ICCJ. Decizia nr. 2139/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2139/2009
Dosar nr. 4751/1/2009
Şedinţa publică din 5 iunie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, având pe rol soluţionarea apelului declarat de inculpatul G.I. împotriva sentinţei penale nr. 137 din 31 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 4347/40/2008, la termenul de judecată din 6 mai 2009, din oficiu, a pus în discuţia părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen., cu referire la art. 160b C. proc. pen., starea de arest a inculpatului.
Prin încheierea din aceeaşi dată, Curtea de Apel Suceava, secţia minori şi de familie, a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, constatând că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, respectiv art. 143 C. pen. şi art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Instanţa de prim control judiciar a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă şi în prezent pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din natura şi gravitatea faptei dedusă judecăţii.
A constatat că termenul rezonabil nu a fost depăşit.
Împotriva încheierii a formulat, în termen legal, recurs inculpatul.
La termenul de judecată din 5 iunie 2009, inculpatul nu a fost prezent datorită imposibilităţii realizării transferului său, Înalta Curte făcând aplicarea dispoziţiilor art. 38511 alin. (4) C. proc. pen.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul G.I. a susţinut revocarea măsurii arestării preventive şi punerea inculpatului în stare de libertate, întrucât nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., reţinându-se prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani din 16 octombrie 2008 că în ziua de 22 septembrie 2008, pe stradă, i-a aplicat o lovitură cu un cuţit victimei D.G., provocându-i leziuni care au dus la deces.
Prin sentinţa penală nr. 137 din 31 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Botoşani, inculpatul G.I. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat la pedeapsa principală de 15 ani închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa de 1 an închisoare aplicată acestuia prin sentinţa penală nr. 174/2007 a Judecătoriei Săveni, în total 16 ani închisoare.
Pe parcursul desfăşurării cercetării judecătoreşti în faţa instanţei de apel a fost verificată şi menţinută măsura arestării preventive succesiv, constatându-se de fiecare dată că temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri nu s-au schimbat, lucru constatat şi prin încheierea din 6 mai 2009, în mod corect.
Potrivit art. 5 din C.E.D.O. şi art. 23 alin. (1) din Constituţia României, nimeni nu poate fi privat de libertate, totuşi de la această regulă generală sunt înscrise şi excepţii.
În art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O. ratificată prin Legea nr. 30/1994 se prevede că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate şi cel care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente sau când existau motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune ori când există motive temeinice de a se crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia".
În raport de aceste reglementări internaţionale, cu referire expresă la excepţia reprezentată de arestarea preventivă s-a stipulat că privarea de libertate trebuia să se realizeze numai în formele legale şi după procedura prevăzută de legislaţia fiecărui stat, conform convenţiei, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale.
Dispunerea măsurii arestării preventive, cât şi menţinerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispoziţiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl reliefează.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive".
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de control judiciar a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat în mod justificat, că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate a inculpatului G.I., respectiv, infracţiunea dedusă judecăţii este una gravă, fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Condiţia existenţei pericolului social concret pentru ordinea publică este îndeplinită, având în vedere infracţiunile pentru care inculpatul a fost cercetat şi dedus judecăţii, acestea fiind deosebit de grave, aducând atingere unor valori sociale ocrotite de lege, cum ar fi dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, iar lăsarea în libertate a acestuia ar crea o stare de nelinişte şi neîncredere în rândul membrilor societăţii, sporindu-se nejustificat gradul de insecuritate socială la nivel local (Letellier vs. Franţa).
În cauză, există indicii temeinice că inculpatul a săvârşit fapte grave, care prin modalitatea de comitere şi urmările produse duc la concluzia existenţei pericolului concret pentru ordinea publică.
Lăsarea în libertate a inculpatului ar aduce atingere dezideratelor impuse de legea penală, creându-se un climat de insecuritate socială şi de neîncredere a cetăţenilor în actul de justiţie.
Mai mult decât atât, manifestările nejustificate de clemenţă ale instanţei nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului, chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legilor.
În speţă, Înalta Curte constată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l reprezintă inculpatul este actual şi persistent, Curtea de Apel Suceava, secţia minori şi familie reţinând corect că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, motiv pentru care, în conformitate cu art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G.I. împotriva încheierii din 6 mai 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia minori şi de familie.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat G.I. împotriva încheierii din 6 mai 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 4347/40/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2136/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2148/2009. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
