ICCJ. Decizia nr. 2583/2009. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2583/2009

Dosar nr. 1919/89/2008

Şedinţa publică din 7 iulie 2009

Deliberând asupra recursului de faţă, pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei constată următoarele:

1. Tribunalul Vaslui, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 508 din 5 noiembrie 2008 pronunţată în Dosar nr. 1919/89/2008 hotărând asupra învinuirilor deduse judecăţii în conformitate cu dispoziţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul S.A. zis C. (fiul lui A. şi O., născut la 25 septembrie 1976 în municipiul Bârlad, domiciliat în satul Ibăneşti, comuna Ibăneşti,judeţul Vaslui,studii 2 clase, agricultor, divorţat, 1 copil minor, aflat în relaţii de concubinaj, fără antecedente penale, arestat preventiv în cauză în Penitenciarul Vaslui) pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174, 175 lit. i) C. pen. („în public") la pedeapsa principală de 15 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe durata de 3 ani [respingându-se ca neîntemeiată, cererea în baza art. 334 C. proc. pen. formulată de inculpat privind schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de omor simplu prevăzută de art. 174 C. pen.].

Conform art. 71 alin. (2) C. pen. a fost interzisă inculpatului pe durata executării pedepsei principale exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută arestarea preventivă în cauză a inculpatului iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) i s-a computat din pedeapsa principală aplicată timpul reţinerii/arestării preventive de la 24 aprilie 2008 la zi.

A fost dispusă confiscarea specială către stat – potrivit art. 118 lit. b) C. pen. – a unei bâte din lemn cu lungimea de 107 cm. corp delict înregistrat ca atare la Tribunalul Vaslui sub nr. 58/2008.

Pe latura civilă a fost obligat inculpatul S.A. către părţile civile M.C. şi M.A.M., descendenţi minori ai victimei infracţiunii de omor M.G. la câte 10.000 lei daune morale şi câte 100 de lei lunar prestaţie periodică începând cu data săvârşirii infracţiunii (23 aprilie 2008) şi până la majoratul acestora sau intervenirea altei cauze legale şi plângere/modificare a obligaţiei amintite.

A fost obligat inculpatul – potrivit art. 191 C. proc. pen. la plata sumei de 1.400 lei cheltuieli judiciare statului. [prin aceeaşi sentinţă coinculpata S.M. zisă S. concubina inculpatului în cauză, participantă la agresiunea împotriva victimei M.G. din noaptea de 22-23 aprilie 2008 a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violente prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. la pedeapsa de 2 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată condiţionat potrivit art. 81 şi urm. C. pen.].

Instanţa a reţinut în fapt că inculpatul S.A. şi coinculpata S.M. sunt locuitori ai satului Ibăneşti, judeţul Vaslui şi convieţuiau în relaţii de concubinaj, locuind în casa inculpatului situată în partea de vest a acestui sat; victima M.G. era originar din aceeaşi localitate şi revenise în sat de puţin timp, locuind într-o casă aparţinând familiei D. şi muncind cu ziua pe la diferiţi cetăţeni.

În ziua de 22 aprilie 2008 victima M.G. a muncit la numitul R.I., la vie, iar seara a mers la locuinţa acestuia din urmă, unde a mâncat şi a servit câteva pahare de vin, primind la plecare, în jurul orelor 2000, trei PET-uri a câte doi litri cu vin, pe care le-a pus într-un rucsac de culoare roşie, pe care îl avea asupra sa; cele trei PET-uri aveau etichete de la băuturile originale, respectiv două PET-uri, cu etichetă de apă minerală T./şi apă tonică T.F., iar un PET, cu eticheta de bere B.

După ce a plecat de la numitul R.I., victima M.G. s-a deplasat-la magazinul aparţinând SC D.A. SRL Ibăneşti, unde a comandat un pahar de vin, pe care l-a consumat; magazinul îi aparţinea lui B.C. iar gestionară în seara respectivă era F.M.; în magazinul respectiv se afla, printre alţi clienţi şi inculpatul S.A., care consumase anterior la domiciliul acestuia o sticlă cu vin, împreună cu martorul S.V.; victima şi inculpatul au stat la aceeaşi masă ocazie cu care inculpatul a observat că victima avea vin asupra sa.

