ICCJ. Decizia nr. 20/2009. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.20/2009
Dosar nr. 917/32/2007
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2009
Examinând recursurile de faţă constată;
Prin sentinţa penală nr. 55 din 4 aprilie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi familie, inculpatul T.I. a fost condamnat după cum urmează:
- la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;
- la câte un an închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante pe durata unui termen de încercare de 6 ani fixat în condiţiile art. 862 C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare s-au impus inculpatului următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte în prima zi din fiecare lună calendaristică în Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Maramureş;
- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
S-a constatat că suma de 500 lei, reprezentând obiectul mitei, a fost recuperată.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
S-a reţinut că inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 11/P/2007 din 29 martie 2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – S.T. Cluj reţinându-se, în esenţă că, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei, a pretins şi primit la data de 18 august 2006 de la numiţii V.F.O. şi V.E.M., pe care îi cerceta penal pentru infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice [(art. 78 alin. (3) şi, respectiv, art. 78 alin. (1) şi art. 79 din OUG nr. 195/2002)] suma de 500 lei pentru a adopta faţă de aceştia o soluţie de netrimitere în judecată.
S-a mai reţinut că în schimbul mitei primite a favorizat cele două persoane, dispunând scoaterea acestora de sub urmărire penală si aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.
Cauza a fost înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Cluj, fiind strămutată la Curtea de Apel Bacău unde a fost înregistrată sub nr. 917/32/2007.
Prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
La data de 2 aprilie 2006 inculpatul a primit spre soluţionare dosarul penal nr. 695/P/2006 în care erau cercetaţi V.F.O. si V.E.M.
V.F.M. era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 78 din OUG nr. 195/2002 întrucât la data de 4 iunie 2006 a încredinţat fratelui său V.E.M. autoturismul pentru a-l conduce pe drumurile publice ştiind că acesta nu are permis de conducere.
V.E.M. era cercetat pentru infracţiunile prevăzute de art. 78 alin (1) şi art. 79. alin (1) din OUG nr. 195/2002 reţinându-se că a condus autoturismul menţionat mai sus pe raza comunei Bocioiu Mare fără a poseda permis de conducere si având o alcoolemie de 0,90 g /l alcool pur în sânge, fiind implicat într-un eveniment rutier.
S-a reţinut că, la data de 8 august 2006, inculpatul a procedat la prezentarea materialului de urmărire penală celor doi învinuiţi care au recunoscut comiterea faptelor.
La data de 18 august 2006, după ce a luat măsuri de precauţie pentru ca discuţia să nu fie auzită de alte persoane din cadrul instituţiei, inculpatul i-a explicat martorului V.F.O. că el l-ar putea ajuta printr-o soluţie favorabilă de netrimitere în judecată şi aplicarea doar a unei sancţiuni cu caracter administrativ.
Deşi adoptarea soluţiei în dosar era atributul său de procuror de caz, inculpatul i-a spus martorului că pentru a obţine o soluţie favorabilă persoanele cercetate trebuie să-i dea o sumă de bani de care are nevoie „pentru a discuta dosarul cu cineva care vine de la Bucureşti" şi a pretins suma de 500 lei, care ar fi reprezentat cheltuielile pe care urma să le aibă cu acea persoană.
Instanţa a apreciat că în acest mod inculpatul a încercat să disimuleze că banii erau în folosul său exclusiv şi să transfere pretenţiile în sarcina unor superiori ai săi.
S-a reţinut că banii au fost pretinşi de inculpat în legătură cu un act ce intra în atribuţiile sale de serviciu.
Martorul a acceptat propunerea inculpatului şi potrivit înţelegerii cu acesta, s-a deplasat în aceeaşi zi cu fratele său V.E.M. în Piaţa Agroalimentară unde s-au întâlnit cu inculpatul şi au mers într-un bar. Aici martorul V.F.O., la indicaţia inculpatului, i-a înmânat banii pe sub masă.
După primirea sumei de bani inculpatul a dispus fără temei scoaterea învinuiţilor de sub urmărire penală şi le-a aplicat câte o amendă administrativă, ignorând cu ştiinţă probele în acuzare aflate la dosar.
Soluţia adoptată de procuror a fost însă infirmată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei, iar V.F.O. şi V.E.M. au fost trimişi în judecată şi condamnaţi prin sentinţa penală nr. 434 din 11 octombrie 2006 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei la o lună şi respectiv 4 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
La data de 25 octombrie 2006 martorii s-au autodenunţat cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
Martorul V.F.O. s-a dus la locul de muncă al inculpatului pe data de 2 februarie 2007 şi i-a reproşat faptul că el şi fratele său au fost condamnaţi în condiţiile în care dăduseră mită pentru a evita tragerea lor la răspundere penală. Inculpatul a susţinut că soluţia sa a fost infirmată în timp ce era în concediu de odihnă arătându-şi disponibilitatea de a restitui parte din bani întrucât nu avea asupra sa întreaga sumă.
