ICCJ. Decizia nr. 2019/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2019/2009
Dosar nr. 161/45/2009
Şedinţa publică din 28 mai 2009
Asupra recursului penal de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 30 din 17 martie 2009 a Curţii de Apel laşi pronunţată în dosarul nr. 161/45/2009 s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul P.M. împotriva rezoluţiei procurorului din 8 decembrie 2008, dată în dosarul nr. 305/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi pe care a menţinut-o. în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia procurorului din 8 decembrie 2008, dată în dosarul nr. 305/P/2008 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de subcomisarul de poliţie D.D. şi agentul principal de poliţie C.C.A., sub aspectul faptelor de mărturie mincinoasă prevăzute de art. 260 alin. (1) C. pen., actele premergătoare fiind efectuate la plângerea persoanei vătămate P.M.
Procurorul a reţinut, urmare a actelor premergătoare administrate în cauză, că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare faţă de cele două persoane cercetate, subcomisarul de poliţie judiciară D.D. şi agentul principal de poliţie judiciară C.C.A. deoarece, fapta sesizată nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „mărturie mincinoasă" lipsind atât elementele laturii obiective cât şi al laturii subiective, având incidenţă cazul reglementat de prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen., din următoarele motive de fapt:
Subcomisarul de poliţie judiciară D.D. a funcţionat ca ofiţer principal în cadrul Secţiei a IV-a Poliţie, Poliţia municipiului laşi, C.I.C.
Agentul de principal de poliţie judiciară C.C.A. a funcţionat ca agent I în cadrul Poliţiei municipiului laşi, B.I.C.
Actele premergătoare administrate în cauză, nu au putut demonstra că, la audierea în calitate de martor în dosarul nr. 20.668/245/2006 al Judecătoriei laşi privind pe inculpaţii P.M. şi S.O., subcomisarul de poliţie judiciară D.D. şi agentul principal de poliţie judiciară C.C.A. ar fi relatat fapta altfel decât a perceput-o, denaturând împrejurările care au fost esenţiale pentru soluţionarea respectivei cauze, afirmând neadevăruri.
Simpla contradicţie între consemnarea existentă în cuprinsul procesului-verbal de sesizare din oficiu, întocmit la data de 11 ianuarie 2006, de către inspectorul principal de poliţie judiciară D.D., agentul şef adjunct de poliţie judiciară Z.O., agentul de poliţie judiciară C.C.A., din cadrul Poliţiei municipiului laşi, B.I.C., în sensul: „un tânăr şi o tânără încercau să deschidă geanta unei femei, din faţa lor" şi afirmaţiile făcute de către agentul de poliţie judiciară C.C.A. cu prilejul audierii sale în calitate de martor de către instanţa de judecată, la data de 21 iunie 2007, nu este un indiciu cert că acest martor a depus mărturie mincinoasă.
Consemnarea din cuprinsul înscrisului sus-menţionat nu are valoare juridică de declaraţie de martor, procesul verbal fiind întocmit cu prilejul sesizării din oficiu a organului de poliţie judiciară, constituind un mijloc de probă autonom, distinct de declaraţia de martor şi neputând fi asimilat acesteia.
Nu s-a dovedit probator existenţa intenţiei, pe care să o fi manifestat, în mod direct sau indirect, subcomisarul de poliţie judiciară D.D. şi agentul principal de poliţie judiciară C.C.A. în momentul audierii în calitate de martor, de către instanţa de judecată, de a face afirmaţii mincinoase ori de a nu spune tot ce ştia privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat cu privire la infracţiunea pentru care P.M. era judecat penal.
Învinuiţii P.M. şi S.O. au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. 307/P/2006 al procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria laşi, la data de 18 august 2006, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen. şi alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (S.O.) şi de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 40 C. pen. (P.M.).
Prin sentinţa penală nr. 2017 din 05 iulie 2007, pronunţată în dosarul nr. 20668/245/2006 a Judecătoriei laşi, instanţa de judecată a dispus condamnarea inculpatului P.M. la pedeapsa de 4 ani şi 4 luni închisoare şi a inculpatei S.O. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor sus-menţionate.
Sentinţa penală a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 338 din 12 iunie 2008 a Curţii de Apel laşi, pronunţată în dosarul nr. 20668/245/2006, urmare a respingerii, ca nefondat, a recursului formulat de către P.M. împotriva deciziei penale nr. 27 din 22 ianuarie 2008 a Tribunalului laşi, care a fost menţinută.
