ICCJ. Decizia nr. 2090/2009. Penal. Infracţiuni la alte legi speciale. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2090/2009
Dosar nr. 377/33/2009
Şedinţa publică din 3 iunie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin sentinţa penală nr. 20 din 18 martie decembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza art. 403 alin. (3) C. proc .pen., s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuienta S.E. împotriva sentinţei penale nr. 719 din 30 mai 1958 pronunţată în dosar nr. 357/1958 al Tribunalului Militar al Regiunii a lll-a Militară Cluj, fiind obligată revizuienta să plătească în favoarea statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin cererea adresată iniţial la Parchetul de pe lângă Tribunal Militar Cluj la data de 31 ianuarie 2007 şi înregistrată sub nr. 15/C/2007, petiţionara S.E., născută S.A., sora condamnatului şi executatului politic S.A., a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 719 din 30 mai 1958 din dosarul nr. 357/1958 al Tribunalului Militar al Regiunii a III a Militară Cluj.
În motivarea cererii de revizuire, petiţionara a arătat că fratele său, S.A., s-a născut la 18 ianuarie 1925 şi a fost executat la 1 septembrie 1958 alături de coinculpaţii H.I., F.A., T.E., T.D., O.P.Şt., O.Gh.C., L.Şt.Şt., K.Şt. şi A.I.A. în baza sentinţei, mai sus-menţionate. În afara acestora, prin aceeaşi sentinţă au fost condamnaţi la pedepse deosebit de grave alte 47 de persoane şi s-a dispus şi confiscarea totală a averii condamnaţilor. Soluţiile de condamnare au fost pronunţate de completul de judecată prezidat de prost famatul judecător călău M.P., ajuns maior de justiţie, fără a fi absolvent al vreunei facultăţi de drept.
Potrivit considerentelor sentinţei menţionate, inculpaţii au iniţiat şi organizat o mişcare contrarevoluţionară în R.P.R. de tip laburist-creştin denumită P.M.C. care avea ca scop declanşarea unei lovituri de stat în luna august 1956 în R.P.R. şi instaurarea vechiului regim burghezo-moşieresc. S-a reţinut în sarcina inculpaţilor că au întocmit un manifest program, care cuprindea o serie de fraze şi lozinci cu aspect democratic şi au avut şi ideea creării unui stat confederal româno-maghiar şi chiar european.
S-a reţinut, de asemenea, că inculpatul F.A., fost avocat şi membru al partidelor istorice, a avut ca misiune specială recrutarea elementelor de naţionalitate română din toată ţara, iar inculpaţii au îndrăznit să aducă calomnii la adresa U.R.S.S. şi a regimului existent în R.P.R., caracterizând regimul impus de baionetele sovietice în felul următor: „Comuniştii pot obţine succese numai acolo unde masa este demoralizată sau înşelată, deci nimeni nu mai are speranţă .. Faţă de această politică a sovieticului, noi trebuie să clădim confederaţia noastră cu cea mai mare seriozitate şi trebuie să ia fiinţă cât mai urgent şi P. atât pe linie politică cât şi în privinţa economică".
Inculpatul S.A., redactorul acestui manifest, a fost calificat drept un „animal turbat". El a mai declarat că „deoarece între timp rebeliunea contrarevoluţionară din Ungaria a fost lichidată şi astfel, şansele acţiunii plănuite de organizaţia subversivă creată şi condusă de mine au scăzut .. am hotărât împreună cu H.I. să nu mai întreprindem asemenea acţiuni".
Revoluţia maghiară a fost înăbuşită de tancurile sovietice la 4 noiembrie1956, iar inculpatul S.A. a fost arestat abia peste 1 an, la 18 septembrie1957. Neiniţierea vreunei acţiuni timp de 1 an, nu a fost considerată drept o desistare de instanţele militare investite cu judecarea cauzei. În schimb, prin considerentele sentinţei au enunţat că „lepădăturile societăţii" care se vor ridica împotriva cuceririi revoluţionare, pentru care s-a vărsat atâta sânge şi atâtea jertfe, vor fi demascaţi de autorităţile de stat care sunt vigilente şi păzesc ca lumina ochilor această putere populară.
