ICCJ. Decizia nr. 2290/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2290/2009
Dosar nr. 4079/2/2009
Şedinţa publică din 17 iunie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 126 din 8 mai 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti s-a respins, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de petentul inculpatul B.U.
Pentru a pronunţa soluţia de mai sus, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea din 5 mai 2009, inculpatul B.U. a solicitat liberarea sa provizorie sub control judiciar.
S-a reţinut că la 30 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a emis pe numele inculpatului mandatul de arestare preventivă nr. 5F/UP din acea dată, deoarece, în perioada martie-aprilie 2009 i-a ajutat pe ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul D.I.I.C.O.T., respectiv pe C.D. şi M.A.G., să pretindă de la martorul A.D.A.M. suma de 30.000 Euro pentru ca aceştia să soluţioneze favorabil o lucrare penală, în care efectuau cercetări faţă de martor sub aspectul comiterii mai multor infracţiuni de natură economică. De asemeni, în scopul arătat mai sus, în luna aprilie 2009, inculpatul B.U. a primit de la martorul denunţător 5.900 Euro din suma pretinsă acestuia. În drept, această faptă a fost calificată în infracţiunea de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. şi la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
La luarea măsurii au fost avute în vedere şi dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., art. 143 alin. (1) C. proc. pen., art. 146 şi art. 1491 C. proc. pen.
În motivarea soluţiei, prima instanţă a reţinut că, deşi formal erau îndeplinite cerinţele art. 1602 C. proc. pen., cererea nu poate fi admisă, având în vedere pericolul social al infracţiunilor comise, calitatea inculpaţilor şi împrejurarea că în cauză se fac încă acte pregătitoare pe situaţia de fapt.
Împotriva acestei soluţii a declarat, în termen, recurs inculpatul B.U. Prin motivele orale, atât inculpatul cât şi apărătorul au susţinut că sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea cererii şi că nu există un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere atitudinea sinceră şi cooperantă a inculpatului în faza urmăririi penale.
Examinând hotărârea atacată în raport de critica formulată şi de dispoziţiile art. 3856 C. proc. pen., se constată pentru consideraţiunile ce urmează să recursul este nefondat.
Dacă în raport de prevederile art. 1606 C. proc. pen. se constată îndeplinite formal condiţiile legale privind admisibilitatea cererii, cât şi cele arătate prin art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la facultatea instanţei de a acorda sau nu liberarea provizorie sub control judiciar, nu acelaşi lucru se poate constata în privinţa temeiniciei cererii din perspectiva dispoziţiilor art. 1602 alin. (2) C. proc. pen.
Sub acest aspect se constată că soluţia primei instanţe prin care cererea a fost respinsă ca nefondată, este legală şi temeinică.
Din conţinutul dispoziţiilor art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., rezultă că liberarea provizorie sub control judiciar nu poate fi acordată, printre altele şi atunci când s-ar putea zădărnici aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi sau martori sau prin alte asemenea fapte.
După pronunţarea hotărârii recurate, prin rechizitoriul din 22 mai 2009, Direcţia Naţională Anticorupţie a dispus trimiterea în judecată – în stare de arest – atât a inculpatului B.U. pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. şi la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cât şi a inculpaţilor M.A.G. şi C.D.I. – ofiţeri de poliţie judiciară – sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 254 alin. (2) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, fiind sesizată Curtea de Apel Bucureşti cu judecarea inculpaţilor şi a faptelor deduse judecăţii.
Ori, în această situaţie, în mod corect inculpatului i s-a refuzat acordarea liberării provizorii sub control judiciar, existând posibilitatea ca pe parcursul desfăşurării judecăţii în primă instanţă pentru fapte de corupţie să fie comise acte de influenţare a coinculpaţilor sau a martorilor, de natură să contribuie la zădărnicirea aflării adevărului.
Aşa fiind şi neconstatându-se nici alte motive de casare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va respinge, ca nefondat.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.U. împotriva sentinţei penale nr. 126 din 8 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2232/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2304/2009. Penal → |
|---|
