ICCJ. Decizia nr. 2693/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2693/2009
Dosar nr. 6106/1/200.
Şedinţa publică din 22 iulie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, având pe rol soluţionarea apelului declarat de inculpatul R.M. împotriva sentinţei penale nr. 231 din 28 mai 2009, pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 1286/117/2009, în primă instanţă, la termenul din 14 iulie 2009, din oficiu, a pus în discuţia părţilor măsura arestării preventive a inculpatului.
Prin încheierea din aceeaşi dată, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului R.M., în temeiul art. 160b rap. la art. 3002 C. proc. pen. şi a constatat că în prezent subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, fiind întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Instanţa de prim control judiciar a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă şi în prezent pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din natura şi gravitatea faptelor deduse judecăţii, tentativă la infracţiunea de omor calificat, faptă prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. a) C. pen., ce a avut drept consecinţă punerea în pericol a vieţii părţii vătămate B.M.
Împotriva încheierii din 14 iulie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, inculpatul, în termen legal, a declarat recurs, solicitând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, cât şi personal, în ultimul cuvânt, admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi punerea sa de îndată în libertate.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 3856 şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa penală nr. 231 din 28 mai 2009, pronunţată în dosarul nr. 1286/117/2009 al Tribunalului Cluj, inculpatul R.M. a fost condamnat la pedeapsa de 9 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 şi art. 175 lit. a) C. pen.
S-a reţinut în sarcina inculpatului că la 31 martie 2008, după ce a luat din locuinţa sa un cuţit de bucătărie cu intenţia de a o înjunghia pe fosta concubină B.M. şi după ce a consumat băuturi alcoolice într-un bar din Turda, s-a deplasat în jurul orelor 21.15 la locuinţa coinculpatei, unde i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu cuţitul în zona capului şi a gâtului, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri medicale.
Faţă de inculpat a fost luată măsura arestării preventive în lipsă, prin încheierea penală nr. 13 din 12 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 1150/117/2009 mandatul de arestare fiind pus în executare la data de 19 iunie 2009, prin încheierea din 19 iunie 2009 a Tribunalului Cluj, pronunţată în acelaşi dosar.
Fiind nemulţumit de soluţia pronunţată, inculpatul, R.M. a formulat apel, cauza aflându-se pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, sub nr. 1286/117/2009, cu termen de judecată fixat la 11 august 2009.
La termenul din 14 iulie 2009, instanţa de prim control judiciar, verificând din oficiu legalitatea şi temeinicia arestării preventive, a menţinut starea de arest a inculpatului, pronunţând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză de către inculpatul R.M.
Cu privire la această dispoziţie a instanţei, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 5 din CEDO şi art. 23 alin. (1) din Constituţia României, nimeni nu poate fi privat de libertate.
În aceleaşi texte, însă, sunt înscrise totodată şi excepţii de la regula generală mai sus-menţionată.
Astfel, în art. 5 paragraful 1 lit. c) din CEDO ratificată prin Legea nr. 30/1994 se prevede că se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate şi cel care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
În raport de reglementările internaţionale menţionate, cu referire expresă la excepţia reprezentată de arestarea preventivă s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuia să se realizeze numai în formele legale şi după procedura prevăzută de legislaţia fiecărui stat, conform convenţiei, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale.
Rezultă, aşadar, că dispunerea măsurii arestării preventive şi menţinerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispoziţiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, „când instanţa, constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive".
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de control judiciar a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constata, în mod justificat, că temeiurile de fapt şi de drept, care au stat la baza luării arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului R.M., respectiv că pentru infracţiunea dedusă judecăţii limitele de pedeapsă prevăzute de lege sunt închisoarea de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni şi există probe certe că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
De asemenea, se constată că, în speţă, temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au schimbat şi nici nu au încetat, impunând în continuare privarea sa de libertate, iar măsura luată este în concordanţă cu prevederile art. 5 paragraful 3 din CEDO şi cu exigenţele prevederilor legale cuprinse în Codul de procedură penală.
Toate aceste aspecte, coroborate şi cu circumstanţele personale ale inculpatului, care a săvârşit fapta cu intenţie directă, s-a sustras de la urmărirea penală şi de la judecată, mandatul de arestare în lipsă nefiind pus în executare deoarece inculpatul s-a ascuns, justifică pe deplin dispoziţia instanţei de prim control judiciar, în sensul menţinerii arestării preventive, astfel că Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.M. împotriva încheierii din 14 iulie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în dosarul nr. 1286/117/2009.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) rap. la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.M. împotriva încheierii din 14 iulie 2009 Curţii de Apel Cluj, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 1286/117/2009 .
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2654/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4051/2009. Penal → |
|---|