În susţinerea cererii sale de revizuire, petiţionara a invocat dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., arătând în primul rând, faptul că formulează această cerere de revizuire deoarece în urma desfiinţării recursului în anulare nu există nici o altă posibilitate legală de a obţine achitarea persoanelor condamnate şi executate pe nedrept.
Ca fapte sau împrejurări noi sunt invocate următoarele:
- abolirea Decretului nr. 199/1950 care a sancţionat cu pedeapsa capitală uneltirile împotriva securităţii interne şi externe a R.P.R.;
- abolirea regimului ocrotit draconic de acest decret şi de instanţele militare de atunci;
- demascarea oficială a crimelor comunismului prin Raportul T. şi de către Preşedintele României;
- recunoaşterea meritelor istorice a revoluţiei din 1956;
- aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană, visată de condamnaţi acum 50 de ani;
- instanţa militară din Cluj care a pronunţat sentinţa de condamnare nu avea cunoştinţă de crimele comunismului care au reprezentat secret de stat, nefiind aduse la cunoştinţa opiniei publice.
La data de 06 octombrie 2008, în susţinerea cererii de revizuire, a fost depus R.C.P.A.D.C. România.
După efectuarea cercetărilor, în virtutea dispoziţiilor art. 399 alin. (5) C. proc. pen., procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, a înaintat întregul material împreună cu concluziile de admitere a cererii, Curţii de Apel Cluj, stabilită ca fiind instanţa competentă prin încheierea nr. 581 din 25 martie 2008, dosar nr. 974/1/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în urma soluţionării conflictului de competenţă dintre Tribunalul Militar Cluj şi Curtea de Apel Cluj.
Procurorul a apreciat că, în cauză sunt îndeplinite condiţiile admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire prevăzută de art. 394 lit. a) C. proc. pen., întrucât instanţa militară care a pronunţat sentinţa de condamnare nu avea cunoştinţă de crimele comunismului, care au reprezentat secrete de stat, nefiind aduse la cunoştinţa opiniei publice.
Mai mult, din cuprinsul capitolului 111 al R.C.P.A.D.C. din România intitulat „Legislaţie şi Justiţie", rezultă necesitatea desfiinţării prin lege a condamnărilor emise pe baza unor articole cu caracter politic din vechile coduri penale, ţinând seama de neconstituţionalitatea aplicării lor şi de încălcarea flagrantă a D.U.D.O.
S-a concluzionat că aceste împrejurări şi fapte sunt noi şi nu au putut fi cunoscute de instanţă la data soluţionării cauzei, deci pe baza acestora se poate reţine netemeinicia hotărârii de condamnare, astfel că este inadmisibil ca justiţia României, ţară membră a U.E. să nu-i achite pe cei care şi-au jertfit viaţa pentru asemenea idealuri nobile. În cazul respingerii în principiu a cererii de revizuire, reţinându-se că motivele invocate nu îndeplinesc condiţiile prevăzută de art. 394 lit. a) C. proc. pen., se poate pune problema încălcării dreptului de acces la justiţie garantat de art. 21 din Constituţia României precum şi art. 6 teza I din C.A.D.O.L.F., în acest sens menţionându-se cauza C. împotriva României.
Analizând în concret modul de desfăşurare a procesului penal pornit împotriva inculpatului executat S.A., probele administrate precum şi modul de administrare a acestora, procurorul a considerat că în prezenta cauză operează fără putinţă de tăgadă, principiul „in dubio pro reo", în ceea ce priveşte existenţa faptelor pentru care a fost cercetat inculpatul, motiv pentru care, ar fi incidente prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen., impunându-se deci, achitarea acestuia, în urma rejudecării cauzei, potrivit art. 405 C. proc. pen.
