ICCJ. Decizia nr. 1938/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTITIE
SECTIA PENALĂ
Decizia nr. 1938/2009
Dosar nr. 4958/45/2005
Şedinţa publică din 26 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată:
Prin sentinţa penală nr. 440 din 13 iunie 2005, Tribunalul Iaşi, în baza art. 14, 346 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a obligat pe inculpatul S.A. să plătească cu titlu de despăgubiri civile sume de bani unui număr de 25 părţi civile.
A luat act de renunţarea unei părţi civile la pretenţii, a constatat că o parte vătămată nu s-a constitui parte civilă în procesul penal şi a respins ca tardivă acţiunea civilă promovată de B.G.
A menţinut sechestrul asupra apartamentului inculpatului din municipiul Iaşi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a motivat că prin sentinţa care a soluţionat latura penală a cauzei s-a stabilit că inculpatul S.A., în perioada septembrie 1996 – aprilie 1997, a indus în eroare mai multe persoane întocmind înscrisuri intitulate „reparaţii sau contracte" şi patru declaraţii privind împrumutul unor sume de bani prezentând ca adevărat faptul că au cumpărat apartamente în blocul D. 13 din municipiul Iaşi, în conformitate cu OG nr. 19/1994; că a indus în eroare pe partea civilă C.F. promiţându-i că va obţine recuperarea sumei de 5.600.000 lei şi o viză pentru Italia şi a înşelat-o pe partea civilă B.B.A. cu privire la obţinerea unui titlu de proprietate.
Sentinţa penală a evidenţiat sumele cu care au fost păgubite părţile vătămate.
Mai reţine instanţa că deşi prin sentinţa penală nr. 474/2004 a Tribunalului Iaşi s-a făcut aplicarea art. 348 C. proc. pen., aceste dispoziţii sunt inoperante în cauză având în vedere că prin Decizia penală nr. 246/2002 a Curţii de Apel Iaşi s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen. şi s-a dispus înlăturarea dispoziţiei instanţei fondului de anularea înscrisurilor falsificate de la dosar urmărire penală.
S-a mai motivat că instanţa nu poate dispune confiscarea sumelor primite de inculpat de la două părţi vătămate, întrucât s-ar încălca dispoziţiile art. 385 şi referire la art. 372 C. proc. pen.
Sentinţa care a rezolvat latura civilă a fost atacată cu apel de către inculpat.
Curtea de Apel Iaşi, în prezenta cauză, a reţinut că soluţia în latură penală este definitivă.
A mai reţinut că S.A. a critica în principal modul în care instanţa de fond a evaluat declaraţiile părţilor civile, ale martorilor şi a dispus obligarea sa la plata sumelor de bani către părţile civile.
Prin Decizia penală nr. 163 din 20 mai 2006 a Curţii de Apel Iaşi, apelul inculpatului S.A. a fost respins ca nefondat.
Prin Decizia penală nr. 3177 din 14 iunie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul inculpatului, a casat Decizia curţii de apel, căreia i-a trimis spre rejudecare cauza.
În rejudecarea apelului inculpatul S.A. a invocat aceleaşi motive de apel cu nuanţarea că o hotărârea este nelegală dacă se pronunţă asupra plăţii unor despăgubiri civile înlăturând toate apărările debitorului, preluând cuvânt cu cuvânt susţinerile din rechizitoriu atunci când există inadvertenţe în declaraţiile părţilor vătămate privind cuantumul sumelor de bani pe care le pretind cu titlu de daune.
Instanţa curţii de apel mai reţine că inculpatul S.A. a susţinut că unele părţi vătămate n-au fost prezente la procesul desfăşurat în faţa instanţei fondului pentru a-şi dovedi pretenţiile.
Curtea de Apel Iaşi, verificând sentinţa atacată în latura civilă, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului S.A.
S-a motivat că părţile civile H.A., C.D., C.V., Ş.R., Ş.P., B.G., N.C. deşi nu au participat la judecata în fond a cauzei, s-au constituit părţi civile în cursul urmăririi penale, dobândind această calitate în conformitate cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) C. proc. pen.
Instanţa curţii de apel a mai motivat că instanţa fondului a reţinut că părţile vătămate G.M., H.A., C.D., C.S., C.M., M.G., M.D.C., C.V., H.A., B.A., Ş.R., Ş.P., B.G., C.F., I.V., N.C. şi H.B.D. s-au constituit părţi civile în cursul urmăririi penale ce face parte din procesul penal.
Referitor la partea vătămată R.C. a constatat că şi-a recuperat paguba şi nu s-a mai constituit parte civilă, iar partea vătămată B.G. s-a constituit parte civilă după citirea actului de sesizare deci, cu încălcarea prevederilor legale.
Instanţa de apel a mai reţinut că părţile vătămate mai sus enumerate s-au constituit părţi civile în limita pagubelor pe care le-au suferit reprezentând sume de bani date inculpatului care le-a înşelat, fapte care au fost soluţionate în latura penală.
Referitor la criticile inculpatului privind înlăturarea apărărilor sale şi lipsa probelor, instanţa apelului a observat că hotărârile definitive ale instanţelor penale au autoritate de lucru judecat în faţa instanţelor civile care judecă acţiunea civilă cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o conform art. 22 alin. (1) C. proc. pen.
Or, inculpatul S.A. a fost condamnat definitiv pentru infracţiuni de înşelăciune în dauna părţilor vătămate constituite părţi civile producându-le prejudicii materiale.
S-a mai motivat că pentru existenţa răspunderii civile delictuale sunt necesare 4 condiţii respectiv : existenţa unei fapte ilicite, vinovăţia făptuitorului, existenţa unui prejudiciu, raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciul suferit.
Inculpatul S.A. se află în situaţia răspunderii civile delictuale întrucât toate cele 4 condiţii sunt realizate aşa cum a motivat şi instanţa fondului.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul, pe care nu l-a motivat.
Examinând din oficiu recursul inculpatului, Înalta Curte observă că acesta nu este fondat.
Instanţa de fond şi instanţa de apel au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale din Codul civil şi Codul de procedură penală.
Cuantumul despăgubirilor este corect stabilit, iar condiţiile răspunderii civile sunt îndeplinite.
În mod legal şi temeinic instanţele au făcut aplicarea art. 22 C. proc. pen., cu privire la autoritatea hotărârii penale în civil.
Aşa fiind, în cauză nu există nici un motiv de casare a hotărârilor recurate, astfel că recursul inculpatului va respins, cu obligarea lui la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.A. împotriva deciziei penale nr. 37 din 26 martie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1581/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1950/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
