ICCJ. Decizia nr. 1870/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1870/2009
Dosar nr. 3817/1/2009
Şedinţa publică din 20 mai 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 22 aprilie 2009 pronunţată în dosarul nr. 3205/117/2008, Curtea de Apel Cluj, ca instanţă de apel, investită cu soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţi, în baza art. 160b raportat la art. 3002 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpaţilor P.V. şi C.A.
În motivarea acestei măsuri instanţa a arătat că cei doi inculpaţi, cetăţeni ai Republicii Moldova, au fost arestaţi preventiv în baza art. 143 raportat la art. 148 lit. f) C. proc. pen., reţinând că sunt indicii temeinice din care rezultă că aceştia în noaptea de 30 decembrie 2000, în jurul orelor 4,30, s-au deplasat la Casa de schimb valutar, aparţinând SC P.E. SRL Cluj, unde inculpatul C.A. a tras două focuri de armă asupra părţii vătămate K.I., casieră, cauzându-i leziuni care au necesitat peste 60 zile îngrijiri medicale pentru vindecare şi care i-au pus în primejdie viaţa, după care inculpatul P.V. a pătruns în interiorul casei de schimb valutar de unde a sustras diferite sume de bani în lei şi valută.
Indiciile temeinice avute în vedere constau în procesul verbal de cercetare la faţa locului, raportul de expertiză balistică, declaraţiile părţii vătămate K.I., recunoaşterea de către partea vătămată a inculpatului C.A. din planşa foto şi din grup, precum şi a inculpatului P.V. după voce de pe caseta audio, declaraţiile unor martori şi concluziile raportului de expertiză medico-legală.
Cât priveşte temeiul arestării preventive, respectiv art. 148 lit. f) C. proc. pen., pericolul concret ce ar rezulta pentru ordinea publică dacă inculpaţii ar fi lăsaţi în libertate este dedus de instanţă din gravitatea deosebită a faptelor imputate inculpaţilor, modul şi împrejurările de comitere a acestora, care le conferă făptuitorilor un ridicat grad de periculozitate socială.
Referitor la nulitatea încheierii de luare a măsurii arestării preventive, invocată în apărare, motivat de faptul că inculpaţii nu au beneficiat de un interpret de limba rusă, instanţa a constatat că această critică nu este întemeiată, nefiind reţinută nici de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care prin Decizia penală nr. 2045 din 4 mai 2008, a trimis cauza pentru rejudecare fără a indica ce acte sunt lovite de nulitate, însă menţinând arestarea preventivă a inculpaţilor. Sub acest aspect, însă, instanţa a constatat că nu li s-a încălcat inculpaţilor dreptul la apărare întrucât aceştia au dat declaraţii şi s-au exprimat în instanţă în limba română, fiind cetăţeni moldoveni de naţionalitate moldovenească şi având ca limbă maternă cea moldovenească, şi nu rusa, având astfel posibilitatea de a lua cunoştinţă de învinuiri, de a răspunde iar atunci când au solicitat interpret de limba rusă pentru o mai bună înţelegere a expresiilor juridice, li s-a acordat acest drept.
Deşi inculpaţii sunt arestaţi preventiv de 4 ani şi 6 luni, caracterul rezonabil al duratei măsurii, arată instanţa, nu este încălcat, fiind apreciat, conform practicii C.E.D.O. şi în raport de gravitatea infracţiunilor, indiciile cu privire la vinovăţie şi alte criterii, cum ar fi pericolul pe care inculpaţii l-ar prezenta, sustrăgându-se procedurilor judiciare sau riscul de a comite alte infracţiuni.
A fost înlăturată şi critica privind neverificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive în termenul de 60 zile, respectiv în intervalul 6 ianuarie – 22 aprilie 2009, cu observarea că prin sentinţa penală nr. 109 din 27 februarie 2009 Tribunalul Cluj, soluţionând ca instanţă de fond cauza, în conformitate cu dispoziţiile art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut arestarea preventivă a inculpaţilor.
Împotriva acestei încheieri inculpaţii au declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate şi solicitând casarea acesteia şi în rejudecare punerea în libertate.
Criticile, prezentate pe larg în partea introductivă, privesc nelegalitatea încheierii, constând în existenţa cauzei de încetare de drept a măsurii arestării, prevăzută de art. 140 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., aceasta fiind menţinută după expirarea termenului de 60 zile, prevăzut de art. 160b din acelaşi cod, de la ultima verificare.
Astfel, se susţine că la 6 ianuarie 2009, Tribunalul Cluj, instanţă de fond, a menţinut prin încheiere măsura arestării, pentru ca la 3 februarie 2009 să aibă loc dezbaterile, pronunţarea amânată succesiv, având loc la 27 februarie 2009, când, o dată cu condamnarea, a fost menţinută şi arestarea preventivă. Această măsură, însă, este nelegală, fiind luată în lipsa inculpaţilor, care nici nu au fost ascultaţi în acest scop.
