ICCJ. Decizia nr. 2631/2009. Penal

Decizii penale ICCJ 2009

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2631/2009

Dosar nr. 137/109/2007

Şedinţa publică din 9 iulie 2009

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 40 din data de 29 mai 2008 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia penală s-au dispus următoarele:

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal faţa de inculpatul E.G., fiul lui V. si M., în prezent decedat, pentru infracţiunea prev. de art. 174 rap. la art. 175, art. 176 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., prin decesul acestuia.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul Z.V., fiul lui C. şi S., în prezent deţinut în Penitenciarul Colibaşi, pentru infracţiunea prev. de art. 174 rap. la art. 175 lit. c) C. pen.

În baza art. 350 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului Z.V. de sub puterea mandatului de arestare preventiva nr. 1856/2006 din 01 august 2006 al Tribunalului Argeş, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauza.

În baza art. 334 C. proc. pen. fost schimbată încadrarea juridica a faptelor comise de inculpatul B.F. din infracţiunile prev. de art. 25 rap. la art. 290 C. pen. şi art. 26 rap. la art. 291 C. pen. în infracţiunea prev. de art. 25 rap. la art. 290 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. şi art. 181 C. pen. a fost achitat inculpatul B.F., fiul lui I. si M., pentru infr. prev. de art. 25 rap. la art. 290 C. pen. şi a fost aplicată acestuia amenda administrativă în cuantum de 1.000 lei, conform art. 91 lit. c) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B.F. pentru infracţiunea prev. de art. 264 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. si art. 181 C. pen. a fost achitat inculpatul C.F.I., fiul lui F. şi E., pentru infr. prev. de art. 290 C. pen. şi s-a aplicat acestuia amenda administrativă în cuantum de 1.000 lei conform art. 91 lit. c) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C.F.I. pentru infracţiunea prev. de art. 264 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul P.N., fiul lui A. si M., pentru infracţiunea prev. de art. 25 rap. la art. 290 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul P.N. pentru infracţiunea prev. de art. 264 C. pen.

În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea actelor false întocmite de către inculpatul C.F.I., respectiv factura fiscala nr. 4904494 si chitanţa nr. 6456090 emise la 21 iunie 2006 pe numele inculpatului Z.V. (filele 129-130 dosar urmărire penala).

Au fost obligaţi inculpaţii B.F. şi C.F.I. la plata sumei de câte 1.000 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 368/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Z.V. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 174 rap. la art. 175 lit. a) C. pen., a inculpatului B.F. pentru infracţiunile prev. de art. 25 rap. la art. 290 C. pen., art. 26 rap. la art. 291 C. pen. şi art. 264 C. pen., a inculpatului P.N. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 25 rap. la art. 290 C. pen. şi art. 264 C. pen. şi a inculpatului C.F.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 290 C. pen. şi art. 264 C. pen.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut în fapt, în esenţă, că la data de 21 iunie 2006, inculpatul Z.V. împreună cu inculpatul E.G., au transportat-o pe victima S.A.M., cu autoturismul A., în zona lacului de acumulare Vidraru, jud. Argeş, după care i-au aplicat mai multe lovituri cu corpuri contondente, apoi au sugrumat-o şi i-au legat picioarele cu cablu, după care au aruncat-o în lacul menţionat, pentru a ascunde săvârşirea faptei.

La data de 08 septembrie 2006, având cunoştinţă despre arestarea preventivă a inculpatului Z.V., pentru a ascunde săvârşirea infracţiunii de omor, inculpatul B.F. s-a deplasat la sediul SC G.P. SRL Bucureşti, cu punct de lucru în com. Stefăneştii de Jos jud. Ilfov, unde cu intenţie l-a instigat pe inculpatul P.N. - administratorul firmei, să-i întocmească în fals o factură care să ateste aspecte necorespunzătoare adevărului, relativ la prezenţa inculpatului Z.V. la sediu, în vederea efectuării unei tranzacţii comerciale, în ziua săvârşirii omorului, pentru crearea unui alibi, ajutor dat pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, prin prezentarea facturii organului de urmărire penală.

Cu privire la inculpatul P.N. - administrator al SC C.P. SRL Bucureşti, s-a reţinut că la 08 septembrie 2006, cu intenţie l-a instigat pe salariatul său - inculpatul C.I.F. să înscrie date necorespunzătoare adevărului în conţinutul facturii din 21 iunie 2006 care să ateste prezenţa inculpatului Z.V. la sediul societăţii sale şi efectuarea unei tranzacţii comerciale în ziua comiterii omorului - 21 iunie 2006.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la 17 ianuarie 2007 sub nr. 137/109/2007.

În ce priveşte pe inculpatul E.G. cauza a fost disjunsă întrucât, aşa cum a reieşit din fişa de cazier (f. 491) acesta a mai săvârşit o infracţiune de omor, drept pentru care, prin ordonanţa nr. 368/P/2006 din 12 decembrie 2006, s-a dispus efectuarea unei expertize psihiatrice în condiţii de internare, însă până în momentul sesizării instanţei, actul solicitat nu a fost întocmit de I.N.M.L. Bucureşti.

Ulterior, acest dosar a fost finalizat, iar prin rechizitoriul nr. 15/P/2007 din 09 februarie 2007, a fost sesizată instanţa la 12 februarie 2007, cauza fiind înregistrată sub nr. 489/109/2007.

Prin încheierea din 08 mai 2007 s-a dispus conexarea acestui dosar la Dosar nr. 137/109/2007 având acelaşi obiect şi inculpaţi Z.V. şi alţii.

Din probatoriul administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 06 iulie 2006, Serviciul Investigaţii Criminalistică din cadrul I.P.J. Argeş, a sesizat faptul că în lacul de acumulare Vidraru, a fost găsit cadavrul unei persoane de sex feminin, neidentificat, care prezintă vizibile urme de violenţă, iar membrele inferioare sunt legate cu un cablu (f. 131 - 152 d.u.p.).

În urma investigaţiilor pentru identificarea victimei şi, în principal, din raportul de expertiză nr. 63862 din 17 iulie 2006, întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Argeş, a rezultat că impresiunile digitale prelevate de la cadavrul cu identitate necunoscută, găsit la data de 06 iulie 2006 în lacul de acumulare Vidraru, sunt aceleaşi cu impresiunile digitale ale persoanei înregistrată pe fişa decadactilată din evidenţa sistemului AFIS 2000, cu următoarele date de stare civilă: S.A.M., fiica lui I. şi N.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că victima S.A.M. locuia de circa 7 ani la domiciliul martorului S.D. din com. Tunari, sat Tunari, jud. Ilfov şi practica prostituţia în zona km. 43 de pe autostrada Bucureşti - Piteşti.

Martorul S.D. trăia în concubinaj cu sora inculpatului Z.V. din anul 1995, iar în luna aprilie 2006, aceasta a fost alungată din domiciliul martorului împreună cu cei doi minori, în prezent locuind la inculpatul Z.V., motiv pentru care, cei doi erau în relaţii de duşmănie.

Conform propriei declaraţii (f. 67 dosar instanţă), victima S.A.M. locuia la martorul S.D. din 1998, acesta cunoscând că practica prostituţia, beneficiind personal de serviciile acesteia, dar se ocupa şi de „plasarea" acesteia, în zona autostrăzii Bucureşti - Piteşti.

În prima parte a lunii aprilie 2006, victima a dispărut de la domiciliul martorului S.D. şi a locuit pentru o scurtă perioadă de timp la martorele M.I. şi M.C. (prostituate din Republica Moldova ce aveau închiriat un apartament în Cartierul Militari din Bucureşti).

În jurul datei de 13 aprilie 2006, martorul S.D. s-a deplasat cu autoturismul până la km. 43 la barul martorului C.M., unde s-a întâlnit cu inculpatul Z.V. zis S., acesta solicitându-i telefonic întâlnirea, de faţă fiind şi inculpatul E.G. (zis P.), martorele M.I. şi M.C. precum şi victima.

Victima i-a adus la cunoştinţă martorului S.D. că nu mai doreşte să locuiască la el ci vrea să stea cu surorile M., lucru care s-a şi întâmplat.

La începutul lunii mai 2006, martorul S.D. a ameninţat-o pe victimă cu moartea, nemulţumit că nu mai „lucrează" pentru el, despre acest lucru având cunoştinţă martorele M.I. şi M.C. (f. 438-443), acestea relatând chiar că au reclamat acest lucru la poliţie.

Mai precizează martorele, că S.D., la 13 iunie 2006, în timp ce se aflau pe autostradă împreună cu victima, le-au alergat cu săbii, acesta fiind însoţit şi de alte persoane.

De precizat că martorele M.I. şi M.C. nu au putut fi audiate în faţa instanţei, nemaifiind găsite la adresa cunoscută.

În ziua de 16 iunie 2006, susţine martorul S.D. că a fost sunat de victimă, care i-a cerut să o primească la domiciliul său, lucru cu care a fost de acord, sens în care, a mers la km. 43 al autostrăzii şi a luat-o. A doua zi, martorul i-a procurat victimei un telefon N.

În zilele de 19 şi 20 iunie 2006, martorul S.D. a însoţit-o pe victimă tot în zona km. 43, unde a supravegheat-o în timp ce ea practica prostituţia.

În dimineaţa zilei de 21 iunie 2006, S.D. l-a rugat pe martorul C.P. să-l transporte cu autoturismul (taxi) pe el şi pe victimă la km. 43, propunere cu care a fost de acord, taximetristul întorcându-se apoi în com. Tunari.

Aici, victima şi martora A.D. practicau prostituţia iar în jurul orei 12,00, victima a intrat în pădure cu un client - declaraţia martorei A. - f. 85.

Martorul S.D., care în tot acest timp a rămas în barul din zonă, constatând că S.A.M. nu mai apare, a vorbit cu martora A.D., apoi a încercat de mai multe ori să ia legătura telefonic cu victima, dar a constatat că avea telefonul închis.

Apoi a sunat pe martorul C.P., să vină cu autoturismul să-l transporte la domiciliu, rugând pe lucrătorii barului şi pe martora A.D. că dacă apare victima să-l sune.

La ora 15,14, victima S.A.M., al cărei telefon mobil a fost localizat în oraşul Topoloveni Argeş, a sunat pe martorul S.D., informându-l că se află într-un A. al poliţiei şi este condusă în mun. Giurgiu pentru un mandat de arestare, (fapt ce rezultă din declaraţia martorului S.D. - f. 67, C.P. - f. 70, procesul verbal aflat la f. 399 - 400 d.u.p. şi listingul apelurilor efectuate de victimă f. 158-160 dosar instanţă).

De pe telefonul victimei a mai apelat la ora 15,17 (f. 161), însă acest număr a fost contactat în sistem preplătit (cartelă) care nu prevede încheierea unui contract cu societatea de telefonie, motiv pentru care nu s-a putut identifica posesorul lui (f. 198 dosar instanţă).

În legătură cu împrejurările în care s-ar fi comis fapta, în actul de sesizare al instanţei, se reţine că în ziua de 21 iunie 2006, în jurul orelor 13,00, inculpaţii Z.V. şi E.G. au luat victima cu autoturismul marca A., după care au obligat-o să-l contacteze telefonic pe martorul S.D., obligând-o să-i transmită un mesaj scurt, cu următorul conţinut „d-le avocat sunt într-un A. al poliţiei şi sunt transportată la Giurgiu, pentru un mandat de arestare".

Se reţine că apoi inculpaţii s-au deplasat în estul localităţii Capăţâneni, jud. Argeş, unde i-au aplicat victimei mai multe lovituri cu corpuri dure, apoi au sugrumat-o, după care i-au legat membrele inferioare cu un cablu şi au aruncat-o în lac, fiind descoperită la data de 06 iulie 2006.

Într-adevăr, din raportul de necropsie medico-legală nr. 144/B/2006 întocmit de S.M.L. Argeş la data de 31 octombrie 2006, rezultă că „moartea numitei S.A.M. a fost violentă. Ea s-a datorat unei asfixii mecanice, care a survenit în urma unei sugrumări. Între leziunile traumatice cervicale şi deces există legătură directă de cauzalitate".

Se reţine în actul de sesizare a instanţei - f. 5, că victima iniţial, cel mai probabil, a fost lovită, după care a fost sugrumată, neexcluzând posibilitatea ca acest eveniment traumatic să se fi produs în habitaclul unui autoturism (din examinarea externă a victimei - pete de sânge pe pantaloni la nivelul coapselor, pe feţele anterioare, sugerează poziţia ei de şezând). Nu se exclude posibilitatea ca agresorul să fi fost poziţionat în spatele victimei în momentul sugrumării.

În stabilirea corectă a situaţiei de fapt, instanţa de fond, în baza susţinerilor din actul de sesizare, a încercat a stabili locul unde a fost comisă infracţiunea, fiind făcute următoarele menţiuni:

Se susţine că aceasta s-ar fi putut produce în habitaclul autoturismului.

S-au efectuat percheziţii pentru cele două autoturisme deţinute de inculpatul Z.V., marca M. şi A., însă urmele de substanţă biologică ce interesau cauza, au fost găsite numai în autoturismul A. (f. 224 - 262 d.u.p).

Din raportul de expertiză biocriminalistică nr. 211168 din 01 august 2006 (f. 313 şi urm. d.u.p.) rezultă următoarele:

- pe mânerul uşă stg. spate, s-au descoperit celule epiteliale ce corespund unui profil genetic al unei persoane de sex masculin, notată cu PI, diferit de cel al probei de referinţă recoltată de la numitul Z.V.;

- pe mânerul uşă dreapta faţă, s-au descoperit celule epiteliale cu un amestec de profile genetice ce provin de la minim 2 persoane (PI fiind inclus în acest amestec);

- mâner uşă dreapta spate - s-au descoperit celule epiteliale rezultate dintr-un amestec de profile genetice ce provin de la minim 3 persoane, profilul genetic al victimei S.A.M. fiind inclus în acest amestec;

- rest de ţigaretă - s-au descoperit celule epiteliale - un profil genetic al unei persoane de sex feminin necunoscută, notată cu F2 diferit de cel al persoanei notată cu FI;

- bâta din lemn (aparţinând inculpatului Z.V. în scop de autoapărare aşa cum susţine) - s-au descoperit pe întreaga suprafaţă (zona A - mâner - zona B) celule epiteliale cu un amestec de profile genetice ce provin de la minim 3 persoane profilul genetic al inculpatului Z.V. şi al victimei fiind inclus în acest amestec.

- probele de sânge găsite pe preşul din stg. spate, pe mocheta din stg. spate, din portbagaj, de pe tapiţeria uşii stg. spate şi de sub scaunul dr. faţă a autoturismului s-au dovedit a fi sânge ce nu aparţin speciei umane.

- mocheta ridicată din portbagajul autoturismului nu prezintă urme de sânge.

Prima instanţă menţionează că se susţine, în actul de sesizare al instanţei, că cei doi inculpaţi i-au aplicat victimei mai multe lovituri cu corpuri dure (bâta) şi apoi au sugrumat-o.

Evidenţierea pe bâtă a celulelor epiteliale ale victimei şi inculpatul Z.V. nu demonstrează agresarea victimei cu acest obiect contondent de către inculpat, întrucât nu s-au evidenţiat urme de sânge pe acest obiect, iar inculpatul nu a negat niciodată că nu o cunoştea pe victimă şi aceasta s-a putut afla în autoturismul său în alte împrejurări.

