ICCJ. Decizia nr. 1882/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1882/2009
Dosar nr. 933/59/2008
Şedinţa publică din 21 mai 200.
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 87 PI din 23 martie 2009, a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul V.V. împotriva rezoluţiei nr. 6/P/2008 din 14 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de I.I., magistrat judecător la Tribunalul Timiş sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246, art. 247, art. 248, art. 250, art. 266, art. 289 şi art. 291 C. pen.
În motivarea hotărârii, instanţa de fond a reţinut că soluţia de netrimitere în judecată a intimatului este legală, actele premergătoare efectuate în verificarea faptelor penale reclamate în plângere, neconfirmând date din care să rezulte existenţa acestora.
Astfel, magistratului I.I., judecător la Tribunalul Timiş i-a fost repartizat spre soluţionare, urmare hotărârii nr. 9 din 3 noiembrie 2006 a Colegiului de conducere al instanţei, dosarul nr. 6554/30/2006 – în care petiţionarul avea calitatea de inculpat fiind trimis în judecată pentru infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În cauza penală, judecătorul s-a pronunţat asupra menţinerii măsurii arestării preventive la data de 6 decembrie 2006, făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor procesual penale care obligă instanţa în cursul procesului să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Măsurile dispuse de magistrat, respectiv, de încunoştiinţare a comandantului penitenciarului asupra conduitei sfidătoare a inculpatului de a se întoarce cu spatele, cum şi modul în care s-a apreciat asupra utilităţii probelor solicitate în apărare, sunt atribuţii exclusive ale judecătorului, fiind de esenţa activităţii de judecată - aşa încât nu poate fi vorba de un comportament abuziv al judecătorului cauzei penale.
Urmare controlului judiciar efectuat de prima instanţă asupra legalităţii soluţiei de netrimitere în judecată, s-a constatat că temeiul prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen. – ce reglementează unul din cazurile în care punerea în mişcare a acţiunii penale este împiedicată, a fost corect invocat.
În termen legal, petiţionarul a formulat recurs, susţinând că există probe din care rezultă existenţa infracţiunilor reclamate în plângere.
Ca o consecinţă se solicită casarea hotărârii şi pe fond admiterea plângerii.
Soluţionând recursul petiţionarului în raport de dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. sub toate aspectele, Înalta Curte constată că nu este fondat.
Soluţia dispusă de instanţa de fond s-a fundamentat pe o examinare riguroasă a actelor premergătoare efectuate care nu au confirmat existenţa unui minim de date din care să rezulte că intimatul, magistrat judecător a săvârşit infracţiunile reclamate în plângerea petiţionarului adresată organului de urmărire penală ca mod de sesizare în sensul art. 221 C. proc. pen.
În activitatea de judecată, esenţa atribuţiilor de serviciu a magistratului judecător, acesta este singurul care poate decide asupra soluţiei, măsurilor procesuale ce pot fi luate în cursul procesului fie că vizează măsuri preventive sau legate de asigurarea ordinii şi solemnităţii şedinţei.
Nemulţumirile petiţionarului faţă de modul în care s-a soluţionat cauza penală în care a avut calitatea de inculpat, pot fi valorificate în cursul căilor de atac permise de legea procesual penală.
Cum actele premergătoare nu au identificat un minim de date din care să rezulte săvârşirea de către intimat a infracţiunilor sesizate în plângere s-a constatat în cauză incidenţa cazului prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen. – care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale şi motivează soluţia de neîncepere a urmăririi penale, rezoluţie menţinută de prima instanţă, legal şi temeinic.
Întrucât la examinarea din oficiu, nu se constată existenţa vreunui caz care să justifice reformarea sentinţei, recursul petiţionarului va fi respins ca nefondat conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar V.V. împotriva sentinţei penale nr. 87 PI din 23 martie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1865/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3853/2009. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
