ICCJ. Decizia nr. 1913/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1913/2009
Dosar nr. 54/36/2009
Şedinţa publică din 25 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 497 din 3 decembrie 2008, pronunţată în dosarul penal nr. 6587/118/2008, Tribunalul Constanţa, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. a) şi i) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul P.S. la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav împotriva părţii vătămate D.D.
În baza art. 217 alin. (1) şi 4 C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) şi art. 61 alin. (1) teza a II-a C. pen. a contopit cele două pedepse aplicate prin prezenta sentinţă, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 7ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 65 C. pen. raportat la art. 66 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. a dispus interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. pe durata de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea acesteia.
În baza art. 350 C. proc. pen. a dispus menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) aceeaşi instanţă a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la data de 21 mai 2008 la zi.
De asemenea, prima instanţă, în baza art. 118 lit. b) C. pen., a luat act că partea vătămată D.D. nu s-a constituit parte civilă în cauză, a admis cererea părţii civile L.E. obligându-l pe inculpat la plata sumei de 5.802.96 lei cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă L.E. şi a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
În temeiul art. 998 C. civ. raportat la art. 34 din OUG 72/2006 care a modificat art. 313 din Legea nr. 95/2006 Tribunalul Constanţa l-a obligat pe inculpatul P.S. să plătească părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa suma de 20373,73 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea cheltuielilor medicale ocazionate de spitalizarea părţii vătămate D.D.
În baza art. 191 C. proc. pen. l-a obligat pe inculpat la 740 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 300 în faza de urmărire penală.
Împotriva sentinţei penale nr. 497 din 3 decembrie 2008 a Tribunalului Constanţa, a declarat apel inculpatul P.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Apelantul inculpat a solicitat desfiinţarea sentinţei penale apelate şi, în rejudecare, în principal, să se dispună achitarea sa pentru lipsa intenţiei de a ucide şi, în subsidiar, redozarea pedepsei.
Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 24/P din 10 martie 2009 a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.S. împotriva sentinţei penale nr. 497 din 3 decembrie 2008 a Tribunalului Constanţa şi a menţinut măsura arestării preventive a acestuia deducându-i din pedeapsa aplicată perioada executată de la 3 decembrie 2008 la zi, obligându-l, totodată, la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, inclusiv onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în suma de 300 lei care s-a dispus a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Instanţa de prim control judiciar, verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, prin prisma criticilor aduse, dar şi din oficiu, a reţinut că din probele dosarului au rezultat următoarele:
Prin rechizitoriul cu numărul 234/P/2008 s-a dispus trimiterea in judecată a inculpatului P.S. pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor calificat şi deosebit de grav, prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. şi distrugere, prev. de art. 217 alin. (1) şi (4) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. c) C. pen., reţinându-se că, la data de 20 mai 2008, în jurul orelor 16,40, inculpatul în urma unei stări conflictuale cu partea vătămată D.D., ce a avut loc în mun. Constanţa, Iocaţie unde victima lucra la un punct de distribuire presă aparţinând SC N.S. SRL a stropit-o pe aceasta cu o substanţă inflamabilă precum şi ziarele de pe tonetă, dându-i foc cu o brichetă, cauzându-i astfel acesteia leziuni traumatice de violenţă produse prin arsură cu flacără deschisă (rămânând cu un prejudiciu estetic temporar), leziuni ce au necesitat 45-50 de zile de îngrijiri medicale, ocazie cu care s-a produs şi distrugerea unor articole de presă în valoare de 5802 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În anul 2000, inculpatul, cunoscând-o pe numita D.D., (care era despărţită în fapt, dar nedivorţată, mamă a 4 copii ce-i avea în întreţinere), a început să convieţuiască cu aceasta, iar în anul 2001, din relaţia lor a rezultat minorul D.D.F. S-a mai reţinut că cei doi împreună cu cei 5 copii au locuit la o gazdă până în luna februarie 2008, când partea vătămată, în urma unor neînţelegeri, l-a părăsit luând cu ea şi cei 5 copii.
S-a mai reţinut că inculpatul fiind legat sufleteşte atât de partea vătămată cât şi de copii, a căutat-o în mai multe rânduri şi, aflând că aceasta convieţuieşte cu un alt bărbat tot în Constanţa în zona Km 4-5, şi dorind ca partea vătămată împreună cu copiii să se reîntoarcă la el, inculpatul P.S. i-a solicitat acest lucru în repetate rânduri, la locul de muncă al părţii vătămate precum şi în drum spre noua ei locuinţă, dar a fost refuzat de fiecare dată. S-a mai relevat că, într-o ultimă încercare de a o convinge să reia convieţuirea inculpatul a căutat-o pe partea vătămată, la data de 20 mai 2008, în jurul orelor 12,00, la locul ei de muncă, respectiv la toneta de distribuţie presă situată la intersecţia străzilor, din mun. Constanţa, inculpatul solicitându-i acesteia să se împace cu el, dar partea vătămată i-a pus in vedere, în mod categoric, să nu o mai caute niciodată, întrucât nu mai doreşte să convieţuiască cu acesta.
