ICCJ. Decizia nr. 2421/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2421/2009
Dosar nr. 786/64/2008
Şedinţa publică din 24 iunie 2009
Asupra recursurilor de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 105/P/2007, Tribunalul Bihor a condamnat pe inculpatul I.G.S., în baza art. 215 alin. (2) C. pen. la o pedeapsă de 3 ani închisoare, în baza art. 288 alin. (1) C. pen. la o pedeapsă de 6 luni închisoare, în baza art. 290 C. pen., la o pedeapsă de 4 luni închisoare şi în baza art. 291 C. pen. la o pedeapsă de 4 luni închisoare.
În baza art. 33, art. 34 C. pen. a contopit pedepsele de mai sus şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
În baza art. 861 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 6 ani.
În baza art. 25 raportat la art. 215 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul Ş.I. la o pedeapsă de 3 ani închisoare, în baza art. 25 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. la o pedeapsă de 6 luni închisoare, în baza art. 25 raportat la art. 290 C. pen. la o pedeapsă de 4 luni închisoare, în baza art. 25 raportat la art. 291 C. pen. la o pedeapsă de 4 luni închisoare şi în baza art. 208 alin. (1) şi (3) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) C. pen. cu art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În baza art. 33, art. 34 C. pen. a contopit pedepsele de mai sus şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
În baza art. 86 alin. (1) lit. a) C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 6 ani.
În baza art. 208 alin. (1) şi (3) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) C. pen. cu art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) a condamnat pe inculpatul P.D. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare prevăzut de art. 82 C. pen. şi în baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului.
În baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ. a obligat pe inculpaţii Ş.I. şi I.G.S., în solidar, la echivalentul în lei la data plăţii, a sumei de 21.363 DOLARI SUA, cu majorările de întârziere aferente până la data efectivă a plăţii, în favoarea părţii civile M.F. prin A.N.V. Bucureşti.
2. Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
În cursul lunii martie 2000, Ş.I. s-a hotărât să-şi achiziţioneze un autoturism marca M., uzat, la preţul de 110.108,75 euro (preţ ce include şi 16 % TVA) de la Parcul Auto Hefra Vertriebsges GMBH din Stutgard - Germania. În acest sens, Ş.I. s-a decis să realizeze achiziţionarea acestui autoturism prin martorul O.C.I. (român cu domiciliul stabilit în Germania),pe numele cumnatului său, inculpatul P.D.
Inculpatul Ş.I. l-a împuternicit pe martorul O.C.I. să cumpere, să achite, să întocmească documentele de provenienţă ale acestui autoturism de lux pe numele cumnatului său, inculpatul P.D., şi să aducă în România acest autoturism împreună cu documentele justificative.
Martorul O.l. (din banii primiţi de la Ş.I.), la data de 22 martie 2000, a achitat autoturismul M. la Hefra Vertriebsges GMBH, conform ofertei, facturii şi adeverinţei întocmite de vânzător (filele 120-131 dos. u.p.), documente în care P.D. are calitatea de cumpărător.
În data de 23 februarie 2000, autoturismul în discuţie a fost radiat din circulaţie de sub numărul de înmatriculare cu care a circulat în Germania, fiind eliberat cu nr. de înmatriculare provizoriu (aspecte dovedite prin traducerile filele 60-61, pentru care s-a şi întocmit asigurarea „carte verde" - filele 123-124 dos. u.p., cu valabilitate 22 martie 2000-04 aprilie 2000, în vederea exportării. În aceste documente, O.I. are calitatea de conducător al autoturismului, în vederea exportării).