Analizând cererea de revizuire în baza actelor şi lucrărilor dosarului şi a reglementărilor în materie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 719 din 30 mai 1958, pronunţată în dosarul nr. 357/1958 al Tribunalului Militar al Regiunii a III-a Militară Cluj, în baza art. 1 lit. c) din Decretul-Lege nr. 199/1950 combinat cu art. 25 pct. 6 C. pen. şi art. 4 din Decretul nr. 199/1950 a fost condamnat inculpatul S.A., la pedeapsa cu moartea şi confiscarea totală a averii personale în favoarea statului pentru crima de uneltire contra securităţii interne şi externe a R.P.R.
De menţionat că în dispozitivul sentinţei se menţionează expres că inculpatul S.A. nu posedă averi.
Prin Decizia nr. 206 din 24 iulie 1958 a Tribunalului Suprem, Colegiul Militar, s-a admis recursul declarat de inculpat şi s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 1 lit. c) din Decretul nr. 199/1950 în infracţiunea prevăzută de art. 211 C. pen., modificat prin Decretul nr. 318/1958 şi s-a menţinut pedeapsa aplicată de prima instanţă.
Inculpatul a formulat cerere de graţiere care a fost respinsă de P.M.A.N. în şedinţa din 22 august 1958.
În considerentele sentinţei penale menţionate s-a reţinut, în esenţă, că inculpatul S.A. a iniţiat şi organizat o mişcare contrarevoluţionară în R.P.R. de tip laburist creştin denumită P.M.C., care avea ca scop declanşarea unei lovituri de stat în luna august 1956 în R.P.R. pentru răsturnarea prin violenţă a ordinii sociale existente şi instaurarea vechiului regim burghezo - moşieresc, precum şi ştirbirea suveranităţii statului asupra teritoriului actual, urmând a se contopi într-o conducere unică a statelor în aşa zisa C.S.B., faptă ce constituie infracţiunea prevăzută de art. 211 C. pen., modificat prin Decretul nr. 318/1958.
Inculpatul S.A., preot romano catolic, încă din anii 1947 -1948, când era student la facultatea de teologie romano-catolică din Timişoara, şi-a format o concepţie ideologică de politică duşmănoasă orânduirii de stat democrat populare din R.P.R., fapt pentru care a devenit un adversar al orânduirii de stat din R.P.R.
După terminarea facultăţii de teologie, inculpatul a început să redacteze diferite scrieri, având la bază concepţiile sale, luând legătura cu alte elemente duşmănoase regimului, cărora le-a destăinuit concepţiile sale politice.
În vederea aplicării concepţiilor sale politice şi ideologice şi pentru a putea acţiona mai intens împotriva regimului democrat popular din R.P.R., inculpatul şi-a pus problema înfiinţării unei organizaţii contrarevoluţionare bazată pe principii social creştine, şi astfel a propagat ani dea rândul aceste idei şi altor persoane, care nutreau aceleaşi vederi, ca L.Şt., I.B., M.E., F.A., T.E. şi alţii.
În cursul anului 1955, inculpatul S.A., în discuţiile avute cu R.I., F.A., T.E., O.Şt. şi A.A. iar, mai târziu, cu T.D.O.C., L.Şt. şi K.Ş., au iniţiat şi organizat o mişcare contrarevoluţionară în R.P.R., de tip laburist creştin denumită P.M.C., şeful acesteia fiind inculpatul S.A., care avea drept scop declanşarea unei lovituri de stat în luna august 1956, în R.P.R. pentru răsturnarea prin mijloace violente a ordinii socialiste şi instaurarea vechiului regim burghezo - moşieresc, precum şi ştirbirea suveranităţii statului, urmând a se contopi într-o conducere unită a statelor din aşa-zisa C.S.B., un nucleu C.S.R.M.
