ICCJ. Decizia nr. 2238/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2238/2009
Dosar nr. 5342,3/120/2007
Şedinţa publică din 12 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 468 din 23 noiembrie 2007, Tribunalul Dâmboviţa, secţia penală, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată din Penitenciarul Mărgineni, de către condamnatul B.N., având ca obiect revizuirea, în temeiul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a sentinţei penale definitive nr. 399 din 15 noiembrie 1999 a aceleiaşi instanţe prin care a fost condamnat pentru săvârşirea la data de 21 noiembrie 1998 a infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzute de art. 176 lit. a) C. pen., având ca victimă pe concubina acestuia C.V., la pedeapsa de 17 ani închisoare şi obligarea la tratament medical în conformitate cu dispoziţiile art. 113 C. pen.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut că motivul invocat în cererea sa de către revizuient şi anume că acesta nu este autorul infracţiunii de omor calificat sus-menţionate nu se încadrează în cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Concluziile amintite au fost întemeiate pe constatarea că împrejurarea cu caracter de noutate invocată în cerere, şi anume că revizuientul nu este autorul infracţiunii de omor şi că această faptă penală ar fi fost comisă de numitul B.I., a cărui audiere în calitate de martor, este solicitată în procedura extraordinară actuală, nu se încadrează în cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., aspectul de fapt sus-menţionat, fiind examinat în mod expres de instanţă cu ocazia condamnării sale, în aplicarea dispoziţiilor art. 345 alin. (2) C. proc. pen.
În acelaşi sens, au fost formulate concluzii de către procuror, fără a se mai administra proba solicitată de condamnatul-revizuient, prin adresa nr. 1171/III/6/2007 din 13 septembrie 2007, cu ocazia cercetărilor prealabile efectuate în cauză în conformitate cu dispoziţiile art. 399 C. proc. pen.
În cauză, s-a declarat în termen apel de către condamnatul-revizuient B.N. cu solicitarea de a fi reexaminată aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în senul admiterii în principiu a cererii de revizuire, şi încuviinţării administrării probei cu martori, potrivit art. 403 C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 2 din 9 ianuarie 2008, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul condamnatului, a casat sentinţa atacată şi a dispus restituirea cauzei la procuror cu motivarea că au fost încălcate dispoziţiile art. 399 alin. (1) C. proc. pen., în care sens se impune refacerea actelor de cercetare prealabilă, urmând a fi audiat numitul B.I. şi, eventual, administrate alte probatorii ce se vor considera necesare.
Împotriva deciziei amintite s-a declarat în termen recurs de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti cu motivarea că soluţia de restituire a cererii de revizuire la procuror nu se regăseşte ca atare în cuprinsul art. 406 C. proc. pen., dispunându-se casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii la instanţa de apel.
Potrivit dispoziţiilor art. 403 C. proc. pen., la primirea lucrărilor trimise de procuror se fixează termen de judecată pentru examinarea cererii de revizuire, în vederea admiterii în principiu, cu citarea părţilor interesate, în care sens instanţa, ascultând concluziile procurorilor şi ale părţilor „examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condiţiile prevăzute de lege şi dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu. Instanţa poate verifica oricare din probele pe care se întemeiază cererea sau poate când este necesar, să administreze probe noi".
În acest context, inclusiv în situaţia în care procurorul a formulat concluzii de respingere în principiu a cererii fără a mai administra alte probe, în măsura în care ajunge la concluzia contrară, instanţa are obligaţia şi competenţa legală să efectueze în mod direct această activitate judiciară, soluţia restituirii în acest scop a cauzei la procuror – cum a procedat în mod greşit instanţa de apel – nefiind prevăzută de legiuitor.
Ca atare, Decizia penală nr. 2 din ianuarie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, este nelegală, în raport cu măsura dispusă de restituire a cererii de revizuire la procuror pentru verificarea sub acest aspect probatoriu a motivelor invocate.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. 5342,3/120/2007.
Pe parcursul judecăţii, apelantul revizuient B.N. a depus la dosarul cauzei o serie de înscrisuri reprezentând copii ale unor acte medicale, respectiv: certificat de încadrare în grad de handicap pentru adulţi, certificat nr. C/ 652 din 08 iunie 2006, scrisoare medicală, epicriză referat medical nr. J/269465 din 25 septembrie 2008, certificat medical nr. 7366 din 20 decembrie 1982, scrisoare medicală emisă de Penitenciarul Spital Colibaşi, dietă pentru diabetul zaharat, precum şi copii ale unor declaraţii de martor.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 139 din 12 noiembrie 2008, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul B.N.
Instanţa de apel a reţinut că motivele de revizuire invocate, reprezintă apărări pe care instanţele de judecată ce au pronunţat soluţia de condamnare le-au verificat pe parcursul cercetării judecătoreşti la fond şi în căile de atac, nefiind întrunite condiţiile art. 394 C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuientul B.N., reiterând susţinerile din cererea de revizuire iniţială şi solicitând admiterea acesteia, întrucât este nevinovat.