În data de 6 aprilie 2000, martorul O. a tranzitat cu autoturismul M. toate statele europene, din Germania până în România, în imediata apropiere a frontierei româno-ungare, pe raza de responsabilitate a birourilor vamale Artand-Borş fiind întâmpinat de P.D., care, pentru a-l însoţi pe O.I. la trecerea prin Vama Borş şi cunoscând că documentele maşinii sunt pe numele său, l-a aşteptat pe O.I. pe partea ungară a biroului vamal amintit. La trecerea prin Vama Borş, autoturismul M. a fost înregistrat în paşaportul martorului O.l., făcându-se dovada faptului că acesta a introdus autoturismul în ţară prin Biroul Vama Borş (în acest sens, la filele 136-137 dosar u.p. se află o copie a paşaportului acestuia). În aceeaşi zi, martorul O.l. a predat autoturismul împreună cu documentele sale însoţitoare proprietarului de drept Ş.I.
Inculpatul Ş.I., fiind în relaţii de prietenie la acea dată cu inculpatul I.G.S., despre care cunoştea faptul că are abilitatea necesară să înmatriculeze autoturisme cu eludarea taxelor vamale, l-a instigat pe acesta să procedeze la înmatricularea autoturismului M. cu eludarea taxelor vamale, care se ridicau la valoare de 21.363 DOLARI SUA, echivalentul a 433.177.551 lei raportat la data de 15 mai 2000. (De menţionat că prin rechizitoriul din Dosar 567/PA/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, I.G.S. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 323, 321, 290, 291, 289 C. pen. şi art. 178 C. vam., pentru fapte relative la înmatriculări frauduloase). Conform acestei înţelegeri, I.G.S. s-a angajat la înmatricularea şi vămuirea frauduloasă a acestui autoturism, sens în care a preluat posesia lui împreună cu actele originale care-l însoţeau şi o cheie de acces pentru pornirea autoturismului, în posesia lui Ş.I. rămânând o singură cheie a acestei maşini.
Inculpatul Ş. recunoaşte că a dat autoturismul inculpatului I., dar susţine că numai pentru a-i obţine o notă de la RAR, necesară vămuirii. Afirmaţia este contrazisă chiar de martorul propus de inculpatul Ş., respectiv numitul M.C., care, în declaraţia de la fila 223 vol. II, arată că „inculpatul Ş. mi-a spus că la spălătorie urmează să se întâlnească cu I.G., să-i dăm maşina, urmând ca acesta să facă constatarea vamală„
În scopul înmatriculării frauduloase a maşinii lui Ş.I., I.G.S. a decis să se folosească de drepturile ce decurg din calitatea de repatriat a unei persoane fizice care, în concordanţă cu dispoziţiile Regulamentului de aplicare a C. vamal, în anexa 6 pct. 9, se bucură de următoarea facilitate fiscală: persoanele fizice care au domiciliat cel puţin 24 de luni în străinătate şi care îşi stabilesc domiciliul definitiv în România, pot introduce în ţară, fără să fie supuse la plata taxelor vamale, pe baza adeverinţei emise de M.I., orice bunuri prezentate la vămuire, inclusiv două vehicule rutiere, indiferent de categoria acestora, care fac dovada că le-au avut în proprietate şi au fost utilizate de titulari, în ţara din care-şi strămută reşedinţa.
Inculpatul I.G.S. trebuia să demonstreze autorităţilor vamale că acest autoturism provine din străinătate şi face parte integrantă din patrimoniul unei persoane repatriate, pentru ca astfel să beneficieze de exonerarea de la plata taxelor vamale. În acest sens, inculpatul s-a folosit de adeverinţa nr. 1032588 din 8 februarie 2000 emisă de M.I., pe numele repatriatei B.V., prin care se atestă că aceasta şi-a stabilit domiciliul definitiv din Republica Moldova în România, în Bucureşti, domiciliu stabilit apoi în Braşov.
Pentru a demonstra faptul că autoturismul este proprietatea repatriatei şi că aceasta l-a introdus în ţară, inculpatul a prezentat-o pe repatriată la data de 11 aprilie 2000 la Biroul Notarial R.E.G. din Braşov, unde B.V. l-a împuternicit la K.I.A. (fila 48 dos. u.p.), din Tg. Secuiesc, jud. Covasna, să cumpere şi să aducă din străinătate două autovehicule, ca urmare a aprobării stabilirii domiciliului definitiv în România.
