ICCJ. Decizia nr. 268/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 268/2009
Dosar nr.nr. 596/1/2009
Şedinţa publică din 27 ianuarie2009
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 342 din 27 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia penală, în dosarul nr. 2545/96/2009, s-a dispus condamnarea inculpatului V.G., la pedeapsa de 24 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen. şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 8 ani.
În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 10 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul V.G. prin sentinţa penală nr. 461 din 21 decembrie 2006 de Judecătoria Odorheiu Secuiesc şi dispune executarea în întregime a pedepsei alături de pedeapsa aplicată în cauză, cu aplicarea unui spor de 2 luni închisoare, inculpatul în final urmând să execute 25 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 8 ani.
În baza art. 71 C. pen., s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii pronunţată în cauză şi până la executarea efectivă a pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 15 iulie 2008 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul V.G., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori, sub nr. 2545/96/2008.
La data de 16 ianuarie 2009 instanţa de apel a pus în discuţie, conform dispoziţiilor art. 3002 C. proc. pen., verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive şi respectiv, oportunitatea menţinerii sau revocării acestei măsuri.
Prin încheierea pronunţată în aceeaşi dată, instanţa de apel a dispus, printre altele, în baza art. 3002, raportat la art. 160b C. proc. pen., menţinerea stării de arest a inculpatului V.G.
Instanţa de control judiciar a apreciat că, temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului subzistă în continuare, nu au suferit modificări şi cu atât mai mult nu au încetat.
S-a mai reţinut în motivarea încheierii atacate că, în raport de temeiurile arestării preventive, aceasta rezidă în îndeplinirea condiţiilor art. 143, art. 148 lit. a) şi f) C. proc. pen., constând în aceea că, după comiterea faptei, inculpatul s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală, lăsarea în libertate a acestuia prezentând pericol concret pentru ordinea publică.
S-a mai susţinut în motivarea încheierii că, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, impun în continuare privarea sa de libertate, nesubzistând elementele care să conducă la concluzia că au încetat motivele care au justificat luarea măsurii arestării preventive.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul V.G., solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate şi judecarea sa în stare de libertate.
Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpaţi, constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 5 paragraful 4 din C.E.A.D.O., orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul să introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160b din acelaşi cod.
Pe de altă parte, conform dispoziţiilor art. 160b alin. (2) C. proc. pen., dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Alin. (3) al aceluiaşi articol, prevede că, în cazul în care instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, menţine măsura arestării preventive.
Revenind la cauză, se reţine că, referitor la legalitatea măsurii arestării preventive, din examinarea actelor dosarului rezultă că, în conformitate cu prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O., inculpatul a fost iniţial arestat în vederea aducerii lui în faţa autorităţii judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârşit fapte prevăzute de legea penală.
Măsura arestării preventive a fost luată de judecător în condiţiile art. 1491 C. proc. pen., cu asigurarea drepturilor şi garanţiilor procesuale instituite pentru persoanele private de libertate, legalitatea şi temeinicia măsurii fiind examinată de instanţa de control judiciar.
Totodată, măsura arestării preventive a fost prelungită şi, ulterior, menţinută de instanţa de fond pe parcursul judecării cauzei, iar prin sentinţa penală nr. 342 din 27 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia penală, în dosarul nr. 2545/96/2009, s-a dispus condamnarea inculpatului V.G. la pedeapsa de 24 ani închisoare,
Hotărârea de condamnare a inculpatului pentru faptele reţinute în sarcina lor, chiar dacă nu este definitivă, justifică, potrivit art. 5 lit. a din C.E.D.O., menţinerea măsurii arestării.
Cât priveşte temeinicia măsurii arestării preventive, din examinarea actelor dosarului rezultă că, la luarea acestei măsuri, instanţa investită cu soluţionarea propunerii procurorului a reţinut că se impune arestarea preventivă a inculpatului, fiind întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 C. proc. pen., precum şi cazul prevăzut de art. 148 lit. a) şi f) C. proc. pen., respectiv inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar modalitatea şi împrejurările comiterii ei, gradul ridicat de pericol social al acesteia, demonstrează că, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În acest sens, s-a reţinut că, fapta inculpatului a constat în aceea că, la data de 6 iulie 2008, inculpatul a intrat în locuinţa victimelor S.V. şi S.M., unde după un conflict spontan, fără vreun mobil premeditat cu ajutorul unor obiecte înţepătoare, tăietoare, găsite la întâmplare, Ie-a aplicat acestora multiple lovituri care au vizat organele vitale şi care în final ai provocat moartea.
Pe de altă parte, instanţa învestită cu soluţionarea apelului inculpatului, efectuând controlul de legalitate şi temeinicie a măsurii arestării preventive după pronunţarea hotărârii de condamnare, a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului continuă să subziste, impunând în continuare privarea de libertate a acestuia.
Înalta Curte constată că, pentru infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, legea prevede pedeapsa cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia ar crea un sentiment de insecuritate în rândul comunităţii şi un pericol pentru ordinea publică, astfel că, temeiurile care au determinat arestarea sa preventivă nu s-au schimbat, ele subzistând în continuare.
Aşadar, constatând că sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. şi la art. 5 paragraful 1 lit. a) şi c) din C.E.D.O., Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.G.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpatul va fi obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul cuvenit interpretului de limba maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.G. împotriva încheierii din 16 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 2545/96/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul cuvenit interpretului de limba maghiară se va plăti din fondul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 265/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 275/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
