ICCJ. Decizia nr. 1978/2009. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1978/2009

Dosar nr. 192/32/2008

Şedinţa publică din 27 mai 2009

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 492/D din 11 octombrie 2006 a Tribunalului Bacău au fost condamnaţi următorii inculpaţi:

- Ş.G.E. (fiica lui N. şi A., consilier, fost director al Serviciului Public de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei municipiului Bacău, studii superioare, văduvă, fără antecedente penale, domiciliată în municipiul Bacău, judeţul Bacău) la 3 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea timp de 2 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 modificată şi republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

În baza art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fixându-se termen de 5 ani şi 6 luni începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.

- Z.C. (fiul lui C. şi S., conducător auto, pregătire medie, căsătorit, are doi copii, fără antecedente penale, domiciliat în municipiul Bacău, judeţul Bacău,) şi

- Ş.Ş. (fiul lui Ş.P. şi A., inspector administrativ în cadrul Consiliului local Bacău, pregătire medie, căsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în municipiul Bacău, judeţul Bacău) la câte 2 ani închisoare şi interzicerea timp de un an a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită prevăzută în art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 modificată şi republicată, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi a art. 76 lit. c) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate fiecăruia dintre aceşti doi inculpaţi, fixându-se termen de încercare de 4 ani cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii.

- L.C. (fiul lui A. şi E., agent procedural la birou de executor judecătoresc, pregătire medie, căsătorit, are doi copii, fără antecedente penale, domiciliat în municipiul Bacău, judeţul Bacău) la două luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului prevăzută în art. 264 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 modificată şi republicată, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi a art. 76 lit. e) C. pen.

În baza art. 81 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate acestui inculpat, fixându-i-se termen de încercare de 2 ani şi două luni cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii. Făcându-se aplicarea art. 14 şi 346 C. proc. pen., a art. 998 şi 2003 C. civ., cu referire la art. 6¹ alin. (4) din Legea nr. 78/2000 modificată şi republicată, au fost obligaţi cu titlu de despăgubiri:

- solidar inculpaţii G.Ş.E., Z.C. şi Ş.Ş. să plătească părţii civile S.M. suma de 500 euro sau contravaloarea în lei a acestei sume la data punerii în executare a hotărârii;

- inculpata G.Ş.E. să plătească părţii civile H.V. suma de 580 lei (RON), precum şi suma de 500 euro sau contravaloarea în lei a acestei din urmă sume la data punerii în executare a hotărârii;

- inculpata Ş.G.E. să plătească părţii civile P.N. suma de 1500 lei (RON).

Totodată, s-a dispus respingerea cererii formulate de partea civilă P.N. de a i se acorda daune morale.

A fost reţinută, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:

Prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Bacău nr. 104 din 31 martie 2003, inculpata Ş.G.E., care fusese anterior director în cadrul Direcţiei Sociale Bacău, a fost numită în funcţia de director al Serviciului Public de Asistenţă Socială al Municipiului Bacău, înfiinţat prin aceeaşi hotărâre, îndeplinind această funcţie până la 12 ianuarie 2005, când a solicitat încetarea raporturilor de muncă prin acordul părţilor.

La rândul său, inculpatul Z.C. a fost angajat în post de conducător auto la Primăria Municipiului Bacău începând de la 15 septembrie 1999, iar inculpatul Ş.Ş. a fost încadrat, la data de 1 august 2003, în funcţia de inspector treapta a II-a la Compartimentul administrativ, aprovizionare şi P.S.I. din cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială al Municipiului Bacău condus de inculpata Ş.G.E.

În realizarea atribuţiilor ce-i reveneau în calitate de director al Serviciului Public de Asistenţă Socială al Municipiului Bacău, inculpata Ş.G.E. avea obligaţia de a asigura încheierea anchetelor sociale care stăteau la baza analizei ce o făcea Consiliul Local al Municipiului Bacău cu privire la cazurile de repartizare a locuinţelor sociale, pentru stabilirea repartiţiilor de principiu şi întocmirea listelor de priorităţi.

- Acţionând în acest sens încă din perioada în care a îndeplinit funcţia de director la Direcţia Socială Bacău, inculpata Ş.G.E. a primit în vara anului 2002, de la H.V., un buchet de flori şi bunuri alimentare în valoare de aproximativ 80 lei (RON), pentru a facilita fiicei acesteia (C.I.) să obţină o locuinţă socială.

Ulterior, inculpata Ş.G.E. a mai primit de la H.V., în acelaşi scop, suma de 500 lei (RON) şi o pungă cu 10 kg piept de pui.

După trecerea unui interval mai mare de timp, neliniştită de faptul că fiicei sale nu i se repartizase încă locuinţă, H.V. s-a dus din nou la biroul inculpatei Ş.G.E., înmânându-i de această dată suma de 500 euro pentru a i se soluţiona mai repede cererea de atribuire a locuinţei promise.

Ulterior, H.V. a căutat-o telefonic, în mai multe rânduri, pe inculpată şi, atunci când a găsit-o, aceasta i-a cerut de fiecare dată să mai aibă răbdare, iar în iulie 2004, după ce a fost suspendată din funcţie, i-a comunicat că îi va restitui banii pentru că nu mai are posibilitate să faciliteze repartizarea locuinţei promise.

- Un alt solicitant, P.N., pensionar, a făcut demersuri repetate, începând din anul 1997, pentru a obţine şi el o locuinţă socială. În urma acestor demersuri, în luna august 2003 i s-a oferit repartiţie pentru o locuinţă în Cartierul Gării din Bacău, însă P.N. nu a acceptat să o primească pe motiv că locuinţa se afla la etajul X şi era în stare avansată de degradare.

Cu ocazia unui demers, în luna aprilie 2003 i s-a recomandat lui P.N. să se prezinte, pentru întocmirea documentaţiei necesare, la directorul Ş.G.E. Aflând de la unele persoane, în timp ce aştepta să intre în audienţă, că ar fi necesar să se prezinte cu o „atenţie", P.N. a procurat suma de 350 euro şi după 3 zile, când a fost primit şi a aflat că fusese înscris pe lista de priorităţi, a lăsat această sumă de bani inculpatei Ş.G.E.

Ulterior, la 25 mai 2003, cu ocazia zilei de naştere a inculpatei Ş.G.E., P.N. s-a prezentat din nou la biroul acesteia, oferindu-i, într-un plic, suma de 900 lei (RON), o brăţară din aur, mai multe sticle cu băuturi alcoolice, cafea, ţigări şi alte produse.