Recursul este neîntemeiat.
Înalta Curte, analizând Decizia recurată, atât prin prisma criticilor formulate, cât şi conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală şi temeinică.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin rechizitoriul nr. 1128/P/1998 din 10 iunie 1999 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa inculpatul B.N. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 176 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în noaptea de 21 noiembrie 1998, a aplicat victimei C.V. mai multe lovituri peste corp cu obiecte contondente, creându-i grave leziuni ce au condus la decesul acesteia.
În faza de urmărire penală inculpatul, în prezenţa apărătorului, a recunoscut comiterea faptei, declaraţiile lui coroborându-se cu celelalte probe administrate (declaraţii martori, expertiza medico-legală).
Ca urmare a probatoriului administrat, prin sentinţa penală nr. 399 din 15 noiembrie 1999, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 17 ani închisoare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatului, solicitând achitarea sa în baza art. 10 lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 48 C. pen., faţă de concluziile expertizei medico-legale psihiatrice efectuată în cauză, care a stabilit că acesta prezintă diagnosticul de tulburare organică de personalitate pe fond toxietilic, comiţialitate anamnestică, are discernământul diminuat în raport cu fapta pentru care este cercetat, recomandându-se măsuri conform art. 113 C. pen.
În subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor deosebit de grav în infracţiunea de ucidere din culpă.
Prin Decizia nr. 9 din 17 ianuarie 2000, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat, iar prin Decizia nr. 916 din 22 februarie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, prin care a învederat aceleaşi motive ca şi în apelul formulat.
La data de 27 august 2007, condamnatul B.N. a adresat Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa o cerere prin care a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 399/1999 a Tribunalului Dâmboviţa, în temeiul art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Revizuientul a susţinut că nu el este autorul faptei pentru care a fost condamnat, ci B.I., concubinul victimei, care în mai multe rânduri, a lovit-o pe aceasta, fiind necesară internarea ei, în mod repetat, la diferite spitale.
În sprijinul cererii sale, condamnatul a ataşat copii de pe două înscrisuri pretins a fi întocmite de C.V. şi B.I.
Totodată, a solicitat procurorului obţinerea de acte medicale care să confirme susţinerile sale, precum şi audierea în calitate de martori, a numiţilor B.I., T.D., S.G., C.E., B.A., U.S., D.A.
Prin adresa nr. 1172/III/6/2006 din 13 septembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a fost înaintată instanţei de fond cererea de revizuire formulată de condamnat, solicitându-se respingerea acesteia, apreciindu-se că probele invocate nu pot fi considerate împrejurări noi, „necunoscute", cum statuează art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Propunerea a fost însuşită de instanţe, cererea de revizuire fiind respinsă la fond şi în apel, soluţie pe care Înalta Curte o apreciază ca legală şi temeinică.
Este de observat că cele două înscrisuri depuse de revizuientul B.N., pretins a fi întocmite de C.V. şi B.I., acceptând că ar fi reale şi ar emana de la persoanele indicate, nu conţin date relevante pentru cauza în care a fost judecat şi condamnat revizuientul, nereferindu-se la faptele petrecute în data de 21 noiembrie 1998.
Înscrisul pretins a fi întocmit de C.V. se referă la un incident din data de 15 septembrie 1997, când aceasta pretinde că a fost agresată de B.I., iar înscrisul pretins a fi întocmit de B.I. se referă la o faptă din data de 12 noiembrie 1998.
Revizuientul a fost condamnat pentru omorul săvârşit asupra victimei C.V., în data de 21 noiembrie 1998, iar raportul de autopsie medico-legală confirmă existenţa leziunilor traumatice şi producerea decesului, favorizat, între altele, şi de expunerea la temperatură scăzută, inculpatul lăsând victima, după ce a lovit-o, pe timpul nopţii, în veranda neîncălzită, cu geamurile sparte la uşă, complet dezbrăcată şi în stare de ebrietate, cu toate că afară era ger şi zăpadă, fiind luna noiembrie.
Mai mult, deşi, conform propriilor declaraţii, victima „îl striga şi îi cerea ajutorul", el nu i l-a acordat.
În ceea ce priveşte audierea martorilor, corect s-a constatat că prelungirea probatoriului nu este posibilă în calea de atac a revizuirii, o parte din martorii indicaţi fiind, de altfel, audiaţi în cauză în cursul cercetării judecătoreşti.
La plângerea revizuientului, s-au făcut chiar şi cercetări privind pe B.A., C.E. şi S.G., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen. Prin rezoluţia nr. 94/P/2006 din 8 septembrie 2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceştia, în temeiul art. 10 lit. d).
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că în cauză, în mod corect, s-a respins cererea de revizuire formulată de condamnat, astfel că în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul acestuia va fi respins ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul B.N. împotriva deciziei penale nr. 139 din 12 iunie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 223/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2277/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
