ICCJ. Decizia nr. 2023/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2023/2009
Dosar nr. 2417/1/2009
Şedinţa publică din 28 mai 2009
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 25/F din 16 februarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul Z.C., domiciliat în Galaţi, împotriva rezoluţiei nr. l03/P/2003 din data de 30 iulie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, astfel cum a fost confirmată prin rezoluţia nr. 6734/1980/2007 din data de 22 aprilie 2007 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
A menţinut rezoluţia atacată.
A obligat petentul la plata către stat a sumei de 50 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut următoarele:
Petentul Z.C. a formulat plângere penală (înregistrată la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti sub nr. 277/C/2001 - filele 49 - 52 din dosarul penal nr. 103/P/2003) împotriva colonelului P.I. şi maiorului S.C. din cadrul Inspectoratului General de Poliţie Bucureşti şi a plutonierului B.N. din cadrul Postului de Poliţie Smârdan, Judeţul Galaţi, învederând faptul că şeful de post a sustras o plângere formulate de către petent şi a dat alt număr, iar B.N. a sustras un proces-verbal întocmit la 17 mai 2000, înregistrat cu numărul 719 din 17 mai 2000 şi care a fost înlocuit cu un proces-verbal încheiat la 19 mai 2000, cu numărul 759 din 19 mai 2000, modificând înţelesul unor termen şi influenţând cursul anchetei.
De asemenea, colonelul P.I. fost şef, al Direcţiei Poliţiei de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General de Poliţie Bucureşti care prin adresa nr. 379163 din 20 noiembrie 2000 i-a comunicat date false, susţinând că lucrarea nr. 55/3591 din 12 ianuarie 1998 a fost trimisă la Primăria Smârdan, fapt ce nu este real deoarece această reclamaţie este la dosarul nr. 2225/P/1999.
Plângerea, astfel cum a fost precizată prin declaraţia petentului ( filele 80-81 din dosarul nr. 103/P/2003) a fost înaintată la Parchetul Militar Teritorial Iaşi spre competentă soluţionare, unde a fost înregistrată sub nr. 1883/P/2001 (conform dovezilor de la filele 48 - 50 din dosarul nr. 103/P/2003).
Prin rezoluţia nr. 1883/P/2001 din 17 martie 2003 Parchetul Militar Teritorial Iaşi a dispus declinarea soluţionării cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi (fila 13 din dosarul nr. 103/P/2003).
Prin rezoluţia nr. 103/P/2003 din 30 iulie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi s-a dispus în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de B.N. fost subofiţer la Postul de Poliţie Smârdan pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 242 alin. (3) C. pen., P.I. fost colonel în cadrul Inspectoratului General de Poliţie Bucureşti şi subcomisarul S.C. din cadrul I.G.P. Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
S-a constatat că Postul de Poliţie Smârdan a primit plângerea pe data de 21 noiembrie 2000 înregistrând-o cu nr. 70/4535, iar aceasta este datată de către petent cu data de 19 mai 2000 dar această dată nu este certificată de nimeni, neputându-se reţine în sarcina poliţistului săvârşirea vreunei infracţiuni.
În ceea cel priveşte pe colonelul P.I., şeful Direcţiei Pază şi Ordine din cadrul Inspectoratului General de Poliţie Bucureşti, învinuirea nu s-a confirmat, în adresa către petent acesta a arătat că poliţia Smârdan l-a îndrumat corect să se adreseze primăriei pentru rezolvarea problemei legate de drumul de acces, către terenul lui şi nu s-a menţionat că plângerea este înregistrată la primărie aşa cum a susţinut petentul.
De asemenea şi maiorul (subcomisar) S. din cadrul Inspectoratului General de Poliţie Bucureşti nu a săvârşit nici o infracţiune. Acesta a făcut unele verificări ca urmare a reclamaţiei lui Z.C., dar lucrarea a fost verificată de către colonelul P.I., iar rezultatul verificărilor a fost comunicat petentului.
Împotriva acestei rezoluţii petentul a formulat plângere în condiţiile art. 278 C. proc. pen. la data de 5 februarie 2007 (conform dovezii de la fila 2 din dosarul nr. 233/44/2007 al Curţii de Apel Galaţi) la procurorul ierarhic superior.
Prin rezoluţia nr. 6734/1980/2007 din 20 aprilie 2007 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (filele 90 - 92 din dosar nr. 4534/1/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) s-a dispus în baza art. 275 - 278 C. proc. pen., respingerea, ca neîntemeiată a plângerii.
Nemulţumit de modul de soluţionare al plângerilor sale petentul s-a adresat în condiţiile art. 2781 C. proc. pen. Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care prin Decizia penală nr. 500 din 7 septembrie 2007 a trimis plângerea la Curtea de Apel Galaţi, spre competentă soluţionare, aceasta prin sentinţa penală nr. 51/F din 28 martie 2008 a respins ca tardiv introdusă plângerea petentului împotriva rezoluţiei nr. 103/P/2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, sentinţă ce a fost casată la rândul său prin Decizia penală nr. 2811 din 16 septembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a trimis cauza la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.
Instanţa de fond a considerat că din actele premergătoare efectuate în cauză nu au rezultat indicii de săvârşire a vreunei fapte penale de către B.N., P.I. şi S.C., pronunţând în acest sens sentinţa penală nr. 25F din 16 februarie 2009.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petiţionarul Z.C., considerând-o nelegală şi netemeinică, apreciind că s-a încălcat art. 6 pct. 1 din CEDO, dreptul la apărare, instanţa având cunoştinţă despre acuzaţiile îndreptate împotriva lui C.I. pentru fals şi pentru furt de înscrisuri şi distrugere de dosare de către B.N. şi refuzând să facă cercetări cu privire la aceste fapte.