În jurul orelor 21.00 - 21.30, victima M.G. a plecat de la bar, cam la acelaşi moment plecând şi inculpatul S.A.; deoarece traseul spre casa în care locuia victima trecea prin faţa porţii inculpatului S.A., cei doi s-au deplasat împreună până în faţa porţii inculpatului; afară ploua abundent iar ploaia a udat hainele victimei, astfel că inculpatul S.A. i-a propus victimei M.G. să intre în locuinţa sa, pentru a se schimba şi consuma din vinul aflat asupra acestuia; victima M.G. a acceptat propunerea inculpatului S.A. şi astfel cei doi au intrat mai întâi în curtea inculpatului, după care au pătruns în interiorul locuinţei unde se afla inculpata S.M., concubina inculpatului S.A., cu cei doi copii minori ai acesteia, dintre care unul sugar.

În locuinţa inculpatului, victima M.G. s-a dezbrăcat de hainele ude, o pereche de pantaloni culoare maro, cu curea şi un pulover culoare gri cu verde (f. 36 - 38), şi-a scos şosetele ude, care au rămas pe prispă, la colţul casei (f. 45 - 46), îmbrăcându-se cu haine uscate primite de la inculpat, respectiv un pantalon de trening de culoare albastră, cu dungi albe pe vipuşcă, un tricou şi o geacă de fâş de culoare albastră, cu dungi galbe pe mâneci şi material tot de culoare galbenă la guler; în continuare inculpatul S.A. şi victima M.G. au consumat vinul pe care îl avea victima în rucsac, până când au ajuns în stare de ebrietate.

În jurul orelor 24,00, victima M.G. s-a hotărât să plece iar inculpatul S.A. s-a oferit să-l conducă la locuinţa acestuia însoţit de concubina sa; cei trei au ieşit din uliţă, inculpatul S.A. având asupra sa o bâtă din lemn de corn, deplasându-se pe drumul sătesc aflat între locuinţa inculpatului şi malul pârâului C., care străbate satul Ibăneşti; afară ploua în continuare, iar apa de ploaie spălase urmele de paşi existente pe drumul sătesc, care este din pământ.

La o distanţa de cca. 15 metri de poarta inculpatului S.A., acesta i-a solicitat victimei să-i împrumute suma de 10 lei RON, pentru a-şi cumpăra alte băuturi alcoolice iar aceasta l-a refuzat; în aceste condiţii inculpatul S.A. a reacţionat deosebit de violent, începând să lovească victima M.G. cu bâta pe care o avea asupra sa, îndemnând-o totodată pe concubina sa învinuita S.M., să lovească şi ea; astfel, în timp ce victima M.G. era lovită cu bâta de inculpatul S.A. şi coinculpata S.M. a lovit victima de câteva ori cu pumnii, cel mai probabil peste spate; inculpatul a continuat agresiunea şi după căderea victimei la pământ, aplicându-i multiple lovituri cu forţă care au zdrobit practic capul victimei; la ţipetele concubinei, violenţele fizice care a realizat gravitatea celor întâmplate exercitate de inculpat, au încetat, iar cei doi agresori au părăsit locul faptei, lăsând victima decedată în uliţă; înainte de a intra în locuinţă şi a se culca, inculpatul S.A. a pus bâta cu care lovise victima în spatele casei rezemată de o scară, pe care s-a prelins sânge de pe arma omorului (f. 145-146).

