ICCJ. Decizia nr. 2571/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2571/200.
Dosar nr. 116/59/2009
Şedinţa publică din 6 iulie 2009
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 91/P din 25 martie 2009 Curtea de Apel Timişoara în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins plângerea formulată de petentul C.S. împotriva rezoluţiei de neîncepere a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat să plătească 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele :
Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi înregistrată la sub nr. 448/P/2008 din 28 octombrie 2008, petentul C.S. a reclamat faptul că, prin exercitarea abuzivă şi cu rea-credinţă a atribuţiilor de serviciu de către cms. C.A. i s-a cauzat o vătămare a intereselor legale. S-a reţinut următoarea stare de fapt:
În ziua de vineri, 03 octombrie 2008, în jurul orei 18, petentul a fost implicat într-un accident rutier soldat cu avarierea a două autoturisme, unul fiind al său.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj al poliţiei rutiere condus de intimatul cms. C.A., care a procedat la verificarea conducătorilor auto cu etilotestul, rezultatul fiind pentru petent 0,16 mg/l în aerul expirat, iar pentru celălalt conducător auto 0.
S-au deplasat la sediul poliţiei rutiere pentru întocmirea documentelor, dar petentul a solicitat să i se recolteze probe biologice, cerându-i-se însă să le plătească, ceea ce în opinia petentului nu era legal. După recoltarea probelor de sânge au revenit la sediul poliţiei rutiere unde s-au întocmit procese-verbale de contravenţie, intimatul eliberând petentului o dovadă pentru reţinerea permisului fără drept de circulaţie, acesta susţinând că legal trebuia să i se dea o dovadă cu drept de circulaţie dacă i s-au recoltat probe biologice de sânge. Intimatul i-a replicat că în situaţiile de consum de alcool nu se eliberează dovadă pentru reţinerea permisului cu drept de circulaţie.
În ziua de luni, 06 octombrie 2008, petentul s-a prezentat la sediul Poliţiei Rutiere Timiş, unde a luat legătura cu agenţii de poliţie P.C. şi C.D., care i-au dat dovada de reţinere a permisului către intimat, acesta făcând pe dovadă menţiunea că are drept de circulaţie timp de 15 zile începând cu data de 04 octombrie 2008.
La data de 16 octombrie 2008, petentul a primit la domiciliul din satul Rotunda, comuna Rotunda, jud. Olt, adresa nr. 299845/06 octombrie 2008 a Serviciului Poliţiei Rutiere Timiş prin care i s-a comunicat că i s-a suspendat dreptul de a conduce pe o durată de 90 zile pentru încălcarea prevederilor art. 102 alin. (3) lit. a) din OUG nr. 195/2002, începând cu data de 03 octombrie 2008, iar în situaţia în care va mai conduce în această perioadă încalcă prevederile art. 86 alin. (2) din OUG nr. 195/2002, faptă ce constituie infracţiune.
În raport cu cele de mai sus, petentul a apreciat că a fost privat de dreptul de a conduce un autoturism din data de 03 octombrie 2008 şi a fost supus unui real pericol în condiţiile în care ar fi condus, fapta sa fiind infracţiune.
Prin rezoluţia nr. 448/P/2008 din 28 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul cms. C.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), motivându-se prin aceea că eventuala îndeplinire defectuoasă sau neîndeplinirea unui act nu s-a făcut cu ştiinţă, întrucât a existat o practică neunitară datorită contradicţiilor dintre textele de lege conţinute în art. 102 alin. (3) lit. a) raportat la art. 11 alin. (3) din OUG nr. 195/2002 pe de o parte şi art. 192 alin. (1) şi (2) din HG nr. 195/2002 pe de altă parte.
Împotriva acestei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale, petentul a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, respinsă prin rezoluţia nr. 3/11/2/2009 din 07 ianuarie 2009.
Împotriva rezoluţiei de respingere a plângerii, petentul a formulat în termenul legal plângere la instanţa de judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia penală sub nr. 116/59/2009 din 21 ianuarie 2009.
