ICCJ. Decizia nr. 1917/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1917/2009
Dosar nr. 15493/63/2007
Şedinţa publică din 25 mai 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 117 din 17 martie 2008, pronunţată în dosarul penal nr. 15493/63/2007, Tribunalul Dolj, a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului I.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174 C. pen. (parte vătămată F.M.) şi prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. (parte vătămată B.I.).
Prin aceeaşi hotărâre prima instanţă a respins acţiunile civile formulate de părţile civile F.M. şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova şi a luat act că partea vătămată B.I. nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal, dispunând, totodată să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de stat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj nr. 338/P/2007, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului I.I. pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen., şi loviri alte violenţe prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., reţinându-se, în fapt, că inculpatul I.I. zis G.N. locuia pe raza comunei Malu Mare, judeţul Dolj, împreună cu membrii familiei, fiind cunoscut ca o persoană liniştită, bun gospodar, având în proprietate un număr mare de animale, pe care le ţinea la o stână amplasată la marginea localităţii de domiciliu.
S-a mai reţinut că acesta, în primăvara anului 2007, având nevoie de o cantitate mare de nutreţ pentru îngrijirea animalelor, a luat spre folosinţă de la familia M.A. un teren în suprafaţă de 5.000 mp situat în punctul „La boieri", pe care l-a cultivat cu lucernă, împreună cu martorul O.Ş., iar anterior datei de 21 aprilie 2007, inculpatul a aflat de la consăteanul său, martorul D.G., că persoane necunoscute i-au cosit şi sustras lucerna, fapt pentru care s-a deplasat la faţa locului, unde a constatat că aspectele relatate de martor sunt reale. Întrucât i-a fost produsă o pagubă însemnată, inculpatul a hotărât să meargă în serile următoare la terenul cultivat cu lucernă, pentru a-i surprinde pe autorii furtului, astfel că în seara zilei de 21 aprilie 2007, în jurul orelor 21,30 le-a surprins în zona respectivă pe părţile vătămate F.M. şi B.I. (cumnaţi), persoane de etnie rromă din localitate, care au venit cu un autoturism marca Dacia proprietatea ultimului, să sustragă lucernă.
Prima instanţă a mai reţinut că partea vătămată F.M. intrase câţiva metri în cultură şi se aplecase să taie lucerna cu o seceră pe care o luase de acasă, moment în care inculpatul a venit în alergare şi l-a atacat, lovindu-l de mai multe ori cu un cuţit şi, în aceste împrejurări a intervenit partea vătămată B.I., inculpatul lovindu-l şi pe acesta cu cuţitul în zona coapsei şi a antebraţului stâng, după care s-a îndreptat spre comuna Malu Mare.
S-a constatat că urmare agresiunii suferite, partea vătămată F.M. se afla în stare gravă, împrejurare care a impus transportarea la Spitalul Clinic nr. 1 Craiova, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, iar din raportul de constatare medico legală aflat la dosar, aceasta a fost internată în spital, prezentând următoarele leziuni traumatice: plăgi înjunghiate de cca. 1,5 cm în hipocondrul drept, pe faţa anterioară a hemitoracelui stâng, faţa anterioară linie medio-claviculară stâng la 2 cm de rebordul costal stâng şi paraombilicală stângă la cca. 5-6 cm de ombilic deasupra crestei iliace stâng, plagă înjunghiată de 1 cm în regiunea lombară dreaptă, paravertebral dreaptă, plagă înjunghiată de 5 cm medie abdominală. S-a concluzionat că leziunile sus menţionate s-au putut produce la data de 21/22 aprilie 2007 prin lovire cu obiect tăietor – înţepător (posibil cuţit), au necesitat 25 zile îngrijiri medicale (iniţial 18 zile) fiindu-i pusă în primejdie viaţa .