În mod constant s-a reţinut în rechizitoriu că victima s-a aflat doar în prezenţa celor doi inculpaţi din momentul dispariţiei sale din zona km. 43 a autostrăzii Bucureşti - Piteşti (ziua de 21 iunie 2006 orele 12,00) şi până în momentul decesului şi aruncării ei în lacul Vidraru.

Proba ştiinţifică care demonstrează contrariul şi care nu a putut fi combătută în nici un mod este raportul de expertiză biocriminalistică nr. 211146 din 02 august 2006 (f. 209 şi urm. d.u.p.) din care rezulta următoarele:

- pantalonii tip blue-jeans (aparţinând victimei) prezentau urme de sânge uman al cărui profil genetic aparţine unei persoane de sex feminin necunoscută (notată cu FI) diferită de cel al probei biologice recoltate de la victimă;

- chilotul (victimei) prezintă urme de sânge uman al cărui profil genetic aparţine tot persoanei de sex feminin - notată cu FI.

Se pune în mod firesc întrebarea, în opinia instanţei de fond, cine erau cele 2 persoane de sex feminin notate cu FI şi F2, de ce nu au putut fi identificate (organul de urmărire penală nici nu aminteşte de existenţa lor), iar prezenţa lor în preajma victimei vine să răstoarne întreg eşafodajul construit de acuzare cu privire la persoanele care o însoţeau pe victimă.

De la argumentele de ordin ştiinţific care vin să conducă la concluzia că prezenţa inculpatului Z.V. lângă victimă, începând cu 21 iunie 2006 ora 12,00 şi până în seara aceleiaşi zile, nu a fost demonstrată, instanţa de fond a analizat probele testimoniale administrate în cauză:

Pe tot parcursul procesului penal, inculpatul Z.V. a susţinut că nu este autorul infracţiunii de omor, că în ziua de 21 iunie 2006 s-a aflat în domiciliu unde a efectuat diferite lucrări de construcţie la un imobil proprietatea sa ajutat fiind de mai multe persoane. Susţine inculpatul că în dimineaţa acelei zile, a împrumutat autoturismul marca A. inculpatului E.G. – P., în autoturism aflându-se şi telefonul său mobil, iar autoturismul a fost restituit în seara aceleiaşi zile - în jurul orelor 24,00.

În dovedirea acestei apărări au fost audiaţi martorii S.F., I.A. (audiaţi atât în cursul urmăririi penale f. 448, f. 449 cât şi în faţa instanţei f. 106, 107), precum şi martorii M.M. f. 169, Z.M. f. 170, care au arătat că au lucrat în domiciliul inculpatului Z.V. în luna iunie 2006 la construcţia unui spaţiu comercial şi că inculpatul îi ajuta şi el la construcţia imobilului, însă acesta mai părăsea domiciliul din când în când, pentru perioade scurte, pentru a se aproviziona cu materiale de construcţie.

Edificatoare în acest sens, în opinia primei instanţe, este şi depoziţia martorului C.N.C. (f. 453 d.u.p. şi f. 86 dosar instanţă), din care rezultă cu certitudine că în ziua de 21 iunie 2006 (dată reţinută cu exactitate şi legată de prezenţa sa la Judecătoria Buftea - depune în acest sens şi copia sentinţei penale nr. 1532 din 21 iunie 2006 a Judecătoriei Buftea în care a avut calitatea de inculpat fratele său - aflată în Dosar nr. 146/46/2007 al Curţii de Apel Piteşti), în jurul orelor 13,00 a fost la domiciliul inculpatului să-i ducă unele bunuri, 1-a găsit acasă şi a discutat personal cu acesta.

Se argumentează de organul de urmărire penală, pe baza listingului convorbirilor telefonice efectuate de la posturile telefonice aparţinând inculpaţilor E.G., Z.V. şi victimei, că cei trei au parcurs acelaşi traseu (f. 399 d.u.p.), astfel: orele 8,56 - 10,12 - Vânătorii Mici - autostrada Bucureşti - Piteşti km. 42,5, jud. Giurgiu, orele 14,37 - 14,41 Găeşti jud. Dâmboviţa, orele 15,09 Topoloveni, jud. Argeş, orele 15,30 Piteşti, orele 15,33 Piteşti, orele 21,26-21,30 estul localităţii Căpăţâneni, jud. Argeş, ora 21,38 Curtea de Argeş, ora 23,34 - Şoseaua de centură com. Tunari jud. Ilfov.

Prima instanţă, cu privire la procesul-verbal din 24 iulie 2006 al I.P.J. Argeş - Serviciul de Investigaţii Criminale (f. 399 d.u.p.), fundamentat pe răspunsul primit de la M.A.I. – D.G.I.P.I., Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Argeş, consideră că se pune problema în ce măsură acesta constituie un mijloc de probă în sensul legii penale, ele fiind strict reglementate în titlul III C. proc. pen.

Prin procesul-verbal se identifică şi localizează terminalele telefoanelor mobile aparţinând celor 2 inculpaţi şi victimei (telefoane utilizate în sistem cartelă), fără a se preciza cum s-a putut realiza acest lucru, respectiv stocarea acestor informaţii pentru o dată retroactivă, pentru care nu se cunoştea la momentul respectiv că ar putea interesa în cauză.

Mijloacele de probă legale sunt procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate între inculpaţi aflate la f. 419 şi urm. d.u.p., şi care au avut la bază autorizaţiile emise de Tribunalul Argeş prin încheierile din 18 şi 19 iulie 2006 (f. 412, 415 d.u.p.). Din conţinutul acestora rezultă că aceasta a vizat o perioadă de 30 de zile începând cu 18 şi respectiv 19 iulie 2006 şi nu a retroactivat. Astfel, localizarea telefoanelor celor doi inculpaţi pentru 21 iunie 2006 nu s-a obţinut legal şi astfel nu poate fi folosit în procesul penal conform art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

Analizând conţinutul convorbirilor telefonice purtate de cei doi inculpaţi, în opinia instanţei de fond rezultă faptul că cel care se teme de o eventuală tragere la răspundere penală este inculpatul E.G. şi nicidecum Z.V. care precizează că „mă duc acolo să văd care e treaba, mâine mă duc cu avocatul".

Pentru toate aceste considerente, instanţa de fond a constatat nevinovăţia inculpatului Z.V. în comiterea infracţiunii de omor, astfel încât în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a dispus achitarea acestuia.

În cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul E.G. a decedat, iar cu privire la împrejurările în care s-a produs decesul, şi dacă acesta a avut legătură cu infracţiunea pentru care a fost trimis în instanţă, instanţa de fond a dispus administrarea probei cu martori, astfel:

Din depoziţiile acestora: R.C.C. f. 169, G.E. f. 169, P.D. f. 171, D.L. f. 102, M.C. f. 203, rezultă că inculpatul E.G. zis P. era o persoană violentă, agresivă şi impulsivă, iar din cauza mustrărilor de conştiinţă, considerându-se că este singurul vinovat de comiterea infracţiunii de omor, iar Z.V. ar fi nevinovat s-a sinucis, ingerând mai multe pastile.

În opinia instanţei de fond, acesta este un argument în plus în ce priveşte nevinovăţia inculpatului Z.V., aspect ce se coroborează şi cu susţinerea acestuia în sensul că autoturismul său A. în care se afla şi telefonul mobil a fost în ziua de 21 iunie 2006 în folosinţa inculpatului E.G.

Martorii care au lucrat la imobilul inculpatului Z.V. (menţionaţi anterior) au precizat că autoturismele acestuia erau parcate în stradă în faţa domiciliului, şi erau luate spre folosinţă de rude sau de prieteni ai acestuia.

Faptul că inculpatul E.G. nu avea permis de conducere f. 182 dosar instanţă, apreciază instanţa de fond, nu înseamnă că acesta nu putea conduce autoturismul inculpatului Z.V., martorii susţinând că el folosea autoturismul, mai mult el a suferit chiar o condamnare pentru o astfel de infracţiune (2 ani cu art. 81 C. pen. pentru art. 78 alin. (1) din OUG 195/2002 - cazier f. 491, alături de o condamnare pentru infracţiunea de omor comisă în minoritate).

Fiind audiat în cursul urmăririi penale f. 484, inculpatul E.G. nu recunoaşte că a folosit autoturismul inculpatului Z.V. şi nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de omor pentru care a fost trimis în judecată.

Conform instanţei de fond, fără a mai putea fi constatată vinovăţia acestuia în comiterea infracţiunii, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal.

În ce priveşte pe inculpaţii B.F., P.N. şi C.F., instanţa de fond a reţinut următoarele:

În încercarea de a-l disculpa pe soţul său - inculpatul Z.V., soţia - martora Z.T. (f. 451 d.u.p.) l-a căutat pe inculpatul B.F. zis P. - cumnatul său şi i-a solicitat să meargă „la depozitul de materiale de construcţii al lui N. şi să întrebe dacă S. (inculpatul Z.V.) are o factură din 21 iunie 2006, la el la magazin".

Astfel, la data de 08 septembrie 2006, inculpatul B.F. s-a prezentat la firma SC C.P. SRL Bucureşti, cu punct de lucru în com. Stefăneştii de Jos jud. Ilfov al cărui administrator este inculpatul P.N.

Conform motivării sentinţei, din declaraţiile acestuia nu rezultă că inculpatul B.F. i-ar fi spus în ce scop vor fi folosite actele respective.

De altfel, în opinia instanţei de fond, este singulară declaraţia inculpatului B.F. aflată la f. 43 d.u.p. in sensul că martora Z.T. i-ar fi specificat că actele îi trebuia pentru a fi folosite în dosarul penal în care este cercetat soţul său - inculpatul Z.V.

În prima declaraţie dată în cursul urmăririi penale - f. 43, inculpatul B.F. relatează că martora i-a spus să obţină o factură pentru data de 21 iunie 2006 pe numele lui Z.V., iar inculpaţilor P.N. şi C.I. le-a spus doar că îi foloseşte cumnatului din Tunari pentru materiale de construcţii.

În cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul B.F. a susţinut că nu a ştiut în ce scop vor fi folosite actele, iar inculpaţii P.N. şi C.I. nu au întrebat acest lucru, aceştia declarând în mod constant că nu au cunoscut că ele vor servi la crearea unui alibi pentru inculpatul Z.V.

Astfel, inculpatul B.F. - f. 47 dosar instanţă relatează: „în ziua de 08 septembrie 2006, m-am deplasat la firma menţionată, m-am întâlnit cu patronul P.N. şi i-am adus la cunoştinţă scopul vizitei. Întrucât patronul se grăbea să plece şi la o distanţă de 2-3 m se afla inculpatul C.I., acesta a auzit discuţia şi la solicitarea lui P.N. am mers în incinta societăţii şi acesta mi-a dat actele solicitate". A făcut acest lucru la rugămintea patronului firmei care i-a spus „să mă rezolve".

Este de necontestat, în opinia instanţei de fond, că prin întocmirea facturii nr. 4904494 şi a chitanţei nr. 6456690 din 21 iunie 2006, (f. 130 d.u.p.) pe numele lui Z.V., inculpatul C.I. a comis cu intenţie infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 290 C. pen., la instigarea inculpatului B.F., însă din întreg materialul probator administrat în cauză nu se poate reţine că, prin această activitate, ei au urmărit să favorizeze pe inculpatul Z.V., în sensul de a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei.

În opinia primei instanţe, intelectiv, inculpaţii B.F., P.N. şi C.I. trebuiau să ştie că persoana pe care o ajută (inculpatul Z.V.) a săvârşit o infracţiune în raport de care actul de justiţie penală presupune urmărirea penală, judecata, respectiv executarea pedepsei.

Este adevărat, reţine prima instanţă, că inculpatul B.F. - cumnatul inculpatului Z.V. ştia că la momentul când a cerut întocmirea actelor false, acesta era arestat, dar acest fapt nu poate conduce la concluzia că rezultatul demersului său - obţinerea actelor false, va fi folosit de martora Z.T. în procesul penal al soţului său.

Acest aspect nu poate fi reţinut în cazul inculpaţilor P.N. şi C.I., despre care nu există nici o probă că ar fi avut cunoştinţă despre cercetarea/arestarea inculpatului Z.V., acest lucru fiindu-le adus la cunoştinţă cu ocazia propriilor audieri la I.P.J. Ilfov, în condiţiile în care, aşa cum am arătat, nu locuiau în aceeaşi localitate, nu era un client permanent al societăţii.

În final, în ce priveşte încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare a instanţei, tribunalul a apreciat că nu este legală.

Astfel, în ce priveşte pe inculpatul B.F. s-a considerat că nu se poate reţine infracţiunea de complicitate la uz de fals prev. de art. 26 rap. la art. 291 C. pen.

Simpla falsificare a înscrisului sub semnătură privată nu constituie infracţiune. Această acţiune trebuie să fie urmată de folosirea înscrisului de către cel care a fost autorul falsificării sau înscrisul falsificat să fie încredinţat spre folosire, altei persoane.

Deoarece falsul în înscrisuri sub semnătură privată include şi folosirea înscrisului falsificat nu s-a putut reţine ca infracţiune distinctă uzul de fals.

Pentru aceste considerente, în baza art. 334 C. proc. pen. instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpatul B.F. din infracţiunile prev. de art. 25 rap. la art. 290 C. pen. şi art. 26 rap. la art. 291 C. pen. într-o singură infracţiune prev. de art. 25 rap. la art. 290 C. pen.

În opinia instanţei de fond autorul infracţiunii de fals este inculpatul C.F.I.

Pentru aceştia, în raport de gradul de pericol social concret al faptei, împrejurările în care au fost comise dar şi criteriile care caracterizează persoana inculpaţilor, tribunalul a apreciat că acestea nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Ambii inculpaţi au avut o poziţie sinceră în tot cursul procesului penal, nu au antecedente penale, inculpatul C.I. la data comiterii faptei era angajat la firma administrată de inculpatul P.N., iar anterior a lucrat la SC M.R. SRL (f. 195), este singurul sprijin al părinţilor săi bolnavi (f. 194-197 dosar instanţă); circumstanţe în raport de care s-a apreciat că îndreptarea acestora poate avea loc şi fără aplicarea unei pedepse, ci prin aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 1000 lei.

Neexistând probe din care să rezulte că inculpatul P.N. l-ar fi instigat pe inculpatul C.I. să întocmească în fals cele două acte, instigarea existând doar în sarcina inculpatului B.F., instanţa de fond a dispus achitarea acestuia în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracţiunea prev. de art. 25 rap. la art. 290 C. pen.

Pentru infracţiunea de favorizarea infractorului, instanţa a dispus achitarea inculpaţilor B.F., P.N. şi C.F.I. în temeiul disp. art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru considerentele expuse mai sus.

În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea actelor false întocmite de inculpatul C.F.I., respectiv factura şi chitanţa aflate la f. 129-130 d.u.p

În baza art. 191 C. proc. pen., inculpaţii B.F. şi C.F.I. au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat (urmare aplicării amenzii administrative) iar restul cheltuielilor avansate de stat au rămas în sarcina statului, conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

Împotriva sentinţei a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.

În motive de apel sentinţa a fost criticată sub următoarele aspecte:

În mod nelegal s-a dispus achitarea inculpatului Z.V. în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. apreciind că acesta nu este autorul infracţiunii de omor calificat prev. si ped. de art. 174 rap. la art. 175 lit. a) CC. pen.