Prima instanţă a mai reţinut că refuzul categoric al părţii vătămate D.M. l-a făcut să plece supărat, moment în care, în ideea de a de a o speria şi a o determina să se reîntoarcă la el, inculpatul a luat hotărârea de a procura o sticlă cu benzină şi a merge să o ameninţe că, în cazul în care nu va reveni acasă îi va da foc. În acest scop inculpatul a procurat din zonă un pet de jumătate de litru, cu care s-a deplasat la staţia PECO din zona Porţii 5 a Portului Constanţa, de unde a cumpărat o jumătate de litru de benzină. Cu sticla cu benzină inculpatul s-a deplasat la locul de muncă al părţii vătămate D.D., şi după ce s-a asigurat ca aceasta să nu mai aibă la servire vreun client, s-a apropiat de partea din spate a tonetei, care era acoperită cu o prelată, a ridicat de un colţ al prelatei, a intrat în tonetă şi a aruncat cu benzină asupra corpului şi feţei părţii vătămate.
S-a reţinut că, în continuarea activităţii sale, inculpatul având asupra sa, în mâna stângă, o brichetă, a aprins benzina ce-o aruncase din sticlă, pe victimă, iar în aceste împrejurări, partea vătămată D.M. fiind incendiată, a intrat în stare de panică şi a început să strige după ajutor.
Instanţa de prim control judiciar a constatat că vinovăţia inculpatului în sensul existenţei intenţiei de a ucide, a fost indubitabil stabilit de către instanţa de fond, rezultând atât din raportul de constatare medico-legală şi documentaţia medicală privind victima, declaraţiile părţilor vătămate D.D. şi L.E., procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşele fotografice, cât şi din declaraţiile martorilor P.M.C. şi G.M.V., probe ce s-au coroborat între ele şi din care s-a relevat că inculpatul, prin modul în care a acţionat, i-a pus în primejdie viaţa părţii vătămate, chiar dacă nu a dorit şi nu a urmărit acest lucru, însă putea şi trebuia să-şi de-a seama că suferinţele cauzate prin incendiere erau apte să conducă la decesul acesteia.
S-a mai relevat că inculpatul, în declaraţiile sale, a recunoscut că a ameninţat-o pe partea vătămată că o va omorî.
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel, instanţa de prim control judiciar a apreciat că instanţa de fond a procedat în mod corect atunci când a interpretat şi aplicat criteriile de individualizare a pedepsei, prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în raport de gravitatea acesteia, derivată din împrejurările în care a săvârşit-o, urmările grave ale acesteia cât şi limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunile comise.
Totodată, în baza art. 160 b C. proc. pen., instanţa de prim control judiciar a menţinut starea de arest al inculpatului şi i-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive de la 3 decembrie 2008 la zi.
Împotriva deciziei penale mai sus-menţionată, în termen legal, inculpatul P.S. a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.
Astfel, în esenţă, recurentul inculpat a invocat dispoziţiile art. 3859 pct. 9 şi 17 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, privitor la primul motiv de recurs, să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, întrucât, pe de o parte, latura civilă a cauzei nu a fost corect soluţionată, partea civilă SC N.S. SRL nedovedindu-şi pretenţiile formulate, iar pe de altă parte, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, nu a răspuns acestui motiv de critică formulat de inculpat în apel.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, urmare admiterii sale, a solicitat în rejudecare, să se dispună, în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice din infracţiunea reţinută în sarcină, în cea prevăzută de art. 182 C. pen., întrucât din raportul de expertiză medico-legală existent la dosar nu a rezultat împrejurarea că leziunile produse părţii vătămate i-au pus viaţa în pericol.
Recursul formulat de inculpatul P.S. este nefondat sub ambele aspecte criticate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că ambele instanţe au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi au stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptelor comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
Deşi inculpatul a susţinut constant că nu a avut intenţia de a o ucide pe partea vătămată, ulterior şi-a nuanţat declaraţiile şi şi-a justificat reacţia prin aceea că a dorit să-şi continue convieţuirea cu concubina sa, care îl părăsise şi că, deplasându-se la locul de muncă al părţii vătămate D.D. a intenţionat, de fapt, să o sperie şi să o determine să revină în casa sa, fostul domiciliu comun al părţilor.
