ICCJ. Decizia nr. 2087/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2087/2009
Dosar nr. 3872/1/2009
Şedinţa publică din 03 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Decizia penală nr. 1413 din 14 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 9023/1/2008 s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara F.G. împotriva sentinţei penale nr. 171/PI din 23 iulie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
A fost obligată recurenta petiţionară la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 171/PI din 23 iulie 2008, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta F.G. împotriva rezoluţiei pronunţată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 41/P/2008 şi a rezoluţiei pronunţată de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. 461/II/2/2008.
Petenta a fost obligată să plătească 50 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a avut în vedere următoarele:
Prin plângerea penală formulată de petenta F.G. s-a solicitat tragerea la răspundere penală a judecătorilor C.I., C.B., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), a experţilor judiciari B.D. şi B.I.V., pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), a avocatului I.C.M., pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 25 raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP) şi înşelăciune, prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), a executorului judecătoresc B.N.T., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), precum şi a funcţionarilor Oficiului de cadastru Timişoara, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), plângere care iniţial a fost adresată D.N.A., iar la data de 18 martie 2008 aceasta a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, întrucât nu se constată săvârşirea unor infracţiuni de corupţie.
Petenta a sesizat de mai multe ori organele de urmărire penală, pentru tragerea la răspundere a persoanelor mai sus menţionate.
Nemulţumirea petentei a fost generată de cumpărarea de către avocatul I.C., cu ocazia licitaţiei din 29 octombrie 2004 a cotei de 2/4 din imobilul situat în Lugoj, înscris în C.F. nr. 368/II/II/L.G. nr.top1467/27/2/II, moştenit de petenta F.G. şi sora sa F.L.R., după decesul mamei lor, iar procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva tuturor făptuitorilor, întrucât nu s-a constatat săvârşirea unor fapte penale.
Plângeri penale pentru săvârşirea aceloraşi infracţiuni au mai fost soluţionate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva aceloraşi făptuitori, dispunându-se neînceperea urmăririi penale prin rezoluţiile pronunţate în dosarele nr. 171/P/2007, nr. 28/P/2007, nr. 262/P/2005, nr. 243/P/2005, constatându-se prin aceste rezoluţii că nu au fost săvârşite de către făptuitori: judecători, executori judecătoreşti, avocatul I.C., experţi tehnici judiciari, fapte de natură penală.
Analiza cercetărilor efectuate în cauză de către procuror a condus la aceeaşi concluzie, aceea potrivit căreia, persoanele împotriva cărora s-a formulat plângere penală, nu au săvârşit infracţiunile pentru care petenta solicită tragerea la răspundere penală a acestora şi nici o altă faptă penală.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs petenta F.G., care a fost greşit calificată de către Curtea de Apel Timişoara ca „revizuire", instanţă care prin sentinţa penală nr. 188/PI din 20 august 2008 a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 171/PI/2008.
Sentinţa penală nr. 188/PI din 20 august 2008 a Curţii de Apel Timişoara a fost casată, ca urmare a admiterii recursului declarat de petentă, cauza fiind reţinută de Înalta Curte în vederea soluţionării recursului declarat de petentă împotriva sentinţei penale nr. 171/PI din 23 iulie 2008 a Curţii de Apel Timişoara.
Ca urmare a acestei soluţii, recursul formulat de petentă a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi sub nr. 9023/1/2008.
Examinând hotărârea sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat de petiţionara F.G. este nefondat, soluţia primei instanţe fiind legală şi temeinică.
Prin rezoluţia nr. 41/P/2008 din 31 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a dispus în baza art. 10 lit. d) şi f) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de S.I.G., cercetat pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP); faţă de judecătorii L.D., B.M., C.I., B.C. şi executorul judecătoresc H.C.V., cercetaţi pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP); faţă de avocatul I.C., cercetat pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), faţă de executorul judecătoresc B.N.T., cercetat pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), faţă de experţii B.D. şi B.I.V. cercetaţi pentru infracţiunea prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
În fapt, se reţine că F.G.M., în luna decembrie 2007, a depus la D.N.A. Bucureşti o plângere penală împotriva persoanelor menţionate mai sus, solicitând tragerea lor la răspundere penală pentru că au fost implicate în numeroase cauze având ca obiect un imobil din Lugoj înscris în C.F. nr. 368/II/II/L.G., soluţiile nemulţumind-o pe petentă.