Cum martorul a insistat să i se dea toţi banii odată, au stabilit să se întâlnească în aceeaşi zi, în jurul orei 13,00, în snack bar-ul T. unde inculpatul a remis martorului suma de 500 lei.
La data de 8 februarie 2007, martorul s-a dus la domiciliul inculpatului, discuţiile purtate fiind de asemenea înregistrate.
Cu această ocazie inculpatul l-a întrebat pe martor dacă s-a întâlnit cu cineva după ce a primit banii şi l-a sfătuit să-i cheltuiască cu prudenţă pentru a nu ajunge în posesia organelor judiciare. Tot atunci inculpatul i-a dat sfaturi martorului cu privire la ce să spună la D.N.A. când va fi audiat, i-a explicat faptul că nu este responsabil că martorul şi fratele său au fost trimişi în judecată şi l-a asigurat că pot conta pe el în viitor.
S-a reţinut că în drept faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., raporta la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen., raportat la art. 17 lit. a) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (2 infracţiuni).
La individualizarea pedepselor s-a ţinut seama, conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), de gradul de pericol social al faptei, de dimensiunea stării de pericol produse, modul de săvârşire a faptei şi de conduita inculpatului.
Împotriva sentinţei au declarat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – S.T. Bacău şi inculpatul T.I.
În motivarea recursului declarat de procuror s-a invocat omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra cererii de restituire a cauzei pentru refacerea urmăririi penale, deşi în considerentele sentinţei s-au expus motivele pentru care această cerere nu este întemeiată, existând din acest punct de vedere contradicţie între considerente şi dispozitivul hotărârii.
De asemenea, s-a invocat omisiunea instanţei a interzice inculpatului, în cadrul pedepsei complementare, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen.
Ultimul motiv de recurs se referă la greşita individualizare a pedepsei prin acordarea beneficiuluisuspendării executării pedepsei principale sub supraveghere, întrucât în raport de gravitatea infracţiunii şi de persoana inculpatului se impune executarea efectivă a pedepsei.
În motivarea recursului declarat de inculpat s-a susţinut că înregistrările nu au fost legal efectuate, întrucât nu era începută urmărirea penală iar confirmarea ordonanţei procurorului de către instanţă nu poate acoperi lipsa de legalitate, întrucât judecătorul nu poate efectua acte premergătoare.
Aşa fiind, înregistrările nu pot fi considerate, conform art. 64 alin. (2) C. proc. pen., mijloace de probă.
S-a mai susţinut că, pe de altă parte, concluziile expertizei de specialitate nu sunt certe neputându-se stabili cu certitudine dacă acestea sunt originale.
În aceste condiţii, singura probă directă este declaraţia denunţătorului V.F.O., iar declaraţia acestuia nu poate duce la conturarea certă a vinovăţiei, mai ales în condiţiile în care suma de bani retrasă, respectiv 400 lei coincide cu amenda administrativă aplicată de inculpat şi nu s-a dovedit că suma pe care acesta o dorea înapoi nu este amenda pe care o plătise.
S-a susţinut că nefiind dovedită nici existenţa laturii obiective şi nici cea subiectivă se impune achitarea inculpatului pentru infracţiunea de luare de mită.
De asemenea, se consideră că se impune achitarea inculpatului pentru infracţiunile de favorizarea infractorului care nu sunt probate, soluţia dispusă de inculpat reprezentând punctul de vedere al acestuia.
Examinând cauza în raport de motivele invocate, dar şi sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că este fondat numai motivul de recurs invocat de procuror care vizează omisiunea instanţei de a interzice inculpatului, în cadrul pedepsei complementare, şi exercitarea dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv acela de a ocupa o funcţie de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.
Curtea reţine că legea pedepseşte obligatoriu infracţiunea de luare de mită şi cu pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
Cum, în speţă, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită inculpatul s-a folosit de funcţia de procuror, condamnându-l la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, instanţa trebuia să-i interzică, în cadrul pedepsei complementare, şi exercitarea dreptului prevăzut la lit. c) a art. 64 alin. (1) C. pen.
Celelalte motive de recurs, invocate de procuror şi de inculpat nu sunt fondate.
Astfel, în considerentele sentinţei se menţionează că este nefondată susţinerea inculpatului că instanţa nu a fost legal sesizată şi că se impune restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale. Această concluzie a instanţei este motivată, reţinându-se, în esenţă că actul de sesizare a instanţei respectă prin formă şi conţinut toate cerinţele legii şi că nu există nici una dintre situaţiile în care, potrivit art. 332 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., se poate restitui cauza pentru refacerea urmăririi penale.
