ICCJ. Decizia nr. 2517/2009. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2517/2009

Dosar nr. 6306/121/2008

Şedinţa publică din 1 iulie 2009

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 68/F din 11 februarie 2009 a Tribunalului Galaţi, a fost condamnat inculpatul S.A.(fiul lui M. şi Z., născut la data de 23 august 1985 în Municipiul Galaţi, judeţul Galaţi, studii 8 clase, necăsătorit, stagiul militar neîndeplinit, cu domiciliul în Galaţi, judeţul Galaţi, nu are antecedente penale, în prezent deţinut în Penitenciarul Galaţi) la o pedeapsă principală de 4 ani şi 8 luni închisoare, pentru comiterea tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., în referire la art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b), c), art. 74 alin. (2) şi art. 76 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen.

S-a menţinut starea de arest a inculpatului S.A. şi conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa principală aplicată durata executată de inculpat de la 07 august 2008 la zi, respectiv 11 februarie 2009.

S-a constatat că partea vătămată B.M. nu a solicitat despăgubiri civile în cauză.

În baza art. 118 C. pen., s-a confiscat în folosul statului, în vederea distrugerii, un cuţit cu buton, cu lama de 10 cm., folosit la comiterea faptei, corp contondent aflat la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Galaţi.

Conform art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul S.A. la plata sumei de 2.317,73 lei RON, cu titlu de cheltuieli de spitalizare către partea civilă Spitalul Judeţean Galaţi.

În baza art. 189 şi 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

S-a reţinut că prin rechizitoriul cu nr. 369/P din 24 septembrie 2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul S.A., pentru comiterea tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., în referire la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

În fapt, prin actul de sesizare al instanţei, s-au reţinut următoarele:

În vara anului 2008, inculpatul S.A. era prieten cu martora G.O., iar aceasta din urmă, de mai multe ori a fost deranjată de martorul H.V. şi de alţi prieteni din anturajul acestuia.

La un moment dat, inculpatul a încercat să obţină unele explicaţii de la martorul H.V., faţă de atitudinea necivilizată pe care o are acesta faţă de prietena sa, G.O., dar martorul nu a recunoscut că ar fi avut incidente cu prietena inculpatului.

La data de 06 august 2008, inculpatul S.A. se afla în zona cartierului Mazepa I din Galaţi şi la un moment dat, a văzut pe partea vătămată, B.M. şi ştiind că aceasta face parte din anturajul martorului H.V., a hotărât să se răzbune pe aceasta.

Inculpatul s-a apropiat de partea vătămată, a început să o lovească cu pumnii şi picioarele, după care a scos un cuţit şi a aplicat mai multe lovituri părţii vătămate B.M., în zona abdomenului, pe coapse şi în zona feselor.

După agresarea cu cuţitul a părţii vătămate, inculpatul a fugit spre faleza „Dunărea", iar părţii vătămate i s-a acordat primul ajutor şi a fost transportată la Spitalul Judeţean Galaţi.

Raportul de constatare medico-legală a relevat că partea vătămată B.M. a prezentat leziuni de violenţă pe corp, produse cu corpuri înţepător-tăietoare, posibil cuţit.

S-a mai constatat o plagă tăiată în zona dreaptă cu plagă hepatică lob drept şi hemiperitoneu, care au pus în primejdie viaţa părţii vătămate.

Leziunile au fost foarte grave, au pus în primejdie viaţa părţii vătămate B.M., au fost datate din 06 august 2008 şi au necesitat pentru vindecare 25-30 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii.

În faza de urmărire penală, inculpatul S.A. a recunoscut că a lovit de mai multe ori cu cuţitul pe partea vătămată.

Audiată în cursul cercetării judecătoreşti, partea vătămată B.M. a precizat că la data de 06 august 2008, seara, în timp ce a coborât din maşină şi dorea să meargă la domiciliu său, a fost atacat de inculpatul S.A., acesta lovindu-l de mai multe ori cu cuţitul, inclusiv în zona abdominală.

Partea vătămată a mai precizat că sângera mult, se simţea rău, a fost internată urgent la spital, iar în urmă cu câteva zile de data conflictului, a avut o altercaţie cu prietena inculpatului şi cu acesta.

