ICCJ. Decizia nr. 2437/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2437/2009
Dosar nr. 5414/1/2009
Şedinţa publică din 24 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, având pe rol soluţionarea apelului declarat de inculpatul B.I. împotriva sentinţei penale nr. 235 din 23 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Giurgiu în Dosarul nr. 61/122/2009, la termenul din 12 iunie 2009, din oficiu, a pus în discuţia părţilor măsura arestării preventive a inculpatului.
Prin încheierea din aceeaşi dată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului B.I., în temeiul art. 160b raportat la art. 3002 C. proc. pen. şi a constatat că în prezent subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri fiind întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Instanţa de prim control judiciar a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă şi în prezent pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din natura şi gravitatea faptelor deduse judecăţii – tentativă la infracţiunea de omor calificat, faptă prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., ce a avut drept consecinţă punerea în pericol a vieţii părţii vătămate B.F.V.
Împotriva încheierii din 12 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, inculpatul, în termen legal, a declarat recurs şi, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, cât şi personal, în ultimul cuvânt, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi punerea sa de îndată în libertate.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu nr. 384/P/2008 din 14 ianuarie 2009, înregistrat pe rolul Tribunalului Giurgiu, sub nr. 61/122/2009 a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul B.I., fiul lui I. şi M., pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen.
S-a reţinut în sarcina inculpatului că, la data de 26 octombrie 2008, în jurul orelor 14,00, în timp ce se afla pe terasa localului SC S. SRL din localitatea Chiriacu, comuna Izvoarele, judeţul Giurgiu, inculpatul i-a aplicat cu un cuţit, mai multe lovituri părţii vătămate B.F.V., provocându-i leziuni care i-au pus viaţa în pericol.
Tribunalul Giurgiu, prin sentinţa penală nr. 235 din 23 aprilie 2009, a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea faptei descrisă mai sus.
Fiind nemulţumit de soluţia pronunţată, inculpatul B.I. a formulat apel, cauza aflându-se pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, sub nr. 61/122/2009 (1339/2009), cu termen fixat la 26 iunie 2009.
La termenul din 12 iunie 2009, instanţa de prim control judiciar, verificând din oficiu, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, a menţinut starea de arest a inculpatului, pronunţând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză de către inculpatul B.I.
Cu privire la această dispoziţie a instanţei, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 5 din C.E.D.O. şi art. 23 alin. (1) din Constituţia României, nimeni nu poate fi privat de libertate.
În aceleaşi texte, însă, sunt înscrise totodată şi excepţii de la regula generală mai sus menţionată.
Astfel, în art. 5 parag. 1 lit. c) din C.E.D.O., ratificată prin Legea nr. 30/1994, se prevede că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate şi cel care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia."
În raport de reglementările internaţionale menţionate, cu referire expresă la excepţia reprezentată de arestarea preventivă s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuia să se realizeze numai în formele legale şi după procedura prevăzută de legislaţia fiecărui stat, conform convenţiei, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale.
Rezultă, aşadar, că dispunerea măsurii arestării preventive şi menţinerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispoziţiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, când instanţa „constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive."
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de control judiciar a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat în mod justificat, că temeiurile de fapt şi de drept, care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului B.I., respectiv că natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările în care a fost săvârşită, atitudinea inculpatului de după comiterea faptei, şi există probe certe că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
De asemenea, se constată că, în speţă, temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au schimbat şi nici nu au încetat, impunând în continuare privarea sa de libertate, iar măsura luată este în concordanţă cu prevederile art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi cu exigenţele prevederile legale cuprinse în C. proc. pen.
Toate aceste aspecte justifică pe deplin dispoziţia instanţei de prim control judiciar, în sensul menţinerii arestării preventive, astfel că Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva încheierii din 12 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 61/122/2009 (1339/2009).
În temeiul art. 192 alin. (2) raportat la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva încheierii din 12 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 61/122/2009 (1399/2009).
Obligă recurentul inculpat la 260 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2421/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3374/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