Audiată în prezenta cauză, la data de 03 decembrie 2008, martora S.O. a refuzat să dea declaraţie.
Cu prilejul audierii în cauză, subcomisarul de poliţie judiciară D.D. a susţinut că menţine declaraţiile date în calitate de martor în dosarul privind pe inculpaţii P.M. şi S.O.
Agentul principal de poliţie judiciară C.C.A., audiat la data de 03 noiembrie 2008, a afirmat că menţine declaraţiile date în dosarul privind pe inculpaţii sus-menţionaţi.
S-a mai reţinut că plângerea a fost formulată pentru persoana vătămată P.M. de către avocat, că persoana vătămată nu s-a prezentat pentru a fi audiată.
Împotriva rezoluţiei a formulat plângere petentul la procurorul ierarhic superior.
Prin rezoluţia din 03 februarie 2009, dispusă în dosarul nr. 7/ll/2/2009, procurorul general a respins, ca nefondată, plângerea.
Nemulţumit de modul de soluţionare a plângerii sale penale, petiţionarul P.M. s-a adresat, în condiţiile prevăzute de art. 2781 C. proc. pen., instanţei de judecată, arătând că audierea martorei S.O. nu s-a făcut corespunzător, că nu se face vinovat de săvârşirea faptei pentru care a fost condamnat, că cei doi martori au declarat mincinos atunci când au fost audiaţi.
Instanţa de fond a constatat că asupra vinovăţiei petentului nu se poate pronunţa, că martora S.O. a refuzat să dea declaraţie, iar declaraţiile martorilor D.D. şi C.C.A. au fost în concordanţă cu celelalte probe administrate, nerezultând faptul că aceştia au făcut afirmaţii mincinoase, motiv pentru care a respins plângerea ca nefondată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petiţionarul P.M., apreciind că în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca fiind neesenţiale poziţionarea celor 2 inculpaţi din dosarul nr. 20668/245/2006 al Judecătoriei laşi la momentul pretinsei săvârşiri de către P.M. a infracţiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen., cât şi declaraţiile martorilor C.C.A. şi D.D.
De asemenea, petiţionarul arată că instanţă nu a rezolvat în nicio manieră critică privind modul în care au fost efectuate actele premergătoare, critică ce viza neaudierea martorei S.O. şi nici nu a avut în vedere discrepanţa dintre cele consemnate în procesul verbal încheiat la 11 ianuarie 2006 şi realitatea obiectivă.
Petiţionarul în drept a invocat dispoziţiile art. 2781 şi urm. C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei penale nr. 30 din 17 martie 2009 a Curţii de Apel laşi şi reţinerea cauzei spre rejudecare, iar în rejudecare admiterea plângerii şi trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, constată că aceasta este legală şi temeinică.
Judecând plângerea petiţionarului P.M. instanţa de fond a verificat rezoluţia dată de procuror pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, analizând amănunţit toate împrejurările şi aspectele sesizate de petiţionar, modul în care ele se regăsesc în dovezile efectuate şi concluziile stabilite de organul de urmărire penală.
Conform art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), mărturia mincinoasă este fapta martorului, expertului sau interpretului care, în cauza în care participă în această calitate, face afirmaţii mincinoase sau nu spune tot ce ştie cu privire la împrejurările esenţiale asupra cărora este întrebat.
A face afirmaţii mincinoase înseamnă a relata în mod corespunzător realităţii despre împrejurări esenţiale în legătură cu cauza. Caracterul mincinos al mărturiei trebuie dovedit prin raportarea datelor şi informaţiilor oferite de martor cu acelea ale altor probe administrate în cauză.
Or, aşa cum rezultă din actele premergătoare administrate în cauză, cei doi intimaţi, D.D. şi C.C.A. aceştia nu au relatat fapta altfel decât au perceput-o, nu au denaturat împrejurările şi nu au afirmat neadevăruri.
Declaraţiile acestor martori se coroborează cu declaraţiile inculpaţilor S.O. şi P.M. care, în faza de urmărire penală, au recunoscut săvârşirea faptei, mai mult, inculpatul P.M. a descris modul în care a asigurat paza, „uitându-se după lume", cât şi motivul pentru care a făcut-o (în schimbul sumei de 50.000 lei), astfel încât aceştia nu au făcut afirmaţii mincinoase.