Din declaraţia dată de inculpatul S.A. în faţa instanţei de judecată, rezultă că acesta a recunoscut şi regretat fapta comisă, arătând că în seara zilei de 06 august 2008, după o scurtă altercaţie verbală cu partea vătămată, a fugit după aceasta şi a lovit-o de mai multe ori cu un cuţit.

Inculpatul a mai relatat că a dorit să se răzbune pe partea vătămată, deoarece aceasta, cu câteva zile în urmă, a avut o atitudine necivilizată faţă de prietena sa, martora G.O., făcând parte B.M., din anturajul martorului H.V.

Martora G.O. a precizat printre altele, că în luna iulie 2008, partea vătămată B.M. era împreună cu martorul H.V. şi cu un alt tânăr şi a avut o atitudine necivilizată faţă de ea, motiv pentru care i-a spus prietenului său S.A. de cele întâmplate, iar inculpatul s-a arătat deranjat de atitudinea avută de cei trei faţă de prietena sa.

Din declaraţia martorei G.O., mai rezultă că la data de 06 august 2008, inculpatul a lovit cu cuţitul pe partea vătămată B.M.

Din declaraţia dată de martorul N.V. la urmărirea penală, rezultă că, în seara zilei de 06 august 2008, inculpatul a lovit cu un cuţit pe partea vătămată B.M., fugind după aceasta pentru a o prinde şi lovi.

Şi martorul H.V. confirmă faptul că inculpatul a lovit cu cuţitul pe partea vătămată B.M., în seara zilei de 06 august 2008, în timp ce partea vătămată se afla în zona cartierului Mazepa din Galaţi.

Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului sunt confirmate şi prin raportul de constatare medico-legală, planşe foto, proces-verbal de cercetare la faţa locului, coroborate cu celelalte probe administrate în cauză.

Analizând şi coroborând probele administrate în faza de urmărire penală cu cele administrate în faza de judecată, Tribunalul a constatat că se confirmă faptul că în seara zilei de 06 august 2008, după o scurtă altercaţie, inculpatul S.A. a scos un cuţit şi a aplicat mai multe lovituri părţii vătămate B.M., inclusiv în zone vitale ale corpului (ficat, splină).

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului, care în noaptea de 06 august 2008, în loc public şi pe fondul unui conflict spontan, a aplicat părţii vătămate B.M. lovituri repetate cu un cuţit, cauzându-i printre altele plagă hepatică lob drept şi hemiperitoneu, leziuni ce i-au pus în primejdie viaţa, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 C. pen., în referire la art. 174 alin. (1)- art. 175 alin. l lit. i) C. pen.

În faza dezbaterilor judiciare, inculpatul prin apărător, a solicitat reţinerea scuzei provocării în favoarea inculpatului prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., precum şi reţinerea de circumstanţe atenuante judiciare din cele prevăzute de art. 74 C. pen.

Solicitarea inculpatului privind reţinerea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., este nefondată, deoarece nici o probă nu relevă că în ziua incidentului partea vătămată a provocat pe inculpat.

Este adevărat că partea vătămată şi anturajul său de prieteni au avut o atitudine necivilizată faţă de inculpat şi prietena sa, G.O., dar acestea s-au întâmplat cu mult înainte de data de 06 august 2008, chiar în cursul lunii iulie 2008.

Pe de altă parte, nimănui nu îi este permis să îşi facă dreptate singur, prin acţiuni violente, inculpatul şi prietena sa, după ce au constatat că au fost agresaţi verbal de partea vătămată şi prietenii acestuia, aveau posibilitatea să se adreseze organelor judiciare, singurele abilitate de lege să aplaneze conflictele de orice fel.

De reţinut că inculpatul a urmărit să agreseze partea vătămată, s-a înarmat cu un cuţit, a studiat zona unde locuieşte partea vătămată şi a luat măsuri să nu fie observat de diferiţi cetăţeni.

S-a apreciat că pot li reţinute în favoarea inculpatului largi circumstanţe atenuante judiciare din cele prevăzute de art. 74 C. pen., cu consecinţa coborârii pedepsei sub limita minimă de 7 ani şi 6 luni închisoare, deoarece inculpatul S.A. nu are antecedente penale, a depus eforturi financiare şi a despăgubit pe partea vătămată, a recunoscut şi a regretat fapta comisă.