Înalta Curte constată că din probele administrate a rezultat starea de fapt corect reţinută de prima instanţă şi însuşită apoi şi de instanţa de prim control judiciar, respectiv aceea că în data de 20 mai 2008, în jurul orelor 16,40, pe fondul unei stări conflictuale anterioare şi a refuzului categoric al părţii vătămate de a mai continua convieţuirea cu inculpatul, acesta din urmă şi-a procurat aproximativ 500 ml benzină şi s-a deplasat, din nou, la locul de muncă al părţii vătămate D.D., respectiv la toneta de distribuţie presă situată la intersecţia străzilor din mun. Constanţa, a aruncat conţinutul petului de plastic asupra victimei şi a aprins benzina cu o brichetă, astfel încât acţiunea sa a determinat atât incendierea victimei, (căreia i-a produs leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 45-50 de zile de îngrijiri medicale), cât şi a articolelor de presă depozitate în toneta respectivă aparţinând SC N.S. 2007 SRL, (distrugeri ce s-au ridicat la suma de 5802 lei).
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că ambele instanţe au reţinut corect vinovăţia inculpatului, ce s-a relevat cu certitudine din modul în care a acţionat, după un plan dinainte stabilit şi dovedind intenţia vădită nu numai de a o speria pe partea vătămată, dar şi pe aceea indirectă de a o ucide, câtă vreme s-a deplasat la locul acesteia de muncă şi a aşteptat un moment în care să nu mai fie potenţiali clienţi în preajmă, a pătruns înăuntru prin partea din spate a tonetei şi a stropit-o cu substanţă inflamabilă, procurată anterior în acest scop şi apoi i-a dat foc, într-o incintă unde mai erau depozitate şi alte bunuri pe suport de hârtie, material ce arde extrem de uşor şi care întreţine arderea, astfel că acesta chiar dacă nu a urmărit producerea rezultatului letal putea şi trebuia să-l prevadă.
Prin urmare Înalta Curte constată că, în mod justificat, s-a apreciat de către ambele instanţe că inculpatul a acţionat premeditat, conform unui plan dinainte stabilit, evidenţiind punctual probele ce s-a coroborat între ele, dar şi cu declaraţia inculpatului, neignorând, de asemenea, relevanţa deosebită a faptului că acesta şi-a procurat substanţa inflamabilă anterior momentului întâlnirii cu partea vătămată, asigurându-se că are asupra sa şi o brichetă, intenţia de incendiere fiind evidentă.
Aşadar, solicitarea de schimbare a încadrării juridice dată faptei nu poate fi primită, ambele instanţe reţinând corect că faptele săvârşite de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav precum şi cele de distrugere, prevăzute de art. art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. a) şi i) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 217 alin. (1) şi (4) C. pen., astfel cum, justificat, au fost relevate în actul de inculpare.
Prin urmare, Înalta Curte reţine că susţinerile inculpatului în sensul că nu a avut intenţia să o ucidă pe partea vătămată şi că, cel mult, poate fi reţinută în sarcina sa infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., sunt nefondate şi lipsite de orice suport probator.
De asemenea, nici critica vizând incompleta şi incorecta soluţionare a laturii civile a cauzei nu este fondată, întrucât instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că toneta de distribuire a materialelor de presă aparţinea SC N.S. 2007 SRL, al cărei administrator L.E. a depus la dosar înscrisuri cu care şi-au dovedit pretenţiile civile formulate, astfel încât, în mod justificat, inculpatul P.S. a fost obligat la plata sumei de 5802,96 lei, reprezentând contravaloarea meterialelor şi publicaţiilor aflate pe stand, în chioşcul cu ziare în care a avut loc incidentul.
Totodată, Înalta Curte constată că pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului P.S. de 7 ani şi 6 luni închisoare, cu executare în regim de privare de libertate, este aptă să atingă scopul preventiv şi educativ prevăzut de art. 52 C. pen., ambele instanţe apreciind corect că pedeapsa stabilită este suficientă, raportat la modalitatea periculoasă în care inculpatul a acţionat, premeditându-şi fapta şi procurându-şi din timp substanţa inflamabilă, pe care a turnat-o asupra părţii vătămate şi căreia i-a dat foc, în timp ce se afla într-o tonetă plină cu ziare şi alte articole de presă, uşor inflamabile, provocându-i astfel, leziuni ce au necesitat 45-50 de zile de îngrijiri medicale şi distrugând parte din bunurile ce se aflau astfel în incinta tonetei a căror valoare s-a estimat la suma de 5802,96 lei.
În consecinţă, manifestările nejustificate de clemenţă ale instanţei nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului, chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legii.
Infracţiunea dedusă judecăţii prezintă un grad ridicat de pericol social, aducând atingere unor importante valori sociale ocrotite de legea penală: viaţa şi sănătatea omului precum şi patrimoniul.
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepselor aplicată inculpatului nu ar fi temeinică, lipsind de conţinut dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen. şi creând o vădită disproporţie între scopul şi rezultatul acestora.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte , în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.S. împotriva deciziei penale nr. 24/P din 10 martie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
În baza art. 38517 C. proc. pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 21 mai 2008 la 25 mai 2009.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.S. împotriva deciziei penale nr. 24/P din 10 martie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 21 mai 2008 la 25 mai 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1912/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1916/2009. Penal → |
|---|