De asemenea, din raportul de constatare medico legală privind pe B.I. s-a reţinut că acesta a prezentat la examinare o plagă tăiată creastă iliacă stângă, de aproximativ 4 cm şi 2 plăgi de 1 cm şi respectiv 2 cm, situată în ⅓ superioară antebraţ stâng, leziuni ce au putut fi produse prin lovire cu corp tăietor - înţepător şi au necesitat 7-8 zile îngrijiri medicale.
S-a mai constatat că vinovăţia inculpatului a fost dovedită prin: faptul că părţile vătămate care au avut iniţial calitatea de învinuiţi l-au recunoscut pe agresor în persoana lui G.N., (porecla inculpatului), partea vătămată F.M. relatând că, după ce a fost înjunghiat, s-a adresat agresorului cu expresia „N. m-ai omorât!"; partea vătămată B.I. a declarat că agresorul purta pe cap un fes de culoare închisă, aspect confirmat atât de inculpat cât şi de agentul principal S.C. din cadrul Postului de Poliţie Malu Mare; faptul că inculpatul a confirmat prezenţa sa în seara respectivă, la terenul cultivat cu lucernă, în jurul orelor 21,30, iar la orele 22,00 s-a deplasat la postul de poliţie din comună şi i-a relatat agentului principal S.C. că persoane necunoscute i-au sustras lucerna şi că a observat o căruţă pe drumul de exploatare din apropierea terenului cu lucernă, prin aceste relatări încercând să-l convingă pe lucrătorul de poliţie că nu avea nici o legătură cu agresiunea; faptul că inculpatul a revenit în dimineaţa următoare la locul agresiunii unde a găsit secera, şapca din material textil şi o pereche de papuci, abandonate de părţile vătămate, revenirea sa în acel loc datorându-se intenţiei sale de a distruge eventualele probe materiale, astfel explicându-se lipsa probelor de sânge; faptul că inculpatul a refuzat să fie testat prin metoda poligraf fiind singura persoană care avea motivaţia de a-i agresa fizic pe cei doi, având în vedere paguba suferită prin sustragerea lucernei, precum şi împrejurarea că îi surprinsese în fapt; atitudinea necooperantă a inculpatului, motiv pentru care nu s-a găsit nici obiectul delict folosit la săvârşirea infracţiunilor.
S-a mai reţinut, din probele administrate în cauză, că părţile vătămate F.M. şi B.I. s-au deplasat cu autoturismul la terenul inculpatului inculpatului, cu intenţia de a sustrage lucerna, dar acţiunea nu a fost finalizată datorită intervenţiei acestuia.
De asemenea, prima instanţă a mai constatat că prin actul de sesizare s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, în cuantum de 1.000 lei pentru fiecare dintre părţile vătămate, învinuiţi F.M. şi B.I., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt prev. de art. 20 rap. la art. 208 C. pen., în dauna inculpatului I.I.
Prima instanţă a apreciat însă că niciuna din probele administrate în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti nu au confirmat vinovăţia inculpatului, iar declaraţiile părţilor vătămate sunt contradictorii şi nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă aflate la dosar, fiind subiective şi datorită împrejurării că au fost cercetate pentru tentativă la furt.
Totodată, prima instanţă a mai reţinut că este irelevantă împrejurarea că inculpatul a negat săvârşirea faptelor şi a refuzat testul poligraf, întrucât acesta beneficia de prezumţia de nevinovăţie şi nu era obligat să-şi dovedească nevinovăţia.
Tribunalul Dolj, apreciind că la pronunţarea unei condamnări instanţa trebuie să îşi întemeieze convingerea cu privire la vinovăţia inculpatului pe bază de probe sigure şi constatând că în cauză probele de acuzare nu au un caracter cert, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei acestuia, a dat eficienţă regulii potrivit căreia îndoiala profită inculpatului in dubio pro reo, dispunând achitarea inculpatului I.I. considerând că faptele pentru care a fost cercetat şi dedus judecăţii nu au fost săvârşite de acesta.
