ICCJ. Decizia nr. 2034/2009. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2034/2009

Dosar nr. 290/44/2008

Şedinţa publică din 29 mai 2009

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 23/F din 13 februarie 2009, Curtea de Apel Galaţi a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 64/22 august 2007 a Curţii de Apel Galaţi, formulată de revizuientul U.P.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs revizuientul, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, considerând că cererea de revizuire este admisibilă.

Recursul nu este fondat.

Prin sentinţa penală nr. 64, a cărei revizuire se solicită, Curtea de Apel Galaţi a respins, ca nefondată plângerea formulată de petenta SC P.F. SRL Galaţi prin administrator U.P. împotriva rezoluţiei nr. 259 din 2 octombrie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

Cererea de revizuire a hotărârii prin care s-a susţinut că aceasta este nelegală şi netemeinică, întrucât instanţa nu a administrat toate probele, în mod corect a fost respinsă ca inadmisibilă.

Revizuienta a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-ar fi descoperit fapte şi împrejurări noi care nu au fost cunoscute de instanţă.

Potrivit art. 394 alin. (2) C. proc. pen., acest caz constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei, deoarece prin această cale de atac se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt cuprinse în aceste hotărâri.

Acest caz de revizuire vizează hotărârile judecătoreşti prin care instanţa s-a pronunţat asupra raportului juridic de drept substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal, soluţionând acţiunea penală prin condamnare, achitare sau încetare a procesului penal.

Hotărârea judecătorească atacată nu rezolvă fondul cauzei, soluţiile prevăzute de textul de lege, art. 2781 C. proc. pen., fiind de admitere sau de respingere a plângerii, soluţionând fondul cauzei.

Cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 47 C. proc. pen. se aplică numai judecătorului, nesubzistând în cauză cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 3 C. proc. pen. invocat de recurentă.

Faţă de aceste considerente, va fi respins recursul ca nefondat, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată recurenta la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuienta SC P.F. SRL Galaţi prin administrator U.P. împotriva sentinţei penale nr. 23/F din 13 februarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.

Obligă recurenta revizuientă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 mai 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2034/2009. Penal