În dimineaţa zilei de 23 aprilie2008 martorul I.T. a descoperit victima decedată în uliţă, l-a anunţat iniţial pe inculpat, aflat în curtea sa, care şi-a făcut cruce – simulând a fi în necunoştinţă de cauză cu privire la acest eveniment tragic – iar ulterior pe martorul I.T. care l-a chemat şi pe martorul D.V., ce a încercat să sune la poliţie dar nu avea credit la telefonul mobil; primii martori ajunşi la faţa locului au observat că, în condiţiile ploii abundente din seara de 22 aprilie2008 existau urme de paşi doar între cadavru şi poarta inculpatului S.A., de trei categorii: urme ce păreau create de victimă, o urmă de încălţăminte de mărime mai mică şi o urmă de încălţăminte de mărime mai mare; martorii au evitat să creeze alte urme de paşi şi l-au trimis pe inculpatul S.A. care era mai tânăr, să anunţe poliţistul din localitate, ceea ce acesta a şi făcut.

În prima fază a cercetărilor, cu excepţia acelei cărări de urme, neexploatabilă, dintre cadavru şi poarta inculpatului S.A., nu existau alte indicii care să conducă la identificarea autorului omorului, decât acelea că fapta a fost comisă într-un loc unde nu existau locuinţe în apropiere, cea mai apropiată fiind casa inculpatului; s-a observat de asemenea că, deşi obiectele de îmbrăcăminte exterioare erau umede, hainele interioare erau uscate, astfel că, având în vedere ploaia abundentă din seara de 22 aprilie 2008, a rezultat presupunerea că victima a stat adăpostită în timpul nopţii într-o locuinţă; în plus premergător sosirii echipei de cercetare la faţa locului, martorul D.G. a observat că inculpatul S.A. a mers prin spatele casei sale, până la un gard ce mărgineşte curtea sa de o râpă sau vale, având asupra sa un obiect de culoare maro, pe care l-a aruncat în locul respectiv; ulterior, în zona amintită, au fost găsiţi pantalonii maro şi puloverul victimei, obiecte recunoscute de martorii prezenţi, care au identificat şi ceasul fără curea aflat în buzunarul pantalonilor ca aparţinând victimei (f. 36 - 39);martorii asistaţi între care şi rude ale inculpatului S.A., au recunoscut pe cadavrul victimei M.G. geaca şi pantalonii de trening aparţinând inculpatului, constatând în final că victima era încălţată cu adidaşi, dar fără şosete, care, ulterior, au fost găsite pe prispa casei inculpatului, la colţul casei (f. 46).

În aceste condiţii, cum inculpatul a şi fost văzut în compania victimei, la magazin, în seara anterioară, a devenit evident că principalul suspect în comiterea omorului asupra victimei M.G. este inculpatul S.A., care a recunoscut iniţial doar faptul că a venit cu victima la el acasă şi au consumat vin împreună, susţinând însă că omorul a fost săvârşit de concubina sa coinculpata S.M.(f. 99- 100); ulterior, fiind audiat, inculpatul S.A. a reţinut aceiaşi versiune a comiterii agresiunii, respectiv că, la plecarea victimei din locuinţa sa, coinculpata S.M. a luat o bâtă şi a plecat după aceasta, iar la întoarcere i-a relatat că a lovit victima cu arma respectivă (f. 103- 105).

Luând, cunoştinţă de această învinuire inculpata S.M., care iniţial susţinuse că nu are cunoştinţă de evenimentul amintit (f. 137 - 438) a revenit şi a declarat că de fapt victima a plecat din locuinţă împreună cu inculpatul, care avea bâta la el, că inculpatul a întârziat iar când s-a întors acasă i-a spus că a bătut victima (f. 150 - 153); totodată, coinculpata S.M. a indicat locul unde a ascuns bâta în dimineaţa zilei de 23 aprilie 2008, la cererea inculpatului, într-o nişă aflată în spatele sobei din locuinţă (f. 139 - 149); cu ocazia confruntării s-au învinuit reciproc negând fiecare a avea implicare în acţiunea de omucidere (f. 163 - 166).

Raportul de constatare medico - legală (autopsie) nr. 36/N/2008 al Cabinetului Medico - Legal Bârlad (f. 63 - 65), a concluzionat următoarele:

1. Moartea numitului M.G. a fost violentă.

2. Ea s-a datorat insuficienţei cardio - respiratorii acute, survenită ca urmare a unui traumatism cranio - cerebral cu plăgi cranio-cerebrale cu dilacerare cerebrală, fracturi cominutive de craniu, hemoragie ventriculară cerebrală, hemoragie meningo - cerebrală, plăgi contuze, hemoragie externă şi traumatism toracic cu fracturi costale drepte.