Fiind suspendată din funcţie în luna iulie 2004, astfel că nu mai avea posibilitate să avantajeze obţinerea de locuinţe sociale, inculpata Ş.G.E. a fost nevoită să restituie personal lui P.N., la data de 4 august 2004, suma de 350 euro, pe care acesta a predat-o organelor de urmărire penală ce fuseseră sesizate prin denunţul ce-l făcuse anterior.

- Aflând de la mama sa că inculpatul Z.C. ar putea să-i faciliteze obţinerea unei locuinţe sociale, Ş.G. a intrat în legătură cu acesta şi, în urma discuţiilor ce le-au avut, a convenit cu el să-i dea suma de 1300 euro pentru a i se repartiza o astfel de locuinţă. În baza acestei înţelegeri, cei doi s-au întâlnit într-o zi din luna iunie 2003, în zona unde se afla Sucursala B.C.R. Bacău, unde Ş.M. i-a înmânat inculpatului Z.C. suma de 1.300 euro.

După trecerea unei perioade de timp, în care inculpatul Z.C. i-a spus de mai multe ori că încă nu i se poate soluţiona solicitarea de locuinţă socială deoarece imobilele A.N.L. nu fuseseră finalizate, Ş.M. a reuşit să-l întâlnească şi să discute cu el într-o zi din vara anului 2004. Cu acest prilej, fiind de faţă şi soţul ei, Ş.A., care a înregistrat convorbirea folosind un reportofon pe suport magnetic, au aflat că pentru obţinerea repartiţiei pe locuinţă trebuia să intervină şi inculpatul Ş.Ş., iar banii urmau să ajungă la inculpata Ş.G.E.

Ulterior, desfăşurându-se activităţi specifice pentru descoperirea faptelor, au fost interceptate şi înregistrate convorbirile ce s-au purtat în vederea restituirii sumei de 1.300 euro ce fusese predată de Ş.M. inculpatului Z.C. Ca urmare, au fost înregistrate şi discuţiile ce au avut loc în seara zilei de 18 august 2004 în momentul în care inculpaţii Ş.Ş. şi Z.C. i-au restituit fiecare câte 150 euro denunţătoarei Ş.M. din suma de 1300 euro ce fusese înmânată lui Z.C.

Apoi, tot cu ocazia acestei întâlniri, inculpatul Ş.Ş. s-a deplasat la apartamentul unde locuia inculpata Ş.G.E., aflat în apropiere, de unde a revenit cu suma de 20.000.000 lei (ROL), pe care i-a predat-o denunţătoarei Ş.M., ca echivalent al sumei de 500 euro, spunându-i că diferenţa de 500 euro i-o va remite ulterior.

Până la urmă, pe baza dosarului ce i se formase, Ş.M. a obţinut repartiţie pentru locuinţă socială. Aflând despre aceasta, inculpatul Ş.Ş. a încercat să recupereze sumele de bani restituite denunţătoarei Ş.M.

Fiind contactată în acest scop Ş.M., inculpatul Ş. a stabilit, împreună cu ea, locul unde să se întâlnească în seara zilei de 25 octombrie 2004, pentru a primi de la ea 2.000 lei (RON).

- La ora şi locul fixat pentru întâlnire, în timpul derulării procedurii de surprindere în flagrant ce fusese organizată din timp, inculpatul L.C., agent procedural în cadrul unui birou de executor judecătoresc, a făcut apel la telefonul mobil al inculpatului Ş.Ş. şi, în scurta convorbire pe care au purtat-o, l-a avertizat să părăsească imediat locul respectiv, acesta conformându-se. După acest anunţ, inculpatul L.C. a comunicat, telefonic, soţiei coinculpatului Ş.Ş. despre cele întâmplate, subliniindu-i că a reuşit să-l ajute pe soţul ei să nu fie surprins, în flagrant, primind banii.

Împotriva sentinţei, au declarat apel procurorul, inculpaţii Ş.G.E., Ş.Ş. şi L.C., precum şi partea civilă P.N.

II. Prin Decizia penală nr. 135 din 19 iunie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cu opinie separată, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de procuror şi de inculpaţii Ş.G.E. şi Ş.Ş. şi, admiţându-se apelurile declarate de inculpatul L.C. şi partea civilă P.N., s-a rejudecat cauza sub aceste din urmă aspecte, iar în fond:

- Făcându-se aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)¹ C. proc. pen., cu referire la art. 18¹ C. pen. s-a dispus achitarea inculpatului L.C. pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului prevăzută în art. 264 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 modificată şi republicată, iar în baza art. 91 şi a art. 18¹ alin. (3) C. pen. s-a aplicat acestui inculpat sancţiunea cu caracter administrativ de 500 lei amendă.

- S-a dispus obligarea inculpatei Ş.G.E. să plătească părţii civile P.N., cu titlu de despăgubiri, suma de 2.900 lei în loc de 1.500 lei.

S-a relevat, prin considerentele deciziei, că temeiurile invocate în sprijinul apelului declarat de procuror, prin care s-a susţinut că reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea inculpaţilor Ş.Ş. şi L.C. ar fi greşită, nu se justifică în raport cu situaţia personală a celor doi inculpaţi şi cu contribuţia concretă a fiecăruia dintre ei la săvârşirea faptelor.

De asemenea, făcându-se referire la critica formulată de procuror prin motivele de apel, cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatei Ş.G.E. şi la dispoziţia de a fi executată prin suspendare sub supraveghere, s-a mai motivat în cuprinsul deciziei că, în raport cu situaţia de fapt reţinută şi cu gradul de pericol social real pe care îl prezintă această inculpată, atât pedeapsa ce i s-a stabilit, cât şi modalitatea de executare corespund cerinţelor unei corecte şi judicioase individualizări.

Cu privire la apelurile inculpaţilor Ş.G.E. şi Ş.Ş., în sprijinul cărora s-a susţinut, în esenţă, că nu s-ar face vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi, solicitând să se dispună achitarea lor şi să fie exoneraţi de la obligaţia de a plăti despăgubiri, instanţa de apel a apreciat, în considerentele deciziei, că probele administrate au confirmat implicarea neîndoielnică a acestor doi inculpaţi în săvârşirea faptelor reţinute de prima instanţă, precum şi că încadrarea juridică făcută prin sentinţă este corectă.

Totodată, s-a învederat de instanţa de apel că pedeapsa stabilită inculpatei Ş.G.E. şi dispoziţia de a fi executată în condiţiile suspendării sub supraveghere sunt rezultatul unei judicioase aprecieri din partea primei instanţe, astfel că nici criticile formulate în această privinţă de inculpată nu sunt fondate.

Referitor la inculpatul L.C., s-a apreciat în considerentele deciziei că actele concrete şi condiţiile în care au fost comise, ca şi situaţia lui personală, impun aplicarea dispoziţiilor art. 18¹ C. pen. referitoare la faptele care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni.

