ICCJ. Decizia nr. 1941/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1941/2009
Dosar nr. 6315/99/2007
Şedinţa publică din 26 mai 2009
Asupra recursurilor penale de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Iaşi, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 382 din 27 iunie 2008, i-a condamnat pe inculpaţii:
1. C.N. (fiul lui C. şi E., la 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) teza I-a raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. d) C. pen.
În baza art. 13 din Legea nr. 678/2001 şi art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani.
În baza art. 351 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut starea de arest, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării de la 14 iunie 2007 la zi.
2. C.E.S. (fiica lui S. şi E., la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) şi alin. (3) teza I raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 99 şi art. 109 C. pen. şi art. 74 – art. 76 din acelaşi cod.
În baza art. 81, art. 82 şi art. 110 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani;
3. J. (fostă C.) E. (fiica lui F. şi a lui V.), la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) teza I raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. c) şi art. 74 – art. 76 C. pen.
În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani.
A atras atenţia inculpaţilor asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 C. pen.
Au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen. şi în baza art. 71 alin. (5) C. pen. a fost suspendată condiţionat şi această pedeapsă.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., au fost achitaţi inculpaţii C.N., C.E.S. şi J. (fostă C.) E. pentru infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003.
A constatat că părţile vătămate B.D., H.B.E. şi L.M. nu s-au constituit părţi civile.
Au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 500 lei despăgubiri cu titlu de daune morale către partea civilă R.P.
În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 şi art. 118 lit. e) C. pen. s-a confiscat de la inculpatul C.N. suma de 24.000 lei.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut:
Inculpatul C.N. este florar în Piaţa Nicolina din Iaşi, iar după divorţ a instituit o relaţie de concubinaj cu inculpata minoră C.E.S., cu care a locuit la domiciliul inculpatei C.E. (mama minorei), situat în municipiul Iaşi. În acest apartament, au mai locuit martorul minor C.V.A., fiul inculpatei C.E. şi martorii R.C. şi R.L., în calitate de chiriaşi.
În cursul lunii septembrie 2006, minorele sub 14 ani B.D. zisă P. şi H.B.E., zisă T., vecine de cartier, s-au deplasat în zona Palatului Culturii, la un parc de distracţii. Aici, cele două s-au întâlnit cu inculpatul C.N., de asemenea, vecin de cartier cu minorele, minora B. ştiindu-l pe inculpat de cca. un an. Inculpatul C. le-a propus celor două minore să meargă în acea seară la o discotecă ce se organiza în satul Şanta, iar minorele au acceptat. În jurul orelor 21,00, numitele B.D. şi H.B.E. s-au deplasat cu un autoturism de ocazie până la localul menţionat, aici întâlnindu-se cu inculpatul, care era însoţit de mai mulţi prieteni, printre care martorii T.C., G.A. zis C. şi C.I.I., zis I.C. C. a dansat cu cele două minore, iar la un moment dat, a întrebat-o pe numita H.B. câţi ani are, aflând că nu a împlinit 14 ani.
După terminarea discotecii, inculpatul şi prietenii săi le-au propus, iar minorele au acceptat, să meargă acasă la inculpatul C.N., în apartamentul din cartierul Nicolina. Acolo s-au consumat băuturi alcoolice, s-a ascultat muzică, context în care minorele au întreţinut raporturi sexuale normale şi orale cu inculpatul C.N. şi cu martorul G.A.