Atâta timp cât instanţa a examinat cererea de restituire a cauzei la procuror şi a concluzionat că aceasta este nefondată, argumentând această concluzie, nu se poate susţine că instanţa a omis să se pronunţe cu privire la o cerere esenţială pentru inculpat.
Este nefondată şi susţinerea din recursul declarat de procuror în sensul că există o contradicţie între motivarea sentinţei şi dispozitiv, acestea fiind în deplină concordanţă.
Curtea apreciază că nu este fondată nici critica vizând individualizarea pedepsei sub aspectul modalităţii de executare a acesteia.
Având în vedere datele ce caracterizează persoana inculpatului şi împrejurarea că acesta a restituit denunţătorului suma ce a constituit obiectul mitei se constată că în mod corect instanţa a considerat că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei, inculpatul nu va mai săvârşi infracţiuni.
Întrucât sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de art. 861 C. pen., corect s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Curtea constată, de asemenea, că este nefondat şi primul motiv de recurs formulat de inculpat prin care se susţine că înregistrările au fost efectuate nelegal deoarece nu fusese începută urmărirea penală.
Se reţine că, din dispoziţiile legale ce reglementează procedura interceptărilor şi înregistrărilor audio sau video, rezultă că acestea pot fi efectuate şi înainte de începerea urmăririi penale.
Această concluzie este impusă de dispoziţiile exprese ale alin. (1) al art. 911 C. proc. pen., care se referă explicit la „indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni", în situaţia în care interceptarea şi înregistrarea se impun pentru stabilirea situaţiei de fapt ori pentru identificarea sau localizarea participanţilor, şi la „cercetare", nu la „urmărirea penală".
Curtea constată că nu este fondată nici susţinerea că nu s-a putut stabili cu certitudine dacă înregistrările sunt autentice ceea ce este de natură a determina înlăturarea acestora ca mijloace de probă.
Din actele dosarului rezultă că raportul de expertiză criminalistică efectuat în faza de cercetare judecătorească a răspuns obiectivelor stabilite de instanţă şi a concluzionat explicit că cele două fişiere de pe CD-urile puse la dispoziţie reprezintă copii ale unor înregistrări digitale autentice, în conţinutul expertizei menţionându-se că head-erul fişierelor nu conţin urme de contrafacere şi corespund din acest punct de vedere head-erului original.
În consecinţă, se constată că în mod corect instanţa a avut în vedere ca mijloace de probă transcrierea înregistrărilor.
Din coroborarea declaraţiilor martorilor denunţători V.F.O. şi V.E.M. cu transcrierea acestor înregistrări, declaraţiile martorilor S.A., D.L.M., V.A.E., V.M.N., adresa B. privind retragerea de numerar din contul martorului V.M.N., planşele fotografice, copia registrului de evidenţă a accesului persoanelor la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei şi copia condicii de prezenţă, copia actelor din dosarul nr. 695/P/2006, rezultă fără dubiu că inculpatul a săvârşit infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, fiind nefondată susţinerea că pronunţarea soluţiei de condamnare este rezultatul unei grave erori de fapt.
În mod evident, atâta timp cât inculpatul a pretins şi primit suma de 500 lei pentru a dispune faţă de martorii denunţători o soluţie de scoatere de sub urmărire penală, nu poate fi primită susţinerea acestuia că soluţia dispusă în cauza pe care o instrumenta reprezintă doar „părerea sa personală" şi nu are conotaţii penale.
Fapta inculpatului care în calitate de procuror a dispus, în schimbul primirii unei sume de bani, o soluţie de netrimitere a celor doi martori denunţători, constituie o modalitate efectivă de zădărnicire cu ştiinţă a urmăririi penale efectuate faţă de aceştia şi în consecinţă constituie o favorizare a fiecăruia dintre cei doi, astfel încât în mod corect s-au reţinut în sarcina inculpatului două infracţiuni prevăzute de art. 264 C. pen.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea va admite recursul procurorului şi va dispune conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., casarea hotărârii atacate numai cu privire la pedeapsa complementară aplicată şi rejudecând va interzice inculpatului, în cadrul acestei pedepse şi drepturile prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Conform art. 28515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat va fi respins ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – S.T. Bacău împotriva sentinţei penale nr. 55 din 4 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie privind pe inculpatul T.I.
Casează sentinţa penală atacată numai cu privire la omisiunea aplicării pedepsei complementare prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., şi rejudecând:
În baza art. 65 C. pen., interzice inculpatului T.l. ca pedeapsă complementară şi dreptul prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., pe o durată de 2 ani.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul T.l. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1924/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2019/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