În motivele scrise de apel se arată că din probatoriul administrat în cauza rezulta următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul Z.V. o cunoştea pe victima S.A.M. cu mulţi ani în urmă, întrucât aceasta locuia la domiciliul martorului S.D., care era în relaţii de concubinaj cu sora inculpatului.

În prima parte a lunii aprilie 2006, victima a părăsit domiciliul martorului S.D., iar in jurul datei de 12-13 aprilie 2006, martorul a primit un telefon de la inculpatul Z.V., propunându-i să se întâlnească la km 43, pe autostrada Piteşti - Bucureşti, întrucât şi inculpatul o revendica din interes material pe victimă, deoarece aceasta se prostituase anterior şi în folosul acestuia.

La locul indicat, martorul s-a întâlnit cu inculpaţii Z.V. şi E.G., apoi s-au întâlnit cu victima, care a spus ca nu mai doreşte să locuiască în domiciliul lui S.D., ci vrea să locuiască în Cartierul Militari din Bucureşti, cu martorele M.I. şi M.C., care practicau prostituţia în aceeaşi zona a Km. 43 pe autostrada Bucureşti - Piteşti.

Martorul S.D. a declarat în instanţă - declaraţie aflată la filele 67-69, că in jurul datei de 15 iunie 2006, victima i-a telefonat şi i-a cerut să o reprimească în domiciliul sau, ca nu mai vrea să stea la cei doi inculpaţi, cunoscuţi sub numele de S. şi P. Aceştia s-au întâlnit intr-o pădure din zona km. 43, întrucât victima nu vroia să fie văzută de cei doi inculpaţi, care se aflau într-un bar situat in apropiere.

Martorul a declarat că inculpatul Z.V. a sunat-o ulterior pe victimă, dar aceasta nu i-a răspuns.

În zilele următoare, martorul i-a cumpărat un telefon mobil cu cartela şi a însoţit-o in zona km. 43, unde victima practica prostituţia, supraveghind-o dintr-un bar.

În dimineaţa zilei de 21 iunie 2006, martorul C.P. i-a transportat cu autoturismul, pe S.D. şi pe victimă in zona km. 43, primul a plecat spre Bucureşti, victima a plecat să practice prostituţia în zona din apropiere si martorul S.D. a rămas în bar, să o supravegheze.

În aceeaşi zi, in jurul orei 12,30, martorul S.D., constatând ca victima nu mai apare, a întrebat-o pe martora A.D., care o cunoştea pe victima şi care practica prostituţia în aceeaşi zona, daca a văzut-o pe victima. Această martora i-a relatat că, în urma cu cca. 30 de minute, o persoana de sex masculin i-a spus ca a fost cu victima şi a venit o alta persoană, a luat-o şi victima nu s-a mai întors, aşa cum rezulta din declaraţia martorei aflata la filele 436-437 in dosarul de urmărire penala.

Martorul S.D. i-a telefonat victimei, dar aceasta avea telefonul închis, astfel că, după ce a mai aşteptat-o cca. 3 ore, l-a chemat pe martorul C.P. să-l transporte cu maşina la domiciliu, în com. Tunari.

Înainte de plecare, acest martor i-a rugat pe lucrătorii de la bar si pe martora A.D. sa-i spună victimei, când apare în zona, să-i telefoneze.

Din listingul convorbirilor telefonice efectuate de la telefoane - posesorii inculpaţi E.G., Z.V. - posesor victima S.A.M. - posesor martorul S.D. a rezultat că, în ziua de 21 iunie 2006. cei doi inculpaţi si victima se aflau pe raza oraşului Topoloveni, conform actului aflat la filele 399-401 în dosarul de urmărire penala.

Din aceasta zona, la ora 15,14 victima sub ameninţarea celor doi inculpaţi, l-a sunat pe martorul S.D. şi i-a spus că se află într-o maşină a politiei şi este dusă în mun. Giurgiu, pentru un mandat de arestare.

Pe baza listingului convorbirilor telefonice efectuate în zilele de 21 si 22 iunie 2006, de la posturile telefonice enumerare mai sus şi a localizării celulelor-relee de transmitere a comunicaţiilor telefonice, s-a realizat traseul în timp şi spaţiu parcurs de inculpaţii Z.V., E.G. şi victima S.A.M., aşa cum rezultă din actul aflat la filele 399-401 în dosarul de urmărire penala.

Conform motivelor scrise de apel, din analiza acestuia rezulta că, în ziua de 21 iunie 2006, cei doi inculpaţi s-au deplasat pe următorul traseu:

- localitatea Vânătorii Mici, autostrada Bucureşti-Piteşti km. 42,5: orele 8,56

- 10,12; oraşul Titu: orele 14,37-14,41; oraşul Găieşti: ora 15,04; oraşul Topoloveni: orele 15,09; municipiul Piteşti

- str. G.: ora 15,30 şi str. D.: ora 15,33; estul localităţii Capataneni, jud. Argeş: orele 21,26 - 21,30; municipiul Curtea de Argeş: orele 21,38; şoseaua de centura - comuna Tunari, jud. Ilfov: orele 23,34-23,35.

Din examinarea traseului parcurs de cei doi inculpaţi şi coroborând relatările martorilor S.D. si A.D. rezulta că, în ziua de 21 iunie 2006, în jurul orelor 13,00, inculpaţii au luat victima cu autoturismul marca A., proprietatea inculpatului Z.V., pe traseu au obligat-o să-l sune pe telefonul mobil pe martorul S.D. si să-i transmită mesajul cu următorul conţinut:,,domnule avocat, sunt într-un A. al politiei şi sunt transportată la Giurgiu, pentru un mandat de arestare.

Arată procurorul că din listingul convorbirilor telefonice rezultă că după telefonul victimei, la 21 iunie 2006, ora 15,14, in timp ce se afla în oraşul Topoloveni, aceasta l-a sunat pe martorul S.D., convorbirea fiind scurtă, de 26 de secunde.

În continuare, se susţine în motivele de apel, inculpaţii şi victima s-au deplasat pe traseul Topoloveni - Piteşti - estul localităţii Capataneni jud. Argeş, unde cei doi i-au aplicat victimei mai multe lovituri cu corpuri dure, apoi au sugrumat-o, i-au legat picioarele cu un cablu si au aruncat-o în lacul de acumulare Vidraru - unde a fost găsit cadavrul, la data de 06 iulie2006.

Din raportul de necropsie medico-legală nr. 144/B/2006 întocmit de S.M.L. Argeş la data de 31 octombrie 2006, act aflat la filele 166-168 în dosarul de urmărire penala rezulta următoarele:

„Moartea numitei S.A.M. a fost violentă. Ea s-a datorat unei asfixii mecanice, care a survenit în urma unei sugrumări. Între leziunile traumatice şi deces există legătură directă de cauzalitate.

Celelalte semne de violenţă constatate la necropsie s-au putut produce:

- cele cu caracter vital, prin lovire cu şi de corp dur;

- cele fără caracter vital, cel mai probabil prin zgâriere.

 Victima, cel mai probabil, a fost lovită, după care a fost sugrumată, neexcluzând posibilitatea ca acest eveniment traumatic să se fi produs în habitaclul unui autoturism, aşa cum rezulta şi din datele de ancheta, coroborate cu examinarea externă a victimei - pete de sânge pe pantaloni la nivelul coapselor, pe feţele anterioare, care sugerează poziţia de şezând.

Nu exclude posibilitatea ca agresorul să fi fost poziţionat în spatele victimei în momentul sugrumării.

Apreciază că decesul a putut surveni în urma cu aproximativ 15 zile de la data autopsiei.

Autopsia s-a efectuat la data de 06 iulie 2006.

Raportul de necropsie a fost avizat de Comisia de Avizare si Control de pe lângă I.N.M.L. Bucureşti-actul nr. E2/13129/08 decembrie 2006, fila 165 în dosar.

Efectuându-se o percheziţie domiciliara, la data de 21 iulie 2006, din autoturismul marca A., aparţinând inculpatului Z.V. s-au ridicat urme de substanţa biologica de pe mânerul de deschidere al uşii autoturismului, de pe preşuri, mochete, din portbagaj, tapiţerie şi de pe o bâta din lemn, identificată intre scaunul şoferului si portiera stg. faţă, astfel că s-a dispus efectuarea unei expertize biocriminalistice genetice.

Din concluziile raportului de expertiza biocriminalistică nr. 211168 din 01 august 2006 efectuat de Institutul de Criminalistica al I.G.P.R., act aflat la filele 313 si urm. în dosarul de urmărire penala rezulta următoarele:

Pe mânerul uşii dreapta spate a autoturismului A. proprietatea inculpatului Z.V. s-au identificat celule epiteliale - un amestec de profile genetice care provin de la minim trei persoane. Profilul genetic al probei de referinţa recoltată de la victima S.A.M. este inclus în acest amestec.

Pe mânerul bâtei din lemn au fost identificate celule epiteliale - un amestec de profile genetice, ce provin de la minim trei persoane. Profilul genetic al probei de referinţa recoltata de la inculpatul Z.V. este inclus în acest amestec.

Pe zona de lovire a bâtei - zona B - exista celule epiteliale - un amestec de profile genetice, ce provin de la minim trei persoane. Profilul genetic al probei de referinţa recoltată de la inculpatul Z.V. este inclus în acest amestec alături de cel al victimei S.A.M.

Din analiza concluziilor raportului de expertiza biocriminalistică nr. 211168 din 01 august 2006 efectuat de Institutul de Criminalistica al I.G.P.R. rezulta, indubitabil în opinia procurorului, că inculpatul Z.V. a lovit-o pe victima cu bâta din lemn găsită în autoturismul marca A. proprietatea acestuia.

În motivele de apel se menţionează că instanţa de fond a interpretat eronat această probă, motivând în sentinţa penala pronunţata că evidenţierea pe bâta de lemn a celulelor epiteliale ale inculpatului Z.V. nu demonstrează agresarea victimei cu acel corp contondent de către inculpat, întrucât nu s-au evidenţiat urme de sânge pe acel obiect.

Dar coroborând concluziile raportului de necropsie care a evidenţiat pe corpul victimei leziuni cu caracter vital produse prin lovire cu corp dur, arată procurorul că nu poate fi exclusă folosirea bâtei din lemn în producerea leziunilor care nu era obligatoriu să producă sângerare, nefiind corp înţepător sau tăietor-despicător, ca să se evidenţieze si urme de sânge, în afara celulelor epiteliale.

Faptul ca ambii inculpaţi au săvârşit infracţiunea de omor calificat, fiind împreună în seara zilei de 21 iunie 2006 rezulta şi din conţinutul actului aflat la filele 399 si urm. dosar de urmărire penala.

Astfel, din analiza listingului convorbirilor telefonice rezulta că din estul localităţii Capataneni au fost efectuate convorbiri telefonice în acelaşi interval de timp, de către cei doi inculpaţi, de pe telefoanele mobile care le aparţineau. Astfel, la ora 21,28 inculpatul Z.V. a efectuat o convorbire telefonica şi, la ora 21,27-21,30, inculpatul E.G. a efectuat o convorbire telefonica. În aceasta situaţie, neputând ca un singur inculpat să vorbească în acelaşi timp - ora 21,38 de pe doua telefoane mobile, rezultă indubitabil că ambii s-au aflat în acelaşi loc, în acelaşi interval de timp; astfel, în opinia procurorului, apărarea inculpatului Z.V. ca nu a comis infracţiunea de omor asupra victimei S.A.M. urmează a fi înlăturată.

Tot din analiza conţinutului aceluiaşi act - fila 399, rezultă că ambii inculpaţi, la 21 iunie 2006 se aflau pe Şoseaua de centura com. Tunari jud. Ilfov, întrucât fiecare a efectuat câte un apel telefonic: inculpatul Z.V. a sunat la ora 23,34 şi inculpatul E.G. a sunat la ora 23,35.

În mod nejustificat, în opinia acuzării, instanţa de fond a apreciat că această proba nu a fost obţinută legal şi a înlăturat-o din cauza, întrucât pentru localizarea unor apeluri efectuate de pe anumite posturi de telefonie mobila, fără înregistrarea conţinutului convorbirilor telefonice nu este prevăzută de lege autorizarea prealabilă a instanţei.

După comiterea omorului, inculpatul E.G. a părăsit ţara.

În motivele scrise de apel se arată că Tribunalul Argeş, prin încheierile pronunţate la 18 iulie si 19 iulie 2006 în Dosarele nr. 1764/P/2006 şi nr. 1797/P/2006 a autorizat pe 30 de zile interceptarea si înregistrarea pe suport magnetic a convorbirilor efectuate de pe telefoanele aparţinând celor doi inculpaţi - acte aflate la filele 412-416.

Din procesele-verbale de redare scrisă a convorbirilor interceptate si înregistrate pe suport informatic dintre cei doi inculpaţi rezultă că, după ce a părăsit ţara, inculpatul E.G. l-a sunat pe inculpatul Z.V. de mai multe ori, acesta din urma folosind alt telefon mobil decât cel care l-a folosit în ziua de 21 iunie 2006, despre care a declarat ulterior că l-a pierdut.

Edificatoare, în opinia acuzării, sunt următoarele convorbiri redate scris la filele 419-423 în dosarul de urmărire penala:

- convorbirea din data de 20 iulie 2006, ora 14,48, prin care inculpatul Z.V. îl avertizează pe inculpatul E.G. să nu mai vorbească prin telefon, chiar daca e cu cartela, „nu contează, telefon e„ apoi spune că se va duce cu avocatul, deci la chemarea organelor de politie, întrucât a doua zi a fost pentru prima data audiat în cauza si imediat adaugă „pe tine te-a zgâriat. Nu te-a zgâriat. Te-a zgâriat pisica sălbatica care. pe tine nu te-a zgâriat,, deducându-se din continuarea convorbirii şi din limbajul acestuia ca îl întreba insistent pe inculpatul E.G. daca victima l-a zgâriat, şi în acelaşi timp că are cunoştinţa că se fac cercetări în cauză;

- convorbirea din data de 20 iulie 2006, ora 19,06- redată scris la filele 422-423 în dosarul de urmărire penala din care rezultă că inculpatul E.G. i-a spus inculpatul Z.V. că, daca întreabă de el - e clar că organele de cercetare penala, să spună „nu ştiu unde este.,, şi i-a mai sus ca „daca e, doamne fereşte ceva luam unul bă, ce sa facem, nu mergem amândoi.", se deduce că se referea la posibilitatea ajungerii a ambilor într-un loc de detenţie.

S-a susţinut de acuzare că instanţa de fond a dat o apreciere greşita şi acestei probe, considerând că din conţinut ar rezulta că vinovat de omor ar fi doar inculpatul E.G.

De fapt, din redarea conţinutului convorbirii rezulta că inculpatul E.G. sugera că fapta să fie recunoscuta doar de unul dintre cei doi inculpaţi, ca să nu meargă amândoi în detenţie, deşi omorul fusese comis de ambii.

Nesinceritatea inculpatului Z.V. rezultă din toate declaraţiile contradictorii pe care le-a dat, atât în faza de urmărire penala, cât şi in faţa instanţei de fond.

Acesta, în declaraţia data la 21 iulie 2006,- act la filele 16-17 în dosarul de urmărire penala precizează că autoturismul marca A. a fost folosit numai de el, cu mici excepţii, când i-a împrumutat-o unui frate al inculpatului E.G. zis P., iar ulterior, intr-o declaraţie data în prezenţa apărătorilor aleşi, la 08 noiembrie 2006, după ce luase cunoştinţa de faptul ca telefonul sau mobil fusese localizat la 21 iunie 2006 în zona Vânătorii Mici – Găieşti – Topoloveni – Piteşti - Căpăţâneni a declarat ca i-ar fi împrumutat autoturismul în acea zi inculpatului E.G., lăsându-şi telefonul mobil în maşina menţionată.