În fine, s-a motivat că, în raport cu declaraţiile inculpatei Ş.G.E., cu relatările martorilor şi cu ansamblul înscrisurilor existente în dosar, trebuia să se constate de prima instanţă că suma de bani cu care este îndreptăţită partea civilă P.N. să fie despăgubită este de 2.900 lei şi nu doar de 1.500 lei, relevându-se însă că acestei părţi nu i se pot acorda şi daune morale pentru o activitate în care s-a angrenat din proprie iniţiativă, putând şi trebuind să prevadă eventualele ei consecinţe nefavorabile.

Procurorul, inculpaţii Ş.G.E., Ş.Ş., L.C. şi partea civilă P.N. au declarat recurs împotriva acestei decizii.

III. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 798 din 4 martie 2008, a admis recursurile declarate de procuror, de inculpaţii Ş.G.E., Ş.Ş. şi L.C., precum şi de partea civilă P.N., a casat în totalitate Decizia atacată şi a trimis cauza la Curtea de Apel Bacău, în vederea rejudecării apelurilor.

Prin considerentele acestei decizii s-a relevat că recursurile sunt fondate sub următoarele aspecte:

- Cu toate că instanţa de apel a admis să fie audiaţi, ca martori, S.A., D.P., Ş.M., B.D. şi S.C., precum şi să fie prezentate înscrisuri şi a administrat în mod efectiv aceste probe, a făcut doar aprecieri globale cu privire la soluţia primei instanţe, referitor la inculpaţii Ş.G.E. şi Ş.Ş., pentru a-şi însuşi modul de soluţionare iniţial, pe care l-a prezentat ca motivare proprie a soluţiei de respingere a apelurilor declarate de procuror şi aceşti doi inculpaţi.

S-a arătat că, procedând astfel, instanţa de apel a încălcat atât dispoziţiile art. 378, cât şi pe cele ale art. 353 şi următoarele C. proc. pen., pe de o parte pentru că examinarea sumară şi de o manieră generală echivalează cu nemotivarea soluţiei sub aspectul respingerii apelului M.P., iar pe de altă parte întrucât nepronunţarea asupra probelor solicitate şi încuviinţate, în apărare, reprezintă o nerelevare a modului în care acele probe au influenţat formarea convingerii instanţei reflectată în dispozitiv.

- S-a subliniat că, administrând în apel probe noi, fără a proceda la reexaminarea sau readministrarea probatoriului complet efectuat în etapa procesuală a judecăţii în fond, ceea ce ar fi permis, în unele situaţii, preluarea unei motivări complete şi corecte din partea primei instanţe, instanţa de control judiciar a dobândit atribuţii tipice unei instanţe de fond, astfel că pronunţarea soluţiei adoptate, ca rezultat al convingerii membrilor completului, trebuie să se bazeze pe probele ce s-au administrat, ceea ce presupune şi evaluarea acestora. Or, s-a relevat că din modul în care a fost redactată Decizia dată în apel nu reiese dacă declaraţiile părţii civile Ş.M. şi ale martorilor ce au fost audiaţi, ca şi înscrisurile ce s-a acceptat să fie depuse, au fost înlăturate sau acceptate în sprijinul soluţiei adoptate, cât timp considerentele nu învederează preocuparea instanţei de apel de a reflecta şi asupra concluziilor la care conduc probatoriile administrate nemijlocit.

Conchizându-se în această privinţă, s-a arătat că procedeul instanţei de apel, de a examina doar global criticile aduse sentinţei de procuror şi inculpaţii Ş.G.E. şi Ş.Ş., cu ignorarea probelor pe care le-a administrat nemijlocit, este de natură a încălca în mod vădit atât dispoziţiile art. 345 cu referire la art. 354, 355 şi 356 C. proc. pen. şi pe cele ale art. 287, 289 şi 378 din acelaşi cod, cât şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, în accepţiunea căruia cerinţa de „proces echitabil" presupune examinarea reală şi efectivă a chestiunilor deduse judecăţii şi nu preluarea mecanică a motivării instanţei inferioare.

- Făcându-se referire la soluţia de admitere a apelului inculpatului L.C., s-a învederat că nici această soluţie nu a fost motivată în fapt şi în drept potrivit dispoziţiilor art. 356 C. proc. pen., ci doar s-a redat parţial conţinutul art. 18¹ C. pen., ceea ce nu poate înlocui cerinţele legii în materia motivării hotărârilor judecătoreşti.

- În legătură cu apelul părţii civile P.N., s-a învederat că referirea instanţei de apel la considerentele sentinţei privind respingerea cererii de acordare de daune morale, cu preluarea conţinutului acelor considerente, nu poate constitui o motivare îndestulătoare, mai ales că nu s-a justificat, prin temeiuri convingătoare, soluţia de majorare a cuantumului despăgubirilor materiale.

IV. Rejudecând în limitele sesizării sale prin Decizia de trimitere a instanţei de recurs, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, prin Decizia penală nr. 99 din 23 iulie 2008, a admis apelurile declarate de M.P. – D.N.A., Serviciul Teritorial Bacău şi inculpaţii Ş.G.E. şi Ş.Ş. împotriva sentinţei, cu privire la greşita aplicare faţă de inculpata Ş.G.E. a prevederilor art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 în loc de cele ale art. 6 din aceeaşi lege, la greşita reţinere pentru inculpatul Ş.Ş. a circumstanţelor atenuante, în sensul prevederilor art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen., la cuantumul pedepselor principale şi a conţinutului celor complementare stabilite inculpaţilor Ş.G.E. şi Ş.Ş., precum şi la durata termenelor de încercare ce li s-au fixat.

Totodată, au fost extinse efectele căii de atac a apelului şi cu privire la inculpatul Z.C., referitor la conţinutul pedepsei complementare ce i s-a aplicat.

Ca urmare, desfiinţându-se sentinţa sub aceste aspecte, s-a reţinut cauza spre rejudecare, iar în fond:

- au fost aplicate, faţă de inculpata Ş.G.E., prevederile art. 6 din Legea nr. 78/2000 în locul celor ale art. 6¹ din aceeaşi lege;

- s-a majorat cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatei Ş.G.E. de la 3 ani şi 6 luni închisoare la 4 ani închisoare, precum şi a termenului de încercare de la 5 ani şi 6 luni la 6 ani;

-a fost înlăturată aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi a art. 76 lit. c) faţă de inculpatul Ş.Ş., majorându-i-se cuantumul pedepsei principale de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare;

- în temeiul art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului Ş.Ş., fixându-i-se termen de încercare de 5 ani;

- a fost înlăturată interzicerea exerciţiului dreptului prevăzut în art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen. din pedepsele complementare aplicate inculpaţilor Ş.G.E., Ş.Ş. şi Z.C.

