ICCJ. Decizia nr. 264/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 264/2009
Dosar nr. nr. 531/1/2009
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 42 din 17 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr. 4733/87/2006, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la pedeapsa de 5 ani închisoare şi doi ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
Inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
A fost menţinută arestarea preventivă, în lipsă a inculpatului, dispusă prin încheierea nr. 85/ C din 1 august 2006 a Tribunalului Teleorman, pentru care s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 55/ UP din 1 august 2006 al aceleiaşi instanţe.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, între alţii, inculpatul O.R.C., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, sub nr. 3878/2/2008 (1452/2008).
La termenul din 13 ianuarie 2009 instanţa de apel din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. art. 160b raportat la art. 3002 C. proc. pen., legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului O.R.C., iar prin încheierea din aceeaşi dată această măsură a fost menţinută.
Prin încheierea din 13 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul ni/3878/2/2008 (1452/2008) s-a dispus, între altele, menţinerea stării de arest a inculpatului O.R.C.
În motivarea încheierii instanţa de apel a arătat că, se menţin temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv art. 148 lit. f) C. proc. pen., fiind întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de textul de lege menţionat, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile cercetate este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea inculpatului în liberate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura şi gravitatea faptei săvârşite, urmările produse, circumstanţele personale ale inculpatului.
Instanţa de apel, având în vedere dispoziţiile art. 160b raportat la art. 3002 C. proc. pen. şi art. 5 paragraful 1 lit. a) din C.E.D.O. a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpatului, impun în continuare privarea sa de libertate, menţinând starea de arest.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul O.R.C., solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate şi judecarea sa în stare de libertate, Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 5 paragraful 4 din C.E.D.O., orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul să introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală.
Conform dispoziţiilor art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160b din acelaşi cod.
Pe de altă parte, conform dispoziţiilor art. 160b alin. (2) C. proc. pen., dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Alin. (3) al aceluiaşi articol, prevede că, în cazul în care instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, menţine măsura arestării preventive.
Revenind la cauză, se reţine că, referitor la legalitatea măsurii arestării preventive, din examinarea actelor dosarului rezultă că, la data 1 august 2006, Tribunalul Teleorman a emis împotriva inculpatului O.R.C., mandatul de arestare preventivă nr. 55/UP. În lipsă, pe o perioadă de 30 de zile de la data prinderii, organele de urmărire penală reţinând că acesta, în perioada august - septembrie 2005 Ie-a racolat pe minorele T.C.M. şi S.A. cu promisiuni de muncă în Spania, de unde ar fi câştigat mulţi bani din prostituţie.
Totodată, s-a mai reţinut că, folosind ameninţări, bătăi, constrângeri fizice şi psihice, inculpatul O.C.R. Ie-a exploatat sexual pe cele două victime ale traficului de persoane, obţinând mari sume de bani de pe urma lor.
Înalta Curte constată că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului şi anume, art. 148 lit. f) C. proc. pen., se menţin în continuare, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care acesta a fost trimis în judecată este mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere gradul ridicat de pericol social al infracţiunilor modalităţile şi împrejurările concrete ale comiterii acestora.
Aşadar, aceste temeiuri nu au dispărut, mai mult chiar, în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare în primă instanţă prin care s-a reţinut vinovăţia acestuia pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată, cauza aflându-se în prezent la instanţa de apel.
Aşa fiind, urmează a se constata că în cauză, nu au dispărut împrejurările care au justificat luarea măsurii arestării preventive şi că, pe cale de consecinţă, nu există temeiuri care să ducă la revocarea acestei măsuri, cu atât mai mult cu cât, de la data arestării şi până în prezent nu au apărut elemente noi care să justifice această cerere.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul O.C.R. este nefondat şi în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca acesta să fie respins, ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva încheierii din 13 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 3878/2/2008 (1452/2008).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 260/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 265/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