3. Leziunile au putut fi produse prin lovire cu obiecte contondente, posibil corp dur de tipul unei bâte, aplicate repetat într-o succesiune ce nu se poate stabili, în număr de cel puţin 10 pentru extremitatea cefalică pe planurile antero - superior, superior şi posterior dreapta acesteia şi în număr de cel puţin 4 pe faţa postero-externă a hemitoracelui drept, majoritatea lovirilor având loc cu victima căzută la sol.

4. Leziunile pot data din 23 aprilie 2008, primele ore, urmate de decesul imediat al victimei.

5. Între traumatism şi deces există o legătură de cauzalitate directă, necondiţionată.

6. Cadavrul mai prezenta leziuni traumatice de tipul plăgilor contuze, tumefierilor, excoriaţiilor şi echimozelor, care au putut fi produse prin lovire cu obiecte şi mijloace contondente, în contextul traumatismului care a cauzat decesul, cu menţiunea că leziunile de la nivelul antebraţului drept şi mâinii drepte, sunt specifice unei apărări pasive prin ridicarea membrului superior drept.

7. Sângele victimei conţinea 2,60 gr. % alcool, U.V.=2,70 gr. % alcool iar urina 3,30 gr. % alcool, ceea ce din punct de vedere medico - legal corespunde unei stări caracterizate prin pierderea coordonării musculare, tulburări de mers, confuzie mintală mare, exagera stărilor emoţionale, ameţeală, scăderea răspunsului la durere, dezorientare, afectarea vorbirii.

După arestarea inculpatului S.A., la data de 29 mai 2008 a fost reaudiată S.M., care şi-a menţinut declaraţia anterioară (f. 154-157) iar la data de 2 iunie 2008 a fost reaudiat inculpatul S.A., care, de această dată şi-a recunoscut fapta, şi-a asumat răspunderea pentru moartea victimei, susţinând însă că de faţă la agresiune a fost şi concubina sa S.M., care ar fi lovit şi ea victima cu bâta, în prima fază a conflictului, după care a luat el bâta şi a lovit victima, cauzându-i moartea (f. 109 - 112).

Ulterior acestui moment, atât inculpatul S.A. cât şi coinculpata S.M. au fost testaţi cu tehnica poligraf, la ambii punându-se în evidenţă, la întrebările relevante ale cauzei, reacţii specifice comportamentului simulat (f. 117-132); ca urmare, imediat după testare a fost reaudiată S.M., care de această dată a recunoscut că a fost de faţă la momentul agresiunii, a explicat de la ce a început conflictul, recunoscând şi că la îndemnul inculpatului S.A. a lovit şi ea victima cu pumnii, în faza iniţială a conflictului (f. 161 -162); deoarece interpretarea diagramei testului poligraf pentru inculpatul S.A. indica faptul că acesta a fost nesincer atunci când a susţinut că victima a fost lovită mai întâi, cu bâta, de S.M., s-a procedat şi la reaudierea acestuia ocazie cu care în finalul declaraţiei, a revenit recunoscând că nu a văzut-o pe concubina sa lovind victima cu bâta (f. 133), poziţia procesuală menţinută şi la prezentarea materialului de terminarea urmăririi penale când a arătat că victima a fost lovită şi de inculpata S.M. dar nu mai reţine – situaţie explicabilă prin starea avansată de îmbibaţie alcoolică în care se afla – dacă aceasta a lovit victima cu pumnii sau bâta (f. 222); la cercetarea judecătorească efectuată în condiţiile art. 288-291 C. proc. pen. – cu respectarea garanţiilor procesuale/procedurale prevăzute de art. 70 alin. (2) şi art. 171 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. – inculpaţii au recunoscut participarea şi contribuţia avută la activitatea infracţională în modalitatea indicată la finalul cercetărilor penale „mai înainte ca eu să fi început agresiunea împotriva victimei, ţin minte că aceasta mi-a tras două palme(.) Atunci eu am început să-l lovesc cu parul, iar inculpata S.M. a lovit victima (.) cu aceiaşi ghioagă" respectiv „eu l-am îmbrâncit pe M. iar S. l-a lovit cu parul pe care îl luase din curte" (f. 45 şi 57) .

