ICCJ. Decizia nr. 2678/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2678/2009
Dosar nr. 14701/95/2008
Şedinţa publică din 22 iulie 2009
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 60 din data de 3 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia penală, s-au dispus următoarele:
A fost respinsă cererea inculpatului privind efectuarea unei contraexpertixe medico-legale, precum şi cererea de revocare a măsurii arestării preventive.
În baza art. 20 rap. la art. 174 C. pen. a fost condamnat inculpatul A.R., la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru tentativă de omor şi a aplicat, în baza art. 65 C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce urmează a fi executată, potrivit art. 66 C. pen., după executarea pedepsei principale.
În baza art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru violare de domiciliu.
În baza art. 33-34 C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite, fiind aplicată pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare sporită cu 6 luni, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
Au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) în condiţiile prev. de art. 71 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestul preventiv de la data de 28 octombrie 2008 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea corpurilor delicte "cuţit" şi „ciomag" folosite de inculpat la comiterea infracţiunii.
În baza art. 346 C. proc. pen., s-a admis acţiunea civilă exercitată de partea vătămată-parte civilă P.F. şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 20.000 lei despăgubiri pentru daune morale.
A fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile în sumă de 2.555,85 lei, cu dobânzile legale aferente până la data achitării, către partea civilă Spitalul Judeţean Gorj.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1500 lei cheltuieli judiciare către stat din care 300 lei onorariu apărător oficiu a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
Inculpatul A.R. şi partea vătămată-parte civilă P.F. sunt vecini, fiind în relaţii conflictuale de mai mult timp, datorită unei grădini pentru care aceştia s-au judecat la Judecătoria Tg-Cărbuneşti.
Pe fondul acestui conflict mai vechi, în data de 17 octombrie 2008 în jurul orelor 11,00-11,30, inculpatul a pătruns pe nedrept în curtea locuinţei părţii civile P.F., având asupra sa un ciomag cu lungimea de 140 cm. şi două cuţite dintre care unul de tip briceag.
În aceste împrejurări, inculpatul a lovit partea civilă cu ciomagul în zona capului, după care a părăsit curtea acesteia, întâlnindu-se cu martorul V.I. care se deplasa eu căruţa spre locuinţa sa.
Întrucât martorul amintit a văzut partea civilă plină de sânge în zona capului, aceasta fiind căzută pe o grămadă de gunoi în spatele casei, cât şi pe inculpat părăsind curtea locuinţei acesteia, V.I. i-a reproşat inculpatului faptul că lovise partea vătămată.
În această situaţie, inculpatul a scos din buzunar cuţitul tip briceag şi a ameninţat martorul, determinându-1 să se deplaseze cu căruţa pe o distanţă de aproximativ 100 m.
Inculpatul, observând că partea civilă trăieşte, a pătruns din nou în curtea locuinţei acesteia şi a înjunghiat-o în regiunea toracică, după care a părăsit curtea locuinţei, deplasându-se la domiciliul său.
Alertaţi de martorul V.I., martorii N.V., B.I., F.I., s-au deplasat la locuinţa părţii vătămate pe care au găsit-o căzută, pe o grămadă de gunoi, sângerând puternic în zona capului şi a toracelui, unde fusese lovită şi înjunghiată.
Cu ocazia cercetărilor efectuate de organele de poliţie, lângă zidul locuinţei părţii civile a fost găsit un fragment de 20 cm. rupt din bâtă, fragment pe care era montat un manşon din oţel.
Din depoziţiile martorului V.I. a rezultat că în data de 17 octombrie 2008, în timp ce se deplasa cu căruţa cu pietriş spre locuinţa sa, ajungând în dreptul locuinţei inculpatului, l-a văzut pe acesta ieşind din locuinţa victimei P.F., motiv pentru care a intrat în curtea casei acesteia şi a văzut victima rezemată de casă plină de sânge pe faţă.
În aceste împrejurări, martorul l-a întrebat pe inculpat de ce a lovit victima, timp în care inculpatul a scos un briceag şi a început să-1 ameninţe.
Martorul a mai confirmat că inculpatul avea asupra sa un ciomag şi un arac de mesteacăn, moment în care a ieşit din curtea victimei.
Reţine prima instanţă faptul că victima era căzută şi prezenta urme de sânge pe faţă, împrejurarea ce rezultă din depoziţiile martorilor H.E. şi F.E., iar faptul că în zona abdomenului avea o lovitură de cuţit rezultă din depoziţiile martorilor B.M. şi F.I.