Fiind audiat, inculpatul E.G. a negat constant ca i-ar fi cerut inculpatului Z.V. autoturismul A. în ziua de 21 iunie 2006 şi că l-ar fi condus, cu menţiunea că primul inculpat nici nu poseda permis de conducere, declaraţie pe care şi-a menţinut-o şi la confruntarea făcută între cei doi - conform procesului-verbal aflat la filele 456-457 în dosarul de urmărire penală.

Tot în încercarea de a nu fi inculpat pentru omorârea victimei S.A.M., inculpatul Z.V. a propus în apărare martori care să declare ca acesta, în luna iunie 2006 i-a angajat pentru efectuarea unei construcţii la domiciliul sau şi nu lipsea în timpul zilei decât pentru circa o ora, iar în acea perioada inculpatul E.G. lua autoturismele inculpatului Z.V. şi le conducea, revenind după cea 1-2 ore. Aceasta apărare pe care şi-o face inculpatul Z.V. este mult ulterioară celor declarate la începutul cercetărilor penale, martorii fiind audiaţi prima data în decembrie 2006 - declaraţii aflate la filele 448 şi urm în dosarul de urmărire penala.

Instanţa de fond în mod eronat a apreciat, în opinia acuzării, drept sincere declaraţiile martorilor S.F., I.A., M.M., M.M. şi N.C.C., întrucât inculpatul Z.V., deşi a fost audiat amănunţit de mai multe ori până în decembrie 2006, numai după ce a luat cunoştinţa de probele administrate în cauză, care îl inculpau pentru omorârea victimei S.A.M., si-a creat alibiul că nu a părăsit domiciliul în ziua de 21 iunie 2006 şi i-a propus pe aceşti martori în susţinerea apărării sale, martori care aveau interes să declare favorabil acestuia, o parte din ei fiind rude ale inculpatului si ceilalţi fiind în relaţii de prietenie cu acesta, fiind plătiţi pentru efectuarea unor munci în gospodăria inculpatului.

În opinia acuzării, printr-o corectă şi justă interpretare şi coroborare a întregului probatoriu administrat în cauză, aceste declaraţii ale martorilor menţionaţi mai sus trebuiau înlăturate ca nesincere.

Cu intenţia vădită de a nu răspunde penal pentru infracţiunea de omor comisă asupra victimei, pe parcursul urmăririi penale, după arestarea preventiva, inculpatul Z.V. a declarat că la 21 iunie 2006, a mers şi a cumpărat materiale de construcţie de la SC C.P. SRL - punct de lucru în comuna Ştefăneştii de Jos, jud. Ilfov şi a depus la dosarul cauzei factura fiscala nr. 4904494 din 21 iunie 2006 şi chitanţa nr. 6456690 din 21 iunie 2006.

Sub acest aspect, arată acuzarea că cercetările efectuate în cauză cu privire la această nouă apărare formulată de inculpatul Z.V. au stabilit următoarele:

La data de 08 septembrie 2006, inculpatul B.F., cumnat al inculpatului Z.V., a mers la punctul de lucru al SC C.P. SRL, situat în com. Ştefăneştii de Jos, jud. Ilfov şi i-a solicitat patronului acestei firme, inculpatului P.N., să-i elibereze o factura şi chitanţă în care să se menţioneze că, la data de 21 iunie 2006, inculpatul Z.V. ar fi cumpărat de la acea firma mai multe materiale de construcţie.

În declaraţia data la 15 noiembrie 2006, în prezenţa avocatului, act aflat filele 47-48 în dosarul de urmărire penala, inculpatul B.F. a declarat următoarele:

- La începutul lunii septembrie 2006, soţia inculpatului Z.V. l-a rugat sa meargă la depozitul societăţii comerciale menţionate mai sus şi să-i obţină o chitanţa şi factură, pentru data de 21 iunie 2006, spunându-i că actele sunt necesare pentru cauza în care era cercetat inculpatul Z.V.;

- Inculpatul B.F., a doua zi, respectiv la 08 septembrie 2006, a mers la punctul de lucru al firmei şi i-a solicitat inculpatului P.N. să elibereze o chitanţa şi o factură pe care să treacă data de 21 iunie 2006, precizându-i că actele sunt necesare inculpatului Z.V. în apărare, să demonstreze că la data respectiva, acesta se afla în domiciliu, precizându-i totodată inculpatul P.N. că inculpatul Z.V. este arestat;

- Inculpatul P.N. l-a chemat pe angajatul firmei, inculpatul C.F.I. şi i-a spus acestuia să-i elibereze inculpatului B.F. factura si chitanţa solicitate;

- Inculpatul B.F. a mai declarat că i-a spus inculpatului C.F.I. să treacă pe factura şi chitanţa data de 21 iunie 2006 şi numele lui Z.V. întrucât acesta este arestat şi actele sunt necesare la dosarul cauzei, iar inculpatul C.I. a completat înscrisurile cu data si numele indicate;

- Inculpatul B.F. a înmânat înscrisurile false soţiei inculpatului Z.V. ulterior, la 06 sau 07 noiembrie 2006 a mers la punctul de lucru al firmei amintite şi l-a întrebat pe inculpatul C.F.I. daca au în contabilitate copiile facturii şi chitanţei, ocazie cu care i-a precizat din nou acestuia că actele erau necesare inculpatului Z.V. care era arestat pentru omor.

În declaraţia data la 15 noiembrie 2006, în prezenta avocatului - act aflat la filele 64-65 în dosarul de urmărire penala, inculpatul P.N. nu a recunoscut că inculpatul B.F. i-ar fi spus pentru ce solicita, la data de 09 septembrie 2006, un bon de materiale, dar ca l-a trimis la inculpatul C.F.I. să-i spună ce problema are si să-l servească, ulterior aflând de întocmirea în fals a documentelor contabile menţionate.

Această declaraţie, în opinia acuzării, este nesincera, fiind contrazisa de cele declarate de inculpatul B.F. si C.F.I., acesta declarând la 15 noiembrie 2006, în prezenta avocatului, că inculpatul P.N. i-a spus să întocmească pentru inculpatul B.F. o factura şi o chitanţa pentru materiale de construcţii cu datele care vor fi indicate de acesta din urma.

Tot în declaraţia menţionata - act aflat la filele 74-75 în dosarul de cercetare penala, inculpatul C.F.I. a menţionat modalitatea faptica de întocmire în fals a documentelor contabile şi a precizat că inculpatul B.F. i-a spus ca acea factură va fi folosita pentru inculpatul Z.V.

În motivele de apel s-a mai arătat că în mod nelegal instanţa de fond a dispus achitarea, în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., a inculpatului P.N., pentru infr. prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen., întrucât din declaraţiile inculpatului B.F. rezulta indubitabil că i-a solicitat acestuia eliberarea unei chitanţe şi a unei facturi cu date false, care să ateste ca, la 21 iunie 2006 inculpatul Z.V. ar fi cumpărat materiale de construcţie de la punctul de lucru al firmei, că a fost de acord cu întocmirea în fals a documentelor contabile, întrucât i-a spus inculpatului C.F.I. să elibereze actele solicitate.

Deşi a negat fapta, declaraţia urmează a fi considerată ca nesincera, întrucât lucrătorul sau, C.F.I., nu putea elibera imediat documentele false solicitate, daca inculpatul P.N., ca patron al firmei nu-i cerea acest lucru şi nu ar fi ştiut despre conţinutul fals al actelor ce urma a fi întocmite.

Pentru aceste considerente, s-a solicitat condamnarea inculpatului P.N. pentru săvârşirea infr. prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen.

De asemenea, în opinia acuzării, tot nelegal s-a dispus, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. achitarea inculpaţilor B.F., P.N. şi C.F.I., pentru infr. prev. de art. 264 C. pen., instanţa de fond apreciind eronat că, sub aspectul laturii subiective aceştia nu au avut reprezentarea consecinţelor faptelor comise deoarece:

Din declaraţiile menţionate rezulta că inculpatul B.F. le-a spus că actele a căror întocmire în fals o solicita sunt pentru inculpatul Z.V., care le va folosi în cauza în care este arestat preventiv si aceşti trei inculpaţi au fost de acord să-l ajute sub forma întocmirii în fals a unor documente contabile justificative.

Pentru aceste considerente, s-a solicitat condamnarea inculpaţilor B.F., P.N. şi C.F.I. pentru comiterea infr. prev. şi ped. de art. 264 C. pen.

În final, acuzarea a menţionat că instanţa de fond a apreciat netemeinic gradul de pericol social concret al faptei prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. comisă de inculpatul B.F., şi al faptei prev. de art. 290 C. pen. comisa de inculpatul C.F.I. dispunând nejustificat achitarea acestora in baza art. 10 lit. b)1 C. pen. rap. la a 181 C. pen. şi aplicarea unei amenzi administrative, deoarece:

Infracţiunea comisa de fiecare din cei doi inculpaţi, în împrejurările în care a fost săvârşită şi în scopul de a favoriza un infractor, cercetat în stare de arest preventiv pentru comiterea unui omor, nu poate fi apreciată concret ca lipsită de gradul de pericol social al unei infracţiuni, raportata la împrejurările comiterii şi consecinţele faptei, respectiv susţinerea unor apărări false care să ducă la exonerarea de răspundere penala a inculpatului Z.V.

Având în vedere aceste considerente, în aprecierea acuzării, pentru a se da deplină eficientă dispoziţiile art. 52 C. pen. privind prevenţia generala şi speciala, precum şi dispoziţiilor art. 53 alin. (2) din Constituţia României privind principiul proporţionalităţii în dreptul penal, se impune înlăturarea soluţiei de achitare dispusă în baza art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. cu aplic. art. 181 C. pen. şi art. 91 C. pen. şi condamnarea la pedeapsa închisorii a inculpatului B.F. pentru comiterea infr. prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. şi a inculpatului C.F.I. pentru comiterea infr. prev. de art. 290 C. pen. a infracţiunii săvârşite în concurs real cu cea prev. de art. 264 C. pen.

S-a mai arătat în motivele scrise de apel că la argumentarea soluţiei de achitare, în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. a inculpatului Z.V., instanţa de fond a luat nejustificat în considerare şi declaraţiile date în instanţă, acte aflate la filele 167, 168, 171 şi urm., de către martorii R.C.C., G.E., P.D., D.L. şi M.C., deţinuţi în Penitenciarul Colibaşi, care au declarat că, înainte de deces inculpatul E.G. le-ar fi spus că doar el a comis infracţiunea de omor asupra victimei S.A.M.

Aceste susţineri, arată acuzarea, sunt în contradicţie cu probele care au fost administrate în cauza, probe care au fost enumerate si analizate anterior, precum şi cu declaraţiile inculpatului E.G., care nu a recunoscut săvârşirea faptei, la confruntarea cu inculpatul Z.V. cerându-i să-l „scoată din acea problema,, din redarea conţinutului convorbirilor telefonice purtate de cei doi inculpaţi, după descoperirea faptei, rezultând indubitabil că aceştia au fost împreuna la comiterea ei şi încerca să se înţeleagă cine să preia fapta asupra sa, astfel ca să nu meargă amândoi în detenţie.

Menţionează acuzarea că se pune întrebarea de unde a avut cunoştinţa inculpatul Z.V., că respectivii deţinuţi au auzit aşa-zisele susţineri ale inculpatului E.G., care au fost făcute la locul de detenţie şi, încă o data, se dovedeşte că primul inculpat a continuat sa convingă şi alte persoane să facă declaraţii care, în opinia sa, l-ar ajuta să fie exonerat de răspundere penală.

S-a solicitat înlăturarea soluţiei de achitare a inculpatului Z.V. dispusă în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infr. prev. de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) C. pen., deşi în rechizitoriu fapta fusese încadrată în disp. art. 174 rap. la art. 175 lit. a) C. pen.

În opinia acuzării, s-a apreciat ca inculpatul Z.V., împreună cu inculpatul E.G. au comis fapta cu premeditare, având în vedere coroborarea probelor administrate în cauză, din care rezultă următoarele:

- au pândit victima în timp ce practica prostituţia, în ziua de 21 iunie 2006, intr-un loc ascuns privirii unor eventuali martori;

- au luat-o cu autoturismul inculpatului Z.V. şi au dus-o la mare distanta, în alt loc, în care era de presupus că nu se vor afla martori, pe malul lacului de acumulare Vidraru;

- pe drum au determinat-o sa-i telefoneze martorului S.D. şi să-i spună că se află într-un A. al politiei, mergând spre Giurgiu, pentru un mandat de arestare, ca sa-l determine pe martor să nu o mai caute pe autostrada, în zona Km 43;

- în ziua de 21 iunie 2006, inculpatul Z.V. a avut în autoturismul marca A. cu care a efectuat deplasarea, o bâtă cu care a lovit-o pe victima, apoi aceasta a fost sugrumată;

- chiar şi legarea picioarelor victimei înainte de aruncarea cadavrului în lacul de acumulare presupune premeditare, întrucât inculpaţii au folosit un cablu cu care au legat-o de glezne, aşa cum rezulta din fotografiile judiciare de la filele 139 şi urm. din dosarul de cercetare penala.

În final, în motivele de apel, pentru aceste considerente, s-a solicitat să se reţină în sarcina inculpatului Z.V. săvârşirea infracţiunii de omor cu premeditare prev. de art. 174 rap. la art. 175 lit. a) C. pen., să se dispună condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii cu executare în cond. art. 57 C. pen. şi să se aplice pedeapsa complementara a interzicerii unora din drepturile prev. de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), cu deducerea, în cond. art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a perioadei executate în arest preventiv, de la 01 august 2006 la data de 29 ianuarie 2008.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a solicitat confiscarea bâtei din lemn folosită de inculpatul Z.V. la săvârşirea infracţiunii de omor calificat.

S-a mai arătat că, întrucât la instanţa de fond au fost introduşi în cauză ca părţi civile copiii victimei, respectiv R.C. şi S.A.M. prin reprezentantul legal S.M.M., se impune, în baza art. 14 şi art. 17 C. proc. pen., obligarea inculpatului Z.V. la plata daunelor morale către aceste părţi civile, mai ales că fiica victimei era minora la data săvârşirii faptei.

Prin Decizia penală nr. 105/ A din 9 decembrie 2008 Curtea de Apel Piteşti, secţia penală a dispus următoarele:

A admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, împotriva sentinţei penale nr. 40 din 29 ianuarie 2008, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 137/109/2007.

A desfiinţat în parte sentinţa, în sensul că a înlăturat achitarea inculpaţilor:

- Z.V., pentru infracţiunea prev. de art. 174 rap. la art. 175 lit. a) C. pen.;

- B.F., pentru infracţiunea prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. şi cea prev. de art. 264 C. pen.;

- C.F.I., pentru infracţiunea prev. de art. 290 C. pen.;

- P.N., pentru infracţiunea prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen.

În baza art. 174 rap. la art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul Z.V., fiul lui C. şi S., la 20 de ani închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b C. pen.

Conform art. 175 alin. (1) teza a II-a rap. la art. 65 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 4 ani.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului, perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu 31 iulie 2006 până la 29 ianuarie 2008.

În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen., a condamnat inculpatul B.F., fiul lui I. şi M., la 6 luni închisoare.