Examinând plângerea petentului prin prisma motivelor invocate şi a materialului probator aflat la dosarul de urmărire penală şi la dosarul instanţei, Curtea a constatat că aceasta este nefondată, soluţia procurorului de neîncepere a urmăririi penale fiind temeinică şi legală, pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor constă în fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
Din starea de fapt reţinută nu rezultă că intimatul, cu ştiinţă, nu ar fi îndeplinit un act ori l-ar fi îndeplinit în mod defectuos.
Astfel, a existat o practică neunitară datorită contradicţiilor dintre textele de lege conţinute în art. 102 alin. (3) lit. a) raportat la art. 111 alin. (3) din OUG nr. 195/2002 pe de o parte şi art. 192 alin. (1) şi (2) din HG. nr. 195/2002 pe de altă parte.
Conform art. 102 alin. (3) lit. a) din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a faptei de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune.
Art. 111 alin. (3) din OUG nr. 195/2002 (modificat prin Legea nr. 49 din 08 martie 2006, publicată în M. Of. nr. 246 din 20 martie 2006), prevede că în această situaţie dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fără drept de circulaţie.
În acelaşi timp, potrivit art. 192 alin. (1) din HG nr. 1391 din 04 octombrie 2006 (publicată în M. Of. nr. 876 din 26 octombrie 2006), pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, conducătorului de autovehicul sau tramvai, testat cu un mijloc tehnic certificat sau cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic, i se reţine permisul de conducere dacă valoarea concentraţiei este de cel mult 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, eliberându-se dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie, dacă nu doreşte recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, în condiţiile stabilite la art. 194 alin. (1).
Alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte că, atunci când conducătorul vehiculului solicită recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, acesta va fi însoţit de poliţistul rutier la cea mai apropiată instituţie medicală autorizată sau instituţie medico-legală, iar după recoltare i se va elibera o dovadă înlocuitoare cu drept de circulaţie pentru cel mult 15 zile, a cărei valabilitate intră în vigoare la 24 de ore de la cea de-a doua recoltare de probe biologice.
Rezultă că sub aspectul reclamat (eliberarea dovezii de reţinere a permisului cu sau fără drept de circulaţie) există două texte de lege care cuprind contradicţii.
Intimatul a acţionat în temeiul art. 102 alin. (3) lit. a) raportat la art. 111 alin. (3) din OUG nr. 195/2002, eliberând iniţial dovada fără drept de circulaţie, pentru ca apoi, după 3 zile, să facă menţiunea că dovada este eliberată cu drept de circulaţie.
Instanţa a considerat că intimatul nu şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, el acţionând în conformitate cu un text de lege.
În orice caz, textul din OUG nr. 192/2002, în baza căruia a acţionat intimatul, are o forţă juridică superioară textului HG. nr. 1391/2006 invocat de petent.
Conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative(publicată în M.Of. nr. 139 din 31 martie 2000, republicată în M. Of. nr. 777 din 25 august 2004), actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.
Aşadar, nu i se poate imputa intimatului că nu a acţionat în baza unei dispoziţii a unei hotărâri de guvern care a fost emisă cu încălcarea normelor de tehnică legislativă, respectiv care a fost emisă în afara limitelor legii (Codul rutier) care o ordonă [art. 134 alin. (2) Codul rutier - OUG nr. 195/2002, aprobată cu modificări şi completări şi republicată prin Legea nr. 49/2006, cu modificările şi completările ulterioare).
De asemenea, pentru aceleaşi considerente, instanţa a apreciat că nu se poate reţine în sarcina intimatului nici săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, care potrivit art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) constă în încălcarea din culpă, de către un funcţionar public, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane.
Ca atare, nereţinându-se încălcarea vreunei atribuţii de serviciu de către intimat, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor sau ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu, lipsind latura obiectivă.
Instanţa a observat că faţă de lipsa laturii obiective este inutilă analizarea împrejurării dacă s-a cauzat vreo vătămare intereselor legale ale petentului.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs petentul C.S., criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul greşitei menţineri a soluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimat în condiţiile în care a suferit o vătămare a intereselor sale legale ca urmare a privării sale de dreptul de a conduce autoturismul pe drumurile publice din data de 3 octombrie 2008 fiind supus unui real pericol până în data de 16 octombrie 2008, după cum a menţionat în plângerea iniţială.