Instanţa de fond a reţinut că inculpatul a avut intenţia de a ucide victima acţionând sub forma intenţiei indirecte, iar aceste aspecte sunt demonstrate în cauză de următoarele:
1.inculpatul a pătruns pe nedrept în curtea părţii vătămate, urmărind să fie singur cu aceasta şi să obţină reuşita acţiunii sale, profitând şi de faptul că partea vătămată are vârsta înaintată;
2.inculpatul a folosit obiecte apte de a produce moartea, un cuţit şi un ciomag, iar acestea, după forma şi dimensiunile lor puteau să conducă la rezultatul dorit de către acesta;
3.zona vizată şi lezată prin acţiunea sa de către inculpat a fost zona interparietală, latero-toracică şi intercostală, fiind zone puternic vascularizate, interesând vase de sânge esenţiale pentru susţinerea vieţii;
4.inculpatul a acţionat prin mai multe lovituri cu cele două obiecte pe care le avea asupra sa, acţiunea sa fiind oprită prin prezenţa martorului V.I., iar adâncimea tăieturilor în corpul victimei a fost diminuată mult de îmbrăcămintea groasă a părţii vătămate, îmbrăcăminte purtată în momentul incidentului;
În cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a solicitat revocarea arestului preventiv cu motivarea că nu a avut discernământ la momentul săvârşirii infracţiunii, precizând totodată că suferă de mai multe boli, ca de exemplu paralizie pe partea dreaptă. De asemenea, inculpatul - invocând aceleaşi motive, respectiv existenţa unor afecţiuni medicale, care-i afectează discernământul - a solicitat efectuarea unei contraexpertize medicale.
Ambele cereri au fost respinse ca neîntemeiate, ultima cu motivarea că proba nu este pertinentă, concludentă şi utilă, deoarece în raportul de expertiză medico-legală nr. 2186 din 27 octombrie 2008 s-a precizat că inculpatul prezintă „tulburare depresivă reactivă, tulburare de personalitate cu trăsături mixte (paranoide+antisocial) realizează semnificaţia faptelor sale, simulează şi disimulează o afecţiune psihică şi are discernământul faptelor sale, raportat la fapta săvârşită, dar s-a apreciat că acest raport este complet şi nu se poate face dovada că inculpatul ar prezenta şi alte afecţiuni, atâta timp cât cele susţinute nu au la bază acte medicale.
În final, prima instanţă a arătat că situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost dovedite cu procesul verbal de cercetare la faţa locului încheiat de organele de poliţie, procesul verbal de efectuarea percheziţiei corporale certificatul medico legal nr. 1598 din 20 octombrie 2008, întocmit de S.M.L Gorj, raportul de expertiză medico legală psihiatrică nr. 2186 din 27 octombrie 2008 întocmit de S.M.L. Gorj, declaraţiile părţii civile P.F., declaraţiile martorilor V.I., F.I., B.I., D.L., H.E., F.E., E.P. şi B.M. care se coroborează cu declaraţiile de recunoaştere parţială a faptei ale inculpatului A.R.
Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, instanţa de fond a reţinut împrejurările concrete ale săvârşirii infracţiunilor, pericolul social concret al acestora, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceste infracţiuni, atitudinea oscilantă a inculpatului, cât şi criteriile generale de individualizare a pedepselor, atât cu privire la modalitatea de executare, cât şi cu privire la cuantumul acestora, apreciindu-se că scopul educativ al pedepsei nu poate fi atins decât prin aplicarea unei pedepse cu privare de libertate.
Cu referire la latura civilă a cauzei, prima instanţă a reţinut următoarele:
În temeiul art. 346 C. proc. pen. a fost admisă acţiunea civilă a părţii vătămate P.F. şi a fost obligat inculpatul către aceasta la despăgubiri pentru daune morale având în vedere suferinţa fizică şi psihică a victimei, onoarea şi demnitatea acesteia, ca urmare a infracţiunilor săvârşite de inculpat, ţinându-se seama de împrejurările concrete ale săvârşirii infracţiunilor, pericolul social concret al acestora cât şi atitudinea oscilantă a inculpatului. De asemenea, a fost obligat inculpatul la despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Judeţean Gorj.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul A.R.
Prin Decizia penală nr. 117 din 25 mai 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A.R. împotriva sentinţei penale nr. 60 din 3 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Gorj.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus în continuare arestarea preventivă de la 3 martie 2009, la zi.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 450 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu, a fost avansată din fondurile Ministerului Justiţiei, către Baroul de Avocaţi Craiova.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Inculpatul A.R. a criticat sentinţa motivat de faptul că pedeapsa este prea aspră, susţinând că ar fi fost provocat de către partea vătămată să acţioneze în acest fel.