Recurentul critică şi faptul că în cadrul actelor premergătoare nu au fost audiaţi poliţiştii, iar comunicarea rezoluţiei de către procurorul D.G. nu există, apreciind că intimaţii se fac vinovaţi de săvârşirea faptelor pentru care au fost cercetaţi.
Declaraţiei de recurs i-au fost ataşate un set de acte.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, constată că aceasta este legală şi temeinică.
Judecând plângerea, instanţa de fond a verificat rezoluţia dată de procuror pe baza lucrărilor din materialul din dosarul cauzei, analizând amănunţit toate împrejurările şi aspectele sesizate de petiţionar, modul în care ele se regăsesc în dovezile efectuate şi concluziile stabilite de organul de urmărire penală.
În mod corect, instanţa de fond a considerat că din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă că intimaţii B.N., P.I. şi S.C. ar fi săvârşit vreo faptă de natură să atragă răspunderea penală a acestora.
Astfel, numiţii B.N., P.I. şi S.C. şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu potrivit competenţei lor, nedovedindu-se că ar cauzat o vătămare a intereselor legale ale petentului pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
De asemenea, nu s-a făcut dovada falsificării unui înscris oficial, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări de către P.I. şi nici că numitul B.N. ar fi sustras sau distrus vreun înscris aflat în păstrarea ori deţinerea Postului de Poliţie Smârdan, sau că l-ar fi favorizat pe numitul P.E. pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală ori judecata.
Instanţa de fond a avut în vedere toate faptele pentru care intimaţii au fost cercetaţi, analizând întreg materialul probator administrat în faza actelor premergătoare pe care l-a examinat şi apreciat în mod corect, apreciind că faptele penale nu există.
În cauză nu a fost încălcat dreptul la apărare al petiţionarului, instanţa de fond i-a dat posibilitatea acestuia să-şi facă apărarea pe care o consideră eficientă în soluţionarea cauzei sale, acesta depunând înscrisurile care aveau legătură cu soluţionarea cauzei (aceste înscrisuri sunt consemnate în încheierile din data de 8 februarie 2008 şi 23 ianuarie 2009), acordând în acest sens două termene de judecată (7 martie 2008, 23 ianuarie 2009), dar fără ca petiţionarul să depună actele pe care le consideră utile în soluţionarea cauzei.
Instanţa, analizând actele deja existente la dosar, ataşate de către petiţionar, a apreciat că acestea nu privesc cauza de faţă, amânarea dosarului pentru acest motiv ar duce la tergiversarea acesteia, în mod nejustificat.
Astfel, nu se poate susţine că petiţionarul nu a beneficiat de un proces echitabil, în condiţiile în care instanţa de fond i-a dat posibilitatea pregătirii apărării, administrării în condiţiile prev. de art. 2781 C. proc. pen., a oricăror înscrisuri pe care le consideră utile soluţionării cauzei, aceasta judecând cauza pe baza probelor din dosarul de urmărire penală şi a tuturor înscrisurilor prezentate, dar aşa cum rezultă din încheierile de şedinţă petiţionarul nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei, tergiversând în mod nejustificat, depunerea actelor, mai mult, a înţeles să părăsească sala de şedinţă, refuzând să participe la dezbaterea cauzei sale.
De altfel, aceeaşi poziţie procesuală a avut-o petiţionarul şi în faza instanţei de recurs, aceasta prin încheierea din 30 aprilie 2009 a respins cererea de ataşare a dosarelor nr. 203/P/2006 şi nr. 264/P/2006, acordându-i termen recurentului pentru a-şi pregăti apărarea şi a depune înscrisuri, acesta a refuzat să participe la dezbaterea recursului său, deşi la prima strigare a dosarului a răspuns prezent, ulterior motivându-şi absenţa din sala de judecată datorită refuzului instanţei de a dispune anexarea dosarelor solicitate.
Critica privind insuficienţa cercetării, prin neadministrarea nici unui act premergător nu poate fi reţinută, deoarece în etapa actelor premergătoare procurorul este singurul care apreciază asupra oportunităţii efectuării verificărilor pe care le consideră necesare şi suficiente.
Invocarea de către petiţionar a neadministrării probelor de către procuror, conform art. 63-64 C. proc. pen., (neaudierea poliţiştilor), nu constituie o critică fondată privind actele premergătoare efectuate în cauză, deoarece administrarea acestora vizează procesul penal numai după începerea urmăririi penale, fază care presupune garanţiile procesuale pentru efectuarea unei urmăriri penale complete.
În etapa actelor premergătoare, etapă care se situează în afara procesului penal nu pot fi administrate mijloace de probă, ci se fac numai verificări cu privire la presupuse fapte penale.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apreciază sentinţa instanţei de fond nr. 25/F din 16 februarie 2009 a Curţii de ApelGalaţi, ca fiind legală şi temeinică, neexistând dovezi de săvârşire a faptelor penale sesizate, în mod corect dispunându-se neînceperea urmăririi penale.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată recursul petiţionarului nefondat şi se va respinge, potrivit disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul Z.C. împotriva sentinţei penale nr. 25/F din 16 februarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3896/2009. Penal. Infracţiuni la regimul... | ICCJ. Decizia nr. 2026/2009. Penal → |
|---|
