ICCJ. Decizia nr. 2542/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2542/2009
Dosar nr. 226/54/2009
Şedinţa publică din 2 iulie 2009
Asupra recursului de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Curtea de Apel Craiova, prin sentinţa penală nr. 73 din 30 aprilie 2009 a respins plângerea petiţionarei Calma Valeria împotriva rezoluţiei din 5 noiembrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 878/P/2008, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de I.M., executor judecătoresc, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Instanţa de fond a reţinut că petiţionara a sesizat organul de urmărire penală cu plângere, solicitând tragerea la răspundere penală a executorului judecătoresc I.M. care în mod abuziv, a refuzat, în repetate rânduri, executarea sentinţei civile nr. 13555/1998 a Judecătoriei Craiova, hotărâre prin care C.V. a fost obligată să-i plătească suma de 12.000.000 lei ROL. În verificarea aspectelor sesizate în plângere, organul de urmărire penală a efectuat acte premergătoare, constatând că nu se confirmă existenţa unor date certe din care rezultă săvârşirea infracţiunii reclamate.
Astfel, s-a reţinut că, la cererea petiţionarei în calitate de creditoare, executorul judecătoresc s-a deplasat la data de 24 februarie 2000 la domiciliul debitoarei, constatând că aceasta nu locuieşte la adresa indicată.
În raport de această situaţie, creditoarei îi revenea obligaţia de a identifica şi indica executorului noua adresă pentru a se continua executarea.
De la data amintită, creditoarea nu a mai făcut demersuri pentru continuarea executării, iar după apariţia Legii nr. 188/2000, executorii judecătoreşti şi-au înfiinţat birouri proprii.
În situaţia în care creditoarea ar fi continuat executarea sentinţei civile amintite, iar executorul judecătoresc ar fi refuzat nejustificat, aceasta ar fi avut posibilitatea legală, ca în acord cu dispoziţiile art. 53 din Legea nr. 188/2000, să formuleze plângere în termen de 15 zile la instanţa în a cărei rază teritorială îşi are sediul biroul executorului.
Împotriva sentinţei, petiţionara a declarat recurs în termen legal, susţinând că doreşte să fie despăgubită cu suma de 12.000.000 lei ROL şi dobânda legală aferentă, având în vedere că executorul judecătoresc, nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu cu bună credinţă, amăgind-o în repetate rânduri.
Soluţionând recursul petiţionarei conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, constată nefondată calea de atac.
Aşa cum, judicios a reţinut instanţa care a efectuat controlul judiciar ce a vizat exclusiv legalitatea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă faţă de executorul judecătoresc, actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat săvârşirea de către acesta a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Astfel, executorul judecătoresc şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu aşa cum erau reglementate de dispoziţiile legale, neexecutarea silită a sentinţei civile, fiind o împrejurare ce nu poate fi imputată acestuia.
Creditoarea trebuia să depună diligenţe pentru aflarea noii adrese a debitoarei, să o comunice executorului şi în acest mod executarea putea fi continuată.
Neprocedând în acest mod, executarea silită nu a putut fi finalizată, aşa încât în mod greşit petiţionara se consideră prejudiciată printr-o conduită abuzivă ce nu poate fi imputată executorului judecătoresc.
Răspunderea penală a acestuia putea fi pusă în discuţie, numai în situaţia în care executorul judecătoresc şi-ar fi exercitat atribuţiile cu rea-credinţă, respectiv, a cunoscut caracterul sau acceptând vătămarea intereselor legale ale creditoarei.
Cum o astfel de împrejurare nu s-a stabilit prin actele premergătoare efectuate în cauză, instanţa de fond, motivat, legal şi temeinic a respins plângerea petiţionarei, menţinând rezoluţia atacată.
Pe cale de consecinţă, recursul petiţionarei va fi respins ca nefondat, potrivit dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiţionară C.V. împotriva sentinţei penale nr. 73 din 30 aprilie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 2 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2538/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2562/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