Faptul că aceştia au relatat despre faptul că inculpatul era cunoscut în zonă, că se ocupa cu furtul din genţi, deşi nu avea cazier, nu constituie o afirmaţie mincinoasă, având în vedere natura activităţii desfăşurate de cei doi intimaţi, aceştia supravegheau asemenea persoane, pe care le ţineau sub urmărire, percepeau în mod direct realitatea sau obţineau informaţii, cu privire la asemenea fapte, iar existenţa unui cazier nu este esenţială pentru a demonstra activitatea infracţională a unei persoane într-un anumit moment.
Aspectele privitoare la poziţia inculpaţilor, consemnate în procesul verbal de sesizare din oficiu, întocmit la 11 ianuarie 2006 de către inspectorul principal de poliţie judiciară D.D., de agentul de poliţie judiciară C.C.A. din cadrul Poliţiei municipiului laşi, B.I.C., în sensul „un tânăr şi o tânără încercau să deschidă geanta unei femei din faţa lor" au fost lămurite pe parcursul cercetării judecătoreşti, prin audierea acestora ca martori, aspectele învederate instanţei de judecată coroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză, inclusiv cu declaraţiile celor 2 inculpaţi date în cursul urmăririi penale.
În mod corect s-a reţinut că acest proces verbal este distinct de declaraţia de martor, neputând fi asimilat acesteia, instanţa, în virtutea rolului activ, are obligaţia să lămurească cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, astfel încât prin audierea celor care au întocmit respectivul proces verbal s-au lămurit contradicţiile existente, în opinia petiţionarilor, între cele consemnate şi cele declarate de cei doi intimaţi.
Mai mult, nu s-a dovedit existenţa intenţiei subcomisarului de poliţie judiciară D.D. şi agentul principal de poliţie judiciară C.C.A., în momentul audierii în calitate de martori de a face afirmaţii mincinoase ori de a nu spune tot ce ştiau cu privire la împrejurările în care s-a realizat fapta.
Critica recurentului vizează faptul că instanţa de fond nu a analizat modul în care au fost efectuate actele premergătoare, în speţă nu a fost audiată martora S.O. este nefondat.
Instanţa de fond a apreciat în mod corect imposibilitatea audierii acestei martore, întrucât, aşa cum rezultă din declaraţia aflată la f.68 aceasta a refuzat să dea declaraţii, întrucât nu cunoaşte ce au făcut „persoanele cercetate", în Codul de procedură penală neexistând nici o sancţiune cu privire la acest refuz al martorilor de a da declaraţii.
Între ceea ce au declarat cei doi intimaţi în calitate de martori şi ceea ce au consemnat în procesul verbal de sesizare din oficiu, în calitate de agenţi constatatori ai infracţiunii săvârşite de cei doi inculpaţi, nu există aspecte majore care se contrazic.
Astfel, coincid data săvârşirii, persoanele care au acţionat (numărul lor, sexul lor, vârsta), locul săvârşirii faptei, persoana vizată de aceştia, modul de operare. De altfel, se consemnează în probe şi se declară, în faţa instanţei, faptul că cea care a sustras portofelul, este „tânăra", în speţă inculpata S.O., iar în faza de cercetare judecătorească se detaliază în ce a constat contribuţia inculpatului P.M., astfel încât cele două mijloace de probă se coroborează şi completează între ele.
Faţă de considerentele reţinute în cauză nu pot fi reţinute elementele constitutive, nici din punct de vedere subiectiv şi nici obiectiv, ale infracţiunii prevăzute de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), în sarcina intimaţilor C.C.A. şi D.D.
În conformitate cu dispoziţiile art. 224 C. proc. pen., procurorul a efectuat actele premergătoare necesare pentru soluţionarea legală şi completă sub toate aspectele a plângerii penale constatând existenţa unuia din cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen., dispunând în mod corect soluţia neînceperii urmăririi penale.
În consecinţă, nu există dovezi de săvârşire a faptei penale sesizate, în mod corect a fost respinsă plângerea petiţionarului.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată recursului petiţionarului nefondat şi îl va respinge, potrivit dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul P.M. împotriva sentinţei penale nr. 30 din 17 martie 2009 a Curţii de Apel laşi, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 20/2009. Penal. Luare de mită (art. 254... | ICCJ. Decizia nr. 2022/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
