ICCJ. Decizia nr. 1924/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1924/2009
Dosar nr. 2112/95/2009
Şedinţa publică din 25 mai 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 9 martie 2009 condamnatul S.C. a formulat, fără a invoca vreunul din cazurile prevăzute în art. 386 C. proc. pen., contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 2857 din 18 septembrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, în dosarul nr. 850/45/2006.
Prin Decizia penală mai sus menţionată au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel laşi, de recurenţii inculpaţi M.C. şi B.V. şi de recurenţii intimaţi inculpaţi R.A.L., H.S., C.S., C.V., B.C., A.M., S.C., P.P.M. şi S.B. împotriva deciziei penale nr. 43 din 24 mai 2007 a Curţii de Apel laşi, secţia pentru minori şi familie.
A fost casată Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 668 din 17 septembrie 2004 a Tribunalului laşi, numai cu privire la greşita aplicare a pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a) teza I şi lit. c) C. pen., cu referire la art. 71 C. pen., dispoziţii care au fost înlăturate pentru toţi inculpaţii.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
La termenul fixat pentru judecarea contestaţiei în anulare, respectiv la data de 25 mai 2009, Tribunalul laşi a înaintat la dosar o cerere formulată de contestatorul condamnat S.C., din Penitenciarul laşi, la 29 aprilie 2009, în care a arătat faptul că îşi retrage contestaţia în anulare.
Faţă de manifestarea de voinţă liber exprimată de contestatorul condamnat, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 2 alin. (2) C. proc. pen., prin care este instituit principiul oficialităţii procesului penal „actele necesare desfăşurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu, afară de cazul când prin lege se dispune altfel".
Realizarea acestui principiu impune examinarea de către instanţele de judecată a cererilor formulate de părţi, inclusiv a cererii de contestaţie în anulare, cu stricta respectare a dispoziţiilor procedurale care reglementează modul lor de soluţionare.
Aceasta nu înseamnă însă, că situaţiile nereglementate în mod expres prin dispoziţiile specifice fiecăreia dintre cererile formulate (ex.: cereri de revizuire, contestaţii la executare, cereri de amânare ori de întrerupere a executării pedepsei, contestaţii în anulare ş.a.) să nu îşi găsească rezolvarea firească, adecvată conţinutului şi sensului solicitării pe care partea a înţeles să o dea acestora, prin exprimarea liberă a voinţei sale.
A considera altfel ar însemna să se contravină principiului dreptului părţii de a dispune asupra cererii formulate, instituit prin art. 246 C. proc. civ., care reglementând procedura de drept comun în această privinţă, în măsura în care nu se dispune altfel, potrivit art. 721 din acelaşi cod, este aplicabil şi în materia dreptului penal.
Într-adevăr, în conformitate cu dispoziţiile art. 246 alin. (1) C. proc. civ., „reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă".
În principiu, aşa cum beneficiază de dreptul exercitării libere a căii de atac ordinare sau extraordinare, subiectul procesual are implicit facultatea de a folosi acest drept sau de a declara că nu înţelege să-l folosească, iar dacă l-a folosit, are posibilitatea de a stărui sau de a renunţa la exercitarea acestuia, atâta vreme cât o face, în mod liber, fără existenţa vreunei presiuni de natură a-i altera voinţa.
Faţă de manifestarea de voinţă, liber exprimată de contestatorul condamnat, Înalta Curte va lua act de declaraţia de retragere a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul condamnat S.C. împotriva deciziei penale nr. 2857 din 18 septembrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 850/45/2006.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
la act de declaraţia de retragere a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul condamnat S.C. împotriva deciziei penale nr. 2857 din 18 septembrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 850/45/2006.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 189/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 20/2009. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