La o perioadă de cca. 2 săptămâni, numita H.B.E. s-a deplasat la domiciliul minorei B.D., solicitându-i acesteia să o ajute să împrumute o sumă de bani. B.D. i-a propus celeilalte să meargă la domiciliul inculpatului, despre care ştia că are bani. Astfel, minorele s-au dus la florăria unde vindea inculpatul, expunându-i acestuia ce doreau. Inculpatul le-a chemat pe numitele B.D. şi H.B.E. la domiciliul său, unde le-a explicat că cel mai facil mod de a câştiga bani este întreţinerea de raporturi sexuale cu diferiţi bărbaţi, contra unor sume de bani. Inculpatul urma să le pună la dispoziţie, împreună cu inculpatele C.E. şi C.E.S. imobilul în care locuia, să le procure telefoane mobile şi cartele, să le dea anunţuri la ziar şi să le asigure protecţie. În schimb, minorele trebuiau să-i dea inculpatului jumătate din banii câştigaţi şi să contribuie la cheltuielile casnice. În cele din urmă, minorele au acceptat propunerea inculpatului.
Manoperele arătate mai sus constituie tehnici de racolare în accepţiunea legii penale. Astfel, profitând de naivitatea şi vulnerabilitatea pe care o au fetele în jurul vârstei de 14 ani, dar şi de slaba inserţie familială a minorelor, generată în cazul victimei B.D. de tulburările comportamentale patologice decelate în evaluările psihologice (f. 77-80 dos. u.p. şi f. 28), inculpatul a deturnat părţile vătămate de la posibilitatea unei vieţi normale, amăgindu-le cu privire la avantajele iluzorii ale prostituţiei.
În ziua următoare, inculpata C.E.S. a dat anunţuri în ziarul local E.I., anunţuri prin care se indica disponibilitatea celor două minore de a întreţine, contra cost, raporturi sexuale cu diferiţi bărbaţi. De asemenea, inculpatul C.N. a completat personal mai multe cupoane de comandă pentru rubrica „Rendez-vous" a publicaţiei amintite (v. R.C.T.S. f. 17-29 dos. u.p.). Ca urmare, cele două victime minore s-au prostituat în folosul inculpatului C.N. şi a inculpatelor C.E.S. şi C.E., cărora le-au cedat cea mai mare parte din câştiguri.
În general, telefoanele mobile ale căror numere erau date în ziar se găseau la inculpata C.E.S., care răspundea la apelurile clienţilor datorită faptului – invocat de aceasta în prezenţa unora dintre martorii ascultaţi în cauză – că cele două minore sunt proaste şi nu ştiu să vorbească la telefon. Inculpata stabilea tarifele, locul de întâlnire şi durata, după care se deplasa, în general, cu anumite autoturisme în regim de taxi, la locul de întâlnire. În timpul nopţii, victimele erau obligate să răspundă în permanenţă la apelurile clienţilor, fapt care a determinat-o pe partea vătămată H.B. să resimtă acumularea unei stări de oboseală. Datorită acestui fapt, inculpatul îi reproşa deseori victimei că nu are îndeajuns de mulţi clienţi, că nu câştigă destul şi că face aceste lucruri intenţionat. Deseori, inculpatul o dădea de exemplu pe numita B., declanşând în mod intenţionat un conflict între cele două minore. Pe fondul vârstei fragede a celor două, atitudinea inculpatului a avut exact efectul pe care l-a dorit: minorele s-au certat între ele, dădeau informaţii una despre cealaltă inculpatului, iar minora B.D. s-a simţit motivată să continue să practice prostituţia în favoarea inculpatului şi a celorlalte persoane.
După ce erau contactate telefonic de clienţi, cele două tinere erau însoţite fie de inculpat, fie de concubina sa până la locul întâlnirii cu aceştia (de regulă în faţa barului B. din zona Podu Roş), unde aceştia negociau costul prestaţiei sexuale (500.000 lei vechi – actul sexual, sau 1.000.000 lei vechi – ora pentru a întreţine relaţii sexuale) şi lua banii, după care, la solicitările clienţilor, se deplasau la hotel G., C., I. sau la domiciliile acestora, unde clienţii întreţineau relaţii sexuale cu fetele (care erau aşteptate în permanenţă de cei doi).