De asemenea, a fost admis apelul declarat de inculpatul L.C. şi, desfiinţându-se sentinţa cu privire la condamnarea acestui inculpat, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., prin rejudecarea în fond, s-a dispus achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului prevăzută în art. 264 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Prin aceeaşi decizie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă P.N. împotriva sentinţei menţionate.

În motivarea acestei decizii s-a arătat că, reanalizându-se sentinţa în raport cu motivele de apel invocate în scris şi oral, s-a constatat că apelurile declarate de procuror şi inculpaţii Ş.G.E., Ş.Ş. şi L.C. sunt întemeiate, impunându-se să fie admise, iar prin extindere şi cu privire la inculpatul Z.C., sub următoarele aspecte:

Din coroborarea relatărilor făcute în timpul urmăririi penale şi în faţa instanţei de părţile civile H.V., Ş.M. şi P.N., precum şi de martori, cu conţinutul afirmaţiilor făcute de inculpaţi cu ocazia numeroaselor convorbiri interceptate pe bază de autorizări legale, a rezultat că Ş.G.E. a primit efectiv sumele de bani şi celelalte bunuri menţionate în sentinţă, pentru a facilita, în calitatea sa de director având responsabilităţi în domeniul asistenţei sociale, celor trei părţi civile să obţină repartiţii pentru locuinţe sociale, fiind ajutată de coinculpaţii Ş.Ş. şi Z.C. la preluarea sumelor de bani ce au provenit de la Ş.M.

De asemenea, examinându-se aceste fapte reţinute prin sentinţă, în raport cu cerinţele din textele de lege în care au fost încadrate, s-a ajuns la concluzia că în mod corect s-a considerat că în ceea ce priveşte pe inculpata Ş.G.E. sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), iar pentru inculpaţii Ş.Ş. sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la luare de mită prevăzută în art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen.

Dar, s-a argumentat, în continuare, că în mod corect s-a reţinut de prima instanţă că inculpaţii Ş.Ş. şi Z.C. au săvârşit actele de complicitate la tâlhărie în condiţiile prevăzute în art. 6 din Legea nr. 78/2000, în timp ce aplicarea dispoziţiilor art. 6¹ din aceeaşi lege, în cazul inculpatei Ş.G.E., nu se justifică deoarece acest text se referă la situaţii cu totul diferite de faptele concrete de luare de mită săvârşite de inculpată, impunându-se astfel să se aplice şi faţă de ea tot prevederile art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În legătură cu critica formulată de procuror cu privire la circumstanţele atenuante constatate în favoarea inculpatului Ş.Ş., s-a relevat că, în adevăr, modul în care acest inculpat a acţionat, precum şi negarea săvârşirii faptei în condiţiile existenţei unor probe de netăgăduit, demonstrează neîndoielnic aprecierea nejudicioasă făcută de prima instanţă în această privinţă.

De asemenea, printr-o argumentare similară dar adecvată situaţiei inculpatei Ş.G.E., s-a ajuns la concluzia că nu este îndreptăţită critica pe care aceasta a adus-o sentinţei pe motiv că nu s-au constatat circumstanţe atenuante în favoarea sa.

Dimpotrivă, apreciindu-se asupra gravităţii faptelor comise de inculpata Ş.G.E., ca şi asupra celor comise de inculpatul Ş.Ş., cu privire la acesta şi ca urmare a înlăturării circumstanţelor atenuante greşit reţinute, s-a considerat că se impune majorarea pedepselor privative de libertate ce li s-au aplicat, precum şi să se dispună, faţă de al doilea inculpat, suspendarea sub supraveghere, a executării pedepsei principale, în condiţiile reglementate în art. 86¹ şi următoarele C. pen.

Tot în această privinţă, s-a relevat că motivul de apel prin care se vizează, de procuror, executarea de către cei doi inculpaţi menţionaţi a pedepselor principale în condiţiile privării lor de libertate, nu poate fi considerat justificat atâta timp cât valorile sociale lezate nu au rezonanţa socială şi nici gravitatea ce s-au avut în vedere la formularea criticii aduse sentinţei, iar în raport cu gradul concret de pericol social al faptelor şi cu trăsăturile specificate care îi caracterizează pe inculpaţi nu se poate considera că nu le-ar fi aplicabile, în cadrul operaţiunii de individualizare, dispoziţiile art. 86¹ C. pen. referitoare la condiţiile de aplicare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În motivarea soluţiei de admitere a apelului declarat de inculpatul L.C. s-a învederat că, deşi din transcrierea înregistrării convorbirii telefonice din 25 octombrie 2004 rezultă cu certitudine că acest inculpat i-a cerut coinculpatului Ş.Ş., telefonic, să părăsească imediat locul în care se afla în acel moment, o atare faptă nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizarea infractorului deoarece prin art. 264 alin. (1) C. pen. se cere ca ajutorul să fie dat unui infractor, pentru a îngreuna sau a zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei, în timp ce prin natura intervenţiei sale nu se puteau crea dificultăţi în desfăşurarea urmăririi penale, deoarece existau deja suficiente elemente care să justifice trimiterea în judecată a persoanelor implicate în săvârşirea infracţiunii pentru descoperirea căreia autorităţile competente manifestau interes.

S-a mai motivat că inculpatul L.C. nici nu cunoştea la momentul efectuării convorbirii telefonice cu Ş.Ş. că acesta săvârşise infracţiunea de complicitate la luare de mită şi că era urmărit pentru acea infracţiune, încât se impune să fie achitat datorită neîntrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de favorizarea infractorului sub aspectul laturii subiective.

S-a motivat, de asemenea, că din corelarea dispoziţiilor legii penale naţionale cu cerinţele dreptului la alegeri libere reglementat în art. 3 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale precum şi cu precedentele existente în jurisprudenţa C.E.D.O., rezultă că interdicţia dreptului de a alege, automată, generală şi fără nici o restricţie pentru cei condamnaţi la pedeapsa închisorii se situează în afara marjei de apreciere a statelor, fiind deci incompatibilă cu prevederile art. 3 din Protocol.

Ca urmare, s-a arătat că, ţinându-se seama de împrejurările concrete în care inculpaţii Ş.G.E., Ş.Ş. şi Z.C. au săvârşit infracţiunile pentru care au fost condamnaţi, se impune să se considere că în mod nelegal li s-a interzis, în cadrul pedepsei complementare aplicate, exerciţiul dreptului de a alege prevăzut în art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., astfel că această dispoziţie trebuie înlăturată prin admiterea apelurilor primilor doi inculpaţi, dar prin extinderea efectelor şi cu privire la ultimul inculpat.