În baza art. 264 C. pen., a condamnat acelaşi inculpat la 3 ani închisoare.

În baza art. 33, 34 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai mare, de 3 ani închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul B.F. pentru infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 291 C. pen.

În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen., a condamnat pe inculpatul P.N., fiul lui A. şi M., la 6 luni închisoare.

În baza art. 290 C. pen., a condamnat pe inculpatul C.F.I., fiul lui F. si E., la 6 luni închisoare.

În baza art. 81, art. 82 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate inculpaţilor P.N. şi C.F.I. pe o durată de 2 ani şi 6 luni, ce constituie termen de încercare.

A pus în vedere acestor doi inculpaţi dispoziţiile art. 83 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat inculpaţii P.N. şi C.F.I. pentru infracţiunea prev. de art. 264 C. pen.

Conform art. 17 alin. (3) rap. la art. 346 C. proc. pen., a obligat pe inculpatul Z.V. să plătească părţilor civile minore Ş.A.M. şi R.C. câte 20.000 lei despăgubiri morale.

Conform art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpatul Z.V. la 2200 lei cheltuieli judiciare statului, iar pe inculpaţii B.F., P.N. şi C.F.I. la câte 1400 lei cu acelaşi titlu către stat.

Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Aşa cum rezultă din documentele aflate din dosarul de urmărire penală la filele 399-401, respectiv listingul convorbirilor telefonice efectuate de la telefoanele a căror posesori au fost inculpaţii E.G. şi Z.V., precum şi a telefonului posedat de victima Ş.A.M. şi a martorului S.D., a rezultat că în ziua de 21 iunie 2006, cei doi inculpaţi şi victima se aflau pe raza oraşului Topoloveni.

În jurul orei 15,00 victima fiind ameninţată de cei doi inculpaţi, l-a sunat pe martorul S.D., spunându-i că se află într-o maşină a poliţiei şi este dusă în municipiul Giurgiu, pentru executarea unui mandat de arestare.

În baza listingului convorbirilor telefonice, precum şi a localizării celulelor – relee de transmitere a comunicaţiilor telefonice, s-a realizat traseul în timp şi spaţiu parcurs de inculpaţii Z.V., E.G. şi victima Ş.A.M.

Rezultă că cei doi inculpaţi, în ziua de 21 iunie 2006, s-au deplasat pe următorul traseu: localitatea Vânătorii Mici, autostrada Bucureşti – Piteşti, oraşul Titu, strada Regiei, oraşul Găeşti, oraşul Topoloveni - municipiul Piteşti, şi localitatea Căpăţâneni (judeţul Argeş), municipiul Curtea de Argeş, şoseaua de centură a comunei Tunari (judeţul Ilfov).

Acest traseu a fost parcurs de către inculpaţi între orele 8,56 şi respectiv 23,35.

Din examinarea traseului parcurs de cei doi inculpaţi rezultă că în ziua de 21 iunie 2006, în jurul orelor 13, inculpaţii au luat victima cu autoturismul marca A., proprietatea inculpatului Z.V. Pe traseu, inculpaţii au obligat-o pe victimă să-l sune pe telefonul mobil pe martorul S.D.

În timpul deplasării pe traseul Topoloveni – Piteşti – localitatea Căpăţâneni, judeţul Argeş, cei doi inculpaţi i-au aplicat victimei mai multe lovituri cu corpuri dure, au sugrumat-o, i-au legat picioarele cu un cablu şi au aruncat-o în lacul de acumulare Vidraru, locul unde a fost găsit cadavrul victimei.

O altă probă elocventă care demonstrează vinovăţia inculpatului Z.V. rezultă din procesul verbal de percheziţie domiciliară întocmit la data de 21 iulie 2006.

Astfel, din autoturismul marca Audi, aparţinând inculpatului Z.V. au fost ridicate urme de substanţă biologică, identificată în mai multe locuri, respectiv: preşuri, mochete, portbagaj, tapiţerie, inclusiv de pe o bâtă de lemn, găsită între scaunul şoferului şi portiera stângă faţă.

Raportul de expertiză biocriminalistică efectuat în cauză concluzionează că profilul genetic al probei de referinţă recoltată de la victima Ş.A.M. este inclus în amestecul de profile genetice care provin de la minim trei persoane.

Din acelaşi document rezultă că şi profilul genetic al probei de referinţă recoltat de la inculpatul Z.V. este de asemenea inclus în acest amestec alături de cel al victimei Ş.A.M.

Prin urmare, din această probă ştiinţifică, rezultă în mod indubitabil că inculpatul Z.V. a lovit-o pe victimă cu bâta de lemn găsită în autoturismul marca A., proprietatea acestuia.

Probele mai sus amintite se coroborează cu raportul de necropsie medico-legală nr. 144/B/2006 întocmit de S.M.L. Argeş.

În concluziile raportului de necropsie se precizează că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat unei asfixii mecanice, care a survenit în urma unei sugrumări. S-a mai stabilit că între leziunile traumatice şi deces există legătură de cauzalitate.

Din aceeaşi probă ştiinţifică, rezultă că victima, cel mai probabil, a fost lovită, după care a fost sugrumată. Nu se exclude posibilitatea ca acest eveniment traumatic să se fi produs în habitatul unui autoturism, fapt confirmat şi de urmele biologice găsite cu prilejul efectuării anchetei.

Raportul de necropsie a fost avizat de către Comisia de Avizare şi Control de pe lângă I.N.M.L. Bucureşti.

Este relevant de asemenea şi faptul că din analiza listingului convorbirilor telefonice rezultă că de pe teritoriul localităţii Căpăţâneni, judeţul Argeş, au fost efectuate convorbiri telefonice, în acelaşi interval de timp, de către cei doi inculpaţi, de pe telefoanele mobile care le aparţineau. Aceste convorbiri au fost efectuate în intervalul orar 21,27 – 21,30.

Este imposibil ca un singur inculpat să vorbească în acelaşi timp de pe două telefoane mobile. Prin urmare, rezultă fără dubii că inculpatul Z.V. şi respectiv E.G., s-au aflat în acelaşi loc şi în acelaşi interval de timp.

Un alt set de probe care demonstrează că inculpatul Z.V. este autorul infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, sunt procesele verbale de redare a convorbirilor interceptate şi înregistrate pe suport informatic dintre inculpatul Z.V. şi E.G., după data de 21 iunie 2006.

E.G. a părăsit ţara după această dată.

Din convorbirile redate în scris la filele 419-423 din dosarul de urmărire penală, rezultă mai multe aspecte care se coroborează cu probele menţionate anterior şi care dovedesc vinovăţia inculpatului Z.V.: acest inculpat îl avertizează pe E.G. să nu mai vorbească prin telefon chiar dacă foloseşte o cartelă telefonică; se fac referiri la unele leziuni pe care inculpatul Z.V. şi E.G. le-au suportat, respectiv zgârieturi provocate de victimă.

Din convorbirea din data de 20 iulie 2006, ora 19,06 – rezultă că E.G. i-a spus inculpatului Z.V. că, dacă întreabă de el organele de cercetare penală, să afirme că nu are cunoştinţă de locul în care se află. Din conţinutul aceleiaşi convorbiri telefonice, mai rezultă că cei doi inculpaţi se gândeau şi la eventuala posibilitate de a ajunge într-un loc de detenţie.

Se desprinde şi concluzia că E.G. sugera ca fapta să fie recunoscută doar de unul dintre cei doi inculpaţi, pentru ca să nu fie amândoi condamnaţi.

Pe parcursul urmăririi penale, după arestarea sa preventivă, inculpatul Z.V. a declarat că la 21 iunie 2006, a mers şi a cumpărat materiale de construcţie de la SC C.P. SRL, respectiv de la punctul de lucru din comuna Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov. În susţinerea acestei apărări, a depus la dosarul cauzei factura fiscală nr. 4904494 din 21 iunie 2006 şi chitanţa nr. 6456690 din 21 iunie 2006.

În ceea ce priveşte această apărare formulată de către inculpat, din probele administrate, rezultă următoarele:

La data de 8 septembrie 2006, inculpatul B.F., cumnat al inculpatului Z.V., a mers la punctul de lucru al societăţii comerciale mai sus menţionată şi a solicitat patronului acestei firme, inculpatul P.N., să-i elibereze o factură şi o chitanţă în care să se menţioneze că la data de 21 iunie 2006, inculpatul Z.V. ar fi cumpărat de la acea firmă mai multe materiale de construcţii.

P.N., l-a chemat pe angajatul firmei, inculpatul C.F.I., spunându-i să-i elibereze inculpatului B.F. factura şi chitanţa solicitată.

Inculpatul B.F., i-a spus inculpatului C.F.I. să tracă pe factură şi chitanţă data de 21 iunie 2006, şi numele lui Z.V. Inculpatul C.I. a completat înscrisurile cu data şi numele indicat.

Aceste documente false a fost eliberate. Ele sunt contrare adevărului, deoarece atestă în mod mincinos că inculpatul Z.V. a fost prezent la data de 21 iunie 2006 la punctul de lucru al firmei mai sus menţionate.

B.F. a înmânat înscrisurile false soţiei inculpatului Z.V. şi ulterior, la începutul lunii noiembrie 2006, a mers la punctul de lucru a firmei mai sus amintite şi s-a interesat la inculpatul C.F.I. dacă există în contabilitate copiile facturii şi chitanţei, precizându-i inculpatului C.F.I., că actele erau necesare pentru a-l ajuta pe inculpatul Z.V., care este arestat pentru omor.

Toate aceste aspecte rezultă din unele declaraţii date de către inculpaţii mai sus amintiţi, atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată.

Relevantă este şi declaraţia inculpatului C.F.I., aflată la filele 74-75 din dosarul de cercetare penală, în care, inculpatul a menţionat modalitatea faptică de întocmire în fals a documentelor contabile şi a precizat că inculpatul B.F. i-a spus că acea factură va fi folosită pentru inculpatul Z.V.

Apărările formulate de către inculpatul Z.V., precum şi de către ceilalţi inculpaţi în această cauză, sunt vădit nefondate în opinia instanţei de apel şi urmează a fi respinse ca nesincere deoarece:

Inculpatul Z.V. a susţinut în declaraţiile pe care le-a dat că nu este autorul infracţiunii, mai mult, nici nu cunoaşte unde se află lacul Vidraru, iar autoturismul marca A., precum şi telefonul său mobil au fost folosite de către alte persoane.

În raport cu probele mai sus menţionate, aceste apărări ale inculpatului nu se regăsesc în situaţia de fapt.

De asemenea, sunt nesincere şi apărările formulate de către inculpaţii B.F., P.N. şi C.F.I., în legătură cu săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen.

Totodată, din probele mai sus menţionate, rezultă că inculpatul B.F. a acţionat cu intenţia vădită de a-l favoriza pe inculpatul Z.V.

În raport cu aceste considerente, curtea de apel a constatat că soluţia de achitare a inculpatului Z.V., dispusă de prima instanţă în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 rap. la art. 175 C. pen. este greşită şi nu se fundamentează pe probatoriul administrat în cauză.

De asemenea, instanţa de prim control judiciar a apreciat că în mod greşit instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului B.F. pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. şi cea prevăzută de art. 264 C. pen.

S-a apreciat că tot în mod greşit prima instanţă a dispus achitarea inculpatului C.F.I., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen. şi a inculpatului P.N. pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen., rap. la art. 290 C. pen.

În opinia instanţei de apel, din probele administrate nu rezultă vinovăţia inculpaţilor P.N. şi C.F.I., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 264 C. pen.

Nu sunt probe care să ducă la concluzia că cei doi inculpaţi au acţionat cu intenţie pentru a ajuta pe inculpatul Z.V. cu scopul de a zădărnici tragerea la răspundere penală a acestuia.

De asemenea, nu sunt probe din care să rezulte că există fapta prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), rap. la art. 291 C. pen., săvârşită de către inculpatul B.F.

În concret, nu sunt elemente probatorii potrivit cărora cei doi inculpaţi au acţionat ştiind că în acest fel îl va favoriza pe Z.V. pentru a se sustrage de la răspunderea penală.

Instanţa de apel a reţinut şi că fapta inculpatului Z.V. a fost săvârşită în condiţiile premeditării, faptă care realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 174 rap. la art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv pericolul social concret ridicat al infracţiunii, împrejurările în care aceasta a fost comisă şi atitudinea nesinceră a inculpatului pe parcul procesului penal, precum şi faptul că inculpatul nu are antecedente penale.

În opinia instanţei de apel, faptele săvârşite de către inculpatul B.F. realizează conţinutul constitutiv al infracţiunilor prevăzute de art. 25 C. pen., rap. la art. 290 C. pen., şi respectiv art. 264 C. pen.

La individualizarea pedepselor s-au avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social concret al faptelor, împrejurările în care acestea au fost săvârşite, atitudinea relativ nesinceră a inculpatului, dar şi că acesta nu are antecedente penale.

Instanţa de prim control judiciar a apreciat că scopul pedepselor pentru inculpaţii Z.V. şi B.F. va fi realizat dacă acestea se vor executa prin privare de libertate în condiţiile prevăzute de art. 57 şi art. 71 C. pen.

În baza disp. art. 10 lit. a) C. proc. pen., inculpatul B.F. a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), rap. la art. 291 C. pen.

De asemenea, instanţa de prim control judiciar a apreciat că:

- fapta săvârşită de către inculpatul C.F.I., constând în falsificarea unui înscris sub semnătură privată, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen.

- fapta inculpatului P.N., care cu intenţie l-a determinat pe inculpatul C.F.I. să falsifice un înscris sub semnătură privată, realizează conţinutul constitutiv al infr. prev. de art. 25 C. pen., rap. la art. 290 C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate acestor inculpaţis-au avut în vedere criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social concret al infracţiunilor săvârşite, împrejurările în care acestea au fost săvârşite şi conduita anterioară bună a acestora.

Instanţa de apel a apreciat că scopul pedepselor pentru cei doi inculpaţi va putea fi realizat dacă se va dispune suspendarea condiţionată a executării acestora, în condiţiile prevăzute de art. 81 şi art. 82 C. pen.

În baza disp. art. 10 lit. d) C. proc. pen., inculpaţii P.N. şi C.F.I. au fost achitaţi pentru infracţiunea prevăzută de art. 264 C. pen.

Instanţa de apel a considerat că este întemeiat şi al doilea motiv de apel al M.P., privind greşita soluţionare a acţiunii civile de către prima instanţă, în raport cu părţile civile Ş.A.M. şi R.C., copiii victimei, Ş.A.M.

Potrivit disp. art. 17 C. proc. pen., acţiunea civilă se exercită şi din oficiu, dacă cel vătămat este un minor.

Din probele administrate în cauză, rezultă că Ş.A.M. şi R.C., copiii victimei, erau minori la data comiterii faptei.

Ca urmare a uciderii mamei lor de către inculpatul Z.V., cei doi menţionaţi mai sus au suferit un important prejudiciu moral care îi îndreptăţeşte la o reparaţie materială pe care instanţa o apreciază la suma de 20.000 lei.

Prin urmare, în conformitate cu disp. art. 17 alin. (3) rap. la art. 346 C. proc. pen., inculpatul Z.V. fost obligat să plătească părţilor civile minore Ş.M. şi R.C. câte 20.000 lei despăgubiri morale.

Împotriva deciziei de condamnare, inculpaţii au declarat prezentele recursuri.