În acest scop, inculpaţii S.A. şi H.I., în înţelegere cu ceilalţi inculpaţi menţionaţi mai sus, au contat pe ajutorul puterilor imperialiste şi astfel au căutat să ia legătura cu Vaticanul, cu ambasadorul american din R.P.U., aflat în Târgu Mureş şi oficiul de spionaj imperialist din Elveţia Berna, O. şi, în plus, inculpatul S.A. s-a deplasat personal în R.P.U., în perioada iulie - 2 august 1956, pentru a lua legătura cu elementele contrarevoluţionare din Ungaria, ca şi aceştia să pregătească o contrarevoluţie care să izbucnească concomitent cu cea programată de inculpaţi.
Ca plan de acţiune, inculpaţii au conceput şi realizat nuclee subversive, în oraşele Arad, Cluj, Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe, oraşul Stalin şi apoi Bucureşti, urmând ca membrii de încredere recrutaţi, să câştige pentru organizaţie cât mai mulţi aderenţi şi, prin act contrarevoluţionar, să ocupe oraşul Stalin, Staţiunea de Emisie R.B., şi apoi să pornească spre Bucureşti, unde făcând joncţiunea cu elemente contrarevoluţionare recrutate acolo, să acţioneze alături de unitatea de tancuri, la lt. colonel D.C., pentru ocuparea M.A.M.I., şi a studioului de radio Bucureşti, la data de 16 august 1956 când urma să se emită proclamaţia către ţară, P.M.C. care să anunţe răsturnarea regimului din R.P.R. şi instaurarea noului regim. În realizarea acestui scop, au contat şi pe ajutorul bandelor din Făgăraş şi secuime, armamentul urma a fi procurat prin atacarea şi jefuirea depozitului de armament din Sfântu Gheorghe, plus pe armamentul ce contau că o să-l furnizeze locotenentul colonel D.C., comandantul unităţii de tancuri Caracal.
Activitatea inculpaţilor s-a desfăşurat în mod clandestin, întrebuinţându-se diferite parole şi nume conspirative, ca V.O., P., „o ţigaretă prinsă la gură", „o cutie de chibrituri săltată la mână", Z. nume conspirativ al inculpatului S.A.
Activitatea inculpaţilor nu a avut rezultatul scontat pentru 28 august 1956, întrucât nu au reuşit să mobilizeze suficiente forţe, iar pe de altă parte nu se perfectase în mod concret legătura cu locotenent colonel D.C., în ce priveşte intervenţia armată a acestuia.
După izbucnirea contrarevoluţiei din Ungaria din octombrie 1956, inculpatul S.A. împreună cu colaboratorii lui principali R.I., F.A. şi C.A. au început o activitate mai febrilă, pe problema începerii contrarevoluţiei şi în R.P.R., plecând la Bucureşti pentru a pune la punct câştigarea în organizaţie a locotenent colonel D.C., prin soţia acestuia D.I., a luat apoi măsuri de procurare de armament şi apoi de confecţionare şi difuzare de manifeste. De asemenea, au plănuit să fuzioneze cu rebelii din Ungaria, unde urma să plece o grupă de ajutor sub conducerea lui L.Şt.
Această acţiune planificată de inculpat este întreruptă însă de neaşteptata lichidare a rebeliunii contrarevoluţionare din R.P.U.
Analizând cazul de revizuire invocat în cauză, art. 394 lit. a) C. proc. pen., în raport cu datele concrete ale speţei, prima instanţă a constatat că cererea de revizuire este neîntemeiată.
Potrivit art. 394 lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Din analiza textului legal rezultă că revizuirea, întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi, este dublu condiţionată: pe de o parte, aceste fapte sau împrejurări să nu fi fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; pe de altă parte, faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, condamnare sau de încetare a procesului penal.
În literatura de specialitate, dar şi în practica judiciară s-a statuat că expresia „fapte sau împrejurări" semnifică probele propriu-zise, adică elemente de fapt cu caracter informativ, cu privire la ceea ce trebuie dovedit în revizuire, respectiv orice întâmplare, situaţie, stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate dovedi netemeinicia hotărârii atacate.