Din declaraţiile victimelor a rezultat că, având între 8 şi 15 clienţi într-o zi (declaraţiile minorei B.), respectiv între 4 şi 7 clienţi (declaraţiile minorei H.), cele două puteau câştiga sume între 6 şi 15 milioane de lei pe zi.
De menţionat este faptul că, atât victimele cât şi inculpaţii C.N. şi C.E.S., în schimbul unor sume de bani, erau transportaţi fie cu un taxi D.S., fie cu un autoturism marca C. până la locurile de întâlnire cu clienţii, de către martorii C.M.C., proprietarul autoturismului D.S., de culoare galbenă, cât şi fratele său,martorul C.I.
Potrivit declaraţiilor coroborate ale celor două părţi vătămate, şederea acestora în locuinţa inculpaţilor a cunoscut două etape. La început, minorele au acceptat uşor ceea ce făceau datorită faptului că inculpaţii le tratau bine, în sensul că le-a fost oferită o anume libertate de mişcare (cumpărături, mese în oraş, discotecă), temperată însă de supravegherea exercitată direct de inculpaţi sau prin apropierea acestora. Ulterior, crescând pretenţiile inculpaţilor, minorele au resimţit acest lucru prin schimbarea de atitudine a acestora (li se vorbea urât, erau trezite noaptea pentru a se întâlni cu diverşi clienţi, părţile vătămate relatând chiar că, într-o împrejurare, inculpatul a lovit-o pe H.B. cu telefonul în cap), prin faptul că le erau luaţi toţi banii (sub pretextul creşterii cheltuielilor de întreţinere) şi că nu mai aveau voie să plece din casă.
Metodele descrise mai sus fac parte din arsenalul clasic folosit de proxeneţi pentru anihilarea libertăţii de voinţă a victimelor. Odată racolate prin oferirea de aparente avantaje (bani, sex, eliminarea constrângerilor din partea familiei şi a obligaţiilor şcolare), victimele sunt aduse treptat într-o poziţie de inferioritate, dependenţă şi obedienţă faţă de beneficiarii foloaselor aduse de prostituţie. Aceste tehnici sunt facilitate de slaba capacitate de apărare a victimelor minore, care sunt alese după un anumit tipar psiho-familial şi devin, apoi, un simplu obiect aducător de câştiguri morale şi materiale în folosul proxeneţilor, victimele fiind oferite, de regulă contra cost, unor persoane aflate în căutarea plăcerilor sexuale.
După aproximativ două săptămâni, minora H.B.E. a reuşit să plece de la domiciliul inculpatului. Întrucât, în aceeaşi perioadă, minora B.D. fusese descoperită de organele de poliţie pe stradă şi dăduse o declaraţie despre inculpat (în data de 1 noiembrie 2006 –v. f. 291-292, 298, 299 dos. u.p.), acesta, împreună cu inculpata C.E.S., B.D. şi martorii R., s-au mutat într-un apartament situat în apropiere, unde şi-au continuat activitatea infracţională, până când minora B.D. a fost găsită din nou în zona bazarului Nicolina, de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Iaşi (aceasta fiind declarată dispărută de părinţi şi, în consecinţă, dată în urmărirea generală), fiind internată din data de 30 noiembrie 2006 în Centrul de Tranzit pentru Copilul Traficat (f. 311-314 dos. u.p.).
Totodată, din declaraţiile numitelor B.D. şi H.B., coroborate cu declaraţiile martorilor R.C. şi R.L. (cu privire la care a existat o suspiciune că ar fi fost şi ei implicaţi în activităţi de proxenetism) a reieşit faptul că, în perioada cât au locuit la adresa din Iaşi, la domiciliul inculpatei C.E., aceasta din urmă a ştiut că cele două fete practicau prostituţia şi le pretindea diferite sume de bani, punându-le la dispoziţie apartamentul său pentru cazare.