Totodată, prima instanţă, pe latură civilă, a respins acţiunea civilă formulată de părţile civile F.M. şi Spitalul Clinic de Urgenţă nr. 1 Craiova şi a luat act că partea vătămată B.I. nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi părţile civile F.M. şi B.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Parchetul a criticat hotărârea instanţei de fond arătând că în mod greşit s-a dispus achitarea inculpatului pentru faptele prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen. şi de art. 180 alin. (2) C. pen., susţinând că aprecierea probelor s-a făcut eronat, iar instanţa a reţinut o altă stare de fapt decât cea avută în vedere de procuror în momentul trimiterii în judecată. De asemenea, a mai arătat că, în mod greşit, prima instanţă a reţinut că probele administrate în cauză nu conduceau în mod cert la vinovăţia inculpatului, deşi, cu ocazia audierilor şi confruntărilor efectuate, părţile vătămate au susţinut în mod constant că l-au recunoscut pe agresor în persoana lui G.N., poreclă sub care inculpatul era cunoscut în localitate.
În final, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi pronunţarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului pentru ambele fapte reţinute în sarcina să, urmând să se constate că agresiunea s-a produs în cultura de lucernă aparţinând inculpatului, acesta fiind singura persoană care avea motiv să îi agreseze fizic pe F.M. şi B.I., având în vedere paguba suferită prin sustragerea lucernei, precum şi faptul că îi surprinsese pe teren.
1
Apelantul partea civilă F.M. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi condamnarea inculpatului pentru cele două infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată, întrucât în baza probatorului administrat, se desprinde concluzia certă că autorul acestora este inculpatul, care le-a surprins pe cele două părţi vătămate tăind lucerna de pe terenul pe care îl folosea. Pe de altă parte, a arătat că nu exista niciun alt motiv pentru care cele două părţi civile să-l indice ca autor al infracţiunii pe inculpatul I.I. în scop de răzbunare, întrucât între ei nu a existat niciun conflict anterior şi singurul interesat să intervină pentru a-şi apăra proprietatea, nu putea fi decât inculpatul.
Pe latură civilă, a solicitat admiterea acţiunii civile în sensul obligării inculpatului la plata daunelor materiale şi morale în cuantumul solicitat şi dovedit la instanţa de fond.
Apelantul parte civilă B.I. nu şi-a motivat apelul formulat.
Prin Decizia penală nr. 33 din 19 februarie 2009 Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi părţile civile F.M. şi B.I. împotriva sentinţei penale nr. 117 de la 17 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Dolj, obligând fiecare apelantă parte civilă la plata sumelor de câte 95 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, instanţa de prim control judiciar, examinând sentinţa penală apelată prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu, a constatat că, în mod justificat, instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului I.I. pentru infracţiunile prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen. şi prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., întrucât faptele pentru care a fost trimis în judecată nu au fost săvârşite de acesta.
De asemenea, instanţa de apel a apreciat că probele administrate pe parcursul procesului penal nu au dovedit vinovăţia inculpatului, nu aveau un caracter cert şi nu au confirmat săvârşirea faptelor, astfel cum au fost reţinute în actul de sesizare a instanţei.
S-a constatat că susţinerile părţilor vătămate F.M. şi B.I. în sensul că autorul infracţiunilor de violenţă comise împotriva lor a fost inculpatul I.I., au fost infirmate de întreg materialul probator administrat în cauză, inclusiv de declaraţiile acestora, care nu s-au coroborat nici între ele şi nici cu celelalte probe, părţile vătămate prezentând diferit împrejurările în care s-ar fi produs agresiunea.
Instanţa de prim control judiciar a apreciat că declaraţiile acestora pot constitui mijloace de probă numai în măsura în care puteau fi coroborate cu fapte sau împrejurări care rezultă din ansamblul probelor existente or, în speţă, partea civilă F.M. iniţial, a susţinut că l-ar fi recunoscut pe inculpat în întuneric ca fiind persoana care a agresat-o, însă, la domiciliul său, în prezenţa martorei F.A., soţia sa, a declarat că a fost înjunghiată de „un român", fără a preciza vreun nume în acest sens.