Apoi, descoperirea faptelor sau împrejurărilor noi trebuie corelată cu necunoaşterea acestora de către părţi, înainte sau în timpul judecării cauzei. De asemenea, s-a susţinut că există acest caz de revizuire şi atunci când instanţa a cunoscut la data soluţionării cauzei faptele probatorii ce se invocă în revizuire, dar nu au putut fi cunoscute mijloacele de probă.
Ori, din toate aceste interpretări ale textului legal, rezultă că pentru existenţa acestui caz de revizuire, este necesar ca „faptele sau împrejurările" să fi preexistat hotărârii atacate, doar că nu au fost cunoscute instanţei, iar descoperirea lor ulterioară şi invocarea în calea de atac a revizuirii, are menirea de a pune în lumină erorile de fapt din hotărâre şi de a anula o astfel de hotărâre greşită, tocmai pentru că nu s-au cunoscut aceste împrejurări.
În speţă, împrejurările invocate (abolirea Decretului nr. 199/1950 care a sancţionat cu pedeapsa capitală uneltirile împotriva securităţii interne şi externe a R.P.R.; abolirea regimului ocrotit draconic de acest decret şi de instanţele militare de atunci; demascarea oficială a crimelor comunismului prin Raportul T. şi de către Preşedintele României; recunoaşterea meritelor istorice a revoluţiei din 1956; aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană, visată de condamnaţi acum 50 de ani; necunoaşterea crimelor comunismului care au reprezentat secrete de stat nefiind aduse la cunoştinţa opiniei publice), nu poate avea semnificaţia unor „fapte sau împrejurări noi", în accepţiunea art. 394 lit. a) C. proc. pen., pentru că aceste evenimente reprezintă într-adevăr împrejurări descoperite ulterior, dar şi apărute ulterior condamnării, deci care nu au preexistat hotărârii de condamnare şi care să fi putut influenţa soluţia procesului, dacă ar fi fost cunoscute la momentul soluţionării cauzei.
Faptul că prin R.C.P.A.D.C. din România, s-au propus şefului statului măsuri legate de legislaţie şi justiţie, printre care: declararea crimelor regimului comunist drept crime împotriva umanităţii, imprescriptibile juridic sau desfiinţarea prin lege a condamnărilor emise pe baza unor articole cu caracter politic din codurile penale din 1948, 1955, 1968, nu înseamnă că aceste condamnări considerate nelegale, neconstituţionale, pot fi automat desfiinţate, atât timp cât nu a fost adoptată o lege în acest sens.
Nu se poate vorbi în cauză de împrejurări „necunoscute instanţelor la soluţionarea cauzei" pentru că, istoric vorbind, acest lucru nu era posibil. Soluţionarea acelei cauze şi, în final, condamnarea numitului S.A. s-a făcut în conformitate cu legislaţia în vigoare la momentul respectiv şi cu probele dosarului care au confirmat comiterea faptelor reţinute în sarcina sa. De altfel, însăşi Codul penal de la 1958, sub imperiul căruia au fost comise infracţiunile în cauză, prevedea în art. 2, principiul aplicării legii penale în timp, în sensul că, legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare.
Nu se poate pune în nici un caz în speţă problema încălcării liberului acces la justiţie, consfinţit de art. 21 din Constituţia României şi prevăzut şi de art. 6 par. I din C.E.D.O. Petenta are dreptul a se adresa justiţiei, cum de altfel a şi făcut-o prin prezenta cerere, neexistând nicio lege care să-i îngrădească exercitarea acestui drept şi a beneficiat de judecarea cauzei sale, în mod public, de către o instanţă independentă şi imparţială, care însă, hotărăşte conform reglementărilor naţionale în materia revizuirii.
Există însă posibilitatea ca revizuienta să obţină constatarea unei eventuale reabilitări a condamnatului şi, eventual, reparaţii morale - în baza legilor speciale în această materie (deţinuţi şi condamnaţi politic în perioada regimului comunist).
