ICCJ. Decizia nr. 2077/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2077/2009
Dosar nr. 39597/3/2008
Şedinţa publică din 03 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 35 din 16 ianuarie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, în baza art. 3 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c), art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul T.G., la o pedeapsă de 7 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului, după executarea pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) - art. 76 lit. a) C. pen., a mai fost condamnat acelaşi inculpat la 5 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului, după executarea pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.
În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea aceea - de 7 ani închisoare.
În baza art. 35 alin. (3) C. pen., au fost contopite cele două pedepse complementare, inculpatului urmând a-i fi interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea şi arestul preventiv de la 27 august 2008, la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
În baza art. 117 alin. (3) C. pen., s-a dispus expulzarea inculpatului în ţara de origine, respectiv Bulgaria, după executarea pedepsei de 7 ani închisoare.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantităţii de 2200,5 grame opium rămasă în urma efectuării analizelor de laborator.
În baza art. 169 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a unui telefon mobil culoare gri, acumulator aferent şi cartelă.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarea situaţie:
La data de 21 august 2008, inculpatul K.O., a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru comitereainfracţiuni prevăzute de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în temeiul art. 19 din Legea nr. 682/2002 a formulat un denunţ cu privire la un cetăţean bulgar identificat ulterior în persoana inculpatului T.G., care se ocupă cu traficul internaţional de droguri de mare risc.
Potrivit denunţului formulat de către sus-numit rezulta că în data de 21 august 2008 un cetăţean bulgar pe nume G. urma să intre în România, prin vama Giurgiu, la volanul unui autoturism marca A. sau H., având asupra sa o cantitate de aproximativ 5-6 kg opium droguri pe care urma să le vândă unui cetăţean român cunoscut sub porecla de G., tranzacţia urmând să aibă loc în faţa fast-food-ului M.D. din cartierul Dristor.
În baza informaţiilor furnizate de către martorul denunţător, în data de 26 august 2008, organele de urmărire penală au format dispozitiv de supraveghere în zona Vama Giurgiu. Astfel, s-a constat că, în data de 26 august 2008, în jurul orei 18,30 – 19,00, prin punctul vamal menţionat a intrat un autoturism marca A., la volanul căruia se afla inculpatul. Acesta s-a deplasat în Municipiul Bucureşti şi a staţionat în parcarea Hotelului H. din Piaţa Unirii.
După aceasta, inculpatul a intrat în restaurantul hotelului unde a stat aproximativ două ore, iar în jurul orei 22,00, a urcat în autoturism, unde a rămas în aşteptare şi a purtat mai multe discuţii telefonice.
Din procesele-verbale de redare a convorbirilor şi comunicărilor telefonice (înregistrate şi interceptate în baza ordonanţelor provizorii nr. 22/A/2008 din 22 august 2008, nr. 23/ A din 22 august 2008 şi nr. 25/A/2008 din 26 august 2008, confirmate ulterior prin încheierile nr. 689/ AI din 25 august 2008 şi nr. 702/ AI din 28 august 2008 emise de Tribunalul Bucureşti), a rezultat că inculpatul a efectuat mai multe convorbiri telefonice cu cetăţeni bulgari şi turci din care rezulta că acesta urma să se întâlnească cu o persoană de etnie rromă, cunoscută sub porecla de G. (care nu a-fost identificată), pentru a-i înmâna un pachet în schimbul sumei de 3.000 euro.
Întrucât din convorbirile şi comunicările telefonice efectuate de către inculpatul T.G., rezulta că intenţiona să arunce drogurile, întrucât persoanele cu care urma să încheie tranzacţia nu s-au prezentat la locul de întâlnire şi să părăsească teritoriul România s-a procedat la blocarea în trafic a autoturismului condus de către acesta.
Astfel, în prezenţa martorului asistent G.C., s-a procedat la efectuarea unui control corporal asupra inculpatului, asupra căruia a fost găsit telefonul mobil, iar în autoturismul condus de acesta sub bancheta din spate au fost găsite două pachete înfăşurate în bandă adezivă, în care conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 857943 din 29 august 2008,a rezultat că se afla cantitatea de 2202,5 grame opium. Inculpatul a declarat că în cele două pachete se află rezină necesară pentru creşterea cannabisului şi îi aparţine, urmând să o transporte în Olanda.