În fine, relevându-se că prima instanţă a soluţionat corect latura civilă a cauzei, s-a arătat, prin considerentele deciziei, că inculpata Ş.G.E. nu putea fi obligată să plătească părţii civile P.N. decât suma de 1.500 lei (RON) cu titlu de despăgubiri materiale, deoarece probele administrate nu confirmă că această parte civilă a dat inculpatei şi bunurile în valoare de 14.000.000 lei (ROL), ce a pretins că i le-ar fi oferit la data de 21 mai 2003.

Făcându-se referire la daunele morale în sumă de 50.000 lei (RON), pretinse de aceeaşi parte civilă, s-a motivat că acordarea acestora nu se justifică în privinţa cheltuielilor ce s-a susţinut că au fost făcute pentru îngrijirea medicală a părţii civile deoarece, pe lângă că nu au fost dovedite acele cheltuieli, eventuala deteriorare a sănătăţii părţii civile nu are legătură de cauzalitate cu fapta inculpatei. Mai mult, s-a subliniat că nu pot fi solicitate daune morale de partea civilă P.N. cât timp însăşi această parte a încălcat legea penală oferind bani şi bunuri inculpatei pentru a i se repartiza locuinţă socială, răspunderea penală fiindu-i înlăturată numai datorită denunţării faptei înainte de a se fi sesizat organele de urmărire penală, ceea ce i-a şi asigurat restituirea sumei de bani.

Împotriva acestei din urmă decizii, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Bacău, partea civilă P.N., precum şi inculpaţii Ş.G.E. şi Ş.Ş., invocându-se mai multe motive de casare.

1.– Prin unul din motivele de casare formulate de Serviciul Teritorial Bacău din cadrul D.N.A. s-a susţinut că soluţia de achitare a inculpatului L.C. pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului prevăzută în art. 264 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000, este nelegală şi netemeinică.

S-a relevat că această soluţie este infirmată de materialul probator aflat în dosar, din care rezultă în mod evident că procedura surprinderii în flagrant a coinculpatului Ş.Ş., care săvârşise anterior infracţiunea de complicitate la luare de mită, nu a mai putut fi finalizată datorită ajutorului efectiv pe care inculpatul L.C. i l-a oferit în momentul când acel coinculpat aştepta să întâlnească pe denunţătoarea Ş.M., prin avertizarea lui telefonică insistentă să se îndepărteze imediat de locul unde se afla.

S-a mai învederat că atitudinea de ansamblu a inculpatului L.C. şi mai ales conţinutul convorbirii telefonice pe care a avut-o cu soţia coinculpatului Ş.Ş., imediat după ce i-a cerut acestuia să părăsească locul unde se afla, demonstrează că el a cunoscut neîndoielnic toate consecinţele ce puteau rezulta din acţiunea în care s-a implicat.

În fine, s-a subliniat că din moment ce urmarea socialmente periculoasă s-a produs prin însuşi ajutorul efectiv şi concret dat coinculpatului Ş.Ş., nepretinzându-se de legea încriminatoare ca acel ajutor să fie şi eficient, ci doar de natură a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, instanţa de apel nu era îndreptăţită să considere că fapta inculpatului L.C. nu ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost condamnat în primă instanţă, astfel că, sub acest aspect, Decizia criticată este supusă cazului de casare prevăzut în art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

- Printr-un alt motiv de casare formulat de procuror se susţine că Decizia atacată este netemeinică în privinţa pedepselor principale aplicate inculpaţilor Ş.G.E. şi Ş.Ş., susţinându-se că gradul de pericol social deosebit de ridicat al infracţiunilor reţinute în sarcina acestor inculpaţi, ca şi rezonanţa lor negativă, impun să se aprecieze că dispoziţia de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere, în baza art. 86¹ C. pen., nu este justificată.

În acest sens, s-a arătat că, faţă de regimul sancţionator sever instituit de legiuitor pentru infracţiunile săvârşite de cei doi inculpaţi, ca şi de poziţia nesinceră pe care au adoptat-o pe parcursul procesului, ceea ce demonstrează gradul accentuat de pericol social pe care ei îl prezintă, trebuia să se aprecieze că reeducarea lor nu s-ar putea asigura decât în condiţiile executării pedepselor respective în locuri de detenţie, încât Decizia este supusă şi cazului de casare prevăzut în art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

2. Pentru inculpata Ş.G.E. s-a susţinut, în cadrul unui motiv de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., că infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina acesteia este consecinţa unei erori grave de fapt.

S-a relevat, în acest sens, că instanţa de apel nu a ţinut seama că denunţătorii P.N., H.V. şi Ş.M. au fost interesaţi să facă declaraţii cu conţinut acuzator cu privire la inculpata Ş.G.E., datorită nemulţumirii ce o aveau pentru că nu le-a rezolvat solicitările în sensul ce l-au urmărit şi nici de împrejurarea că Ş.M. nu a pretins că ar fi dat banii inculpatei, ci a menţionat doar că i-a predat inculpaţilor Z.C. şi Ş.Ş.

S-a mai relevat că a fost comisă o eroare gravă de fapt şi ca urmare a modului în care a fost analizat înscrisul prin care partea civilă P.N. a pretins majorarea cuantumului despăgubirilor materiale de la 1.500 lei la 2.900 lei, precum şi acordarea de daune morale în cuantum de 2.700 lei. În această privinţă s-a subliniat că nici nu s-a avut în vedere că, după citirea actului de sesizare, devine inadmisibilă majorarea cuantumului despăgubirilor pretinse.

Conchizându-se în legătură cu acest prim motiv de casare, s-a cerut să se dispună achitarea inculpatei Ş.G.E. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi respingerea pretenţiilor de despăgubire formulate de părţile civile Ş.M., H.V. şi P.N.

- Printr-un alt motiv, invocându-se cazul de casare prevăzut în art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., s-a susţinut că pedeapsa aplicată inculpatei Ş.G.E. nu a fost just individualizată atât sub aspectul cuantumului, cât şi în ceea ce priveşte modalitatea de executare.

S-a învederat, în dezvoltarea acestui motiv, că se impunea ca, prin reţinerea de circumstanţe atenuante, pedeapsa să fie coborâtă sub minimul prevăzut în textul de lege în baza căruia inculpata a fost condamnată, să nu se aplice pedeapsa complementară privativă de drepturi şi să se suspende condiţionat, în baza art. 81 alin. (1) C. pen., executarea pedepsei cu închisoarea.

3. La rândul său, inculpatul Ş.Ş., invocând printr-un motiv de casare temeiul înscris în art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., a susţinut că a dobândit calitatea de inspector în cadrul Primăriei municipiului Bacău abia la 1 august 2003, astfel că nu putea să o ajute anterior pe Ş.G.E., în cursul lunii iunie din acelaşi an, să obţină sume de bani de la Ş.M., în condiţiile în care această denunţătoare a şi învederat că a înmânat suma de 1300 euro şi dosarul întocmit în vederea aprobării locuinţei sociale inculpatului Z.C. Tot în sprijinul acestui motiv s-a arătat că nu corespunde realităţii faptul că inculpatul menţionat ar fi participat la remiterea sumei de 20.000.000 lei (ROL) denunţătoarei Ş.M. la data de 18 august 2004, implicarea sa în acea acţiune nefiind confirmată de nici o probă neîndoielnică, astfel că a fost condamnat în mod greşit pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită. Cu privire la acest aspect, s-a relevat că înregistrarea pe suport magnetic invocată ca probă nu ar putea fi luată în considerare cât timp are doar un caracter privat, vocile imprimate nu au fost expertizate, denunţătoarea Ş.M. nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a-şi susţine acuzaţiile, iar declaraţiile coinculpatului Z.C. sunt contradictorii.

- Prin alt motiv de casare, invocat de inculpatul Ş.Ş. în temeiul art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., se susţine că dacă s-ar considera, totuşi, că la data de 18 august 2004 s-a implicat în restituirea unei părţi din banii primiţi de la Ş.G.E., acea faptă nu ar putea fi încadrată în complicitate la luare de mită pentru că în iunie 2003, când s-ar fi dat banii pentru Ş.G.E., el încă nu era angajat la serviciul condus de aceasta şi, deci, nu o cunoştea, încât într-o atare situaţie fapta pe care a comis-o putea fi calificată cel mult ca o favorizare a infractorului.

- În fine, printr-un ultim motiv de casare, inculpatul Ş.Ş., întemeindu-se pe dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a criticat Decizia instanţei de apel sub aspectul individualizării pedepsei. Ca urmare, a cerut reducerea pedepsei prin constatarea de circumstanţe atenuante în favoarea sa.

4. Partea civilă P.N. a criticat Decizia, susţinând că în mod greşit i s-a respins apelul în cadrul căruia a solicitat majorarea daunelor materiale la 2.900 lei (RON), precum şi ca inculpata Ş.G.E. să fie obligată să-i mai plătească suma de 15.000 lei cu titlu de daune morale, precum şi cheltuieli de judecată corespunzând sumelor de bani pe care le-a plătit pentru asigurarea transportului său la Bucureşti, cu ocazia judecării cauzei în recurs.

Examinându-se Decizia atacată, în raport cu motivele de recurs ce s-au invocat, se constată următoarele:

- Cu privire la criticile formulate de inculpaţii Ş.G.E. şi Ş.Ş. în cadrul motivelor de casare întemeiate pe dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., prin care s-a susţinut în esenţă că soluţia pronunţată în apel este consecinţa comiterii unor erori grave de fapt

Sub acest aspect, este de observat că, prin această din urmă decizie, instanţa de apel a făcut o analiză completă a materialului probator administrat atât în timpul urmăririi penale, cât şi în faţa primei instanţe şi a celei de control judiciar, încât concluziile la care s-a ajuns reflectă coroborarea în ansamblu a tuturor probelor administrate şi a apărărilor ce particularizează poziţia adoptată de fiecare inculpat în cursul procesului penal, precum şi aprecierile impuse de examinarea comparată a susţinerilor celor trei denunţători constituiţi părţi civile.

Este semnificativ că ansamblul înregistrărilor pe bază magnetică, realizate succesiv într-o perioadă îndelungată de timp, pe bază de autorizări legale, confirmă până la detaliu implicarea celor doi inculpaţi menţionaţi, ca şi a inculpatului Z.C., în faptele de luare de mită comise de Ş.G.E. şi mai ales participarea fiecăruia în cadrul derulării actelor de restituire a sumelor de bani sub presiunea unor denunţători nemulţumiţi de nesoluţionarea solicitărilor.

Aşa cum s-a relevat în considerentele deciziei atacate, relatările făcute de H.V., P.N. şi Ş.M., fiind confirmate de conţinutul numeroaselor înregistrări pe bandă magnetică, efectuate cu autorizarea necesară, precum şi de martorii audiaţi în cauză, au fost de natură a forma convingerea realităţii faptelor reţinute de prima instanţă, apărările pe care inculpaţii le-au formulat neavând suportul probator necesar infirmării concluziilor la care a ajuns instanţa de control judiciar cu prilejul rejudecării apelurilor declarate în cauză.

Transcrierile înregistrărilor de convorbiri ce s-au depus în dosar învederează prin conţinutul lor implicarea neîndoielnică a inculpatei Ş.G.E. în obţinerea sumelor de bani şi a celorlalte foloase materiale în sensul reţinut prin ultima decizie, ca şi ajutorul ce s-a reţinut că i-a fost dat de către coinculpaţii Z.C. şi Ş.Ş. în primirea sumei de bani pretinse de la Ş.M. În această privinţă, este incontestabilă relevanţa pe care o prezintă conţinutul transcrierii înregistrării pe bandă magnetică a discuţiilor ce s-au purtat în legătură cu realizarea iniţiativei inculpatului Ş.Ş. de a recupera de la Ş.M., după ce i s-a repartizat legal locuinţa solicitată, suma de bani ce i se restituise, anterior, când devenise evident că inculpata Ş.G.E. nu mai avea posibilitate să examineze cererile pentru locuinţe sociale, după ce, potrivit declaraţiilor fostului viceprimar B.A.D. şi ale martorelor G.L. şi D.G., deţinuse atribuţii de natură a influenţa decisiv soluţionarea unor asemenea cereri (filele 121-122 din primul dosar în apel, 168 şi 169 dosar primă instanţă).

Tot astfel, aşa cum s-a motivat corect de instanţa de apel, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de luare de mită nu este necesară, ca în cazul autorului, calitatea calificată de funcţionar cu aptitudinea de a îndeplini actul pentru care pretinde sau primeşte foloasele, încât nu are nici o relevanţă susţinerea inculpatului Ş.Ş. că, la data reţinută ca moment al prestării ajutorului, el încă nu devenise funcţionar în cadrul serviciului condus de inculpata Ş.G.E.

În ceea ce priveşte pretinsa eroare gravă de fapt comisă în legătură cu aprecierea dată înscrisului prezentat de partea civilă P.N., în vederea majorării cuantumului despăgubirilor materiale de la 1.500 lei la 2.900 lei, precum şi a acordării de daune morale, se constată că prin Decizia atacată a fost respins apelul acestei părţi civile, menţinându-se obligarea inculpatei doar la plata despăgubirilor materiale în cuantum de 1.500 lei, astfel că această critică vizează situaţii care nu se regăsesc şi în realitate.

Aşa fiind, motivele de casare prin care inculpaţii Ş.G.E. şi Ş.Ş. au susţinut că s-ar fi comis erori grave de fapt urmează să fie respinse ca nefondate.

- Cu privire la criticile formulate de procuror în cadrul motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., prin care s-a susţinut că soluţia de achitare a inculpatului L.C. este determinată de comiterea unei erori grave de fapt

În adevăr, coroborarea firească a împrejurărilor de fapt ce reies neîndoielnic din materialul probator administrat în cauză confirmă că inculpatul menţionat a comis infracţiunea de favorizarea infractorului prevăzută în art. 264 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

În această privinţă, se impune, mai întâi, să se aibă în vedere că însuşi inculpatul L.C. a recunoscut, în faţa primei instanţe, că l-a avertizat pe Ş.Ş., telefonic, să plece dintr-un anumit loc, în susţinerea sa că a făcut aceasta doar în scopul de a-l îndepărta de la consumul de băuturi alcoolice (fila 144 dosar primă instanţă), după ce la urmărirea penală a pretins că nici nu-şi aminteşte dacă la acea dată avea cartela telefonică la el (fila 272 dosar urmărire penală), nu poate fi corespunzătoare adevărului cât timp ansamblul înregistrărilor magnetice făcute cu acel prilej îi infirmă explicaţia pe care a încercat să o dea intervenţiei sale, iar Z.C., care a recunoscut faptele, a subliniat că, după începerea urmăririi penale, inculpaţii Ş.Ş. şi L.C. au venit la el şi au încercat să-l determine să-şi schimbe declaraţiile de recunoaştere (fila 197 verso dosar primă instanţă).

Or, cât timp înregistrarea convorbirii telefonice pe care inculpatul L.C. a avut-o după puţin timp cu soţia inculpatului Ş.Ş. confirmă, prin conţinutul ei, că ell-a avertizat pe acesta din urmă să părăsească locul unde urma să fie constatat flagrantul, nu se poate considera că situaţia de fapt, reţinută şi avută în vedere prin sentinţă nu ar corespunde realităţii.

De altfel, sub acest aspect, prin Decizia atacată s-a motivat că „din transcrierea înregistrării convorbirii telefonice cu inculpatul Ş.Ş., din data de 25 octombrie 2004, rezultă în mod cert că inculpatul L.C. i-a telefonat inculpatului Ş.Ş., cerându-i să părăsească locul în care se afla" (fila 112 verso din al doilea dosar în apel).

Or, dacă se ţine seama de zona în care se afla în acel moment Ş.Ş., unde era aşteptat pentru a fi surprins în flagrant, apărarea pe care inculpatul L.C. a încercat să şi-o facă apare inconsistentă, astfel că nu a reuşit să infirme că scopul vădit urmărit de el a fost tocmai acela de a-şi salva prietenul din situaţia periculoasă în care se implicase, ceea ce reiese evident şi din conţinutul convorbirii telefonice ce a avut-o ulterior cu soţia acestuia.

În aceste condiţii, aprecierea din Decizia atacată că fapta inculpatului L.C. ar constitui doar „un simplu ajutor dat unui infractor, prin care nu se urmăreşte nici îngreunarea sau zădărnicirea urmăririi penale, a judecăţii ori executarea pedepsei" şi că „nu poate constitui elementul material al infracţiunii de favorizarea infractorului", este contrazisă vădit de conţinutul materialului probator administrat, din care rezultă voinţa neîndoielnică a acelui inculpat de a-l îndepărta pe Ş.Ş. de la locul unde urma să fie surprins în flagrant, ceea ce a şi reuşit.

Aşa fiind, din moment ce inculpatul L.C. a acţionat, atunci când a avertizat pe Ş.Ş. să părăsească locul unde se afla, cu intenţia frauduloasă de a împiedica cercetările declanşate de autorităţi pentru a descoperi actele de luare de mită comise de inculpata Ş.G.E. cu ajutorul coinculpaţilor Z.C. şi Ş.Ş., se impunea să se constate de instanţa de apel că L.C. a săvârşit infracţiunea de favorizarea infractorului prevăzută în art. 264 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi să nu-i admită apelul ce l-a declarat, în sensul de a-l achita pentru această infracţiune.

Ca urmare, soluţia instanţei de apel de achitare a inculpatului L.C. pentru infracţiunea menţionată, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., nu poate fi decât consecinţa unei erori grave de fapt, comise prin aprecierea greşită şi incompletă a probelor din dosar.

- Cu privire la criticile formulate de inculpatul Ş.Ş., în cadrul motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., prin care s-a susţinut că fapta acestui inculpat trebuia încadrată în infracţiunea de favorizarea infractorului, iar nu în complicitate la infracţiunea de luare de mită

Sub acest aspect, este de relevat că însăşi derularea faptelor în care inculpatul menţionat s-a implicat, astfel cum ele rezultă din materialul probator administrat, confirmă justeţea încadrării juridice, determinată de poziţia lui subiectivă în cadrul ajutorului ce l-a dat coinculpatei Ş.G.E. în obţinerea sumei de bani pretinse pentru acordarea de locuinţă socială părţii civile Ş.M.

Conţinutul transcrierii înregistrării convorbirii telefonice prin care L.C. l-a prevenit să părăsească locul unde se afla înainte de momentul programat pentru realizarea surprinderii în flagrant, ca şi al tuturor celorlalte discuţii înregistrate pe bandă magnetică, demonstrează participarea nemijlocită a inculpatului Ş.Ş. atât la transmiterea sumei de bani convenite cu Ş.M. în schimbul acordării locuinţei sociale solicitate, cât şi încercarea sa de a recupera de la aceasta banii ce i se restituiseră după ce Ş.G.E. a fost lipsită de atribuţiile ce-i dădeau posibilitate să-i satisfacă solicitarea.

Aşa cum corect s-a argumentat prin considerentele deciziei atacate, dobândirea de către inculpatul Ş.Ş. a calităţii de funcţionar în serviciul condus de Ş.G.E. după consumarea faptei de transmitere a sumei de bani ce provenea de la Ş.M. nu are relevanţa ce i se atribuie în apărarea acestui inculpat câtă vreme, în cazul complicităţii la luare de mită, nu este necesar ca subiectul activ să aibă calitatea necesară îndeplinirii actului pentru care se pretinde sau se oferă folosul, o atare calitate trebuind să fie întrunită doar de autorul infracţiunii de luare de mită.

