ICCJ. Decizia nr. 1935/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1935/2009
Dosar nr. 4414/1/2009
Şedinţa publică din 25 mai 200.
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 18 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. 67/64/2009, s-a dispus, printre altele, respingerea cererii de liberarea provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul T.M.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că nu se justifică admiterea cererii, deşii condiţiile formale sunt îndeplinite.
Se impune, reţine instanţa de fond, ca analizarea pericolului concret pentru ordinea publică să se realizeze, în raport de fiecare caz în parte, şi nu în mod abstract, doar în funcţie de pericolul generic al faptei prevăzute de legea penală.
Instanţa a reţinut că prin trecerea unui interval de timp de şase luni de zile de la luarea măsurii arestării preventive, pericolul pentru ordinea publică nu s-a diminuat existând date respectiv indicii temeinice , în sensul cerut de legiuitor prin dispoziţia cuprinsă în art. 148 lit. f) teza II C. proc. pen., că lăsarea în libertate a acestuia ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
În consecinţă s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 C. proc. pen., impunându-se respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Împotriva încheierii pronunţată la data de 18 mai 2009 de Curtea de Apel Braşov, a declarat recurs inculpatul T.M. solicitând casarea acesteia şi în cadrul rejudecării să se dispună liberarea provizorie sub control judiciar apreciind ca fiind îndeplinite condiţiile legii.
În susţinerea orală a recursului s-a arătat că martorii au fost audiaţi şi nu există date din care să rezulte necesitate împiedicării inculpatului de a săvârşii alte infracţiuni.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit dispoziţiilor art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Braşov, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului T.M. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, instigare la fals în declaraţii prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 292 alin. (1) C. pen. şi fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) C. pen.
În esenţă s-a reţinut că la data de 11 octombrie 2008, inculpatul T.M., în calitate de ofiţer de poliţie judiciară cu gradul de subcomisar în cadrul Poliţiei Municipiului Braşov, Secţia nr. 5 Poliţie, a pretins denunţătorului I.T.G. suma de 1500 Euro pentru a soluţiona favorabil un dosar care se afla în instrumentarea sa, ce avea ca obiect săvârşirea infracţiunii de furt comisă de fratele denunţătorului. Inculpatul a primit, conform înţelegerii, prin intermediul martorului R.T. suma de 1000 Euro, în scopul sistării cercetărilor şi evitarea, în această modalitate a tragerii la răspundere penală a persoanei cercetate. Diferenţa nu a mai fost primită de inculpat întrucât acesta a aflat că au fost sesizate organele de anchetă, refuzând, astfel propunerile denunţătorului I.T.G.
Dosarul a fost înregistrat la instanţa competentă, respectiv Curtea de Apel Braşov, sub numărul 67/64/2009, iar la termenul din 18 mai 2009 s-a dispus, printre altele, respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Cu privire la această dispoziţie a instanţei, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 1601 C. proc. pen. ,,în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune,,.
De asemenea în art. 136 alin. (2) C. proc. pen. se arată că scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
Liberarea provizorie poate fi considerată, astfel, ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele măsuri, chiar dacă sunt de natură distinctă, fiind acelaşi şi anume, buna desfăşurare a procesului penal, în ansamblul său.
Individualizarea măsurii preventive este lăsată, întotdeauna, la latitudinea judecătorului în faza de urmărire penală şi instanţei în cursul judecăţii, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea respectiv menţinerea, faţă de inculpat, a măsurii arestării preventive.
Detenţia provizorie poate fi menţinută de instanţă, doar atunci când celelalte măsuri preventive se dovedesc a fi insuficiente pentru instrucţia penală, pentru buna desfăşurarea a procesului penal şi cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.
În actuala reglementare liberarea provizorie este facultativă nefiind o obligaţie. Ea este un beneficiu recunoscut de lege inculpatului arestat preventiv urmând a fi acordată după verificarea prealabilă a condiţiilor referitoare la persoana inculpatului şi numai dacă se apreciază că detenţia provizorie nu este absolut necesară. În acelaşi timp liberarea provizorie este o garanţie pentru libertate, având ca efect doar o încetare temporară a detenţiei, condiţionată de îndeplinirea unor condiţii, impuse, potrivit legii, de organul judiciar.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete în care se reţine că au fost săvârşite faptele, inculpatul în calitatea sa de ofiţer de poliţie judiciară, a încălcat legea, pretinzând şi primind sume de bani de la denunţător pentru a împiedica derularea cercetărilor într-o cauză ce-i era dată spre soluţionare, gravitatea acestora, apreciază că măsura arestării preventive nu este excesivă, controlul judiciar neputând asigura o bună desfăşurare a procesului penal.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul T.M. împotriva încheierii din 18 mai 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 67/64/2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.M. împotriva încheierii din 18 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori, în dosarul nr. 67/64/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1933/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1958/2009. Penal → |
|---|