Situaţia de fapt, astfel cum a fost descrisă, a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal întocmit de către lucrătorii de poliţie cu ocazia supravegherii operative; raport de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 857943 din 29 august 2008; declaraţii învinuit/inculpat T.G.; declaraţie martor G.C.; declaraţia numitului K.O.; proces-verbal întocmit de lucrătorii de poliţie; procese-verbale de redare a convorbirilor şi comunicărilor telefonice interceptate şi înregistrate în baza ordonanţelor provizorii emise de D.I.I.C.O.T. – S.T. Bucureşti şi confirmate ulterior prin autorizaţiile emise de către judecător.
A concluzionat instanţa de fond că declaraţia de recunoaştere a inculpatului se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză şi formează convingerea că inculpatul se face vinovat de săvârşirea faptelor penale puse pe seama sa prin actul de sesizare a instanţei şi care în drept, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Având în vedere faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o atitudine de recunoaştere şi regret, gradul de pericol social concret al infracţiunilor săvârşite, împrejurările şi urmările acestora, precum şi celelalte criterii de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), prima instanţă a apreciat că scopul educativ şi preventiv al sancţiunii ce urmează a fi aplicată acestuia, poate fi atins prin aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege (deci cu reţinerea de circumstanţe atenuante) dar, cu executare în regim de detenţie.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul T.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei individualizări judiciare a pedepselor aplicate, Parchetul solicitând majorarea, iar inculpatul arătând că se impune reducerea acesteia.
Analizând motivele apelurilor declarate în cauză şi verificând hotărârea pronunţată de instanţa de fond, precum şi probele administrate în cauză, în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de apel, Curtea a constatat şi reţinut că hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, este legală şi temeinică, iar apelurile declarate, în cauză, au fost nefondate şi au fost respinse ca atare.
Considerentele de fapt şi de drept avute în vedere la pronunţarea acestei decizii au fost următoarele:
Prin hotărârea penală mai sus-menţionată, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe inculpatul T.G., la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunilor prevăzută şi pedepsită de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; a făcut aplicabilă art. 65 raportat la art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen., interzicând inculpatului aceste drepturi, pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, cu aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Prin aceeaşi hotărâre, s-a dispus expulzarea inculpatului, precum şi confiscarea cantităţii de 2200,5 grame opium rămasă în urma efectuării analizelor de laborator, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 169 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a unui a de telefon şi cartelele aferente.
Curtea a constatat că prima instanţă a făcut o analiză temeinică, critică şi judicioasă a probelor administrate în cauză, a avut în vedere toate apărările inculpatului, din toate acestea rezultând vinovăţia acestuia.
Apelul Parchetului este nefondat, având în vedere că pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată inculpatului este corectă.
Instanţa de fond i-a aplicat inculpatului circumstanţe atenuante reţinând că anterior comiterii infracţiunii, acesta a avut o bună conduită în societate, nu a mai fost condamnat sau sancţionat, a recunoscui şi regretat comiterea faptelor, iar o pedeapsă de 10 ani, chiar dacă ar reprezenta minimum special prevăzut de lege, este deosebit severă, în raport de circumstanţele personale şi circumstanţele reale în care a fost comisă infracţiunea.
Toate apărările inculpatului au fost verificate şi analizate din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză (procese-verbale întocmite de organele de poliţie, autorizaţii de interceptare, procese verbale de redare a convorbirilor şi comunicărilor, procese verbale de percheziţie, raport de constatare tehnico ştiinţifică, declaraţia martorului G.C., declaraţia denunţătorului K.O., declaraţii inculpat) s-a ajuns la concluzia certă că inculpatul T.G. se face vinovat de săvârşirea faptei pentru care a fost trimis în judecată.
Susţinerile şi apărările inculpatului, nu au avut niciun suport juridic, dar nici probator, astfel încât toate dovezile existente la dosarul cauzei arată că inculpatul a comis infracţiunea reţinută în sarcina sa.
Prin urmare, hotărârea pronunţată de instanţa de fond a fost considerată legală, temeinică şi corectă.
Inculpatul T.G. a criticat hotărârea pronunţată de instanţa de fond în raport de cuantumul pedepsei aplicate, Curtea a constatat că şi această critică nu este fondată.
Pornind de la reperele, expres consacrate de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), coroborate cu dispoziţiile art. 52 C. pen., instanţa care a judecat fondul cauzei a realizat o justă individualizare a sancţiunii aplicate inculpatului, pedeapsa de 7 ani închisoare, pe care acesta urmează să o execute în regim de detenţie, reflectând atât gradul de pericol social al faptei, cât şi periculozitatea şi capacitatea de reeducare a inculpatului T.G., în favoarea căruia Tribunalul a reţinut drept circumstanţe favorabile împrejurarea că nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o atitudine de recunoaştere şi regret, gradul de pericol social concret al infracţiunilor săvârşite, împrejurările şi urmările acestora, precum şi celelalte criterii de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciindu-se că scopul educativ şi preventiv al sancţiunii aplicate acestuia, poate fi atins prin aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege (deci cu reţinerea de circumstanţe atenuante) dar, cu executare în regim de detenţie.