Materialul probator amintit - examinat şi apreciat de prima instanţă în conformitate cu dispoziţiile art. 63 alin. (2), art. 69 şi 78 C. proc. pen., a fost considerat a reprezenta temeiuri suficiente şi necesare pentru reţinerea existenţei învinuirilor şi a contribuţiei inculpaţilor la săvârşirea acestora în modalitatea dedusă judecăţii prin rechizitoriu respectiv:

a) în noaptea de 22/23 aprilie 2008 după orele 2400 în uliţa satului Ibăneşti inculpatul S.A. având asupra sa o bâtă din lemn în lungime de 107 cm. (ghioagă) – însoţit de concubina sa coinculpata S.M. neînarmată care a exercitat doar simple violenţe fizice cu pumnii în pieptul victimei – a aplicat părţii vătămate M.G. în vârstă de 48 ani aflate în stare avansată de ebrietate, cu arma amintită, o succesiune de circa 14 lovituri în zone vitale (cap, hemitorace) care au cauzat decesul imediat al victimei rezultat, prevăzut şi acceptat de autorul agresiunii fizice, agresiune fizică total nejustificată - i-a fost refuzată remiterea sumei de 10 lei pentru procurarea altor băuturi alcoolice - ce realizează elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat („în public") prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen. şi;

b) la aceiaşi dată şi în aceleaşi împrejurări, a participat nemijlocit la agresiunea fizică sus-menţionată – având însă contribuţia materială anterior arătată limitată la simple lovituri cu pumnii în pieptul victimei – şi coinculpata S.M., urmând a i se reţine vinovăţia penală pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen.

Corespunzător pericolului social concret ridicat al infracţiunilor sus-menţionate – în raport de modalitatea şi împrejurările în care au fost comise – şi avându-se în vedere datele pozitive privind comportarea anterioară/situaţia familială a acestora, instanţa a aplicat inculpatului S.A. pedeapsa de 15 ani închisoare reprezentând minimul special prevăzută de lege, cu executare în regim de detenţie (iar coinculpatei S.M., pedeapsa de 2 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată condiţionat potrivit art. 81 şi urm. C. pen.).

În ceea ce priveşte latura civilă a procesului, cheltuielile ocazionate de înmormântarea victimei M.G. au fost suportate de sora acestuia Ş.V. care a înţeles să nu se constituie parte civilă în cauza penală pendinte; pentru descendenţii minori ai victimei, părţile civile M.C. şi M.A.M., acţiunea civilă a fost exercitată din oficiu – în conformitate cu dispoziţiile art. 17 raportat la art. 14 şi urm. C. proc. pen. şi art. 998, 999 C. civ. – fiind obligat inculpatul S.A. către acestea, prin apreciere pentru prejudiciul nepatrimonial la câte 50.000 lei / pe bază de probe administrate pentru celelalte daune materiale, la sumele de câte 10.000 lei fiecare /respectiv câte 100 lei lunar prestaţie periodică începând cu data decesului victimei şi până la majoratul celor două părţi civile sau intervenirea altei cauze legale de stingere sau modificare a obligaţiei amintite.

8. Apelul declarat în cauză de inculpatul S.A. criticând sentinţa pentru netemeinicie şi nelegalitate cu solicitarea în principal de a fi achitat în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. – acţiunea de ucidere fiind săvârşită exclusiv de coinculpata S.M. concubina acestuia situaţie confirmată şi de martorul S.M. reaudiat în apel la cererea apelantului – iar în subsidiar reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante legale a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen. cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul legal special a fost respins ca nefondat, în conformitate cu dispoziţiile art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., prin Decizia penală nr. 62 din 5 mai 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, confirmându-se în totalitate – în considerarea argumentelor probatorii/justificative indicate prin sentinţa atacată – contribuţia/modalitatea de participare a inculpaţilor la uciderea părţii vătămate şi celelalte rezolvări juridice adoptate în cauză de prima instanţă.