De asemenea, instanţa de apel a constatat că martorii audiaţi în cauză, respectiv: O.I., R.T., D.G., O.Ş. au confirmat susţinerile inculpatului referitoare la împrejurarea că în dimineaţa zilei de 22 aprilie 2007, fiind prezent la terenul cultivat cu lucernă, nu a distrus eventuale probe materiale, martorul O.I. a relatat că în dimineaţa zilei de 22 aprilie 2007 între orele 7,30 - 17,30 a fost prezent la terenul din punctul „La boieri" şi nu a observat ca inculpatul (care era prezent în zonă în jurul orelor 10,00) să fi încercat să strângă lucerna tăiată sau să şteargă urmele vreunui conflict petrecut pe acel teren.
Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a apreciat ca relevante în cauză şi actele medicale şi medico-legale privind pe partea civilă F.M., care nu au confirmat existenţa unor leziuni de violenţă în zona capului sau la mâini produse cu un corp contondent (bâtă sau furcă), dar şi împrejurarea că nici la locul conflictului şi nici pe hainele inculpatului nu s-au găsit urme de sânge, astfel cum a rezultat din buletinul de analiză serologică nr. 72/A.11/1474 întocmit de I.M.L Craiova. Cu privire la această împrejurare, s-a reţinut că inculpatul, în acel sfârşit de săptămână, a fost de pază la depozitul de lemne din localitatea Malu Mic, astfel că nu şi-a schimbat hainele, predându-le organelor de poliţie. Un alt argument relevat de către instanţa de apel în sprijinul convingerii formate l-a constituit şi faptul că nu a fost identificat obiectul tăietor - înţepător folosit în timpul agresiunii.
S-a conchis că toate aceste aspecte, coroborate cu poziţia procesuală a inculpatului care nu a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa, arătând că în seara zilei de 21 aprilie 2007, în jurul orelor 22,00 s-a prezentat la postul de poliţie din comună şi a semnalat că în repetate rânduri i-a fost sustrasă lucerna cultivată în punctul „Ia boieri", precum şi cu împrejurarea că în seara respectivă a observat în zonă o căruţă condusă de un bărbat ce se îndrepta spre comună, iar a doua zi a găsit pe terenul respectiv papucul, coasa şi şapca pe care le-a arătat martorului O.I. şi Ie-a predat imediat organelor de poliţie, au condus la concluzia că inculpatul nu a fost autorul agresiunilor comise împotriva părţilor vătămate, cu atât mai mult cu cât pe raza comunei de domiciliu era cunoscut ca un om liniştit, muncitor, bun gospodar, care, până la acel moment, nu a avut probleme cu consătenii şi nu a intrat în conflict cu legea penală.
Împotriva deciziei penale mai sus-menţionată, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de partea civilă F.M., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.
Astfel, în esenţă, reprezentantul parchetului, invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi, pe fond, în rejudecare, să se constate că ambele instanţe au comis o gravă eroare de fapt atunci când au dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea faptelor reţinute în sarcină, interpretând eronat materialul probator administrat în cauză, întrucât, contrar celor reţinute de instanţele de fond şi de apel, la dosar există probe certe, care conduc fără dubii la concluzia vinovăţiei inculpatului în legătură cu faptele pentru care a fost cercetat şi dedus judecăţii.
Recurentul parte civilă F.M. a formulat recurs fără însă a-l motiva în scris şi, deşi legal citat, nu s-a prezentat în faţa instanţei de ultim control judiciar, pentru a-şi susţine toate apărările.
Recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de partea civilă F.M. sunt nefondate sub toate aspectele criticate, pentru considerentele ce se vor arăta.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că ambele instanţe au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi au stabilit nevinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză şi, constatând existenţa a numeroase contradicţii între declaraţiile părţilor vătămate F.M. şi B.I. şi a martorilor audiaţi în cauză: F.A., I.B. (în prezent N.), O.F., I.F., I.M.M., I.M., R.T., D.G., declaraţii care, de altfel, nu s-au coroborat nici cu celelalte probe ştiinţifice efectuate: rapoartele de expertiză medico-legală (filele 59-60 d.u.p.), buletinul de analiză serologică nr. 73/A11/1617 din 15 mai 2007 (fila 65 d.u.p.) a dar astfel eficienţă principiului potrivit căruia orice dubiu relevat în cauză profită inculpatului.
De asemenea, se mai constată că potrivit art. 62 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului, atât organul de urmărire penală cât şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe, iar potrivit dispoziţiilor art. 66 alin. (1) C. proc. pen., învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia.
În speţa dedusă judecăţii Înalta Curte constată că probele administrate au fost corect apreciate de ambele instanţe care, constatând că nu s-a putut stabili în afara oricărui dubiu că inculpatul este vinovat de săvârşirea faptelor care i se impută, au considerat justificat că prezumţia de nevinovăţie nu a fost răsturnată, întrucât, pe de o parte inculpatul a negat constant săvârşirea faptelor astfel cum au fost reţinute în actul de sesizare al instanţei, iar pe de altă parte, nici părţile vătămate nu au fost consecvente în declaraţii, nu au indicat corect ora şi locul incidentului şi nu l-au identificat cu precizie ca autor al faptelor pe inculpatul I.I., iar pe terenul de lucernă pe care-l folosea inculpatul (reţinut ca fiind locul agresiunii) nu s-au găsit urme de sânge. De asemenea, corect s-a mai constatat că declaraţiile martorilor audiaţi în faza de urmărire penală şi apoi în faza cercetării judecătoreşti nu au fost lipsite de echivoc, existând mai multe neconcordanţe, aspecte care, justificat, au fost valorificate în acelaşi sens al considerării incidenţei principiului in dubio pro reo.
Toate aceste împrejurări, coroborate şi cu menţiunile din buletinul de analiză serologic existent la fila 65 d.u.p. din care a rezultat că „nu există corespondenţă de grupă sanguină între sângele prezent pe puloverul de culoare muştar aparţinând numitului I.F. şi sângele recoltat de la numiţii F.M. şi B.I." se constată că, în mod corect, au condus instanţele la formarea convingerii că, în speţă, nu s-a relevat cu certitudine şi în afara oricărui echivoc că inculpatul I.I. ar fi autorul infracţiunilor astfel cum au fost descrise în actul de inculpare.
Prin urmare soluţia de achitare a inculpatului I.I. pronunţată, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., de prima instanţă şi menţinută de instanţa de prim control judiciar a fost corect fundamentată şi, justificat, s-a constatat că probatoriul administrat în cauză nu a confirmat vinovăţia inculpatului, nu are caracter neechivoc şi nu a susţinut acuzaţiile formulate, astfel că nu s-a putut stabili, în afara oricărui dubiu, că inculpatul I.I. ar fi săvârşit infracţiunile prevăzute de art. 20 rap. la art. 174 C. pen.(parte vătămată F.M.) şi art. 180 alin. (2) C. pen. (parte vătămată B.I.).
Faţă de aceste aspecte, urmează a se constata că şi recursul formulat de partea civilă F.M. nu este fondat nici pe latură penală şi, cu atât mai puţin, pe latură civilă, întrucât constatându-se cu certitudine că inculpatul I.I. nu a săvârşit faptele pentru care a fost cercetat şi dedus judecăţii, în mod corect, au fost respinse şi acţiunile civile formulate de părţile civile F.M. şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă nr. 1 Craiova.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de partea civilă F.M. împotriva deciziei penale nr. 33 din 19 februarie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul I.I.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenta parte civilă F.M. la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat I.I. până la prezentarea apărătorului ales, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de partea civilă F.M. împotriva deciziei penale nr. 33 din 19 februarie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul I.I.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 250 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat I.I. până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1916/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1925/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