În conformitate cu prevederile art. 383 alin. (2) C. proc. pen., constatând că temeiurile care au stat la baza luării arestării preventive nu s-au schimbat, Curtea a menţinut starea de arest a inculpatului ŞI a dedus din pedeapsa aplicată durata executată, la zi.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul T.G., care prin apărătorul desemnat din oficiu, a criticat hotărârile pronunţate în cauză prin prisma cazurilor de casare prevăzutăde art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., şi a solicitat să se dea o mai mare eficienţă circumstanţelor personale ale inculpatului având drept consecinţă reducerea pedepsei aplicată.
Examinând recursul în raport de motivele invocate dar şi din oficiu, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor urma.
Astfel, în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicată inculpatului T.G., Înalta Curte apreciază că a fost făcută o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se cont atât de gradul de pericol social în concret al faptelor săvârşite de inculpatul T.G. dar şi de circumstanţele personale ale acestuia, fiind fără antecedente penale, precum şi faptul că acesta a avut o atitudine sinceră pe tot parcursul procesului penal şi a colaborat cu organele de anchetă dar şi de pericol social al faptei, cât şi periculozitatea şi capacitatea de reeducare a inculpatului T.G.
Sancţiunile de drept penal se aplică pentru restabilirea ordinii de drept încălcate, constrângerea şi reeducarea infractorului, context în care, instanţa fondului, procedând la individualizarea judiciară a pedepsei, operaţiune, de altfel, extrem de complexă, a adaptat pedeapsa la nevoile de apărare socială, în raport cu gravitatea abstractă (sau concretă) a faptei, cât şi cu periculozitatea infractorului, pentru a asigura îndeplinirea funcţiilor şi scopului respectivei pedepse.
Pornind de la aceste repere, expres consacrate de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), coroborate cu dispoziţiile art. 52 C. pen., instanţa care a judecat fondul cauzei a realizat o justă individualizare a sancţiunii aplicate inculpatului, pedeapsa de 7 ani închisoare, pe care acesta urmează să o execute în regim de detenţie, reflectând atât gradul de pericol social al faptei, cât şi periculozitatea şi capacitatea de reeducare a inculpatului T.G., în favoarea căruia Tribunalul a reţinut drept circumstanţe favorabile împrejurarea că nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o atitudine de recunoaştere şi regret, gradul de pericol social concret al infracţiunilor săvârşite, împrejurările şi urmările acestora, precum şi celelalte criterii de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciindu-se că scopul educativ şi preventiv al sancţiunii aplicate acestuia, poate fi atins prin aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege (deci cu reţinerea de circumstanţe atenuante) dar, cu executare în regim de detenţie.
Pedeapsa aplicată în cauză reflectă o justă şi completă valorificare a tuturor criteriilor de individualizare prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cuantumul acestora fiind de natură să asigure realizarea scopului pedepsei, astfel cum acesta este reglementat prin dispoziţiile art. 52 C. pen.
În raport de cele arătate, Înalta Curte apreciază că această critica formulată de inculpatul T.G., privind greşita individualizare a pedepsei nu poate fi reţinută, deoarece în cauză au fost evaluate în mod plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară, iar pedeapsa privativă de libertate dispusă faţă de inculpatul T.G. asigură realizarea funcţiilor de exemplaritate şi educativă, dând posibilitatea reintegrării sociale viitoare a acestuia, nefiind aplicabil cazul de casare invocat respectiv art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Verificând şi din oficiu Decizia penală atacată, Înalta Curte a constatat ca nu subzistă motivecare să conducă la modificarea acesteia.
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.G. împotriva deciziei penale nr. 59 din 12 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală. Se va deduce din cuantumul pedepsei aplicate, durata reţinerii şi arestării preventive de la 27 august 2008 la 03 iunie 2009.
Onorariul interpretului de limbă bulgară se va suporta din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat T.G. urmează a fi obligat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.G., împotriva deciziei penale nr. 59 din 12 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate, durata reţinerii şi arestării preventive de la 27 august 2008 la 03 iunie 2009.
Onorariul interpretului de limbă bulgară se va suporta din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 03 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2066/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2568/2009. Penal → |
|---|