Potrivit art. 383 alin. (1)1 C. proc. pen. a fost menţinută arestarea preventivă în cauză a inculpatului computându-se din pedeapsa aplicată, detenţia preventivă în continuare la zi.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul – apelant la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare statului.

9. Împotriva deciziei amintite s-a declarat în termen recurs de către inculpatul S.A. reiterându-se critica de netemeinicie/nelegalitate din apel pentru achitare în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. – la care s-a adăugat suplimentar/în subsidiar şi aceea de schimbare a încadrării juridice a faptei ilicite în infracţiunea mai uşoară, praeterintenţionată de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. – corespunzător cazurilor de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi 17 C. proc. pen.

Verificând Decizia atacată în raport cu motivele invocate cât şi din oficiu potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. – pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei - se constată următoarele:

Agresiunea fizică săvârşită în noaptea de 22/23 aprilie 2004 în uliţa satului Ibăneşti, judeţul Vaslui [„în public" în înţelesul acestui termen dat de legiuitor prin dispoziţiile art. 145 C. pen.] constând în aceea că au fost aplicate părţii vătămate M.G., cu intensitate sporită folosind în acest scop o ghioagă din lemn în lungime de 107 cm. o succesiune de circa 14 lovituri, din care peste 10 lovituri în zona capului ce au şi cauzat decesul imediat al victimei, rezultat prevăzut şi acceptat de autorul faptei ilicite amintite în raport de modalitatea comiterii acesteia anterior expusă - corespunzătoare elementelor constitutive ale infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen. – a fost în mod justificat atribuită în exclusivitate inculpatului S.A. de către prima instanţă soluţie menţinută în apel avându-se în vedere recunoaşterea acestuia din finalul urmăririi penale şi la cercetarea judecătorească în fond / în coroborare cu celelalte mijloace de probă în acuzare strânse/administrate pe parcursul procesului penal respectiv: declaraţiile coinculpatei S.M. participantă la agresiune în limitele infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzute de art. 180 alin. (1) C. pen. – proces verbal de cercetare la faţa locului şi fotografii judiciar-operative întocmite cu această ocazie (f. 6-49), raport de constatare medico-legală (autopsie) nr. 36/N/2008 al C.M.L. Bârlad, şi planşe foto-anexă (f. 63-98); proces-verbal de conducere în teren, cu planşă foto-anexă (f. 139-149) declaraţii martori I.T., D.V., D.G., M.N.(f. 167-2003) şi raport de constatare tehnico-ştiinţifică a comportamentului simulat privind pe inculpatul-recurent (f. 117-132) [mijloace de probă în acuzare în raport cu care au fost respinse în mod corect, ca nesincere fiind făcute procausa/neîntemeiate, susţinerile ulterioare în apel ale inculpatului S.A. şi declaraţiile în acelaşi sens ale martorului S.M., vărul acestuia în fond şi apel atribuind omuciderea coinculpatei S.M./ solicitarea inculpatului S.A. din apel şi recurs pentru achitare în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. ori schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea preiterintenţionată prevăzută de art. 183 C. pen.].

Din oficiu în limitele caracterului devolutiv al căii de atac de faţă se reţine legalitatea/temeinicia celorlalte rezolvări pe latură civilă/penală adoptate în primă instanţă/menţinute în apel astfel încât recursul inculpatului se va respinge, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 38516 alin. (3) C. proc. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată arestarea preventivă de la 24 aprilie 2008 la 7 iulie 2009.

Va fi obligat inculpatul – potrivit art. 192 C. proc. pen. - să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.A.A. împotriva Deciziei penale nr. 62 din 5 mai 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 24 aprilie 2008 la 7 iulie 2009.

Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei,reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 7 iulie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2583/2009. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs