ICCJ. Decizia nr. 3374/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3374/2009
Dosar nr. 4161/2/2009
Şedinţa publică din 21 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 203 din 22 iulie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 4161/2/2009 s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate de petiţionara A.D.O.R. – C.H. – împotriva Ordonanţei din data de 23 noiembrie 2009, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. 1792/P/2007.
A obligat petiţionara la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
Prin plângerea formulată, petenta A.D.O.R. - C.H. a solicitat - în baza art. 2781 C. proc. pen. - desfiinţarea Rezoluţiei nr. 443/11/2/2008 din 9 aprilie 2009, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a Ordonanţei nr. 1792/P/2007 din 27 februarie 2009 a aceluiaşi parchet şi, pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei la parchet, în vederea începerii urmăririi penale.
În motivarea acestei plângeri, petenta arată - în esenţă - că soluţiile parchetului sunt netemeinice şi nelegale, în cauză, impunându-se cercetarea intimaţilor: comisar şef M.P.A.M.; subcomisar T.M.R.; subcomisar N.F.; comisar M.M., comisar V.D., inspector şef V.R., G.L. personal contractual, dr. L.M. şi S.V. personal contractual, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 314 C. pen., cu privire la cauzele decesului numitului G.I., deţinut în Penitenciarul Spital Rahova, dar şi referitor la modalitatea în care acesta a primit îngrijiri medicale în perioada în care s-a aflat în spitalele Penitenciarelor Bucureşti Jilava şi Bucureşti Rahova.
În cauză, la data de 23 februarie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a emis Ordonanţa nr. 1792/P/2007, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii: comisar şef M.P.A.M., subcomisar T.M.R., subcomisar N.F., comisar M.M., comisar V.D., inspector şef V.R., G.L. personal contractual, dr. L.M. şi S.V. personal contractual, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 314 C. pen., precum şi disjungerea cauzei privind săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 267 C. pen. şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Această soluţie a fost confirmată prin Rezoluţia din 9 aprilie 2009, dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. 443/11/2/2008.
La prezenta cauză, s-au ataşat dosarele nr. 1792/P/2007 şi nr. 443/11/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Analizând, prin coroborare, actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut că la data de 1 august 2007, petenta A.D.O.R. - C.H. a înaintat la Parchet un raport, cu solicitarea de a fi considerat plângere penală împotriva persoanelor apreciate ca fiind vinovate de comiterea unor infracţiuni care au condus la decesul numitului G.I.
Din conţinutul Adresei nr. 203299/DSDRP din 2 februarie 2004 a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, rezultă că numitul G.I. a fost încarcerat, atât în cadrul Penitenciarului Bucureşti Jilava, cât şi în cadrul Penitenciarului Bucureşti Rahova, decesul constatându-se la acest penitenciar în data de 19 iulie 2007.
Din verificările efectuate în cauză a rezultat că, în perioada în care numitul G.I. s-a aflat încarcerat în cadrul Penitenciarului Spital Bucureşti Rahova a beneficiat de îngrijirea următorilor medici: comisar şef M.P.A.M., subcomisar T.M.R., subcomisar N.F., comisar M.M., comisar V.D., G.L. personal contractual şi dr. L.M., acesta din urmă în prezent decedat.
Din Adresa nr. N2/268086/SPBJB din 27 noiembrie 2008 a Penitenciarului Spital Bucureşti Jilava rezultă că, în perioada în care numitul G.I. s-a aflat încarcerat în cadrul acestui penitenciar, a beneficiat de îngrijirea medicală a medicilor V.R., inspector şef de penitenciar şi S.V., personal contractual.
Cu privire la inadmisibilitatea plângerii, instanţa de fond a reţinut că această susţinere nu poate fi primită, întrucât potrivit Deciziei nr. 38/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului au calitatea de a formula plângere împotriva actelor procurorului. Pe fondul cauzei s-a constatat că plângerea este neîntemeiată, întrucât actele de cercetare efectuate în cauză şi raportul de expertiză medico-legală dovedesc că nu există indiciile săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, iar rezoluţia de respingere, ca inadmisibilă, dispusă de procurorul general nu produce consecinţe juridice, fiind numai o soluţie de verificare a ordonanţei procurorului.
Astfel, se constată că soluţia este legală şi temeinică, urmând a fi menţinută, constatându-se că în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 246 şi art. 314 C. pen., întrucât faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii şi anume elementul material al laturii obiective a acesteia, având în vedere că din actele premergătoare începerii urmăririi penale, nu rezultă situaţia prezentată de petentă.
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, a declarat recurs petiţionara A.D.O.R. – C.H., solicitând casarea acesteia şi în rejudecare, admiterea plângerii, desfiinţarea ordonanţei şi trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale.
În motivele scrise şi în susţinerea orală, recurenta petiţionară susţine că se impunea efectuarea unei expertize medico-legale, întrucât constatarea medico-legală nu este suficientă şi nu determină cu claritate care sunt cauzele decesului.
A arătat că deţinutului G.I. nu i s-a asigurat o medicaţie corespunzătoare şi nu a fost transferat la un spital civil.
O altă critică vizează împrejurarea că instanţa de fond nu s-a pronunţat şi cu privire la infracţiunea de supunere la rele tratamente, respectiv, a obligat greşit petiţionara la plata cheltuielilor judiciare către stat şi către părţi.
Înalta Curte, examinând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 38514 C. proc. pen. şi art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din actele premergătoare dispuse şi efectuate în cauză rezultă că deţinutul G.I. se afla încarcerat la Penitenciarul Bucureşti Rahova, având de executat o pedeapsă privativă de libertate, iar la data de 19 iulie 2007 s-a constatat decesul acestuia.
Din analiza Raportului medico-legal de necropsie întocmit de Institutul de Medicină Legală „M.M.” Bucureşti nr. A3/1052/2007 rezultă că „pacientul şi-a provocat multiple leziuni traumatice la nivelul membrelor şi şi-a introdus diverşi corpi străini metalici la nivelul capului, toracelui şi abdomenului care au necesitat multiple intervenţii chirurgicale”.
Urmare a decesului, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus prin Ordonanţa nr. 6240/P/2007 din 19 iulie 2007, efectuarea unei constatări medico-legale pentru a se stabili cauza sau cauzele decesului deţinutului G.I.
Din concluziile Raportului medico-legal nr. A.3/1052/2007 întocmit de Institutul de Medicină Legală „M.M.” rezultă că moartea lui G.I. a survenit la vârsta de 33 de ani, în data de 19 iulie 2007 în Penitenciarul Spital Rahova Bucureşti şi s-a produs prin insuficienţă multiplă de organe, element final în evoluţie, îndelungată şi progresiv deteriorativă, după un abces cerebral operat interativ. Abcesul cerebral a fost consecinţa introducerii repetate intracerebral a unor corpi străini metalici ce au necesitat intervenţii neurochirurgicale şi spitalizării de lungă durată.
La examinarea medico-legală nu s-au constatat leziuni traumatice recente.
S-a apreciat că moartea acestuia a fost consecinţa auto-introducerii corpilor străini în cavitatea craniană, la o persoană cu tulburări de personalitate de tip mixt cu manifestări antisociale şi autoagresive diverse.
Nu s-au constatat elemente obiective care să conducă la concluzia unei asistenţe medicale inadecvate.
Aflându-ne în faza actelor premergătoare şi în raport de concluziile raportului de constatare medico-legală, în cauză, nu se justifică efectuarea altor acte de constatare în condiţiile în care nu există indicii din care să rezulte că medicii care i-au acordat asistenţă medicală, respectiv celelalte persoane din cadrul penitenciarului care l-au avut sub supraveghere pe deţinutul G.I., ar fi săvârşit vreo faptă penală.
Acesta a beneficiat de îngrijire medicală corespunzătoare, neputându-se reţine vreo culpă în sarcina medicilor.
În ceea ce priveşte infracţiunea de punere în primejdie a unei persoane în neputinţa de a se îngriji prevăzută de art. 314 C. pen., sub aspectul laturii obiective, aceasta se realizează fie printr-o acţiune – cum ar fi părăsirea sau alungarea persoanei -, fie printr-o inacţiune – lăsarea unei persoane fără ajutor, adică lipsirea unei persoane de sprijin, de îngrijire.
Pentru existenţa infracţiunii, mai este necesar ca fapta să creeze un pericol iminent pentru viaţa, sănătatea ori integritatea corporală a persoanei în neputinţă de a se îngriji.
Sub aspect subiectiv, infracţiunea se săvârşeşte cu vinovăţie sub forma intenţiei directe sau indirecte.
În cauza dedusă judecăţii, nu pot fi reţinute indicii care să conducă la concluzia că deţinutului G.I. nu i s-ar fi acordat îngrijiri medicale corespunzătoare, ci dimpotrivă, acesta s-a aflat sub control medical, aspect confirmat prin actele existente la dosarul cauzei.
Prin urmare, nici sub această critică plângerea formulată de petiţionară nu este întemeiată.
În fine, sub aspectul cheltuielilor judiciare se impune a se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., în cazul introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare avansate de stat, sunt suportate de persoana căreia i s-a respins cererea, iar potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (6) C. proc. pen., restituirea cheltuielilor judiciare făcute de părţi în cursul procesului penal se stabileşte potrivit legii.
Cum plângerea petiţionarei a fost respinsă, intimaţii M.M., N.F. şi V.D., în mod legal, au solicitat şi li s-a acordat restituirea cheltuielilor judiciare, fiind depuse în acest sens înscrisuri doveditoare.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1), pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara A.D.O.R. – C.H. împotriva Sentinţei penale nr. 203 din 22 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petiţionară va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara A.D.O.R. – C.H., împotriva Sentinţei penale nr. 203 din 22 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2437/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3380/2009. Penal → |
|---|