Nu a fost primită apărarea că inculpata nu a cunoscut împrejurarea că minorele găzduite ar fi practicat prostituţia. Astfel, inculpata C.E., deşi n-a avut iniţiativa racolării minorelor şi nici nu s-au implicat în activităţile zilnice specifice prostituţiei, cum au făcut inculpaţii C.N. şi C.E.S., a acceptat, totuşi, să găzduiască pe cele două părţi vătămate în scopul exploatării sexuale a acestora, ceea ce conturează pe deplin vinovăţia cel puţin sub forma intenţiei indirecte, definite de art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.
La data de 14 iunie 2007, în baza autorizaţiei de percheziţie cu nr. 87 din 13 iunie 2007 (Dosar nr. 3390/99/2007) emisă de Tribunalul Iaşi, s-a procedat la efectuarea unei percheziţii la domiciliul din Iaşi, judeţul Iaşi, aparţinând inculpatei C.E., ocazie cu care au fost ridicate, pe bază de proces verbal, mai multe înscrisuri. La domiciliu a fost găsită doar C.S., care a precizat că, de cca. două săptămâni, inculpatul plecase la o altă adresă. În aceeaşi zi, inculpatul a fost găsit împreună cu numiţii L.V.V. şi sora acestuia, L.M.C., la adresa din Iaşi (v. f. 148-149, dos. u.p.). Neexistând date despre aceştia, s-a procedat la ascultarea numitei L.M.C. din care a rezultat că, în luna mai 2007, inculpatul C.N., care era prieten cu fratele său, a recrutat-o şi, apoi, a determinat-o să practice prostituţia.
Minora, în vârstă de 15 ani, a precizat că inculpatul îi găsise mai mulţi clienţi, iar termenii înţelegerii erau identific cu cei pe care îi propusese inculpatul şi victimelor anterioare: jumătate din suma câştigată şi participarea la cheltuielile casnice. Întrucât avusese doar câţiva clienţi, C. îi permisese să-şi păstreze toţi banii, urmând ca, după câteva zile, să împartă sumele câştigate. Conform declaraţiei minorei L.M.C. a rezultat că, în data de 12 iunie 2007, în jurul orelor 22,00, la solicitarea lui C., a plecat cu un taxi împreună cu un bărbat, la un imobil din zona Tătăraşi, unde a întreţinut relaţii sexuale cu doi indivizi, după care a revenit cu acelaşi taxi la florăria din Nicolina.
După identificarea minorei L.M.C., plecând de la declaraţia acesteia, a fost identificată şi audiată în calitate de parte vătămată verişoara acesteia, R.P. care a declarat că, la începutul lunii iunie 2007, a fost dusă de inculpatul C. într-un apartament din Iaşi, unde se mai aflau 2 bărbaţi, identificaţi ca fiind martorii T.C. şi proprietarul apartamentului, G.A., cel din urmă determinând-o să întreţină relaţii sexuale cu el. Ca urmare, s-a procedat la identificarea şi ascultarea, în calitate de martori a mai multor clienţi indicaţi de cele două minore. Astfel, a fost ascultat C.I. , care a declarat că a întreţinut relaţii sexuale cu minora L.M.C., care a fost adusă de inculpatul C.N., în apartamentul aparţinând numitului G.A. Acesta din urmă a fost ascultat la rândul său şi a declarat că a întreţinut relaţii sexuale cu minorele L.M.C. şi R.P. în două rânduri, atât în apartamentul său, cât şi în camera de cămin, unde locuia inculpatul, cele două tinere fiind aduse de fiecare dată de acesta din urmă. De asemenea, a mai fost ascultat numitul T.C. care a declarat că a întreţinut relaţii sexuale cu L.M.C. în apartamentul lui G.A.