De menţionat că martorul K.I.A., în declaraţia de la fila 77 vol. II, arată că „Nu cunosc nici o persoană pe numele de B.V. Nu am fost împuternicit niciodată de aceasta sau de vreo altă persoană să aduc din Germania vreun autoturism M. Nu m-am prezentat la Vama Turnu din Arad cu un autoturism M., pentru a-l introduce în ţară. Nu este adevărat nici faptul că aş fi înmatriculat un astfel de autoturism pe numele lui B.V.".
În continuare, inculpatul I.G.S. a falsificat un contract de vânzare-cumpărare (fila 51 dos. u.p.), prin care se atestă că la data de 16 aprilie 2000, B.V., prin împuternicit K.I., ar fi cumpărat de la vânzătorul D.B.A. din Stuttgard - Germania, autoturismul M. la preţul de 25.000 DM. Înscrisul, astfel falsificat, făcea dovada în faţa autorităţilor româneşti că autoturismul lui Ş.I. ar fi fost cumpărat de repatriata B.V., care se bucura de facilităţile fiscale atribuite repatriaţilor de anexa 6 pct. 9 din Regulamentul vamal.
În vederea înmatriculării autoturismului pe numele repatriatei B.V., inculpatul I.G.S. trebuia să parcurgă mai multe etape obligatorii prin faţa instituţiilor vamale, RAR-ului şi Poliţiei, unde să facă uz de documentele falsificate, pentru a demonstra că autoturismul M. aparţine repatriatei şi, drept urmare, să înmatriculeze maşina pe numele ei, cu scutirea de taxe vamale. Întrucât repatriata îşi stabilise reşedinţa pe raza jud. Braşov, acest fapt a atras după sine competenţa teritorială a organului vamal, a Registrului Auto a mun. Braşov şi a S.E.I.P. - Biroul înmatriculări Auto Braşov. Pentru aceasta, I.G. a procurat o declaraţie vamală de tranzit (fila 62 dos. u.p.) nr. 1422 din 28 aprilie 2000, care atestă că după ce K.I., în 16 aprilie 2000, în numele repatriatei, a cumpărat autoturismul, l-a introdus în România prin Vama Turnu, jud. Arad, prilej cu care au fost depuse la Biroul Vamal Turnu următoarele documente vamale: cartea de identitate a vehiculului, contractul de vânzare-cumpărare, procura nr. 937 din 11 aprilie 2000 şi adeverinţa M.I. 1032588 din 8 februarie 2000, emisă pentru B.V. Este important de observat faptul că inculpatul a folosit la Biroul Vamal Turnu certificatul de înmatriculare al autoturismului M. primit de la Ş.I., pe care l-a falsificat prin radierea mecanică a menţiunii „22 MARZ 00" şi suprascrierea manuală a menţiunii „22 APR 2000", deoarece, cu prilejul exportării maşinii din Germania, autorităţile germane, prin aplicarea ştampilei cu impresiunea „22 MARZ 00", au certificat faptul că autoturismul a fost exportat, aspect ce contrazicea documentele falsificate de inculpatul I.G. pe numele repatriatei B.V. (expertiza fila 161 dos. u.p.).
După ce a obţinut declaraţia vamală de tranzit, act esenţial la vămuirea maşinii, prilej cu care se procedează mai întâi la închiderea tranzitului de la Biroul Vamal de Frontieră (Turnu), la Biroul Vamal (de interior Braşov), inculpatul I.G. a prezentat autoturismul la RAR Braşov în data de 8 mai 2000, unde a fost eliberată nota de constatare pentru vamă nr. 2925 tip V din 08 mai 2000 (fila 54 dos. u.p.), înscris care certifica faptul că autoturismul importat este susceptibil de a fi înmatriculat în România şi este omologabil, iar vama poate proceda la punerea sub regim vamal.
În data de 11 mai 2000, autoturismul cu actele falsificate a fost prezentat la Vama Braşov, unde a fost depusă declaraţia pe proprie răspundere a repatriatei B.V., cu lista de inventar şi actele anexă, în vederea exonerării de taxe vamale a două autoturisme, din care unul este D. (filele 60-67 dos. u.p.). Inculpatul, pe numele repatriatei, a cerut şi a obţinut chitanţa vamală nr. 252 din 15 mai 2000, emisă de Biroul Vamal Braşov pe numele B.V. (care în realitate nu a cumpărat, nu a introdus în ţară, nu a tranzitat şi nu a avut posesia acestui autovehicul, toate actele întocmite de inculpat fiind în mod evident false), cu menţiunea expresă „scutit de taxe vamale" - „introducerea în categoria bunurilor de uz personal, nu în scopul comercializării".
La data de 16 mai 2000, I.G. a întocmit un contract de vânzare cumpărare fals (aspect recunoscut de acesta prin declaraţia dată în faţa instanţei, vol. I, filele 111-112), prin care cumpăra autoturismul M., neînmatriculat, la preţul de 900.000.000 lei de la B.V., contract de vânzare cumpărare care, alăturat celorlalte documente falsificate, l-au ajutat pe inculpat ca la data de 17 mai 2000 să înmatriculeze autoturismul M. pe numele său (filele 39-41 dos .u.p.), fiind eliberate numărul de înmatriculare şi certificatul de înmatriculare pe numele lui I.G.S.
Reacţia inculpatului Ş.I., în momentul aflării faptului că şi-a pierdut prerogativele de proprietar asupra acestui autoturism, a fost previzibilă şi din declaraţiile şi plângerile acestuia reiese că I.G., care încerca să exercite un drept de retenţie pentru o creanţă de aproximativ 100.000 DM, prin reţinerea acestui autoturism, a fost ameninţat de Ş.I., cu acte de violenţă menite să-l alarmeze pe falsul proprietar (inculpatul I.G., în declaraţia sa, filele 111-112, vol. I, arată că: "După această revenire în posesia mea, nu m-am mai întâlnit cu Ş., ci doar am primit ameninţări la adresa mea .. M-a sunat Ş. .. şi mi-a spus că „te voi face prin intermediul unor anumiţi procurori prin care am blat".
Din această cauză, în data de 19 iunie 2000, I.G.S., printr-o procură specială, l-a împuternicit pe H.M.T. din Oradea să-l reprezinte la Reprezentanţa M. din Budapesta - Ungaria, unde autoturismul M. urma să fie inspectat cu privire la starea tehnică, în realitate urmărind schimbarea sistemului de pornire, deoarece inculpatul I.G. ştia cu Ş.I. deţine o cheie pentru această maşină şi se temea pentru ca nu cumva Ş.I. să reintre în posesia acestui autoturism (aspecte confirmate prin declaraţia martorului H.M.T. - fila 147 vol. I).
În data de 22 iunie 2000, H.M. a prezentat autoturismul M. la Service-ul M. din Budapesta, a reuşit înlocuirea sistemului electronic de pornire, primind două chei pentru această maşină, după care s-a întors la Oradea, a garat autoturismul în curtea imobilului aparţinând lui V.A., după care i-a adus la cunoştinţă lui I.G. că substituirea contactului a decurs fără probleme şi maşina se află în curtea lui V.A.
În noaptea de 23 - 24 iunie 2000, Ş.I. a aflat de la H.D., fratele lui H.M., (afirmativ contra sumei de 10.000 DM), că autoturismul M. este garat în Oradea în curtea imobilului, l-a contactat pe P.D., care cunoştea situaţia autoturismului şi s-au hotărât să meargă împreună la proprietarul imobilului şi să preia posesia autoturismului. În jurul orelor 11,00-12,00, inculpaţii P.D. şi Ş.I. s-au deplasat la domiciliul părţii vătămate V.A. În curtea imobilului, a pătruns mai întâi P.D., care, observând că autoturismul se află în curte şi având o cheie de acces la maşină, a încercat să deschidă portiera autoturismului, pentru a pleca cu el, însă această acţiune a eşuat, deoarece sistemul de închidere al maşinii fusese substituit de H.M.