Petentul a solicitat desfiinţarea rezoluţiei procurorului şi trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
Examinând hotărârea atacată sub aspectele invocate de petent, cât şi din oficiu sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluţia primei instanţe fiind legală şi temeinică.
Înalta Curte constată că soluţia de neurmărire penală dată de parchet faţă de intimat, şi menţinută de prima instanţă, este legală şi temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate nu a rezultat întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii reclamate , după cum , pe larg, s-a reţinut în considerentele sentinţei atacate.
Pentru a se putea începe urmărirea penală sunt necesare două condiţii.
Prima condiţie constă în existenţa acelui minim de date care permit organului de urmărire să constate că s-a săvârşit în mod cert o infracţiune.
Cea de a doua condiţie necesară începerii urmăririi penale constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzută de art. 10 C. proc. pen., cu excepţia, bineînţeles, a celui prevăzut de art. 10 lit. b1) C. proc. pen.
Întrucât în cauză, din actele premergătoare efectuate s-a constatat existenţa cazului prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen., a „intervenit" neînceperea urmăririi penale, cum corect a reţinut şi prima instanţă în considerentele expuse (considerente însuşite şi de către Înalta Curte).
În consecinţă, având în vedere că din lucrările dosarului rezultă că intimatul C.A. şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în deplină concordanţă cu legea şi nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestuia, Înalta Curte conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de petentul C.S. ca nefondat.
Intimatul a solicitat obligarea petentului la plata sumei de 25.757 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor judiciare efectuate de acesta cu prilejul soluţionării prezentului recurs, respectiv 23.800 lei, onorariu avocat, 857,54 lei contravaloarea cazării în Bucureşti şi 1.100 lei, contravaloarea biletelor de avion Timişoara - Bucureşti şi retur.
Potrivit art. 193 alin. (6) C. proc. pen., instanţa stabileşte obligaţia de restituire a cheltuielilor judiciare făcute de părţi în cursul procesului penal potrivit legii civile (cu excepţia situaţiilor referitoare la condamnarea inculpatului, achitarea acestuia, la renunţarea la acţiunea civilă, cazuri reglementate în art. 193 alin. (1)- (5) C. proc. pen.
Conform art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere să plătească cheltuieli de judecată. De asemenea, se mai prevede în acelaşi text de lege că instanţa nu poate micşora unele dintre cheltuielile de judecată pe care partea care a câştigat va dovedi că le-a făcut, dar poate mări sau micşora onorariile avocaţilor ori de câte ori va constata că sunt prea mici sau prea mari în raport cu valoarea pricinii sau munca îndeplinită.
Din textele de lege citate, rezultă că instanţa are latitudinea de a aprecia asupra necesităţii cheltuielilor făcute de părţi.
Cu privire la cheltuielile judiciare reprezentând onorariul avocatului angajat de intimat, în cuantum de 23.800 lei, constată, în concordanţă cu dispoziţiile art. 193 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 274 alin. (3) C. proc. pen., că acestea sunt exagerat de mari în raport cu obiectul cauzei şi cu munca îndeplinită.
Astfel, se constată că suma solicitată cu titlul de onorariu de avocat este vădit disproporţionată atât în raport cu obiectul cauzei cât şi în raport cu asistenţa juridică acordată intimatului în cadrul etapei procesuale a recursului declarat de petent, care a constat în formularea de concluzii scrise şi susţinerea lor în faţa instanţei la cel de-al doilea termen acordat în cauză.
În consecinţă, având în vedere că onorariul plătit de intimat apărătorului său este exagerat de mare în raport cu cheltuielile necesare susţinerii apărărilor făcute în cadrul recursului declarat de petent, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile legale citate, va diminua acest onorariu de la 23.800 lei la 3.000 lei, sumă care în opinia Curţii corespunde cu obiectul cauzei şi cu asistenţa juridică acordată, urmând ca recurentul să fie obligat să plătească intimatului celelalte cheltuieli efectuate în vederea soluţionării recursului, respectiv contravaloare transport şi cazare în Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul C.S. împotriva sentinţei penale nr. 91/PI din 25 martie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar să plătească intimatului suma de 4957,57 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2562/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2577/2009. Penal → |
|---|