De asemenea, caracterizările depuse la dosar, dovedesc că inculpatul S.A. a fost un model de comportament civilizat în familie şi societate, era elev, este foarte tânăr şi a dorit, într-un fel, să apere onoarea şi reputaţia prietenei sale, G.O.

Văzând dispoziţiile art. 76 alin. ultim C. pen., s-a apreciat că nu se impune aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi inculpatului, deoarece circumstanţele atenuante reţinute, nu obligă la aplicarea pedepsei complementare, iar faţă de circumstanţele cauzei şi persoana inculpatului, pedeapsa complementară nu se justifică.

II. Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi inculpatul S.A.

În dezvoltarea motivelor de apel Parchetul a susţinut că pedeapsa aplicată inculpatului este disproporţionată în raport de fapta săvârşită, apreciindu-se că nu se impune reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea sa, fapt ce a avut drept consecinţă şi neaplicarea pedepsei complementare.

S-a solicitat admiterea apelului, înlăturarea circumstanţelor atenuante cu consecinţa majorării cuantumului pedepsei principale şi aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi.

La rândul său, inculpatul a susţinut că a săvârşit infracţiunea pe fondul unei tulburări şi a unei temeri induse de comportamentul părţii vătămate manifestat pe durata a 2-3 săptămâni anterior comiterii faptei.

S-a solicitat admiterea apelului şi reţinerea în favoarea sa şi a circumstanţei atenuante legale prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei, în raport de motivele invocate, dar şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a reţinut următoarele:

Instanţa de fond a reţinut o corectă situaţie de fapt, întemeiată pe ansamblul probator administrat în cauză, respectiv declaraţiile părţii vătămate B.M., procesul verbal de sesizare a incidentului, procesul verbal de cercetare la faţa locului şi planşe fotografice, raportul de constatare medico-legală nr. 680 din 7 august 2008 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Galaţi, procesele verbale de recunoaştere după planşa foto, declaraţiile martorilor N.V., H.V.N. şi G.O., coroborat cu recunoaşterea inculpatului atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti.

Astfel, la începutul lunii iulie 2008, martora G.O., prietena inculpatului, a fost agresată fizic şi verbal (pe stradă) de martorul H.V.N.. Inculpatul i-a reproşat martorului conduita avută faţă de prietena sa, încercând să-l bată, dar martorul a reuşit să scape, fugind în zona poştei din cartierul Tiglina I din municipiul Galaţi.

Martorul s-a plâns părţii vătămate B.M. că a fost fugărit de inculpat.

La începutul lunii august (3 august 2008) partea vătămată însoţită de martorul H.V.N., se plimbau cu maşina prin oraş, ocazie cu care martorul l-a observat pe inculpat care, la rândul său, se plimba pe stradă cu prietena sa.

Partea vătămată a coborât din maşină şi, după ce proferat jigniri la adresa martorei G.O., l-a ameninţat pe inculpat că îi rupe picioarele dacă nu îi lasă prietenul în pace.

Cu această ocazie inculpatul a observat marca, culoarea şi numărul autoturismului părţii vătămate.

Ulterior, inculpatul a localizat zona unde obişnuia partea vătămată să îşi parcheze maşina, localizând astfel şi locuinţa acestuia.

În noaptea de 6/7 august 2008, în jurul orei 200, partea vătămată s-a întors din oraş împreună cu un prieten, martorul N.V., parcând maşina în locul obişnuit, după care s-au deplasat către locuinţă. Inculpatul, care se afla în zonă, împreună cu un alt tânăr, rămas neidentificat, l-a urmărit până în apropierea scării blocului.

În timp ce tânărul rămas neidentificat l-a atacat, lovindu-l pe N.V., inculpatul s-a îndreptat către partea vătămată care, recunoscându-l, s-a îndepărtat în fugă. Inculpatul l-a urmărit şi, profitând de faptul că partea vătămată s-a împiedicat şi a căzut, l-a ajuns din urmă şi, când victima tocmai reuşise să se ridice, i-a aplicat cinci lovituri cu un cuţit în abdomen, coapsă şi în zona fesieră, după care a fugit aruncând cuţitul în Dunăre.

Raportul de constatare medico-legală a concluzionat că partea vătămată a suferit leziuni ce au putut fi produse prin lovire repetată cu corp înţepător - tăietor (cinci plăgi înţepat - tăiate) şi lovire de plan dur, leziuni ce au necesitat 25 - 30 zile îngrijiri medicale pentru vindecare de la data producerii, plaga înţepat-tăiată abdominală flanc drept penetrantă cu plagă hepatică lob drept şi hemoperitoneu, punându-i în primejdie viaţa victimei.

Fapta astfel săvârşită a fost corect încadrată în drept, aceasta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., relevante pentru caracterizarea juridică a faptei fiind împrejurările în care a fost comisă (din dorinţa de a se răzbuna a inculpatului, prin urmărirea părţii vătămate, luarea prin surprindere, lăsarea fără ajutor în plină noapte), natura instrumentului cu care a fost lovită victima (un cuţit, obiect vulnerant apt să producă moartea) şi intensitatea loviturilor precum şi regiunea spre care au fost îndreptate acestea (zona abdominală, cu punerea în primejdie a vieţii victimei).

În mod corect prima instanţă nu a primit solicitarea inculpatului privind reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante a provocării, solicitare care nu va fi primită nici de instanţa de apel, întrucât analiza probatoriului din care rezultă împrejurările concrete în care s-a săvârşit fapta dedusă judecăţii exclude posibilitatea ca inculpatul să fie acţionat sub influenţa unei tulburări puternice, care să fi fost determinantă în declanşarea agresiunii, acesta lovindu-l pe partea vătămată în noaptea de 6/7 august 2008 nu pentru că ar fi fost provocat, ci pentru că îşi propusese să se răzbune, scop în care a localizat în timp domiciliul victimei şi a început să poarte cuţit.

Se constată însă că aplicând o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege prin valorificarea excesivă a circumstanţelor atenuante judiciare reţinute în favoarea inculpatului, prima instanţă a lipsit de substanţă scopul direct al pedepsei, inculpatul, ca de altfel orice altă persoană aflată într-o situaţie similară, nefiind împiedicat în săvârşirea unei alte infracţiuni contra vieţii, faţă de blândeţea sancţiunii aplicate.

Cum în raport de gravitatea sporită a faptei, pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare apare ca fiind greşit individualizată, elementele de circumstanţiere (vârsta inculpatului, conduita anterioară şi ulterioară săvârşirii faptei, poziţia procesuală corectă adoptată), putând constitui condiţii de aplicare a unei pedepse către minimul special prevăzut de lege şi nu sub acest minim, Curtea constată că apelul Parchetului este fondat.

De asemenea, se constată că şi apelul inculpatului apare întemeiat sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor privind confiscarea specială, în cauză nefăcându-se nicicum dovada că acel cuţit cu buton găsit şi ridicat de organele de poliţie în cursul cercetării la faţa locului ar aparţine inculpatului, cu atât mai mult cu cât acesta a fost ridicat din zona în care au fost găsiţi şi papucii părţii vătămate de care aceasta s-a descălţat şi apoi a fugit. Or, inculpatul l-a agresat după ce au parcurs în fugă o anumită distanţă, context în care apare ca fiind credibilă susţinerea inculpatului privind aruncarea în Dunăre a cuţitului folosit în noaptea de 6/7 august 2008.

Pentru toate aceste considerente, apelurile vor fi admise conform dispoziţiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., sentinţa penală atacată urmând să fie desfiinţată în parte.

În rejudecare se va majora cuantumul pedepsei principale de la 4 ani şi 8 luni închisoare la 7 ani şi 6 luni închisoare prin înlăturarea aplicării dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. şi ale art. 76 C. pen., iar în baza art. 65-66 C. pen. se va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce va fi executată după executarea pedepsei principale.

Totodată se va înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 118 C. pen. privind confiscarea specială.

Restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate vor fi menţinute.

Aşa fiind, prin Decizia penală nr. 47/A din 24 aprilie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi inculpatul S.A.(fiul lui M. şi Z., născut la data de 23 august 1985 în municipiul Galaţi, domiciliat în Galaţi) în prezent deţinut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Galaţi, împotriva sentinţei penale nr. 68/F din 11 februarie 2009 a Tribunalului Galaţi.