La termenul când au avut loc dezbaterile în apel, inculpatul, prin apărător, a solicitat reţinerea incidenţei dispoziţiilor prevăzute de art. 74 C. pen. şi reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Instanţa de apel a apreciat că apelul nu este întemeiat deoarece, în raport cu probatoriul administrat, instanţa de fond a încadrat juridic corect faptele şi a aplicat inculpatului pedepse ce sunt în concordanţă cu acest probatoriu şi cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Vinovăţia inculpatului, sub forma intenţiei directe, este stabilită în mod indubitabil cu probatoriul administrat, care se coroborează, în parte, şi cu declaraţiile acestuia date la urmărirea penală şi în timpul cercetării judecătoreşti.
Instanţa de apel a apreciat că nu pot fi reţinute susţinerile inculpatului - apelant, în sensul că ar fi fost provocat de partea vătămată care l-ar fi insultat, având în vedere chiar propria declaraţie (fila 40 - dosar urmărire penală) în care arată că „...ajuns în dreptul locuinţei lui P.F., am văzut-o pe aceasta la poartă si i-am reproşat faptul că-şi ţinea porcii, respectiv avea un coreţ de porci la marginea drumului, şi mirosul era insuportabil".
Potrivit dispoziţiilor prevăzute de art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul acesteia fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, urmărindu-se formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.
Având în vedere gravitatea faptei săvârşite, modul concret cum a acţionat, atitudinea imediată a inculpatului - care a ameninţat cu briceagul pe martorul V.I., venit în apărarea pârtii vătămate - precum şi faptul că a încercat să lovească cu toporul şi lucrătorul de poliţie, dar şi faptul că, în antecedente a săvârşit acte de violenţă asupra părţii vătămate, curtea de apel a apreciat că nu se justifică în nici un fel reţinerea incidenţei dispoziţiilor prevăzute de art. 74 C. pen., iar pedeapsa principala aplicată, orientată către minimul special prevăzut de lege, respectă întru totul dispoziţiile prevăzute de art. 72 şi urm. C. pen. şi este în măsură să realizeze finalitatea dispoziţiilor prevăzute de art. 52 C. pen.
Împotriva deciziei, inculpatul A.R. a declarat prezentul recurs.
Recursul a fost întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen., solicitându-se casarea hotărârilor atacate şi reducerea pedepsei sub minimul special al textului incriminator, prin reţinerea circumstanţei atenuante a provocării în favoarea inculpatului.
Înalta Curte, pentru motivele ce se vor arăta, apreciază ca neîntemeiată critica inculpatului referitoare la greşita nereţinere în favoarea sa a circumstanţei atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanţă atenuantă „săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă".
Existenţa tulburării sau emoţiei, în sensul art. 73 lit. b) C. pen. şi intensitatea acestora, nu se pot reţine de organul judiciar pe baza unei prezumţii legale, ci trebuie stabilite în mod concret, pe bază de probe, în principal prin utilizarea unor criterii subiective, însă fără absolutizarea acestora, şi fără a exclude total ipoteza utilizării unor criterii obiective.
Astfel, întrucât dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen. presupun atât examinarea unor împrejurări exterioare care influenţează starea psihică a făptuitorului, cât şi examinarea semnificaţiei acestora asupra comportamentului făptuitorului, pe fondul inexistenţei unor criterii cu valoare absolută (şi, totodată, nesusceptibile de relativizare) referitoare la procesele psihice (criterii exacte pentru a se stabili dacă o anumită tulburare şi-a avut sau nu sorgintea într-un impuls exterior determinant), nu se poate renunţa total la criteriile obiective în aprecierea existenţei sau inexistenţei „stării de provocare".
Pentru reţinerea „stării de provocare", în sensul art. 73 lit. b) C. pen., nu se poate face abstracţie de unele criterii obiective cum ar fi compararea reacţiei făptuitorului cu reacţia „omului mediu" supus unei provocări similare, cerinţa unei anumite proporţii între actul provocator şi reacţia făptuitorului, inclusiv prin observarea consecinţelor faptei săvârşite ca urmare a actului provocator etc.
În prezenta cauză însă, nu se poate reţine „starea de provocare", în sensul art. 73 lit. b) C. pen., nici prin utilizarea criteriilor subiective, şi nici a celor obiective deoarece:
-între inculpat şi partea vătămată exista un conflict anterior, de mai mult timp, pe fondul litigiului privind o grădină;
- pe fondul acestui conflict vechi, inculpatul este cel care a pătruns pe nedrept în curtea locuinţei părţii vătămate, înarmat fiind cu un ciomag şi cu două cuţite, unul de tip briceag;
- cel care a acţionat a fost inculpatul, care a lovit iniţial partea vătămată cu ciomagul în zona capului;
- după ameninţarea martorului V.I. cu briceagul (care i-a reproşat lovirea părţii vătămate, acesta părăsind locul respectiv de teamă), inculpatul - văzând că partea vătămată trăieşte - a pătruns din nou în curtea locuinţei acesteia şi a înjunghiat-o în regiunea toracică;
- victima a fost găsită de persoanele alertate de martorul V.I., aceasta sângerând puternic în zona capului şi a toracelui.
