinsă de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi prin rezoluţia nr. 71/II/2/2007 din data de 26 martie 2007.
Împotriva celor două rezoluţii a formulat plângere SC P.F. SRL Galaţi la Judecătoria Galaţi. Cauza a format obiectul dosarului nr. 6383/233/2007.
Prin sentinţa penală nr. 1987 din 19 noiembrie 2007 Judecătoria Galaţi a respins plângerea. Sentinţa Judecătoriei Galaţi a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 214 din 16 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Galaţi în recursul declarat de SC P.F. SRL Galaţi.
Înalta Curte reţine că în mod legal în baza art. 228 alin. (6) alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale a magistratului judecător nominalizat datorat inexistenţei faptei imputate, întrucât potrivit art. 316 C. proc. pen. procurorul care participă la cercetarea judecătorească este liber să prezinte concluziile pe care le consideră întemeiate, potrivit legii, ţinând seama de probele administrate. Simpla împrejurare că persoana vătămată nu este de acord cu cererile şi concluziile procurorului nu conferă acestora caracter penal, chiar şi în situaţia în care au fost primite de instanţa de judecată.
În consecinţă, rezoluţia procurorului mai sus menţionată, atacată a fost menţinută în mod legal şi temeinic prin rezoluţia nr. 1153/II/2/2008 din 25 noiembrie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara SC P.F. SRL, prin administrator U.P., împotriva sentinţei penale nr. 31/F/ din 04 martie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 mai 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 3851/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1882/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
---|