ICCJ. Decizia nr. 1925/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1925/2009
Dosar nr. 2303/111/2007
Şedinţa publică din 25 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 25/P din 16 noiembrie 2007 Tribunalul Bihor, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul G.V., împotriva rezoluţiei din 24 aprilie 2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor emisă în dosarul nr. 100/P/2006, menţinută prin rezoluţia din 8 mai 2007 de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor în dosarul nr. 167/VIII. 1/2007.
Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 189 C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 40 lei, s-a dispus a se avansa Baroului Bihor din fondul Ministerului Justiţiei.
De asemenea, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiţionarul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin plângerea înregistrată iniţial la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor la data de 7 mai 2007, (dată la care s-a înregistrat şi la Tribunalul Bihor sub numărul de mai sus), petiţionarul G.V. a solicitat admiterea acestuia desfiinţarea rezoluţiei Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor emisă îndosarul nr. 100/P/2006 la data de 24 aprilie 2007, menţinută prin rezoluţia din 8 mai 2007 de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor în dosarul nr. 167/VIII.1/2007 şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în vederea efectuării cercetărilor ce se impun în cauză, apreciind că acest organ este competent în soluţionarea cererii sale.
Verificând actele şi lucrările de la dosar, instanţa a constatat, în fapt următoarele: prin plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor în dosar nr. 100/P/2006 petiţionarul G.V. a solicitat să se efectueze cercetări privind comiterea infracţiunii de tentativă de omor prin otrăvire, asupra sa.
Prin rezoluţia din 22 noiembrie 2006 Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a dispus în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale în cauză, cu motivaţia că nu s-au putut administra probe, care să confirme intenţia de otrăvire a petiţionarului.
Plângerea petiţionarului împotriva soluţiei s-a admis prin rezoluţia prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor din dosar nr. 337/VIII- 1/2006, apreciindu-se că este necesară audierea acestuia şi identificarea recipientului la care acesta face trimitere în plângerea sa, precum şi a buletinului de analiză deţinut de către petent şi administrarea de probe testimoniale, astfel cum a solicitat acesta.
Cu ocazia reluării urmăririi penale s-a reţinut că nu s-a putut lua declaraţia petentului, întrucât acesta l-a recuzat pe procurorul de anchetă (astfel cum a rezultat din procesul-verbal încheiat la 18 ianuarie 2007), iar la adresele făcute către Penitenciarul Gherla s-a comunicat răspunsul înregistrat la 23 februarie 2007 însoţit de acte doveditoare, respectiv la 13 aprilie 2007.
Prin rezoluţia dată la 24 aprilie 2007, în dosarul nr. 100/P/2006, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, pe baza actelor de la dosar, a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză.
S-a reţinut că petiţionarul G.V., deţinut în P.R.M.S. Oradea a declarat că în cursul lunilor octombrie - noiembrie 2005, cu ocazia servirii sale cu masa de prânz, s-ar fi comis asupra sa o tentativă de omor în sensul că în mâncare i s-ar fi pus substanţe otrăvitoare, fără a preciza cine este persoana care ar fi săvârşit fapta şi ce substanţă anume s-ar fi utilizat. Petiţionarul a precizat că imediat după servirea mesei de prânz a fost transferat la P.R.M.S. Gherla, iar în drum spre acest penitenciar, în mijlocul de transport, i s-a făcut rău, a vomat sânge şi a leşinat, simptome care au continuat şi după acordarea primului ajutor în această unitate.
De asemenea, s-a mai reţinut că petiţionarul a mai susţinut că la cabinetul medical din cadrul Penitenciarului Gherla i s-a acordat un tratament medical specific otrăvirilor, iar la cererea sa, i-au fost recoltate probe coprologice pentru examinare toxicologică şi a primit un buletin de analiză în care s-a menţionat drept „cauza îmbolnăvirii sale - intoxicaţia alimentară cu produse otrăvitoare", act pe care nu l-a prezentat şi nici nu l-a depus la dosar, deşi a afirmat că deţine originalul acelui înscris.
Întrucât i s-a pus în vedere petiţionarului să indice martorii care au luat cunoştinţă fie direct, fie indirect despre săvârşirea infracţiunii reclamate, acesta nu s-a conformat, dar nici nu a depus în original sau în copie buletinul de analiză la care a făcut referire, solicitând însă organelor de urmărire penală să efectueze propriile lor cercetări.