Faţă de declaraţiile martorilor, mult mai ample decât cele ale victimelor minore L.M.C. şi R.P., acestea au fost reascultate, ele declarând că au fost în apartamentul lui G.A., unde au întreţinut relaţii sexuale cu persoanele prezentate mai sus şi că minora în vârstă de 15 ani, R.P. a fost bătută şi închisă în dulap de inculpatul C.N. în camera sa de cămin, unde dintre motive fiind acela că nu a vrut să întreţină relaţii sexuale cu prietenii săi în apartamentul lui G.A.
Se poate observa că inculpatul a folosit aceleaşi tehnici de recrutare ca şi în cazul minorelor B. şi H. Chiar dacă inculpatul nu a obţinut venituri la fel de mari ca cele rezultate din exploatarea sexuală a primelor două minore, acest lucru se datorează intervenţiei prompte a organelor judiciare, care au stopat exploatarea minorelor L.M.C. şi R.P. într-o fază incipientă, caracterizată de înfrângerea capacităţii de apărare a victimelor, oferirea gratuită a acestora pentru satisfacerea plăcerilor sexuale personale ale inculpatului şi ale bărbaţilor din anturajul acestuia şi mai puţin altor clienţi (din declaraţiile martorului L.V.V. şi ale părţii vătămate L.M.C. reiese că aceasta din urmă a avut doar vreo patru clienţi).
Importantă în conturarea acţiunilor de înfrângere a libertăţii de voinţă a minorelor, pe lângă abordarea directă a părţilor vătămate, este şi capacitatea persuasivă deosebit de periculoasă a inculpatului, care s-a dovedit capabil să angreneze şi alte persoane în realizarea scopurilor sale ilicite. Astfel, multe dintre persoanele audiate în cauză au relatat despre gesturile, atitudinile şi cuvintele adresate de persoanele ce formau anturajul inculpatului (taximetrişti, prieteni, rude ale victimelor sau coinculpatelor), prin care li se inocula victimelor minore ideea că nu au de ales şi că prostituţia în folosul inculpatului C.N. poate fi un mod de viaţă ca oricare altul.
Prin examinarea psihologică a părţilor vătămate L.M.C. şi R.P. au fost decelate simptome traumatice, stabilindu-se cu certitudine că aceste suferinţe au fost cauzate de abuzuri psihice, fizice şi sexuale la care victimele minore au fost supuse în mod repetat (f. 107 şi 166).
Inculpaţii s-au prevalat de dreptul la tăcere în cursul urmăririi penale, iar în cursul cercetării judecătoreşti inculpata C.E. a recunoscut fapta de găzduire dar nu şi vinovăţia, inculpata minoră C.E.S. a recunoscut cu sinceritate faptele, dar a încercat exonerarea de răspundere a mamei, în timp ce inculpatul C.N. nu a recunoscut nici faptele şi nici vinovăţia, încercând să transfere responsabilitatea în sarcina martorilor R.C. şi R.L.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi inculpatul C.N.
Criticile Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au vizat greşita achitare a inculpaţilor C.N., J. (fostă C.) E. şi C.E.S., în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
S-a susţinut că soluţia de achitare pronunţată de prima instanţă este rezultatul unei interpretări eronate a conţinutului constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 prin raportare la dispoziţiile art. 323 C. pen., text de lege ce incriminează fapta de asociere, iniţierea, constituirea unei asocieri, aderare sau sprijinire a unei astfel de asocieri în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni.
Deşi norma penală cuprinsă în dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 39/2003 este o normă de trimitere, această normă face trimitere doar la sancţiunea ce se aplică în cazul în care este săvârşită infracţiunea, şi anume, sancţiunea prevăzută de art. 323 C. pen. şi nicidecum la întregul conţinut constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 323 C. pen., infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 39/2003 fiind o infracţiune distinctă şi independentă.
De altfel, latura obiectivă a acestei infracţiuni, mai exact elementul material al laturii obiective, îl constituie fapta de iniţiere ori constituire, aderare sau sprijinire a unui grup infracţional, altul decât grupul infracţional organizat descris în dispoziţiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003.