Inculpatul a negat înjunghierea părţii vătămate, susţinând că a lovit-o doar cu ciomagul în scop de a se apăra întrucât, în aceea zi, în jurul orelor 11,00, i-a reproşat „faptul că-şi ţine porcii liberi" iar aceasta i-a adresat cuvinte jignitoare, spunându-i că este beţiv, a aruncat cu bolovani către el şi chiar a încercat să îl lovească cu sapa în cap.
Această apărare a inculpatului a rămas doar o alegaţie, fiind lipsită de suport probator şi, în consecinţă, nu poate fi examinată ca o situaţie ori o împrejurare faptică concretă în sensul art. 73 lit. b) C. pen.
Conflictul preexistent între inculpat şi victimă nu poate avea semnificaţia unei provocări care, potrivit art. 73 lit. b) C. pen., presupune o anumită spontaneitate, o surprindere a făptuitorului de natură a-1 determina să acţioneze sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii; de asemenea, acest conflict vechi (datând, conform declaraţiilor inculpatului, de circa 20 de ani) nu constituie „o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă".
Sunt însă probe care dovedesc comportamentul violent al inculpatului, mai ales pe fondul consumului de alcool [martorii E.P., N.V., D.L., V.I., B.I., fişa de cazier - fil.49 verso, d.u.p. din care rezultă o condamnare pentru infracţiunile prevăzute de art.1 92 alin. (1), art. 181 alin. (1), art. 193].
Inculpatul a fost, cu acordul său, ascultat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii în primă instanţă şi în recurs, recunoscând că poartă în permanenţă cuţit asupra sa deoarece are duşmani.
În recurs, inculpatul a susţinut că a lovit victima, însă aceasta a căzut „în utilaje agricole înţepătoare".
Această apărare este categoric infirmată de certificatul medico-legal în care se menţionează „numita P.F. prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur şi corp tăietor înţepător (cuţit)". Cu ocazia controlului corporal al inculpatului au fost găsite asupra sa cele două cuţite, din care unul de tip briceag.
O ultimă apărare a inculpatului a fost cea potrivit căreia suferă de boli psihice.
În raportul de expertiză medico-legală psihiatrică se menţionează că „se evidenţiază prezenţa unui etilism cronic ....sus-numitul realizează semnificaţia faptelor sale. Simulează şi disimulează o afecţiune psihică. Referitor la infracţiunea comisă, opinăm că pacientul are discernământul faptelor sale".
Examinând din oficiu hotărârile atacate, prin intermediul cazului de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte mai constată că individualizarea pedepselor aplicate inculpatului a fost corect realizată, pentru motivele ce se vor arăta.
Tentativa de omor, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., este pedepsită cu închisoare de la 5 la 10 ani, iar violarea de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., este pedepsită cu închisoare de la 3 la 10 ani.
Pentru cele 2 infracţiuni, inculpatului i s-au aplicat pedepse de 6 ani închisoare şi, respectiv, de 3 ani închisoare, acestea fiind, după caz, prima orientată spre media limitelor de pedeapsă, iar a doua egală cu minimul special al pedepsei prevăzute de textul incriminator, la stabilirea ambelor pedepse instanţa de fond aplicând corect criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) (limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul concret al pericolului social, împrejurările săvârşirii faptei, datele personale ale inculpatului).
Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiate concluziile reprezentantului Ministerului Public în sensul că nu se justifică reducerea pedepsei, fie şi prin observarea datelor personale ale inculpatului: fişa de cazier (fil.49 verso) şi, de asemenea, portul permanent al cuţitului ce devenise, conform propriilor declaraţii, un obicei al inculpatului, indiferentă fiind motivaţia invocată.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsă pe care inculpatul o va executa, răspunde atât scopului prevăzut de art. 52 C. pen. - fiind corect individualizată prin aplicarea criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a pericolului social al faptei şi datele personale ale acuzatului, pe de o parte, şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte - în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - va respinge ca nefondat declarat de inculpat.
Potrivit art. 385/17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare ocazionate de soluţionarea recursului, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.R. împotriva deciziei penale nr. 117 din 25 mai 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 28 octombrie 2008 la 22 iulie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2579/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2682/2009. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