S-a mai reţinut că invocarea hotărârii C.E. în cauza C. împotriva României, ca exemplificare a recunoaşterii încălcării dreptului de acces la justiţie, nu-şi găseşte incidenţa în prezenta situaţie. În respectiva cauză, Curtea a constatat încălcarea substanţei acestui drept, deoarece instanţele române nu au examinat legalitatea deciziilor autorităţilor administrative referitoare la drepturile cu caracter civil ale reclamantului, pe motiv că legislaţia în vigoare la acea dată în materia competenţei instanţelor nu le permitea acest lucru, ele respingând cererile reclamantului ca inadmisibile, deci fără a le examina pe fond, ceea ce nu este cazul speţei de faţă.
B. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurenta revizuentă S.E., criticând-o pentru nelegalitate, sub aspectul greşitei respingeri a cererii de revizuire.
În motivarea recursului se arată că prima instanţă a definit greşit legislaţia aplicabilă în materie, susţinând că însăşi Codul penal de la 1958, sub imperiul căruia au fost comise infracţiunile în cauză, prevedea în art. 2 principiul aplicării legii penale în timp, în sensul că, legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare; or, se arată că faptele au fost comise înainte de revoluţia din Ungaria din octombrie 1956, dată la care era în vigoare Codul penal din 1936.
Totodată, s-a arătat că în mod greşit instanţa fondului a considerat că, pentru admiterea cererii de revizuire, împrejurările noi trebuiau să nu fie cunoscute de părţi şi de instanţă, potrivit doctrinei fiind relevantă numai necunoaşterea de către instanţă, ceea ce este şi cazul în speţă, întrucât existenţa crimelor regimului comunist nu a putut fi cunoscută de instanţa militară de la acea vreme.
Oral, apărătorul recurentei a invocat faptul că instanţa de fond nu se putea pronunţa cu privire la cererea de revizuire în lipsa celor peste 50 de volume de urmărire penală ce se aflau la C.N.S.A.S. şi nu au fost ataşate dosarului.
Examinând sentinţa recurată prin prisma tuturor aspectelor de drept şi de fapt, conform prevăzută art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat şi urmează a fi admis, cu majoritate de voturi, pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a procedat în mod greşit la judecarea cauzei, în condiţiile în care cererii de revizuire nu i-au fost ataşate decât anumite file (160 pagini din volumele 13 şi 27) din dosarul cauzei, ce însuma 56 de volume, fiind incontestatabil că acestea nu au ieşit din posesia C.N.S.A.S., aspect ce reiese din înscrisul aflat la fila 2 din volumul II al dosarului întocmit de parchet în procedura de revizuire.
Procedând în acest fel, prima instanţa a lăsat impresia că nu s-a aplecat nici măcar formal asupra cererii de revizuire, procedând la examinarea acesteia doar pe baza unei simple copii a hotărârii de condamnare şi a dosarului de penitenciar şi neluând în considerare argumentaţia vastă a cererii, susţinută de altfel şi de referatul procurorului, în acest fel, încălcându-se dreptul revizuientei la un proces echitabil.
Ca atare, apreciind că examinarea acestei critici face inutilă cercetarea celorlalte susţineri din motivele de recurs, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de recurenta revizuentă S.E., va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza pentru rejudecare la instanţa de fond care, cu ocazia rejudecării se va conforma prezentei decizii; totodată, va putea administra orice alte probe considerate concludente, urmând, totodată, să aibă în vedere şi celelalte critici din motivele de recurs.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursurilor rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Cu majoritate de voturi:
Admite recursul declarat de recurenta revizuentă S.E., împotriva sentinţei penale nr. 20 din 18 martie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, Curtea de Apel Cluj.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de revizuenta S.E., rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 03 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2085/2009. Penal. Lipsirea de libertate în... | ICCJ. Decizia nr. 2569/2009. Penal → |
|---|
