ICCJ. Decizia nr. 1850/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1850/2009
Dosar nr. 4215/99/2006
Şedinţa publică din 19 mai 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 844 din 21 decembrie 2007 a Tribunalului Iaşi s-a hotărât, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului B.A.D. pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. şi art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (2)1 lit. a) C. pen., în dauna părţilor vătămate B.V. şi V.C.
De asemenea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul U.P. pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (2)1 lit. a) C. pen., în dauna părţii vătămate V.C.
În baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen. au fost respinse acţiunile civile formulate de părţile vătămate.
Prin rechizitoriul nr. 1455/P/2005, întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:
1. Pe data de 1 decembrie 2005, inculpatul B.D.A., cunoscând că partea vătămată B.V. are bani asupra lui, a urmărit-o în drumul acesteia către casă şi în apropierea blocului H.1 din Iaşi, ajungând-o din urmă, i-a smuls din mână suma de 1.950.000 lei vechi, după care a fugit.
2. În după-amiaza zilei de 16 decembrie 2005, în jurul orelor 18,00, în timp ce inculpatul U.P. asigura paza, inculpatul B.D.A. a atacat-o în scara blocului Z.2 din Iaşi, pe partea vătămată V.C., deposedând-o de poşeta în care se afla suma de 17.000.000 lei vechi, parafa de medic şi un telefon mobil marca NOKIA.
Pentru a pronunţa hotărârea de mai sus, instanţa de fond a reţinut că, din probele administrate în cauză nu se poate concluziona cu certitudine că tinerii indicaţi drept autor şi complice la comiterea faptelor sunt inculpaţii B.A.D. şi U.P., apreciind că prezumţia de nevinovăţie instituită de normele constituţionale şi procesual penale nu a fost răsturnată.
Prin Decizia penală nr. 2 din 15 ianuarie 2009, pronunţată în dosarul nr. 4215/99/2006, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, a respins ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, inculpatul B.A.D. şi partea vătămată V.C.
Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi partea vătămată V.C.
În motivele scrise, parchetul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen., criticând greşita achitare a inculpaţilor, iar în susţinerea orală a recursului a indicat şi cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 10 C. proc. pen., instanţa de apel omiţând să se pronunţe asupra unei cereri esenţiale a inculpatului B.A.D., care şi-a retras apelul.
Recurenta parte vătămată V.C. nu şi-a motivat recursul.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederiulor art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385/6 alin. (1) şi (3) şi art. 385/7 C. proc. pen., constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi este fondat doar pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos, iar recursul declarat de partea vătămată V.C. este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 369 alin. (1) C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor la instanţa de apel, oricare dintre părţi îşi poate retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special.
În speţa de faţă, la termenul din 4 decembrie 2008, apelantul inculpat B.A.D., prin mandatar special a învederat instanţei că-şi retrage apelul.
În atare condiţii, instanţa de apel avea obligaţia să verifice dacă solicitarea apelantului inculpat corespunde cerinţelor legii procesual penale, iar în caz afirmativ, să ţină cont de voinţa acestuia şi să ia act de retragerea apelului.
Având în vedere cele arătate mai sus, urmează a se lua act că inculpatul B.A.D. şi-a retras apelul.
Cel de-al doilea motiv de recurs invocat de parchet este nejustificat.
La pronunţarea unei condamnări, instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea privind vinovăţia inculpatului pe bază de probe sigure, certe şi complete care să nu lase loc unei nesiguranţe în privinţa aceasta.
În condiţiile în care, chiar dacă în prezenta cauză s-au administrat şi unele probe în sprijinul incriminării, iar alte probe nu se întrevăd, ori pur şi simplu nu există, îndoiala în ceea ce priveşte vinovăţia inculpaţilor persistă, aceasta capătă valenţa unei „probe pozitive de nevinovăţie", care nu poate să conducă decât la achitarea inculpaţilor.
Având în vedere cele care preced, Înalta Curte constată că, în mod justificat, instanţele de fond şi de apel au dispus achitarea inculpaţilor.
Ţinând cont de faptul că recurenta parte vătămată nu şi-a motivat recursul, iar Înalta Curte nu a identificat niciunul din cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu care să impună casarea deciziei atacate, va respinge ca nefondat recursul declarat de aceasta, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Totodată, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi va casa Decizia atacată, numai cu privire la soluţia pronunţată în apelul declarat de inculpatul B.A.D., luând act de retragerea apelului.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta parte vătămată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva deciziei penale nr. 2 din 15 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia minori şi familie, privind pe inculpaţii B.A.D. şi U.P. (zis M.).
Casează Decizia penală sus-menţionată numai cu privire la soluţia pronunţată în apelul declarat de inculpatul B.A.D. împotriva sentinţei penale nr. 844 din 21 decembrie 2007 a Tribunalului Iaşi, luând act de retragerea apelului declarat de acesta.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea vătămată V.C. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Obligă recurenta parte vătămată să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care suma de câte 100 lei reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimaţilor inculpaţi, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat B.A.D., în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat U.P., în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 19 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1430/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3918/2009. Penal. Ultrajul contra bunelor... → |
|---|