Din adresele comunicate de Penitenciarul Gherla la care s-au anexat şi xerocopii după foile din registrul medical de evidenţă transfer, a rezultat că în perioada 16 septembrie - 16 decembrie 2005, petiţionarul nu a sesizat nici verbal şi nici în scris şi nici nu a prezentat vreun recipient cu eşantioane având preparate alimentare din hrana primită de la Penitenciarul Oradea cu o pretinsă deteriorare a proprietăţilor acestora prin contaminare cu produse toxice, nu i s-au recoltat probe coprologice şi nici nu s-a eliberat vreun buletin de analiză privind vreun diagnostic de toxiinfecţie alimentară. S-a mai reţinut că în perioada menţionată, petiţionarul a fost transferat de la Penitenciarul Oradea la cel din Gherla şi apoi la Penitenciarul - Spital Dej, acesta fiind de mai multe ori pacientul cabinetului medical din P.R.M.S. Gherla, dar pentru alte afecţiuni de tipul: hipertensiune arterială, psihopatie de tip paranoic gastrită cronică, leziuni traumatice, lambliază, etc.
Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor a apreciat plângerea petiţionarului, ca neîntemeiată şi, în baza art. 228 C. proc. pen. şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză, soluţie menţinută prin rezoluţia din 8 mai 2007 a prim procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, emisă în dosar nr. 167/VIII.1/2007.
Împotriva acestei ultime rezoluţii, petiţionarul a formulat plângere, în soluţionarea căreia instanţa de fond a efectuat demersuri pentru obţinerea buletinului de analiză medicală la care acesta se referea în plângere, însă din adresa emisă de Penitenciarul Gherla (de la fila 17 din dosar), a rezultat că dosarul medical şi toate actele medicale care îl priveau pe petiţionar s-au trimis la cabinetul medical din cadrul Penitenciarului Oradea.
Tribunalul Bihor, prin sentinţa penală nr. 25 din 16 noiembrie 2007, constatând că niciuna din susţinerile petiţionarului nu au avut suport probator, a apreciat rezoluţia nr. 100/P/2006 din 27 aprilie 2007, dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, ca fiind legală şi temeinică, menţinând-o ca atare şi a respins, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., ca nefondată, plângerea formulată de petiţionar.
Referitor la excepţia invocată de petiţionar cu privire la competenţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea în efectuarea cercetărilor în prezenta cauză, faţă de obiectul plângerii, instanţa a constatat că aceasta este neîntemeiată, competent fiind Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, care, în mod corect, a soluţionat plângerea acestuia.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petiţionarul G.V. solicitând trimiterea cauzei la parchet, pentru completarea şi depunerea probelor la dosar, arătând că a fost victima unei infracţiuni de tentativă de omor, întrucât i s-au pus în mâncare substanţe otrăvitoare.
Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi de minori, prin Decizia penală nr. 128 /R din 19 martie 2009, examinând sentinţa penală atacată, din oficiu precum şi potrivit motivelor invocate, conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (2) şi art. 38514 C. proc. pen., raportat la toate motivele de nelegalitate şi netemeinicie prev. de art. 3859 C. proc. pen., a apreciat că recursul petiţionarului este neîntemeiat, iar în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., l-a respins ca atare.
Prin aceeaşi decizie, instanţa de ultim control judiciar, l-a obligat pe recurentul petiţionar la plata sumei de 850 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, în recurs, incluzând şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, în sumă de 200 lei.
Împotriva acestei din urmă decizii a formulat, din nou, recurs petiţionarul G.V., susţinând că în mod greşit instanţele au respins plângerea sa, solicitând trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor sub aspectul faptelor sesizate.
Pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat dosarul nr. 2303111/2007, fixându-se prim termen, la 25 mai 2009, când instanţa, din oficiu, a pus în discuţia părţilor excepţia admisibilităţii recursului formulat.
Recurentul petiţionar, a solicitat admiterea recursului formulat şi, pe fond, a plângerii sale, iar pe cale de consecinţă, trimiterea dosarului la parchet pentru efectuarea de cercetări sub aspectul infracţiunii sesizate prin plângerea iniţială.
Examinând recursul formulat de petiţionarul G.V., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 3851 lit. e) C. proc. pen. „pot fi atacate cu recurs deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curţi de apel şi Curtea Militară de Apel".
În speţă, petiţionarul G.V. a formulat recurs împotriva deciziei nr. 128/R din 19 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, ca instanţă de recurs.
Totodată, dispoziţiile art. 417 C. proc. pen. prevăd că deciziile pronunţate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive şi executorii.
Aşadar, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, aşa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de cele mai sus menţionate, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II a C. proc. pen. va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiţionarul G.V. împotriva sentinţei penale nr. 128/R din 19 martie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul G.V. împotriva sentinţei penale nr.128/R din 19 martie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1917/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1929/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