Prealabil examinării recursurilor, Înalta Curte constată următoarele:

- după punerea în discuţie având în vedere, pe de o parte, cererea apărătorilor inculpatului Z.V. de reunire a cauzelor cu nr. 489/109/2007 şi 137/109/2007, ambele aflate pe rolul Tribunalului Argeş (încheierea din 13 martie 2007- fila 32), iar pe de altă parte, acordul exprimat de apărătorii inculpaţilor şi reprezentantul M.P., instanţa a reunit Dosarul nr. 489/109/2007, privindu-l pe inculpatul E.G., la Dosarul nr. 137/109/2007, privindu-i pe ceilalţi 4 inculpaţi (încheierea din 8 mai 2007 – fila 25, Dosar nr. 489/109/2007). Ulterior, la acelaşi termen, reprezentantul M.P. şi apărătorii inculpaţilor nu au invocat neregularităţi ale actelor de sesizare şi nu au formulat cereri prealabile (fila 53). Cu acordul lor, inculpaţii au fost ascultaţi de instanţa de fond (fila 43-46, 47-48, 49-50 şi 51-52).

- cu acordul lor, inculpaţii au fost ascultaţi şi de instanţa de apel (fila 85-86, 87-88, 89-92 şi 93). În apel, din motive legate de apărare, au fost acordate 3 termene (fila 40, 50, 55) iar inculpaţii nu au formulat alte cereri şi nu au solicitat probe noi (fila 96);

- în recurs, cu acordul lor, au fost ascultaţi inculpaţii (fila 79, 80 şi 81), cu excepţia inculpatului P.N. care a invocat „dreptul la tăcere"; Au fost acordate 2 termene pentru pregătirea apărării (fila 23 şi 67), la cererea avocatului ales al inculpatului Z.V. fiind încuviinţată eliberarea copiilor de pe actele dosarului (fila 77), iar inculpaţii şi apărătorii acestora nu au formulat alte cereri şi nu au solicitat probe noi.

De asemenea, tot prealabil examinării prezentelor recursuri, Înalta Curte apreciază ca necesare menţionarea următoarelor aspecte:

Potrivit art. 362 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., împotriva sentinţei de achitare inculpatul poate declara apel şi în ceea ce priveşte temeiurile achitării.

Astfel, în primă instanţă, faţă de unii dintre inculpaţi s-a dispus soluţia achitării în baza temeiurilor prevăzute de art. 10 lit. d) şi art. 10 lit. b)1 C. proc. pen.

În cazul ambelor soluţii de achitare, aceasta presupune că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată există în materialitatea ei, a fost săvârşită de către acesta însă, după caz:

- faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive pentru a fi considerată infracţiune (art. 10 lit. d) din C. proc. pen.);

- fapta, deşi formal realizează toate elementele constitutive ale infracţiunii, se apreciază că, în concret şi în raport cu criteriile prevăzute de art. 181 alin. (2) C. proc. pen, aceasta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

În consecinţă, se constată că în cazul ambelor temeiuri de achitare elementul comun este format din 2 condiţii: a) fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată există în materialitatea ei; b) fapta, în materialitatea ei, a fost săvârşită de inculpatul trimis în judecată.

Or, Înalta Curte constată că, exceptând cazul inculpatului Z.V. (achitat în baza art. 10 lit. c) din C. proc. pen.) şi inculpatului P.N., iar acesta numai cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 C. pen. (inculpatul fiind achitat, cu referire numai la această infracţiune, în baza art. 10 lit. c) din C. proc. pen.), pentru ceilalţi inculpaţi, inclusiv pentru inculpatul P.N. cu referire la infracţiunea prevăzută de art. 264 C. pen., soluţiile de achitare au avut ca temeiuri art. 10 lit. d) şi art. 10 lit. b)1 C. proc. pen.

Nici unul dintre inculpaţi nu a declarat apel în ce priveşte temeiurile achitării, ceea ce presupune că aceştia au achiesat la aceste temeiuri şi, evident, la toate consecinţele juridice ale neapelării sentinţei, astfel cum au fost menţionate anterior (fapta există în materialitatea ei şi a fost săvârşită de persoana trimisă în judecată).

În raport cu aceste constatări, examinând recursurile inculpaţilor declarate împotriva deciziei instanţei de apel Înalta Curte va avea în vedere şi consecinţele juridice ale neapelării sentinţei.

I) Asupra recursului declarat de inculpatul Z.V.:

Inculpatul a fost achitat în primă instanţă în temeiul art. 10 lit. c) din C. proc. pen. şi condamnat de instanţa de apel.

În declaraţiile date în cursul urmăririi penale (f. 16-17, 21-22, 26-29, 30-31), al judecăţii în primă instanţă (f. 43-46) şi în apel (f. 89-91), inculpatul a negat săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

În motivele de recurs au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 10 şi 18 din C. proc. pen.

1) cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.

S-a susţinut că Decizia nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, nefiind examinate toate aspectele deduse judecăţii, şi că instanţa de apel nu a examinat şi nu a motivat înlăturarea apărărilor inculpatului.

Critica nu este întemeiată.

Potrivit art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., hotărârea este supusă casării când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori când motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii sau când acesta nu se înţelege.

Având în vedere că instanţa de apel, cu referire la inculpatul Z.V. a procedat la rejudecarea cauzei în fond, motivarea hotărârii este în concordanţă cu dispoziţiile art. 356 C. proc. pen.

Conform avizului nr. 11 (2008) al C.C.J.E. în atenţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, privind calitatea hotărârilor judecătoreşti, „obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. Întinderea acestei obligaţii poate varia în funcţie de natura hotărârii. În conformitate cu jurisprudenţa C.E.D.O., întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanţă, precum şi de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinale şi de practicile diferite privind prezentarea şi redactarea sentinţelor şi hotărârilor în diferite state. Pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate" (C.E.D.O: B. împotriva României din 15 februarie 2007; Van den Hurk împotriva Olandei din 19 aprilie 1994; H. împotriva Finlandei din 19 februarie 1997).

Or, în partea expozitivă a deciziei (pag. 12-15 a deciziei), instanţa de apel a menţionat datele prevăzute de art. 356 alin. (1) lit. a) – c) şi alin. (2) C. proc. pen., inclusiv menţionarea înlăturării apărărilor inculpatului (pag. 13, 14, 15), evitând motivarea cu caracter polemic, esenţial fiind că a examinat mijloacele de probă şi principalele apărări legate de pretinsa prezenţă a inculpatului la efectuarea lucrărilor de construcţie a imobilului său, la pretinsa folosire a autoturismului şi telefonului său de către alte persoane, pretinsa necunoaştere a locaţiei lacului Vidraru.

Înlăturarea unor apărări poate fi, după caz, fie directă ori expresă (prin menţionarea înlăturării unei anumite apărări), fie indirectă ori implicită, prin menţionarea reţinerii unor situaţii de fapt rezultate din coroborarea probatoriului care exclud o anumită/anumite apărare/apărări ale inculpatului, esenţial fiind ca, din expunerea situaţiei de fapt, să rezulte că instanţa nu a omis observarea respectivelor apărări.

Cu privire la apărările inculpatului Z.V., Înalta Curte va reveni cu ocazia examinării următorului caz de casare invocat, existând - potrivit motivelor de recurs - unele elemente comune.

2) cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

S-a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra declaraţiilor martorilor-deţinuţi aflaţi în aceeaşi cameră cu inculpatul E.G., şi nici asupra declaraţiilor martorilor care au efectuat lucrări la imobilul aflat în construcţie aparţinând inculpatului Z.V.

Critica nu este întemeiată.

Conform art. 3859 pct. 10 din C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării în cazul în care „instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului".

Pretinsa nepronunţare a instanţei de apel a fost invocată ca motiv de recurs atât cu privire la apărările inculpatului, cât şi cu privire la probele care se pretinde că ar susţine aceste apărări.

Ca şi în cazul examinării şi pronunţării asupra apărărilor inculpatului, şi în cazul pronunţării cu privire la unele probe administrate, aceasta se poate face, după caz, fie în mod direct ori expres, fie în mod indirect ori implicit, esenţial fiind ca instanţa să fi examinat întregul probatoriu administrat. Astfel:

- cu privire la apărarea inculpatului legată de declaraţiile martorilor referitoare la pretinsa sa prezenţă în ziua de 21 iunie 2006 la efectuarea lucrărilor de construcţie a imobilului său (deplasându-se în vederea achiziţionării materialelor de construcţie la punctul de lucru din comuna Ştefăneştii de Jos), se constată că aceasta a fost examinată şi înlăturată (pag. 14-15 a deciziei), înlăturarea apărării rezultând şi din motivarea soluţiei instanţei de apel de condamnare a celorlalţi inculpaţi cu privire la falsificarea înscrisurilor sub semnătură privată.

De altfel, martorii audiaţi de prima instanţă nu au afirmat, cu certitudine, că în ziua de 21 iunie 2006, inculpatul ar fi fost prezent permanent la locul construcţiei imobilului, ci au făcut referiri generale în sensul că în luna iunie 2006 au lucrat la imobilul respectiv şi că - în această perioadă - inculpatul pleca, pentru scurte perioade de timp, să cumpere materiale de construcţie. Generalitatea conţinutului declaraţiilor martorilor este firească, fiind dificil de memorat şi de făcut o astfel de precizare factuală. Declaraţiile martorului N.C.C. în care, în mod expres, menţionează ziua de 21 iunie 2006 - justificând această memorare prin asocierea zilei respective cu ziua unui proces la Judecătoria Buftea - este izolată şi nu se coroborează cu alte mijloace de probă.

- cu privire la apărarea inculpatului legată de declaraţiile martorilor-deţinuţi aflaţi în aceeaşi cameră cu inculpatul E.G., declaraţii date în cursul judecăţii - şi care, în opinia apărării, ar proba că inculpatul E.G. este singurul vinovat de săvârşirea infracţiunii de omor, sinuciderea acestuia fiind consecinţa mustrărilor de conştiinţă în sensul că, deşi el este singurul vinovat, este implicat totuşi şi inculpatul Z.V., care ar fi nevinovat - şi pentru care instanţa de apel nu ar fi făcut o menţiune expresă, Înalta Curte constată că această apărare nu a fost reţinută de instanţa de apel având în vedere următoarele:

La termenul din 16 octombrie 2007, instanţa de fond, la cererea avocatului inculpatului Z.V., a încuviinţat ca probă în apărare, dosarul de la penitenciar cu privire la decesul inculpatului E.G., inclusiv a declaraţiilor date de martorii audiaţi cu privire la împrejurările acestui deces (încheiere – f. 124 verso, 126 verso).

Tot la acest termen, şi tot la cererea avocatului inculpatului Z.V., instanţa de fond a încuviinţat ca probă în apărare, cererea de audiere a deţinuţilor aflaţi în aceeaşi cameră cu inculpatul E.G. (încheiere - f. 124 verso, 126 verso).

Conformându-se dispoziţiei instanţei de fond, administraţia Penitenciarului Colibaşi a transmis, în copie, declaraţiile deţinuţilor audiaţi cu ocazia decesului inculpatului E.G. - numiţii D.L., M.C., R.C., P.D. şi M.C.(f. 152-157, dosar fond).

Prima instanţă a ascultat ca martor pe numiţii R.C., P.D., D.L., M.C.(f. 167,171, 202, 203-204).

Este adevărat că în depoziţiile date în faţa instanţei, în cursul lunii noiembrie 2007, martorii au făcut declaraţii în sensul invocat de apărare.

Aceste declaraţii sunt însă în totală contradicţie cu declaraţiile olografe date de aceiaşi martori în luna aprilie 2007, declaraţii în care menţionează referitor la sinuciderea inculpatului E.G.:

- „că fusese la vizită şi i-a fost găsit într-o cutie de ananas, alcool şi urma să-i taie dreptul la vorbitor cu soţia sa" (declaraţie D.L. – f. 153);

- „pentru acest fapt mi-am permis să îl întreb ce e cu agitaţia aia pe el. A început să-mi povestească că, cu o zi înainte, a avut probleme la sectorul vizită şi din acest motiv este aşa de nervos .în timpul zilei de 07 aprilie 2007 a mai făcut nişte afirmaţii că decât să suporte aceşti ani de detenţie, că nu este vinovat iar autorul faptei nu vrea să recunoască, el mai bine se omoară, că are curaj să se omoare. Eu i-am spus că numai laşii se omoară" (declaraţie M.C. - f. 154, 154 verso);

- „cu o perioadă de timp în urmă l-am mai auzit pe E. afirmând că se omoară însă nu am înţeles motivele (declaraţie R.C. - f. 155);

- „nu ştiu motivaţia pentru care a înghiţit pastile" (declaraţie P.D. - f. 156 verso);

- „Nu ştiu de unde avea medicamentele şi care este motivaţia pentru care le-a înghiţit" (declaraţie M.C. - f. 157 verso).

În aceste declaraţii olografe, spre deosebire de declaraţiile date în faţa instanţei după circa 7 luni de la data respectivă, nu este menţionat numele inculpatului Z.V. şi nici că motivaţia sinuciderii ar fi fost mustrările de conştiinţă legate de faptul că Z.V. „stă nevinovat în puşcărie" (declaraţie R.C. - f. 167, declaraţie D.L. – f. 202, declaraţie M.C. - f. 203-204).

Martorul P.D. nici în fata instanţei nu a făcut declaraţii în sensul invocat de apărarea inculpatului (fii. 171).

Or, în condiţiile existenţei unor esenţiale şi evidente contradicţii între declaraţiile aceleiaşi persoane, s-a apreciat că cele susţinute în faţa instanţei nu pot fi reţinute ca reale.

Pe de altă parte, tot cu referire la actul suicidal, se mai constată din declaraţia dată de M.C. că „mi-a povestit E.G. că a mai fost condamnat anterior pentru infracţiunea de omor şi se temea că nu va putea suporta o nouă condamnare pentru aceeaşi faptă" (f. 203), iar din declaraţia dată de P.D. reiese că „spunea că vrea să se omoare întrucât a făcut mai multe greşeli în faţa lui Dumnezeu" (f. 171). În sfârşit, R.C. menţionează: „apreciez că-l mustra conştiinţa şi a afirmat că el ar fi autorul omorului, că a mai comis un omor şi spunând că nu are nici-o şansă, a încercat să-şi ia viaţa" (f. 167). La acestea se adaugă cele consemnate de M.C. în declaraţia olografă potrivit cărora: „.în timpul zilei de 07 aprilie 2007 a mai făcut nişte afirmaţii că decât să suporte aceşti ani de detenţie, că nu este vinovat iar autorul faptei nu vrea să recunoască, el mai bine se omoară, că are curaj să se omoare. Eu i-am spus că numai laşii se omoară" (declaraţie M.C. - f. 154, 154 verso);

Conform fişei de cazier, rezultă că inculpatul E.G. a fost condamnat în anul 1997 pentru infracţiunea de omor (f. 5 d.u.p.).

Din convorbirile telefonice dintre cei doi inculpaţi, interceptate şi înregistrate cu autorizaţia Tribunalului Argeş, şi redate la f. 422-423, rezultă următoarele:

„E: - Offfff! Am înnebunit bă de tot, ştii cum sunt, am inima cât un purice . Nu ştiu ce să mai . Ce să mai zic, ce să mai fac, eu ştiu! Dacă Doamne fereşte, nu ştiu, n-am ce să fac, ce să fac? Zi-mi şi tu aşa, mai pe ocolite, mai pe .ă?"

