ICCJ. Decizia nr. 2203/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2203/2009
Dosar nr.4953/1/2009
Şedinţa publică din 10 iunie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, având pe rol soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Biroul Teritorial Suceava, inculpaţii C.G.Z.V., G.P., P.D.A. şi partea civilă Direcţia regională pentru accize şi operaţiuni vamale Iaşi împotriva sentinţei penale nr. 108 din 10 aprilie 2009, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 417/86/2009, la termenul din 3 iunie 2009, din oficiu, a pus în discuţia părţilor măsura arestării preventive a inculpaţilor.
Prin încheierea din aceeaşi dată, Curtea de Apel Suceava a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor C.G.Z.V., P.D.A. şi G.P., în temeiul art. 160b alin. (1) şi (3) raportat la art. 3002 C. proc. pen. şi a constatat că în prezent subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
De asemenea, a respins, ca nefondate, cererile de revocarea măsurii arestării preventive şi de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara şi, ca neîntemeiată, cererea de liberare condiţionată sub control judiciar formulată de inculpatul apelant C.G.Z.V.
A respins, ca nefondate, cererile de revocare şi de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea formulate de inculpaţii apelanţi G.P. şi P.D.A.
A amânat judecarea apelurilor şi a fixat termen la 10 iunie 2009.
Împotriva încheierii din 3 iunie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, inculpaţii C.G.Z.V. şi P.D.A., în termen legal, au declarat recurs.
Prin cererea scrisă depusă la dosar, inculpatul C.G.Z.V. solicitat, în principal, revocarea măsurii arestării preventive şi punerea de îndată în libertate; în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, iar în ultimul rând, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Inculpatul recurent P.D.A. nu a motivat în scris recursul, iar la data fixată pentru soluţionare, respectiv, 10 iunie 2009, nu a fost prezent.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 3856 şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate, sub unele aspecte, şi inadmisibile, sub alte aspecte, pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa penală nr. 108 din 10 aprilie 2009 a Tribunalului Suceava s-a dispus condamnarea inculpaţilor:
1. G.P. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de.
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. la o pedeapsă de 8 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) pe o perioadă de 2 ani;
- art. 270 raportat la art. 272 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. c) C. pen. la o pedeapsă de 8 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) pe o perioadă de 2 ani.
- art. 279 alin. (1), (3) C. pen. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive de la data de 5 septembrie 2008 la zi.
2. C.G.Z.V. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de :
- art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002, modificată de Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. c) C. pen. la o pedeapsă de 2 ani închisoare;
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. la o pedeapsă de 6 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) teza a II-a şi lit. b) pe o perioadă de 2 ani;
- art. 270 raportat la art. 274 din Legea nr.86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. c) C. pen. la o pedeapsă de 6 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. a contopit pedepsele aplicate stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive de la data de 6 septembrie 2008 la zi.
3. P.D.A. zis „I." pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de :
- art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002, modificată de Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. c) C. pen. la o pedeapsă de 2 ani închisoare;
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) pe o perioadă de 2 ani;
- art. 270 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. c) C. pen. la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive de la data de 6 septembrie 2008 la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută arestarea preventivă a inculpaţilor G.P., C.G.Z.V. şi P.D.A.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, toţi inculpaţii, partea civilă Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi şi D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 29 mai 2009, cu termen de judecată la 10 iunie 2009.
În cursul urmăririi penale cei trei inculpaţi au fost arestaţi preventiv, la data de 5 septembrie 2008, respectiv 6 septembrie 2008.
La termenul din 3 iunie 2009, instanţa de prim control judiciar, verificând din oficiu, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, a menţinut starea de arest a inculpaţilor, printre altele, pronunţând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză de către inculpaţii C.G.Z.V. şi P.D.A.
Cu privire la această dispoziţie a instanţei, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 5 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi art. 23 alin. (1) din Constituţia României, nimeni nu poate fi privat de libertate.
În aceleaşi texte, însă, sunt înscrise, totodată, şi excepţii de la regula generală mai sus menţionată.
Astfel, în art. 5 paragraful 1 lit. e) din CEDO, ratificată prin Legea nr. 30/1994, se prevede că se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate şi cel care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
În raport de reglementările internaţionale menţionate, cu referire expresă la excepţia reprezentată de arestarea preventivă s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate, trebuia să se realizeze numai în formele legale şi după procedura prevăzută de legislaţia fiecărui stat, conform convenţiei, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale.
Rezultă, aşadar, că dispunerea măsurii arestării preventive şi menţinerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispoziţiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, când instanţa „constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi, care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive".
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de control judiciar a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat, în mod justificat, că temeiurile de fapt şi de drept, care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpaţilor C.G.Z.V. şi P.D.A., respectiv că pentru infracţiunile deduse judecăţii limitele de pedeapsă prevăzute de lege sunt închisoare mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea publică.
De asemenea, se constată că, în speţă, temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor nu s-au schimbat şi nici nu au încetat, impunând în continuare privarea lor de libertate, iar măsura luată este în concordanţă cu prevederile art. 5 paragraful 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi cu exigenţele prevederilor legale cuprinse în Codul de procedură penală.
Toate aceste aspecte justifică pe deplin dispoziţia instanţei de prim control judiciar, în sensul menţinerii arestării preventive, motive pentru care Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.G.Z.V. şi P.D.A. împotriva încheierii din 3 iunie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 417/86/2009, sub aspectul dispoziţiei de menţinere a stării de arest preventiv.
Referitor la cererile de revocare a măsurii arestării preventive luate faţă de inculpaţi în raport de prevederile care reglementează această instituţie şi de susţinerile inculpaţilor că nu mai subzistă temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. şi nu există temeiuri noi care să justifice menţinerea acestei măsuri, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.
Referitor la cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, instanţa constată că temeiul care a stat la baza menţinerii în cursul judecăţii a arestării preventive a inculpaţilor nu s-a schimbat, situaţie în raport de care nu se impune înlocuirea măsurii luată iniţial cu o măsură mai puţin coercitivă, restrictivă de libertate.
Sub aceste aspecte, recursurile promovate de inculpaţi sunt inadmisibile.
Privitor la cererea formulată de inculpatul C.G.Z.V., de liberare provizorie sub control judiciar, Înalta Curte constată că, deşi sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în raport de natura gravă a infracţiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat, de gradul ridicat de pericol social, de împrejurările şi modalitatea de săvârşire, urmarea produsă, apreciază că aceasta nu este întemeiată, iar recursul sub acest aspect, este nefondat.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de inculpaţi, conform dispozitivului.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligaţi recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de inculpaţii C.G.Z.V. şi P.D.A. împotriva încheierii din 3 iunie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 417/86/2009.
Obligă recurenţii inculpaţi la câte 260 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 100 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2196/2009. Penal. Cerere de contopire a... | ICCJ. Decizia nr. 3927/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