De altfel, aşa cum s-a învederat în considerentele deciziei, Z.C. a declarat că inculpatul Ş.Ş. i-a spus încă din vara anului 2003 că lucra, în cadrul Primăriei municipiului Bacău, ca inspector ce se ocupa cu repartiţia locuinţelor sociale (filele 240 verso, 242 verso vol. I – urmărire penală).

Ca urmare, faţă de implicarea neîndoielnică a inculpatului Ş.Ş. în transmiterea sumei de bani ce a făcut obiectul înţelegerii pentru repartizarea de către Ş.G.E. a locuinţei sociale solicitate de denunţătoarea Ş.M., se constată că atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective, sunt realizate pe deplin cerinţele necesare încadrării faptei sale în infracţiunea de complicitate la luare de mită, încât şi acest motiv de casare apare nefondat.

- În legătură cu criticile formulate de procuror, precum şi de inculpaţii Ş.G.E. şi Ş.Ş., cu privire la individualizarea pedepselor, în temeiul cazului de casare reglementat în art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Din examinarea deciziei atacate prin prisma acestor motive, invocate de pe poziţii diferite de procuror şi cei doi inculpaţi menţionaţi, se constată că instanţa care a rejudecat în apel a relevat, în expunerea considerentelor, temeiurile ce au condus la stabilirea cuantumului pedepselor şi a modalităţii de executare în cazul acelor inculpaţi, argumentând în fapt şi în drept concluziile la care a ajuns.

În această privinţă, gradul de pericol social accentuat pe care îl prezintă faptele de corupţie de natura celor reţinute, ca şi felul concret în care inculpaţii Ş.G.E. şi Ş.Ş. au acţionat, nu ar putea să justifice coroborarea pedepselor sub limitele fixate prin ultima hotărâre şi nici schimbarea modalităţii de executare în forma mai uşoară a suspendării condiţionate, în baza art. 81 alin. (1) C. pen., pentru că s-ar contraveni criteriilor generale de individualizare stabilite prin art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), precum şi scopului pedepsei astfel cum este reglementat în art. 52 din acelaşi cod.

Ca urmare, este evident că nu se impune reducerea cuantumului pedepselor stabilite celor doi inculpaţi, nici constatarea de circumstanţe atenuante în favoarea lor, după cum nu este cazul de a se schimba modalitatea de executare în una mai uşoară.

Dar, dacă se are în vedere valoarea relativ redusă a sumelor de bani şi a celorlalte foloase care au făcut obiectul infracţiunii de luare de mită comisă de Ş.G.E. şi, respectiv, al complicităţii la această infracţiune săvârşită de Ş.Ş., ca şi numărul redus de cazuri în care aceşti inculpaţi s-au implicat, pedepsele şi modalitatea lor de executare apar echilibrate şi corect stabilite, neimpunându-se majorarea şi nici executarea lor în condiţii de detenţie.

Aşadar, urmează să fie respinse ca nefondate şi aceste motive de casare prin care este vizată individualizarea pedepselor.

- Cu privire la criticile formulate de partea civilă P.N. în legătură cu soluţionarea pretenţiilor sale la despăgubiri.

Examinarea din nou în apel a pretenţiilor acestei părţi civile, în raport şi cu considerentele deciziei instanţei de recurs, prin care s-a dispus rejudecarea apelurilor declarate în cauză, a impus verificarea fiecărui capăt de cerere de daune materiale şi morale în raport cu ceea ce putea să rezulte cu valoare de necontestat din materialul probator aflat în dosar.

Or, aşa cum corect s-a subliniat prin considerentele deciziei atacate, nu există nici o probă din care să rezulte că, în afară de suma de 15.000.000 lei ROL (1.500 RON) partea civilă P.N. ar fi oferit inculpatei Ş.G.E. şi bunuri în valoare de 14.000.000 lei ROL (1.400 RON) cu ocazia sărbătoririi zilei ei onomastice de la 21 mai 2003, precum şi că, de altfel, nici în actul de sesizare a instanţei nu s-a reţinut primirea acestor foloase de către inculpată.

Pe de altă parte, din examinarea cauzei în ansamblu se constată că nu există temeiuri care să justifice infirmarea considerentelor pentru care instanţa de control judiciar, în rejudecarea apelului părţii civile menţionate, i-a respins ca nefondată pretenţia de a i se acorda daune morale în valoare de 50.000 lei (RON).

În mod întemeiat s-a apreciat că, în raport de însăşi implicarea părţii civile în oferirea de bani pentru a obţine locuinţă socială în condiţii preferenţiale, prin intervenţia inculpatei Ş.G.E., ca şi de împrejurarea că presupusele cauze ce i-au produs daune morale, nu au legătură cu faptele acestei inculpate, nu se poate considera că ar exista temeiuri de fapt şi de drept care să-i justifice pretenţiile la daunele morale şi la cheltuielile judiciare ce le-a cerut.

Ca atare, recursul părţii civile P.N. se impune să fie respins ca nefondat.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, urmează să fie respinse, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii Ş.G.E. şi Ş.Ş., precum şi de partea civilă P.N., şi să se dispună, totodată, admiterea recursului declarat de procuror, casarea în parte a deciziei atacate şi a sentinţei, cu condamnarea inculpatului L.C., pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului prevăzută în art. 264 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000, la o pedeapsă în limitele stabilite de aceste texte de lege, în condiţiile suspendării condiţionate a executării potrivit art. 81 - 82 C. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Bacău împotriva Deciziei penale nr. 99 din 23 iulie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală cauze cu minori şi de familie.

Casează în parte Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 492/D din 11 octombrie 2006 a Tribunalului Bacău, secţia Penală şi rejudecând:

În baza art. 264 alin. (1) cu referire la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 condamnă pe inculpatul L.C. la o pedeapsă de 8 luni închisoare.

Face aplicarea dispoziţiilor art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 81 - 82 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni.

În baza art. 359 C. proc. pen. pune în vedere dispoziţiile art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului L.C. pe durata termenului de încercare.

Menţine celelalte dispoziţii ale ambelor hotărâri.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii Ş.G.E. şi Ş.Ş. împotriva Deciziei penale nr. 99 din 23 iulie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală cauze cu minori şi de familie.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă P.N. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Respinge cererea recurentei părţi civile de acordare a cheltuielilor judiciare.

Obligă recurenta inculpată Ş.G.E. la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurenta parte civilă P.N. la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat Ş.Ş. la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul L.C., în sumă de 75 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 mai 2009.

← ICCJ. Decizia nr. 3276/2009. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 1989/2009. Penal. Plângere împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1890/2009. Penal ICCJ. Decizia nr. 1941/2009. Penal ICCJ. Decizia nr. 1963/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1989/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2064/2009. Penal. Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2075/2009. Penal ICCJ. Decizia nr. 2206/2009. Penal