Aşa fiind, se conchide că, în intervalul 6 ianuarie 2009 – 22 aprilie 2009, măsura arestării preventive nu a fost verificată, încetând de drept.
Alte critici privesc încălcarea termenului rezonabil de soluţionare a cauzei, inculpaţii fiind arestaţi preventiv de peste 4 ani şi 6 luni şi inexistenţa finalităţii pedepsei, de reintegrare socială a inculpaţilor, care sunt cetăţeni ai Republicii Moldova şi, deci, numai în ţara lor natală pot fi reintegraţi.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, sub toate aspectele, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursurile nu sunt fondate.
Critica referitoare la nelegalitatea încheierii atacate pentru motivul verificării arestării preventive a inculpaţilor după expirarea celor 60 zile, contrar art. 160b alin. (1) C. proc. pen., cu efectul încetării de drept a măsurii preventive, conform dispoziţiilor art. 140 alin. (1) lit. a) din acelaşi cod, este neîntemeiată.
Din conţinutul prevederilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen. şi cel al art. 23 alin. (6) din Constituţia României, rezultă, în interpretarea logică a normelor, că în cursul judecăţii instanţa este obligată să verifice, nu mai târziu de 60 zile de la luarea măsurii ori de la ultima menţinere a acesteia, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Încălcarea acestui termen are ca efect, potrivit art. 140 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., încetarea de drept a măsurii arestării preventive.
Ultima dispoziţie luată de instanţă în legătură cu legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpaţilor a fost cea prin sentinţa penală nr. 109 din 27 februarie 2009 a Tribunalului Cluj, de menţinere a arestării preventive, odată cu pronunţarea hotărârii şi asupra fondului cauzei, respectiv de condamnare a inculpaţilor P.V. şi C.A., fiecare, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, 176 lit. d) C. pen. şi art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la pedeapsa rezultantă de 17 ani şi 6 luni închisoare.
De la această dată, 27 februarie 2009, se calculează termenul de „nu mai târziu de 60 zile", prevăzut de lege, pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive în cauză şi, în raport de acesta, verificarea şi dispoziţia luată prin încheierea din 22 aprilie 2009 a Curţii de Apel Cluj, sunt în termen.
Argumentele aduse de apărare în susţinerea tezei încetării de drept a măsurii arestării preventive au caracter speculativ şi privesc instituţia arestării preventive izolat, desprinsă de celelalte activităţi procesual-penale ce alcătuiesc faza judecăţii.
Hotărârea instanţei şi deliberarea ce o precedă privesc mai mult decât chestiunea legalităţii şi temeiniciei arestării dar, în orice caz, o implică cu necesitate, conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen. şi pe aceasta.
Împrejurarea că pronunţarea în cauză a fost amânată nu are relevanţă în problema în discuţie pentru că părţile nu se citează, potrivit legii, pentru termenul la care s-a amânat luarea hotărârii iar inculpaţii şi apărătorii lor au pus concluzii la dezbaterea fondului cu privire la toate aspectele, de fapt şi de drept, ale cauzei.
În altă ordine, este adevărat că inculpaţii recurenţi P.V. şi C.A. au fost arestaţi preventiv, de la data de 25 decembrie 2004, iar potrivit art. 5 şi art. 6 din C.E.D.O., au dreptul să le fie examinată situaţia în mod echitabil şi într-un termen rezonabil.
Durata acestui termen este, însă, în relaţie directă cu complexitatea cauzei, dată de natura şi gravitatea infracţiunilor, felul, natura şi diversitatea probelor, unele cu caracter ştiinţific, care necesită timp pentru examene de laborator, altele, constând în mărturii, confruntări ş.a., care, de asemenea, se administrează în timp şi nu în ultimul rând apariţia unor chestiuni, cum sunt cereri de recuzare, de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate.
Toate aceste influenţe asupra duratei de soluţionare se regăsesc în cauza aflată în prezent pe rolul Curţii de Apel Cluj.
Curtea apreciază că nu s-a încălcat dreptul inculpaţilor la judecată într-un termen rezonabil.
Cât priveşte imposibilitatea realizării funcţiei de reeducare a pedepsei pentru inculpaţi, cetăţeni străini, este de menţionat, pe de o parte, că obiectul recursurilor îl constituie încheierea de menţinere a arestării preventive şi nu hotărârea de condamnare, iar, pe de altă parte, că, potrivit legii, funcţia de reeducare a pedepsei priveşte orice condamnat, fără deosebire de naţionalitate sau cetăţenie.
În sfârşit, nici din examinarea din oficiu a încheierii atacate nu se constată existenţa vreunui motiv de nelegalitate sau netemeinicie.
Temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive faţă de inculpaţi se menţin şi în prezent, justificând menţinerea acesteia.
Faţă de cele ce preced, recursurile inculpaţilor P.V. şi C.A. urmează să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care vor fi incluse şi onorariile apărătorului din oficiu, care vor fi avansate din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi P.V. şi C.A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 22 aprilie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în dosar nr. 3205/117/2008.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Onorariul cuvenit interpretului de limba rusă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1868/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1871/2009. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