Ca atare, prin raportare la dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 39/2003 instanţa trebuia să constate că fapta inculpaţilor de a se asocia în vederea săvârşirii infracţiunii continuate de trafic de minori într-un grup, altul decât cel organizat – care este cerut ca o condiţie esenţială pentru existenţa infracţiunii prevăzută de art. 7 din aceeaşi lege, respectiv un grup format ocazional, care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi, aşa cum de altfel a reţinut şi instanţa de judecată, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003.
Mai mult, raţiunea prin care legiuitorul a introdus în cuprinsul Legii nr. 39/2003 dispoziţiile art. 8 alături de cele ale art. 7 este aceea de a sancţiona tocmai săvârşirea unor infracţiuni grave, infracţiuni ce sunt cuprinse în dispoziţiile art. 2 lit. b) ale Legii nr. 39/2003, de către alte grupări decât grupările criminale organizate, acestea din urmă fiind o condiţie a existenţei infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, în raportare la dispoziţiile art. 2 lit. a) teza I din aceeaşi lege. În acest fel, s-a dorit să fie acoperite toate situaţiile în care există fapte de asociere, iniţiere, aderare sau sprijinire a unor grupări criminale, organizate sau ocazionale, în scopul săvârşirii unor infracţiuni deosebit de grave, altele decât cele care intră în scopul asocierii prevăzut de art. 323 C. pen. şi în vederea obţinerii unor beneficii materiale.
Cum, în cauză, asocierea inculpaţilor C.N., J. (fostă C.) E. şi C.S.E. s-a făcut în vederea săvârşirii unei infracţiuni de o gravitate deosebită, şi anume, traficul de minori, starea de pericol decurgând practic din pregătirea săvârşirii infracţiunii grave care intră în sfera de activitate a grupului, instanţa trebuia să constate că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003.
S-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi pronunţarea unei noi hotărâri în sensul condamnării inculpaţilor şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003.
În motivele de apel expuse oral de apărătorul inculpatului C.N., cu ocazia dezbaterilor, s-a susţinut că în mod greşit s-a dispus condamnarea pentru infracţiunea de trafic de minori în condiţiile în care nu există elemente suficiente care să justifice acuzaţiile aduse. Instanţa de fond nu a valorificat corespunzător toate probele administrate, nefiind răsturnată prezumţia de nevinovăţie, astfel încât se impune achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În subsidiar, a solicitat reaprecierea probatoriului administrat, menţionând aspecte de fapt referitoare la contribuţia şi împrejurările săvârşirii faptei, şi reducerea accentuată a pedepsei aplicate raportat la circumstanţele personale, precum şi schimbarea modalităţii de executare prin aplicarea prevederilor art. 861 C. pen.
Cu ocazia judecării apelului, faţă de soluţia de achitare pronunţată de instanţa de fond pentru infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, în conformitate cu dispoziţiile art. 378 alin. (1)1 C. proc. pen. s-a procedat la ascultarea inculpaţilor C.N. şi J. (fostă C.) E., inculpata C.S.E. prevalându-se de dispoziţiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen., curtea a reţinut şi motivat că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică şi, în consecinţă, prin Decizia penală nr. 30 din 20 noiembrie 2008 a respins apelurile ca nefondate.
Împotriva deciziei au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi inculpatul.
Prin motivele de recurs scrise, parchetul a reiterat criticile din apel şi a cerut casarea deciziei şi sentinţei pentru cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. A susţinut, în esenţă, că s-a demonstrat că în perioada mai – iunie 2007, inculpatul C.N., singur, iar în perioada septembrie – octombrie 2006, împreună cu celelalte inculpate, profitând de lipsa de experienţă a părţilor vătămate minore, le-au transportat şi determinat să întreţină relaţii sexuale cu persoane de sex masculin, banii rezultaţi fiind folosiţi în interes personal. Este evident, se susţine în motivele de recurs că, în consens, în perioada septembrie – octombrie 2006, inculpaţii s-au asociat în vederea săvârşirii de infracţiuni de trafic de minori.
