ICCJ. Decizia nr. 2577/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2577/2009
Dosar nr. 5761/1/200.
Şedinţa publică din 6 iulie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 4/C din 1 iulie 2009 pronunţată în dosarul nr. 614/43/2008, Curtea de Apel Tg.Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondată cererea de recuzare formulată cu privire la doamna judecător M.R.C. privind cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 47 alin. (2) C. proc. pen.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut că prin cererea de recuzare formulată la data de 1 iulie 2009, inculpatul V.V., prin apărător ales, a invocat cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 47 alin. (2) C. proc. pen. faţă de doamna judecător M.R.C., investită cu soluţionarea dosarului nr. 614/43/2008.
În motivarea cererii se arată că doamna judecător şi-ar fi exprimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în dosarul cu numărul de mai sus.
S-au invocat ca temeiuri faptice următoarele aspecte.
Încheierea penală din 30 martie 2009 în care judecătorul şi-a exprimat în mod explicit părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în dosar, cu privire cel puţin la una din infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului V., respectiv cea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003. Se reţine că în considerentele încheierii doamna judecător ar fi statuat „ modul în care inculpaţii din prezenta cauză au înţeles să-şi desfăşoare activitatea infracţională imputată, demonstrează că aceştia „uniţi" de un scop comun - obţinerea de bani sau foloase - au creat un sistem paralel celui existent, în mod legal, de obţinere a permisului de conducere, de diverse persoane, care la ora actuală pun serios în pericol circulaţia rutieră (de natură diferită) de pe drumurile publice din România"
De asemenea se mai susţine că, de mai multe ori, în cursul cercetării judecătoreşti, judecătorul recuzat a afirmat în mod explicit că unii inculpaţi au fost sinceri atunci când au dat declaraţii în cauză. S-a apreciat că, atâta timp cât cercetarea judecătorească nu a fost încheiată, judecătorul nu poate face astfel de afirmaţii, în caz contrar el se autopronunţă.
În final s-a invocat şi încheierea din 1 iunie 2009 în care s-ar fi argumentat că unul din motivele pentru care s-a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea, pentru opt dintre inculpaţi, ar fi conduita adoptată de fiecare dintre aceşti inculpaţi din momentul punerii în mişcare împotriva lor a acţiunii penale, caracterizată prin colaborare şi sinceritate cu organele judiciare şi cu instanţa de judecată.
În urma verificării celor două încheieri de şedinţă invocate în cererea de recuzare s-a constatat că instanţa, în motivarea acestora, s-a pronunţat în sensul că rezultă indicii temeinice ce justifică bănuiala legitimă că fiecare inculpat ar fi comis faptele. În nici un caz din analiza celor două încheieri nu rezultă că instanţa ar fi afirmat că inculpaţii se fac vinovaţi de comiterea vreunor fapte sau că instanţa s-ar fi pronunţat cu privire la soluţia care ar putea fi dată în cauză.
În opinia instanţei învestită cu soluţionarea cererii de recuzare paragraful din încheierea din 30 martie 2009, invocat de către reprezentantul inculpatului, este prezentat de către acesta în mod trunchiat şi scos din context.
Dacă se analizează încheierea în totalitate rezultă că mai întâi instanţa a vorbit despre indicii temeinice ce justifică bănuiala legitimă că s-au comis faptele. De fapt şi din paragraful indicat de către reprezentantul inculpatului rezultă că instanţa a făcut referire la activitatea infracţională imputată inculpatului şi nu la activitatea infracţională pe care instanţa ar reţine-o în sarcina inculpatului în prezenta cauză.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul V.V. prin apărător ales G.V.
Examinând prezenta cauză precum şi motivele cererii invocate de apărător, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil.
Potrivit dispoziţiilor art. 3851 alin. (2) C. proc. pen. încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau Decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
Aşadar, pentru ca o încheiere să poată fi atacată cu recurs, prin derogare de la regula stabilită prin textul menţionat, această excepţie trebuie să fie prevăzută expres de lege.
Or, în urma abrogării art. 52 alin. (7) C. proc. pen. prin OUG nr. 55/2009, cu privire la încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare, pronunţată ulterior datei de 1 iulie 2004, legea procesuală nu mai prevede posibilitatea atacării acesteia cu recurs.
Pe de altă parte, cu privire la controlul judiciar al încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare în sensul posibilităţii de a exercita calea de atac a recursului separat împotriva acestei încheieri, prin interpretarea „per a contrario" a prevederilor art. 52 alin. (6) C. proc. pen., nu poate fi admisă întrucât recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii.
Corespunzător dispoziţiilor constituţionale ale art. 129 şi exigenţelor privind accesul liber la justiţie prevăzut de art. 21 din Constituţia României, art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi art. 2 din Protocolul 7 la Convenţie, legea procesual penală a reglementat regula privind examinarea legalităţii şi temeiniciei încheierilor date în cursul judecăţii, în condiţiile art. 361 şi art. 3851 C. proc. pen.
Ca atare accesul la justiţie este asigurat şi în acest caz corespunzător regulii menţionate, stabilite de legea procesual penală.
Pentru aceste considerente Înalta Curte constată că prezentul recurs este inadmisibil, motiv pentru care îl va respinge ca atare.
Cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea art. 3851 alin. (2) C. proc. pen. şi a articolului unic din OUG nr. 54/2004, pe care apărătorul ales al recurentului inculpat a depus-o la dosar după închiderea dezbaterilor şi rămânerea în pronunţare a cauzei asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului invocată de procuror, Înalta Curte constată că nu mai poate fi examinată legalitatea şi temeinicia cererii respective, instanţa nefiind investită în mod legal cu această cerere.
În temeiul art. 38515 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen. va respinge recursul ca inadmisibil.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va obliga recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul V.V. împotriva încheierii nr. 4/C din 1 iulie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 614/43/2008.
Obligă recurentul petiţionar la 160 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2571/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2583/2009. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