S-a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 68/F din 11 februarie 2009 a Tribunalului Galaţi şi în rejudecare:

S-a majorat cuantumul pedepsei aplicate de la 4 ani şi 8 luni închisoare la 7 ani si 6 luni închisoare, prin înlăturarea circumstanţelor atenuante judiciare reţinute în favoarea inculpatului.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce va fi executată după executarea pedepsei principale.

Au fost înlăturate dispoziţiile art. 118 C. pen.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

A fost menţinută starea de arest a inculpatului S.A. şi a fost computată din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive cu începere de la data de 7 august 2008 la zi, respectiv 24 aprilie 2009.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

III. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul S.A., criticând-o ca nelegală şi netemeinică prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17, 14, 9 C. proc. pen. şi a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20-174-175 C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen., învederând instanţei faptul că inculpatul nu a avut nici o clipă intenţia de a suprima viaţa victimei, iar din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat intenţia acestuia de a ucide. A mai susţinut faptul că la acel moment inculpatul era elev, iar la dosarul cauzei sunt depuse numeroase caracterizări care atestă faptul că inculpatul nu era o fire violentă.

A mai susţinut faptul că partea vătămată a fost cea care l-a provocat pe inculpat, acesta nefăcând altceva decât să-şi apere prietena şi viitoarea soţie. A susţinut că briceagul avut asupra sa îl purta pentru prima dată pentru a se apăra şi nicidecum pentru a ucide.

A criticat Decizia recurată şi sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului susţinând faptul că instanţa de apel în mod greşit a înlăturat circumstanţele atenuante majorându-i pedeapsa, întrucât la momentul soluţionării cauzei la fond, reprezentantul parchetului nu s-a opus cu privire la reţinerea acestor circumstanţe, ci numai cu privire la reţinerea scuzei provocării.

A susţinut că instanţa de apel, în mod nelegal a reţinut premeditarea considerând că sub acest aspect apelul parchetului era inadmisibil.

A mai învederat instanţei faptul că Decizia din apel nu a fost corespunzător motivată, existând contradicţii între considerente şi dispozitiv.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Decizia recurată în raport de motivele de critică invocate şi de cazurile de casare sus-indicate, Înalta Curte, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, are în vedere că recursul declarat de inculpatul S.A. se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

1. Astfel, sub aspectul primului motiv de critică relativ la incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 teza II-a C. proc. pen., datorat pretinsei contradicţii între considerentele şi dispozitivul deciziei, se are în vedere nepertinenţa sa, întrucât au fost examinate pe larg motivele de critică promovate prin apelul declarat de inculpat în considerentele deciziei atacate cu amplitudinea necesară între filele 7 şi 9, inclusiv fiind examinate din oficiu totalitatea aspectelor de fapt şi de drept.

2. Nu este fondată nici critica incidentă în baza cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., prin care se tinde la schimbarea încadrării juridice din tentativă a infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. în cea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen.

Astfel, din examinarea coroborată a mijloacelor de probă administrate în cauză, a rezultat cu titlu de situaţie de fapt imputată, în esenţă, că la data de 6 august 2008, în jurul orelor 2200, inculpatul S.A. a mers într-un bar din cartierul Tiglina I, loc în care s-a întâlnit cu făptuitorul B. Aici, inculpatul a povestit făptuitorului incidentul pe care l-a avut cu partea vătămată şi cu prietenul acesteia. În jurul orelor 2400, inculpatul şi făptuitorul B. s-au deplasat spre domiciliu, mergând prin cartierul Mazepa I. Trecând pe strada O., inculpatul a observat autoturismul părţii vătămate B.M., situaţie în care inculpatul a hotărât să se răzbune pe partea vătămată. Făptuitorul B. a fost de acord să-l însoţească, mai ales că au văzut că partea vătămată mai era însoţită de un prieten, respectiv, martorul N.V. De precizat că inculpatul S.A. avea asupra sa un cuţit despre existenţa căruia nu ştia şi făptuitorul B. În momentul în care partea vătămată B.M. şi martorul N.V. s-au deplasat de la maşină spre intrarea în scara blocului, inculpatul S.A. a ieşit în faţa părţii vătămate, iar făptuitorul B. s-a apropiat de martorul N.V., pe care a început să-l lovească cu pumnii şi picioarele. Inculpatul S.A., prin surprindere, a început să o lovească pe partea vătămată cu pumnii şi picioarele, după care a scos şi cuţitul şi a aplicat părţii vătămate lovituri repetate în zona abdomenului, coapsa dreapta şi zona fesieră. Inculpatul a aplicat loviturile rapid, partea vătămată fiind luată prin surprindere, fără a reuşi să riposteze în vreun fel. După agresiune, inculpatul a fugit spre faleza Dunării şi a aruncat cuţitul în fluviul Dunărea.