Relevant este şi faptul că, din moment ce inculpaţii au fost condamnaţi pentru trafic de minor cu reţinerea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), implicit este demonstrat caracterul organizat, cât şi existenţa grupului infracţional.
Recurentul inculpat, prin apărător, a criticat sentinţa şi Decizia susţinând că se impunea achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., în privinţa infracţiunilor ce le au ca subiect pe părţile vătămate H.B. şi B.E. şi achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunile care au ca subiect pe părţile vătămate R.P. şi L.C.
În subsidiar, a cerut reducerea pedepsei şi aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
Recursurile sunt neîntemeiate.
Din cuprinsul actelor şi lucrărilor conţinute de dosarul cauzei rezultă că instanţele au reţinut o situaţie de fapt corectă, rezultând din probele administrate, au dat încadrarea juridică legală faptelor săvârşite de inculpaţi, au individualizat corect pedepsele ţinând seama de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), iar soluţia de achitare pentru infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 este temeinică şi legală.
Instanţa de apel, verificând probele administrate în cursul urmăririi penale şi nemijlocit de instanţa de fond şi în apel a constatat că, în mod temeinic prima instanţă, reevaluând probele din cursul urmăririi penale, a reţinut o altă realitate juridică diferită de cea reţinută în rechizitoriu.
Analizând probele, a constatat că actele şi lucrările dosarului nu relevă existenţa unui consens neechivoc din partea inculpaţilor de a-şi alătura eforturile pentru realizarea scopului propus, respectiv comiterea infracţiunii de trafic de persoane. Inculpaţii au acţionat prin modalităţile de găzduire şi transport, însă asocierea lor a fost una ocazională formată natural în virtutea specificului relaţiilor dintre autori, doi concubini şi părintele unuia dintre aceştia, şi care au operat doar cât timp inculpaţii au locuit împreună.
Înalta Curte, analizând motivele de recurs constată că argumentele referitoare la demonstrarea implicită a organizării grupului câtă vreme inculpaţii au fost condamnaţi, aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (rezoluţie infracţională unică) nu pot fi primite. Astfel, încă de la început chiar prin motivul de recurs se arată că s-a demonstrat că inculpatul C.N., singur, în perioada mai – iunie 2007 şi, împreună cu coinculpatele în perioada septembrie – octombrie 2006, au săvârşit infracţiunea de trafic de minore.
Este corect modul în care instanţa a reţinut că actele infracţionale săvârşite de inculpat în cele două perioade au la bază o rezoluţie infracţională unică şi a aplicat regula de la infracţiunea continuată. Este fără îndoială corectă şi reţinerea şi aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi pentru infracţiunea săvârşită de inculpaţi, deoarece actele infracţionale, două, trei sau câte au fost ele, săvârşite în lunile septembrie – octombrie 2006, au fost săvârşite în baza unei rezoluţii infracţionale unice.
Aceasta nu înseamnă, aşa cum de altfel, corespunzător a motivat atât prima instanţă şi, mai ales, instanţa de apel, că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003.
Pedeapsa aplicată inculpatului a fost individualizată cu respectarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), el fiind cel care, o bună perioadă singur, iar apoi, împreună cu concubina şi mama ei, a avut iniţiativa comiterii faptei.
Înalta Curte, constatând că nu există alte motive care, analizate, să ducă la casarea hotărârilor, urmează ca, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă recursurile ca nefondate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (1) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi inculpatul C.N. împotriva Deciziei penale nr. 30 din 20 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia minori şi familie.
Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 800 lei, reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu pentru inculpatul C.N. şi pentru părţile vătămate, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor C.E.S. şi J. (fostă C.) E., în sumă de câte 300 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 26 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3258/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1963/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