Ca urmare, inculpaţii P.D. şi Ş.I. s-au reîntors în jurul orei 02,00 la domiciliul lui V.A. şi fiind ajutaţi de martorul M.A., taximetrist, posesor al unei platforme imobile înmatriculate, au pătruns în curtea imobilului părţii vătămate şi, fără să ceară consimţământul acesteia, au ridicat şi însuşit autoturismul M. pe platforma mobilă din dotare.
Împotriva sentinţei au declarat apel inculpaţii I.G., P.D. şi Ş.I. Inculpatul I. a susţinut că nu a săvârşit infracţiunea de înşelăciune întrucât o astfel de faptă nu există, iar actele false nu sunt întocmite de el. Inculpatul Ş. a susţinut că inculpatul I. nu a întocmit actele false la solicitarea sa şi nici nu i-a cerut să eludeze taxele vamale, iar în legătură cu infracţiunea de furt inculpaţii I. şi P. susţin că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, persoana de la care au ridicat maşina fiind un detentor precar care a fost de acord ca maşina să fie luată de cei în cauză.
Prin Decizia penală nr. 19 din 19 martie 2009, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de inculpaţii Ş.I. şi I.G.S. împotriva sentinţei penale nr. 105/P/2007 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a desfiinţat-o cu privire la infracţiunile pentru care a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Rejudecând în aceste limite, a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului Ş.I. în pedepsele componente de 3 ani închisoare, aplicată în baza art. 25 raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., 6 luni închisoare aplicată în baza art. 25 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., 4 luni închisoare aplicată în baza art. 25 raportat la art. 290 C. pen., 4 luni închisoare aplicată în baza art. 25 raportat la art. 291 C. pen. şi 3 ani închisoare aplicată în baza art. 208 alin. (1) şi 3 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) şi g), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) şi art. 10 lit. g) C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal pentru infracţiunile prevăzute de art. 25 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., art. 25 raportat la art. 290 C. pen., art. 25 raportat la art. 291 C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
În baza art. 33 şi art. 34 C. pen. a contopit pedepsele de câte 3 ani aplicate în baza art. 25 raportat la art. 215 alin. (2) C. pen. şi în baza art. 208 alin. (1) şi (3) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) şi g), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
A păstrat aplicarea dispoziţiilor cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului I.G.S. în pedepsele de 3 ani închisoare aplicată în baza art. 215 alin. (2) C. pen., 6 luni închisoare aplicată în baza art. 288 alin. (1) C. pen., 4 luni închisoare aplicată în baza art. 290 C. pen., 4 luni închisoare aplicată în baza art. 291 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) şi art. 10 lit. g) C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal pentru infracţiunile prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen., art. 290 C. pen., art. 291 C. pen. întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
A păstrat aplicarea dispoziţiilor cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare.
A păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.D. împotriva aceleiaşi decizii.
A respins, ca nefondată, cererea de scutire de amendă formulată de avocatul T.V.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii Ş.I. şi P.D. şi avocatul T.V., solicitând admiterea astfel cum s-a reţinut în practicaua prezentei decizii.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, Înalta Curte constată următoarele:
În cauză a fost stabilită corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, procedându-se la încadrarea juridică corespunzătoare a faptelor săvârşite de aceştia.
Astfel, faptele pentru care au fost condamnaţi inculpaţii sunt pe deplin probate, nefiind dubii în acest sens.
La dosar există acte care fac dovada modului de dobândire a autoturismului M. şi a regimului vamal care trebuia aplicat, cât şi a manoperelor frauduloase prin care s-a creat aparenţa dobândirii autoturismului de la o altă persoană, care beneficia de scutirea de taxe având regim juridic de repatriat.
Dovezile din dosar atestă modul în care s-a introdus în ţară, ilicit, autoturismul susmenţionat şi cum s-a înmatriculat acesta, eludându-se obligaţiile fiscale către stat în sumă de 21.363 DOLARI SUA.