Ceea ce deosebeşte în planul laturii subiective infracţiunea de tentativă de omor calificat de cea de vătămare corporală gravă este existenţa în cazul primei a intenţiei, ca formă de vinovăţie şi, respectiv a culpei în cazul celei secunde.

Or, în speţă, în raport de zona vitală a corpului victimei vizată şi obiectul vulnerant folosit (corp înţepător-tăietor folosit, posibil cuţit) rezultă fără echivoc existenţa intenţiei directe, caz în care agentul infractor a prevăzut rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei infracţiuni.

Astfel, din raportul de constatare medico-legală nr. 68010 din 7 august 2008 al Serviciului de Medicină Legală (fila 20 dosar urmărire penală) întocmit cu prilejul examinării medico-legale a părţii vătămate B.M. rezultă următoarele:

- partea vătămată a prezentat leziuni de violenţă, ce au putut fi produse prin lovire repetată cu corp înţepător-tăietor, posibil cuţit (cinci plăgi înţepat-tăiate în zona abdomenului, coapsă şi zona fesieră) şi lovire de plan dur;

- leziunile pot data din noaptea de 06/07 august 2008;

- necesită 25-30 zile de îngrijiri medicale dacă nu survin complicaţii;

- plaga înţepat-tăiată abdominală flanc drept penetrantă cu plagă hepatică lob drept şi hemoperitoneu i-au pus în primejdie viaţa.

Aşa fiind, în mod legal s-a statuat întrunirea de plin drept a elementelor constitutive ale infracţiunii imputate prin actul de inculpare, reţinându-se că, în drept, fapta inculpatului S.A., care în noaptea de 06/07 august 2008, în jurul orelor 0200, pe fondul unui conflict spontan, în loc public – pe strada O. din municipiul Galaţi – a aplicat părţii vătămate B.M. lovituri repetate cu cuţitul peste corp, cauzându-i plagă înţepat-tăiată abdominală flanc drept penetrantă cu plagă hepatică lob drept şi hemoperitoneu, leziuni ce i-au pus în primejdie viaţa, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. în referire la art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

3. În sfârşit, nu este fondată nici ultima critică iterată prin care în sensul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. se solicită reducerea pedepsei aplicate într-un cuantum de 7,6 ani închisoare prin înlăturarea de către instanţa de apel a circumstanţelor atenuante ce fuseseră reţinute anterior de către instanţa de fond.

Aceasta, întrucât pedeapsa sa stabilită este aptă în totalitate să satisfacă scopurile şi finalităţile definitive prin dispoziţiile art. 52 C. pen., respectiv să constituie o reală măsură de constrângere şi reeducare a recurentului inculpat S.A., cât şi să asigure necesara prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni.

Concomitent, aceeaşi pedeapsă este judicios dozată prin prisma criteriilor legale de individualizare judiciară, prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), raportat pe de o parte la pericolul social generic şi concret sporit al infracţiunii de extremă violenţă comisă, dar şi faţă de datele care circumstanţiază persoana recurentului inculpat S.A.(fără antecedente penale, necăsătorit, elev în clasa IX seral, poziţie procesuală oscilantă).

Faţă de toate cele mai sus-expuse se reţine inexistenţa unor elemente care să justifice reducerea pedepsei aplicate.

Urmează ca în baza art. 38516 alin. (2) C. proc. pen., combinat cu art. 381 alin. (1) C. proc. pen., să se compute prevenţia recurentului inculpat de la 7 august 2008 la zi.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.A., împotriva Deciziei penale nr. 47/A din 24 aprilie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 07 august 2008 la 01 iulie 2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 01 iulie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2517/2009. Penal