Reclamanta a depus numeroase plângeri la organele de cercetare penală împotriva celor menţionaţi mai sus. Disputele au fost cauzate de faptul cumpărării cu ocazia licitaţiei ce a avut loc la 29 octombrie 2004 de către avocatul I.C. a 2/4 din imobilul situat în Lugoj, imobil moştenit de F.G. şi sora ei, F.L.R., de la mama lor.
Situaţia conflictuală generată de acest act de cumpărare a unei părţi din respectivul imobil a făcut obiectul a numeroase dosare civile, penale, execuţionale, F.G. a formulat o serie de plângeri penale împotriva cumpărătorului, a judecătorilor, experţilor, executorilor judecătoreşti, care au fost implicaţi în cauzele legate de imobilul menţionat, fiind reclamaţi în privinţa neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu ce le reveneau. A fost reclamat pentru înşelăciune şi numitul S.I.G., de la care persoana vătămată a contractat un împrumut bănesc.
Cu ocazia cercetărilor întreprinse, a rezultat faptul că toate persoanele reclamate, mai puţin S.I.G., au mai fost cercetate anterior în alte dosare pentru aceleaşi fapte, adoptându-se soluţii de neîncepere a urmăririi penale. În consecinţă, în prezenta cauză, faţă de ei s-a dispus neînceperea urmăririi penale în baza art. 10 lit. f) C. proc. pen., întrucât nimeni nu poate fi cercetat şi tras la răspundere penale de două ori pentru aceiaşi faptă.
Verificările efectuate în legătură cu împrumutul bănesc acordat de S.I.G. reclamantei, au relevat faptul că acesta nu se face vinovat de comiterea infracţiunii reclamate.
Înalta Curte a constatat că soluţia de neurmărire penală dată de parchet faţă de intimaţi, este legală şi temeinică întrucât din actele premergătoare efectuate nu a rezultat nici un element care să conducă la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor reclamate.
Pentru a se putea începe urmărirea penală sunt necesare două condiţii.
Prima condiţie constă în existenţa acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârşit în mod cert o infracţiune, date reţinute fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfăşurate ulterior sesizării.
Cea de-a doua condiţie necesară începerii urmăririi penale este înscrisă în art. 228 C. proc. pen. şi constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzută în art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui prevăzut la art. 10 lit. b1) C. proc. pen.
În cauză, din actele premergătoare în cauză a rezultat, după cum s-a menţionat, intervenţia cazurilor prevăzute de art. 10 lit. d) şi art. 10 lit. f) C. proc. pen., intervenţie care a determinat pronunţarea unei soluţii de neîncepere a urmăririi penale.
De altfel, se constată că în cauză recurenta urmăreşte pe calea unor plângeri penale repetate să obţină reformarea unor hotărâri judecătoreşti.
A accepta altfel, ar însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.
În consecinţă, cum din actele premergătoare efectuate în cauză, a rezultat incidenţa cazurilor prevăzute de art. 10 lit. d) şi f) C. proc. pen., care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul formulat de petentă.
II. Împotriva acestei decizii penale a declarat contestaţie în anulare contestatoarea F.G., reluând în totalitate criticile deja iterate instanţei de recurs ce a pronunţat Decizia atacată, solicitând, în consecinţă, desfiinţarea ei şi exonerarea de plata cheltuielilor judiciare către stat la care a fost obligată.
Evaluând actele şi lucrările dosarului, în faza examinării admisibilităţii în principiu a cererii de contestaţie în anulare de faţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 391 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că în aceasta nu este descris niciun motiv din cele expres enumerate limitativ prin cazurile de contestaţie în anulare, prevăzute de art. 386 lit. a)-e) inclusiv C. proc. pen.
Astfel, prevederile textului de lege sus-citat stabilesc că „Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1)C. proc. pen."
Cum chiar prin contestaţia în anulare de faţă se cere „reverificarea actelor depuse" ceea ce tinde cu exercitarea în realitate a unui recurs nou îndreptat împotriva deciziei contestate, ceea ce legea procesual penală nu îngăduie obiectiv, întrucât s-ar atenta la ordinea de drept şi constituţională, Înalta Curte, constatând că motivul pe care se sprijină contestaţia nu este din cele prevăzute în art. 386 C. proc. pen., urmează a constata că aceasta se priveşte ca inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatoarea F.G., împotriva deciziei penale nr. 1413 din 14 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. 9023/1/2008.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 03 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2083/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3910/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