Z: Eu ce să . mă duc acolo mă, dacă ne învinovăţeşte pe noi ce să fac.

E: - Refuzi orice d-ăla măi, dacă întreabă de mine. Nu ştiu domne unde este, nu . n-am . E de vreo . e plecat la mare, nu ştiu unde a plecat el, şi eu ştiu dacă e, Doamne fereşte ceva, luăm unul bă, ce să facem, nu mergem amândoi ca să ne c.m pe noi".

Z:- Mai uşor mă, vezi cum faci mă!" (f. 422-423, Dosar 368/P/2006).

3) cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

S-a menţionat că instanţa de apel ar fi „comis mai multe erori grave de fapt" (prezentate la pct. 3 lit. a) şi b) din motivele de recurs).

Conform art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă trebuie să fie constatată din compararea faptelor reţinute cu probele administrate.

Apărarea inculpatului nu a arătat în ce constă eroarea gravă de fapt şi ce probă este în contradicţie cu situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, ci a procedat la o interpretare proprie a probatoriului administrat, inclusiv a conţinutului convorbirilor telefonice şi sensului atribuit unor cuvinte, expresii etc.

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Instanţa de apel a motivat situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului prin coroborarea tuturor probelor administrate în cursul procesului penal.

Reluând examinarea motivelor din recursul inculpatului, este adevărat că acesta beneficiază de „prezumţia de nevinovăţie", nefiind obligat să-şi dovedească nevinovăţia (art. 66 alin. (1) C. proc. pen.), revenind organelor judiciare (acuzării) obligaţia să administreze probe în vederea dovedirii vinovăţiei acestuia (art. 4, art. 62 şi art. 65 alin. (1) C. proc. pen.).

Este însă deopotrivă adevărat că, potrivit art. 66 C. proc. pen., inculpatul, în cazul în care există probe de vinovăţie, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.

În înţelesul legii, a proba lipsa de temeinicie a probelor în acuzare nu se rezumă la negarea vinovăţiei, la negarea conţinutului informativ al unui mijloc de probă ori la negarea evaluării corecte a probelor/mijloacelor de probă de către instanţă.

În măsura în care inculpatul nu reuşeşte să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumţia de nevinovăţie a acuzatului este răsturnată, această prezumţie având caracter relativ, iar nu absolut.

Apărarea inculpatului, procedând la examinarea probatoriului administrat şi la evaluarea subiectivă a acestuia, a expus unele ipoteze, sugerând (pct. 3, lit. a) din motivele de recurs) că cel care ar putea fi considerat autor al omorului este numai inculpatul E.G. („infracţiunea fiind săvârşită de inculpatul E.G."), inculpat decedat în cursul judecăţii în primă instanţă.

Pentru înţelegerea modulului în care instanţa de apel a procedat la evaluarea probatoriului administrat este necesar a face câteva consideraţii cu privire la mobilul infracţiunii.

Prin mobil sau motiv al infracţiunii se înţelege impulsul intern al făptuitorului la săvârşirea infracţiunii, adică aceea dorinţă, tendinţă, pasiune, acel sentiment care a făcut să se nască în mintea făptuitorului ideea săvârşirii unei anumite activităţi conştient orientate către o anumită direcţie în vederea satisfacerii acelei dorinţe, tendinţe pasiuni etc.

Fiind caracteristic activităţii voluntare a omului, mobilul apare ca un element psihic care contribuie la luarea deciziei de a acţiona într-un anumit sens şi la impulsionarea voinţei de a realiza Decizia adoptată.

Printre motivele frecvente ale infracţiunilor se regăsesc sentimentele de ură, lăcomie, răzbunare, gelozie, impulsurile sexuale normale sau aberante etc.

Prezenta mobilului în săvârşirea oricărei infracţiuni este un indiciu al normalităţii psihice a făptuitorului iar cunoaşterea acestuia se impune ca un element necesar pentru cunoaşterea actului de conduită.

Deşi are o importanţă deosebită, în principiu, mobilul nu constituie o condiţie pentru existenţa infracţiunii, cu excepţia acelor infracţiuni la care legiuitorul l-a prevăzut ca pe o condiţie necesară întregirii laturii subiective, ca pe un element circumstanţial de ordin subiectiv în conţinutul calificat al infracţiunii ori, în fine, ca pe o împrejurare ce constituie circumstanţe agravante generale.

În concluzie, organele judiciare trebuie să examineze, printre altele, dacă făptuitorul a avut un mobil/motiv al faptei, a avut ocazia şi mijloacele săvârşirii faptei, s-a aflat la locul şi momentul săvârşirii faptei.

Probele administrate au orientat instanţa de apel la stabilirea răspunsurilor acestor întrebări şi, în final, la soluţia condamnării inculpatului.

În prezenţa apărătorului ales, inculpatul E.G. a menţionat următoarele aspecte în declaraţia dată procurorului (f. 23, d.u.p.):

„După ce Ş.A.M. a plecat de la Z.V., şi s-a întors înapoi la S.D., S. a devenit foarte nervos, afirmând că din cauza acesteia este în ceartă cu toată lumea din comună şi că „o s-o facă". În acest sens, mi-a spus că a fost în com. Ştefăneşti, jud. Ilfov, la un anume M. a lui C., care locuieşte pe lângă B.F., şi că a vorbit cu acesta că-i dă 2.000 de euro sau autoturismul M., ca să-i rupă mâinile şi picioarele lui Ş.A.M., astfel încât aceasta „să nu mai fie femeie". După câteva zile, l-am întrebat dacă a rezolvat ceva vis-a-vis de aspectele de mai sus, mi-a spus că a fost cu M. a lui C. şi cu încă nişte ţigani, pe autostradă la Km. 43, le-a arătat-o pe A. şi locul în care aceasta practica prostituţia. S. mi-a spus că M. a lui C. a refuzat să o agreseze fizic pe A., motivând că cel care stătea cu ea pe autostradă îi cunoaşte, şi că acesta poate declara cine a agresat-o şi-i poate reclama la poliţie şi ei nu se amestecă. După 2-3 zile, văzându-l pe Z.V. mai vesel, l-am întrebat care este motivul veseliei, şi acesta mi-a spus că a rezolvat el problema şi o să văd cum se vor înnegri la faţă S.D. şi neamurile lui. Insistând să-mi spună mai multe detalii, Z.V. a spus că a rezolvat el, şi că ce a făcut el e bun făcut, afirmând că a dus-o pe A. „la munte". L-am întrebat dacă a lăsat urme sau amprente, şi Z.V. a spus că nu lăsat nimic că „o s-o mănânce crocodilii" (f. 23, d.u.p.).

În declaraţia olografă, inculpatul E.G. menţionează „Ştiu că victima a fost a lu S.D. o perioadă, iar altă perioadă a fost şi la Z.V. Precizez faptul că eu nu am avut nici-odată vreun beneficiu după urma lor. De fapt, nu m-am ocupat cu proxenetismul şi nu aveam nici un fel de motiv să o omor eu pe Ş.A.M., eram prieten cu Z.V., cât şi cu S.D., dar eu în tot ce s-a întâmplat nu am nici o legătură" (f. 16, d.u.p.).

De asemenea, în prezenţa apărătorului ales, inculpatul E.G. menţionează procurorului în declaraţia dată: „Din câte ştiu, atât S.D., cât şi Z.V. erau proxeneţi în cursul lunii aprilie sau mai 2006, nu-mi amintesc data, după ce A.M.Ş. a plecat de la S.D., la Z.V., am fost martor la o discuţie ce a avut loc la Km. 43 pe autostrada Bucureşti – Piteşti. În această discuţie, cei doi, S.D. şi Z.V. s-au acuzat reciproc, iar A.M.Ş. a luat Decizia să rămână la Z.V. Nu-mi pot aminti când a plecat A.M.Ş. de la Z.V., înapoi la S.D., dar îmi amintesc că în acea perioadă lucram la Z.V., la construcţia barului, şi cunosc aceste aspecte întrucât Z.V. mi-a spus într-o zi că A.M.Ş. a plecat de la el, şi s-a întors la S.D. şi l-a băgat în ceartă cu neamurile lui" (f. 18 verso -19, d.u.p.).

Cele menţionate sunt confirmate şi de martorul S.D. (f. 432-435, d.u.p., f. 67-69 dosar instanţă fond), martorul menţionând că „l-am întrebat pe S. dacă nu se gândeşte şi la mine, la sora lui şi la nepoţi . M-am întors acasă şi i-am spus atât concubinei mele, cât şi rudelor noastre, că Z.V., zis S., şi E.G., zis P., mi-au luat-o pe A.M. şi nu ştiu cum o să mai descurc" . În jurul datei de 15 iunie 2006, am primit mai multe telefoane de la A.M. care mi-a cerut să o primesc înapoi, că nu vrea să mai stea la S. şi la P., lucru cu care eu am fost de acord".

Conform declaraţiilor martorului S.D. victima, prin practicarea prostituţiei, obţinea sume de 8 - 12 milioane lei ROL în unele zile - 20 iunie 2006, respectiv, 19 iunie 2006 (f. 434 verso).

Elocvente, sub aspect probatoriu cu privire la situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, sunt şi discuţiile telefonice între inculpaţii Z.V. şi E.G., interceptate şi înregistrate în baza autorizaţiei Tribunalului Argeş, redate la f. 419-421, din care rezultă preocuparea inculpaţilor cu privire la eventuale zgârieturi cauzate ambilor de către „pisica sălbatică" („pe tine te-a zgâriat? Nu te-a zgâriat.", „ce?", Te-a zgâriat pisica sălbatică care . pe tine nu te-a zgâriat!", „Pisica te-a zgâriat?" "M-a zgâriat rău de tot". „E nasol". „Nu m-a zgâriat") şi la eventuale motivări ale acestora („un pitbul d-acela", „e bine câine, nu?"), cu privire la motivarea lipsei din localitate după declanşarea cercetărilor („de mine îi zici că sunt la mare", „ nu ştiu eu, ce ştiu eu unde eşti"), cu privire la eventualele întrebări ale organelor judiciare („nu bă, tu ţi una şi bună, că nu ştii nimic şi nici.", „păi nu ştiu frate, ce să ştiu", „eu n-am treabă .", „habar n-am", „şi aia e!") – f. 419-421 d.u.p.

Din discuţia telefonică redată la f. 419 mai rezultă următoarele:

„E: - Acum mă chinuiam să bag acela, băi barosane. Z: - A, n-am avut bani mai mulţi să-ti dau.

E: - Să-i dau lu M., sună aia, bă barosane păi dacă te duci acolo, cum facem mă, mâca-ţi-aş p.a ta!.

Z:- Nu mai vorbi prin telefon asta că nu e.

E:- E cartela aia.

Z:- Nu contează, telefonul e.

E: - Ă!

Z: - Da, poţi să ai orice telefonul e de vină, ă . mă duc acolo să văd care e treaba, mă duc cu avocatul ." (fila 419, d.u.p.).

Cu privire la pretinsa folosire frecventă a autoturismului de către inculpatul E.G., acesta - în prezenţa apărătorului ales - menţionează procurorului în declaraţia dată: „De la Z.V. (S.) am împrumutat o singură dată autoturismul M., în cursul verii 2006, când m-am deplasat până în centrul com. Tunari, unde am fost depistat de organele de poliţie . în rest, nu am mai împrumutat maşina de la Z.V., pentru că nu mai mi-a dat-o el." (f. 18 verso, d.u.p.), şi că „nu este adevărat că în data de 21 iunie 2006 eu aş fi plecat cu autoturismul A. (care este înmatriculat în străinătate) care-i aparţine lui Z.V., aşa cum a afirmat acesta" (f. 22, d.u.p.).

Această apărare a inculpatului Z.V. (împrumutarea autoturismului său A. inculpatului E.G. în ziua de 21 iunie 2006 şi folosirea de către acesta a telefonului său mobil, care se afla în autoturism) a fost invocată în ultima declaraţie cu motivarea că „nu am spus acest lucru până astăzi, când dau prezenta declaraţie, întrucât, pe parcurs, soţia mea mi-a înmânat factura fiscală cu care am cumpărat materiale de construcţii, respectiv ciment şi rigips" (f. 31, d.u.p.).

Aspecte cu relevanţă probatorie rezultă şi din confruntarea efectuată între inculpatul Z.V. şi inculpatul E.G., în prezenţa avocaţilor acestora (f. 456-457, d.u.p.), printre care:

- inculpatul E.G. a contestat vehement că în ziua de 21 iunie 2006 coinculpatul Z.G. i-ar fi împrumutat maşina A.;

- inculpatul E.G. întreabă „De ce nu face în aşa fel Z.V. ca să mă scoată din această mizerie?"

- inculpatul Z.V. a susţinut că în jurul datei de 21 iunie 2006 nu a fost în posesia telefonului şi cartelei inculpatului E.G.

În finalul motivelor de recurs, apărarea inculpatului face unele consideraţii referitoare la anumite mijloace de probă (localizarea prin intermediul celulelor telefoniei mobile, listingurile telefoanelor mobile).

Nici aceste critici nu sunt întemeiate.

Conform art. 63 alin. (1) C. proc. pen., constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei.

Constatarea elementelor de fapt care pot servi ca probă sunt mijloacele de probă prevăzute de art. 64 alin. (1) C. proc. pen. Printre aceste mijloace de probă sunt prevăzute înscrisurile şi constatările tehnico-ştiinţifice.

În secţiunea V „Înscrisurile", Capitolul II „Mijloacele de probă", conform art. 90-91 C. proc. pen., procesele verbale încheiate de organul de urmărire penală sunt mijloace de probă. De asemenea, sunt mijloace de probă procesele verbale şi actele de constatare încheiate de alte organe, dacă legea prevede aceasta.

Pentru obţinerea înscrisurilor-listinguri ale convorbirilor telefonice de către organele judiciare, legea nu prevede o condiţie specială ori o încuviinţare/autorizare a judecătorului. Împrejurarea că operatorul de telefonie mobilă a stocat informaţii privind convorbirile telefonice (din varii motive, printre care şi raţiuni financiare legate de probarea valorii facturii telefonice în intervalul termenului de prescripţie a acţiunii civile de obligare la plata acesteia) nu justifică concluzia că aceste listinguri, inclusiv solicitarea lor de către organul judiciar, ar avea caracter ilegal.

De altfel, însuşi inculpatul Z.V. a solicitat în apărare, în luna octombrie 2007, listingurile telefoanelor mobile pentru perioada 18-24 iunie 2006, deci cele cu vechime de peste 1 an („notă cu probe", pct. 3, f. 121-122, f. 124 verso, dosar instanţă de fond), probă încuviinţată de instanţă (f. 126 verso), înscrisul companiei de telefonie mobilă fiind regăsit ca probă la f. 158-161 în dosarul instanţei de fond.

De asemenea, la f. 36, d.u.p. se află o „notă cu probe" întocmită în apărarea inculpatului Z.V. în care, la pct. 1, se solicită „listing-ul complet al convorbirilor telefonice efectuate de pe numerele aparţinând lui E.G., aparţinând lui Z.V., aparţinând lui S.D. şi aparţinând victimei Ş.A.M., efectuate în ziua de 21 iunie 2006", constatându-se, prin ordonanţa procurorului, că acele listinguri „au fost realizate" (ordonanţă, f. 37-38 d.u.p.).