Aceste aspecte au fost confirmate de martorul K.I., aparent împuternicit al numitei B.V. (persoana repatriată), care a declarat următoarele: „Nu cunosc nici o persoană pe numele de B.V. Nu am fost niciodată împuternicit de aceasta sau de vreo altă persoană să aduc din Germania vreun autoturism M. Nu m-am prezentat la Vama Turnu din Arad cu un autoturism M. pentru a-l introduce în ţară. Nu este adevărat nici că aş fi înmatriculat un astfel de autoturism pe numele lui B.V." (fila 77, vol. II).
Pe de altă parte, inculpatul Ş.I. a recunoscut că a apelat la inculpatul I. şi că i-a dat autoturismul, însă numai pentru a-i obţine o notă de la RAR, necesară vămuirii. De fapt, acesta cunoştea faptul că inculpatul I. poate înmatricula autoturisme cu eludarea taxelor vamale, aspect care l-a determinat să-l instige pe I. la înmatricularea autoturismului M. cu scutirea de taxe vamale, după ce maşina fusese cumpărată din Germania pe numele lui P.D. (cumnatul lui Ş.I.) prin intermediul lui O.I., care a ridicat maşina de la firma vânzătoare din Germania şi a predat-o inculpatului Ş.I.
Este de reţinut, în acest sens, declaraţia martorului M.C. care arată că: „inculpatul Ş. mi-a spus că la spălătorie urmează să se întâlnească cu I.G., să-i dăm maşina, urmând ca acesta să facă constatarea vamal" (fila 223, vol. II).
Cu privire la înmatricularea autoturismului pe numele său, inculpatul I. a susţinut că inculpatul Ş. i-a dat maşina ca garanţie pentru o sumă de bani pe care i-ar fi împrumutat-o acestuia.
În situaţia în care lucrurile nu ar fi stat aşa, inculpaţii Ş.I. şi P.D. puteau folosi căile legale pentru a demonstra situaţia reală şi să reintre în posesia maşinii fără a săvârşi o infracţiune.
Nu au apelat la lege deoarece ştiau că dacă sesizau autorităţile se descoperea modul ilicit de introducere în ţară a maşinii.
Aceste aspecte i-au determinat pe aceştia din urmă să ridice maşina din locul în care era, fără acordul posesorului de bună credinţă, respectiv V.A.
Aşa încât, în mod corect s-a reţinut că fapta acestora întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat.
În consecinţă, toate faptele săvârşite de inculpaţi sunt probate în cauză, motiv pentru care nu poate fi primită solicitarea de achitare formulată de inculpaţii Ş.I. şi P.D. prin motivele de recurs.
Din aceleaşi considerente, nu se impune nici casarea cu trimitere pentru rejudecare, în cauză fiind lămurite toate aspectele.
Cât priveşte cererea inculpatului recurent Ş.I., formulată în subsidiar şi care vizează o nouă individualizare a pedepsei în sensul reducerii pedepsei şi aplicării art. 86 C. pen., Înalta Curte constată că, în cauză, sunt aplicate deja dispoziţiile art. 86 C. pen., iar pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată acestui inculpat, este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 52 C. pen.
În consecinţă, nu sunt motive care să justifice reducerea pedepsei.
Recursul declarat de avocatul T.V. este, de asemenea, nefondat întrucât absenţa sa de la judecarea cauzei nu a fost motivată, determinând amânarea judecării cauzei.
Motivul invocat de avocat, respectiv faptul că era angajat în mai multe cauze, nu este de natură a-l absolvi de vină deoarece avea obligaţia de a asigura substituirea.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte, constată că recursurile declarate de inculpaţii Ş.I. şi P.D. şi de avocatul T.V. sunt nefondate, urmând să le respingă ca atare, conform dispozitivului.
În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) raportat la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., vor fi obligaţi recurenţii inculpaţi şi recurentul avocat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii Ş.I. şi P.D., precum şi de avocatul T.V. împotriva Deciziei penale nr. 19 din 19 martie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenţii inculpaţi la câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 300 lei, se vor avansa din fondul M.J.L.C.
Obligă recurentul avocat la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3366/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2437/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