Nici înscrisurile în care se consemnează activitatea de localizare pe baza celulelor-relee ale telefoniei mobile nu au caracter ilegal (procese-verbale), legea neprevăzând o condiţie specială ori o încuviinţare/autorizare a judecătorului. Nu în ultimul rând, această localizare a telefoanelor mobile este fundamentată pe principii tehnico-ştiinţifice recunoscute în domeniul comunicaţiilor.

Sub acest ultim aspect, tot ca urmare a cererii inculpatului Z.V., formulată în apărare (f. 206 verso dosar fond), instanţa admiţând-o (f. 207, dosar fond), au fost obţinute date cu privire la modalitatea tehnică de localizare pe baza celulelor-relee (f. 217 dosar fond).

De altfel, listingurile şi localizarea aparatelor telefonice mobile pe baza celulelor-relee - ca probă/mijloace de probă - nu se confundă cu interceptările şi înregistrările convorbirilor sau comunicaţiilor efectuate prin telefon, activităţi pentru care legea stabileşte un regim special, regim supus controlului judecătoresc.

Criticile şi susţinerile privind probele ştiinţifice (expertize biocriminalistice), reprezintă ipoteze ale apărării care nu sunt de natură să înlăture ori să afecteze valoarea probatorie a acestor moderne mijloace ştiinţifice de probaţiune în procesul penal.

În condiţiile neconstatării unor aspecte concrete de contrarietate între situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, pe de o parte, şi una sau mai multe probe care au condus la stabilirea situaţiei de fapt şi vinovăţiei inculpatului, pe de altă parte, se concluzionează că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

II) Asupra recursului declarat de inculpatul B.F.:

În primă instanţă, inculpatul a fost achitat în temeiul art. 10 lit. d) din C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 264 C. pen. şi, respectiv, achitat în temeiul art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. pentru infracţiunea unică prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 C. pen. (în urma schimbării încadrării juridice din 2 infracţiuni: infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 291 C. pen. şi infracţiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 C. pen.).

În apel, inculpatul a fost achitat pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 C. pen. şi condamnat pentru infracţiunile prevăzute de art. 25 raportat la art. 290 C. pen. şi, respectiv, art. 264 C. pen.

În motivele de recurs au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi pct. 14 C. proc. pen., fiind solicitate următoarele soluţii: casarea deciziei şi menţinerea sentinţei; rejudecarea cauzei de instanţa de recurs şi aplicarea unei pedepse cu executare în condiţiile art. 81 sau 861 C. pen., cu motivarea că a acţionat la rugămintea soţiei şi sorei acesteia, ceea ce - în opinia sa - „.are ceva atât din constrângerea fizică, cât mai ales din constrângerea morală.".

În raport cu motivarea celor 2 cazuri de casare, Înalta Curte constată că apărarea inculpatului este contradictorie: pe de o parte se susţine că instanţa de apel a comis o gravă eroare de fapt, iar pe de altă parte, se recunoaşte săvârşirea faptelor cu motivaţia că a acţionat la rugămintea soţiei şi sorei acesteia.

Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor încă din cursul urmăririi penale (declaraţie olografă în prezenţa avocatului, f. 43-44; declaraţie în prezenţa avocatului, f. 47-48), inclusiv la prezentarea materialului de urmărire penală (52 verso).

Inculpatul nu a declarat apel împotriva sentinţei - sub acest aspect reţinându-se consecinţele juridice ale neapelării arătate anterior.

De asemenea, Înalta Curte reţine că inculpatul a recunoscut faptele cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală (f. 52), inclusiv la judecata în primă instanţă (f. 47-48), şi la judecata în apel (f. 87-88), menţionând că lasă „la aprecierea instanţei modul de soluţionare a cauzei" (f. 240 dosar fond), recunoaşterea acestuia coroborându-se cu celelalte probe administrate.

În raport cu gradul concret de pericol social al infracţiunilor, inculpatul B.F. fiind cumnatul inculpatului Z.V. şi cunoscând scopul obţinerii înscrisurilor false (constituirea unui alibi într-o cauză penală având ca obiect o infracţiune deosebit de gravă - omor calificat) şi cu datele sale personale (f. 49, cazier judiciar), Înalta Curte constată că instanţa de apel, pe de o parte, nu a comis nici-o eroare gravă de fapt, inculpatul recunoscând faptele săvârşite, recunoaştere care se coroborează cu celelalte probe administrate, iar pe de altă parte, a stabilit pedepse legale şi temeinice, prin corecta aplicare a criteriilor prevăzute de art. 72 din C. pen., şi apreciind corect că scopul acestora nu poate fi realizat decât prin executarea efectivă.

Înalta Curte constată că sinceritatea inculpatului în faţa organelor judiciare, pe fondul existenţei şi a altor probe care dovedeau fapta şi vinovăţia acestuia, a fost avută în vedere de instanţa de apel - printre criteriile prevăzute de art. 72 din C. pen. - atunci când a stabilit pentru ambele infracţiuni pedepse situate semnificativ în prima jumătate a limitelor prevăzute de textul incriminator, deşi inculpatul este cunoscut cu antecedente penale (f. 49 verso, d.u.p.).

III) Asupra recursului declarat de inculpatul C.F.I.:

Inculpatul a fost achitat în primă instanţă în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 264 C. pen. şi în temeiul art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen.

În apel, s-a menţinut achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 264 C. pen. şi a fost condamnat pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen.

În motivele de recurs, a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., solicitându-se casarea deciziei şi menţinerea sentinţei.

În subsidiar, fără a se menţiona cazul de casare, s-a solicitat „aplicarea unei soluţii cu amenda penală", justificată prin datele personale ale inculpatului.

Înalta Curte reţine că inculpatul nu a declarat apel împotriva sentinţei, urmând a fi observate consecinţele juridice deduse din această situaţie, şi menţionate anterior.

De asemenea, se reţine că atât la urmărirea penală (declaraţie olografă, f. 69-71, declaraţie dată în prezenţa avocatului, f. 74-75, proces verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, f. 78 verso), cât şi la prima instanţă (f. 51-52), şi la instanţa de apel (f. 92-93), inculpatul a recunoscut faptele încadrate juridic în art. 290 C. pen., recunoaştere care se coroborează cu celelalte probe administrate.

Nu este justificată rezonabil revenirea inculpatului asupra celor anterior menţionate referitor la împrejurările întocmirii actelor false în sensul că „doar la insistenţele lui B.F. am întocmit o factură fiscală. şi chitanţa aferentă." (f. 51-52 dosar fond, f. 92-93 dosar apel), această revenire fiind explicabilă, pe de o parte, prin raportul de muncă (angajat-angajator), iar pe de altă parte, sugerând încercarea de excludere a implicării coinculpatului P.N., angajatorul său.

În consecinţă, în raport cu gradul concret de pericol social al infracţiunii şi cu datele sale personale, Înalta Curte constată că instanţa de apel, pe de o parte, nu a comis nici-o eroare gravă de fapt, inculpatul recunoscând faptele săvârşite, recunoaştere care se coroborează cu celelalte probe administrate, iar pe de altă parte, a stabilit o pedeapsă legală şi temeinică, prin corecta aplicare a criteriilor prevăzute de art. 72 din C. pen., şi apreciind corect că scopul acestora poate fi realizat prin modalitatea de executare neprivativă de libertate prevăzută de art. 81 C. pen.

IV) Asupra recursului declarat de inculpatul P.N.:

Inculpatul a fost achitat în primă instanţă în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 264 C. pen. şi în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 C. pen.

În apel, s-a menţinut achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 264 C. pen. şi a fost condamnat pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen.

În motivele de recurs a fost invocat numai cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 15 din C. proc. pen. solicitându-se achitarea în temeiul art. 10 lit. e) din C. proc. pen., cu referire la art. 51 alin. (1) din C. pen. (eroarea de fapt).

Fără a mai indica cazul de casare, apărarea a mai solicitat, în subsidiar, achitarea fie în baza art. 10 lit. c) din C. proc. pen. („fapta nu a fost săvârşită de inculpat"), fie în baza art. 10 lit. d) din C. proc. pen. („faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii").

Înalta Curte reţine, şi cu privire la inculpatul P.N., că acesta nu a declarat apel împotriva sentinţei, urmând a fi observate consecinţele juridice deduse din această situaţie, şi menţionate anterior.

Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, probatoriul administrat confirmând însă că în calitatea sa de administrator al societăţii comerciale, la solicitarea inculpatului B.F., l-a determinat pe angajatul său, inculpatul C.F.I., să întocmească înscrisurile false (f. 47 dosar instanţă, declaraţia inculpatului B.F.: „în ziua de 08 septembrie 2006, m-am deplasat la firma menţionată, m-am întâlnit cu patronul P.N. şi i-am adus la cunoştinţă scopul vizitei. Întrucât patronul se grăbea să plece şi, la o distanţă de 2-3 m se afla inculpatul C.I., acesta a auzit discuţia şi la solicitarea lui P.N. am mers în incinta societăţii şi acesta mi-a dat actele solicitate. A făcut acest lucru la rugămintea patronului firmei care i-a spus „să mă rezolve").

Această declaraţie se coroborează cu declaraţiile coinculpatului C.I., angajatul societăţii (f. 69-71, 74-75), inclusiv cu cele rezultate din confruntarea celor 3 inculpaţi.

De altfel, chiar inculpatul P.N. recunoaşte, în mod nuanţat, împrejurările săvârşirii acestei fapte în declaraţia olografă de la f. 60 verso d.u.p. şi în declaraţia dată în prezenţa avocatului (f. 64 verso), declaraţii pe care prima instanţă le-a înlăturat cu motivarea că sunt singulare şi că nu au fost reiterate în cursul cercetării judecătoreşti. în declaraţia dată în faţa instanţei de fond (f. 49), inculpatul recunoaşte că a avut o discuţie cu B.F. care i-a spus „că vrea un bon" şi că i-a spus „să meargă la angajatul meu, C.I. să îi spună acestuia ce problemă are şi să îl servească" (în sinteză, aceleaşi menţiuni sunt consemnate şi la f. 85-86 dosar apel).

În declaraţia dată în faţa instanţei de fond (f. 47) inculpatul B.F. a evitat afirmaţiile univoce susţinând că „.m-am întâlnit cu patronul P.N. şi i-am adus la cunoştinţă scopul vizitei" şi că „numitul C.I. a auzit discuţia şi la solicitarea lui P.N. am mers în incinta societăţii şi acesta mi-a dat actele solicitate. A făcut acest lucru la rugămintea patronului firmei care i-a spus „să mă rezolve".

În declaraţiile date în cursul urmăririi penale, în prezenţa avocatului, inculpatul B.F. a arătat că „m-am deplasat la firma menţionată, unde am găsit pe patronul firmei, P.N., căruia i-am solicitat să-mi elibereze o factură şi chitanţă, pe care să-mi treacă data de 21 iunie 2006, fiindu-i necesară cumnatului meu în apărare, să demonstreze că în data respectivă acesta se afla la domiciliu, precizându-i totodată lui N. că acesta este arestat la scurt timp patronul N. l-a chemat pe C. şi i-a spus să-i elibereze factura şi chitanţa solicitate" (f. 47 verso). Aceeaşi declaraţie a făcut-o inculpatul B.F. şi cu ocazia confruntării cu inculpatul P.N. (f. 81 verso).

Înalta Curte constată că nici cu privire la acest inculpat instanţa de apel nu a comis o eroare gravă de fapt deoarece:

- simpla retractare, cu ocazia ascultării în instanţă, a unei declaraţii anterioare, netemeinic motivată de persoana respectivă, nu este suficientă pentru a o înlătura pe cea anterioară, mai ales dacă aceasta se coroborează cu celelalte probe administrate;

- din examinarea dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. reiese că legiuitorul nu a stabilit o ierarhie a probelor în funcţie de momentul sau etapa procesului penal în care acestea au fost administrate;

- conform art. 70 alin. (2) C. proc. pen. rezultă că - după obţinerea acordului învinuitului/inculpatului de a da o declaraţie, cu atenţionarea prealabilă a acestuia referitor la consecinţele juridice ale acestei probe - tot ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa.

Faţă de probatoriul administrat, critica inculpatului - administratorul societăţii comerciale, calitate în care cunoştea dispoziţiile legale referitoare la ţinerea evidenţei gestionare şi economico-fiscale în acord cu realitatea faptică, precum şi cele referitoare la regimul tipizatelor utilizate în activitatea comercială (facturi fiscale, chitanţe etc.) - cu privire la greşita nereţinere a erorii de fapt pentru instigarea angajatului său la fals în înscrisuri sub semnătură privată este vădit neîntemeiată şi nu se impune suplimentarea argumentelor sub acest aspect, fiind suficientă menţionarea textului art. 51 alin. (1) C. pen. („nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, când făptuitorul, în momentul săvârşirii acesteia, nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei").

Aşa cum s-a menţionat, fără a mai indica cazul de casare, apărarea a mai solicitat, în subsidiar, achitarea fie în baza art. 10 lit. c) din C. proc. pen. („fapta nu a fost săvârşită de inculpat"), fie în baza art. 10 lit. d) din C. proc. pen. („faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii").

Se constată că cele 3 temeiuri de achitare invocate de inculpat în recurs sunt contradictorii: pe de o parte, art. 10 lit. e) C. proc. pen. (cu referire la art. 51 C. pen.) şi art. 10 lit. d) din C. proc. pen., presupun că fapta există şi a fost săvârşită de inculpat (însă, după caz, fie acesta a fost în eroare, fie faptei îi lipseşte un element constitutiv pentru a fi infracţiune), pe de altă parte, art. 10 lit. c) C. proc. pen. presupune că fapta nu a fost săvârşită de inculpat.

Potrivit art. 25 C. pen. instigatorul este persoana care, cu intenţie, determină pe o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.

Activitatea de determinare - în sensul art. 25 C. pen. - poate îmbrăca, în cazul instigării simple, forme diverse: ordin, dispoziţie, rugăminte, îndemn, insinuări etc. Pentru îndeplinirea acestei condiţii a instigării este necesar ca cel faţă de care s-a efectuat activitatea de determinare/de instigare să fi acceptat ideea şi să se fi hotărât să săvârşească fapta.

Indiferent cum este calificată fapta inculpatului faţă de angajatul său (rugăminte, dispoziţie, ordin, îndemn), aceasta - în condiţiile concrete - a fost de natură să îl determine pe coinculpatul C.F. să săvârşească fapta prevăzută de legea penală (falsificarea unor înscrisuri, prin completarea nereală a datelor în tipizatele societăţii comerciale al cărui administrator era inculpatul P.N.).

În final, înalta Curte constată, în raport cu gradul concret de pericol social al infracţiunii şi cu datele sale personale, că instanţa de apel a stabilit inculpatului o pedeapsă legală şi temeinică, prin corecta aplicare a criteriilor prevăzute de art. 72 din C. pen., şi a apreciat corect că scopul acesteia poate fi realizat prin modalitatea de executare neprivativă de libertate prevăzută de art. 81 C. pen.

În consecinţă, fată de cele reţinute, Înalta Curte - în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. - va respinge ca nefondate recursurile inculpaţilor.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., fiecare recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii Z.V., C.F.I., B.F. şi P.N. împotriva Deciziei penale nr. 105/ A din 9 decembrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurenţii inculpaţi Z.V. şi C.F.I., la plata sumei de câte 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Obligă recurenţii inculpaţi B.F. şi P.N., la plata sumei de câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 9 iulie 2009.

← ICCJ. Decizia nr. 3380/2009. Penal  ICCJ. Decizia nr. 3184/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2631/2009. Penal